Sărbătoare în izolare

Sunt mulți cei care în aceste zile sunt nevoiți să stea izolați, fie răpuși de o viroză sau altă suferință în trup, cu un oarecare sentiment de tristețe, de neputință sau de dorința de a fi alături de cei dragi.

Nimic nu este la întâmplare, cu atât mai puțin această stare de suferință în care te afli fără să fi vrut. Poate că te gândeai că nu te va afecta niciodată sau poate aveai ceva temeri. Dacă te afli la spital sau acasă, rămâi încredințat că nici un fir de păr nu cade fără știrea Tatălui ceresc. De aceea, nu te îngrijora de consecințe. Ceasul durerii este totdeauna controlat, chiar dacă uneori pare de nesuportat și de neînțeles.

Reamintește-ți scopurile pe care Domnul le-a sădit în inima ta. Gândește-te, prin această pauză de la rutina ta zilnică, că nu vei trăi veșnic pe pământ, și că într-o zi vei lăsa totul aici. Dezlipește-ți inima de pământ și meditează la legătura ta cu cerul. Nu este ușor să te gândești la lucrurile de sus în durere, dar nu este nici imposibil. Și dacă nu acum, în aceste condiții, atunci când?

Nu te îngrijora. Viața ta, precum și a celor de lângă tine, este bine cunoscută de Dumnezeu. Nu este nimic care să-L surprindă. Vorbește cu El. Fii sigur că nu va permite să se abată asupra ta o încercare care să-ți depășească puterea.

“În lume veți avea necazuri” a spus Domnul Isus. Așadar, nu vei fi scutit de ele. Trebuie să accepți acest lucru. Durerea și suferința este parte a vieții terestre.

Și totuși se apropie sărbătoarea, și totul amintește de nașterea Domnului nostru, pe care Îl iubim fără să-L fi văzut, și credem în El, după cum am primit lumina din Sfânta Scriptură. El S-a născut pentru ca să avem viața. Nu viața aceasta de pe pământ, plină de tot felul de suferințe, ci o viață veșnică. Domnul Dumnezeu ne-a ales pentru ca Fiul Său să ne dea această viață. Ce privilegiu! „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.“(Ioan 17:3) În speranța aceasta nu mai ne uităm la lucrurile de aici, care sunt trecătoare, și însuși trupul nostru, supus morții într-o zi. Dar avem nădejdea aceasta a veșniciei, pe care o trăim încă de pe acum, de când am început să gustăm viața veșnică, prin cunoașterea Sa. Acest lucru poate fi o mângâiere pentru sufletul  obosit și trupul ce caută alinare. Dincolo de aceste aspecte omenești ale unei sărbători greșit înțeleasă uneori, gândește-te la privilegiul vieții veșnice făgăduite de Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos, motivul sărbătorii noastre.

Îți mulțumesc

Nu am cuvinte îndeajuns pentru a-ți mulțimi o viață.
Iubirea Ta de nepătruns mi-e bucurie și povață.
Cum aș putea să-ți mulțumesc pentru atâtea binecuvântări
Cu care zilnic m-ai înconjurat și mă surprinzi încă din zori?

Iată, pot privi un răsărit, pot auzi chiar glasul celui drag,
Merg și alerg, simt adierea și mă bucur pe al vieții prag.
Mulțumesc pentru Cuvântul descoperit și pentru jertfa Domnului Isus;
Deși n-am meritat, Tu ai decis să mă alegi și să-mi îndrepți privirea-n sus.

Îți mulțumesc pentru familie, dar și pentru frați și surori
Ce în credință-i simt aproape, și mă mângâie-n încercări.
Îți mulțumesc și pentru harul de a putea să mă-ntâlnesc
Cu toți cei care se adună și Numele Ți-L proslăvesc.

Îți mulțumesc și pentru pâinea ce niciodată nu mi-a lipsit
Și n-am dus lipsă de nici un bine pe care să nu-l fi primit.
Ajută-mă să-l pot vedea și ajuta pe cel ce în nevoi se află,
Ca orice suflet să-ți simtă grija și orice limbă să-ți dea Ție slavă.

Ajută-mă să-ți mulțumesc chiar și atunci când îmi e greu,
Când nu-nțeleg de ce mă doare și sunt mulți spini pe drumul meu.
Când deznădejdea mă încearcă și-ngrijorări sunt în priviri
Să le aduc pe toate Ție, cu laude și mulțumiri.

Veniți să-I mulțumim cu toții pentru tot ce Domnul a făcut,
Să ne deschidem inimile în fața Celui veșnic sfânt.
Iar voia Sa s-o împlinim aducând din suflet mulțumiri,
Căci merită lauda noastră și recunoscători să-I fim.

 

Pierderea își are vremea ei

Sentimentul pierderii este extrem de dureros. În anumite situații îmi este greu să afirm cuvintele lui Iov: „Domnul a dat și Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului” (Iov 1:21). Nu știu cu ce atitudine a spus-o el, dar nu o pot face decât în lacrimi. Ca și creștin, știu că trebuie să accept orice pierdere care nu depinde de mine, să nu cârtesc, deși mă doare. Să conștientizez mereu că planurile mele nu coincid mereu cu planurile Domnului pentru mine, oricât de bine intenționate ar fi acestea.

Durerea pierderii pe moment nu își are comparație. Ce pot face? Doar să mă încred în purtarea de grijă a Domnului, să continui să cred că El știe necazul meu și vede durerea mea, că, orice s-ar întâmpla, este cu mine și rămâne neschimbată dragostea Sa față de mine, chiar dacă uneori am impresia că m-a părăsit. Este mai ușor să consiliezi pierderile altora, dar când e vorba de tine însuți…

Sunt lucruri și persoane pe care Domnul Dumnezeu ni le lasă pentru un timp să ne bucurăm de ele. La un moment dat însă, le poate lua înapoi. Uneori va fi un test prin care  vom înțelege dacă slujim lucrului primit sau Lui… și mă gândesc la încercarea lui Avraam cu Isaac.

“Pierderea își are vremea ei” (Eclesiastul 3:6).

Cum ar trebui să reacționezi la pierdere? În primul rând, cred că trebuie să trăiești durerea, ca ea să se consume un timp. Poate nu vei înțelege niciodată de ce și nici nu încerca inutil să cauți răspunsuri când acestea lipsesc. Apoi, este nevoie să te ridici, să nu abandonezi lupta. Acceptă pierderea și mergi înainte. Poate mai există șansa de a lua-o de la început sau poate pur și simplu nu mai ai ce să faci și trebuie să lași acel eveniment trist în urmă.

Uneori putem pierde lucruri pe care Dumnezeu ni le poate da mai târziu sub alte forme. Noi suntem doar lutul ce trebuie modelat, dar El este Olarul de care atârnă întreaga noastră existență.

Nu mi-e ușor să accept o pierdere ca fiind spre binele meu, pentru că nu pot vedea acest bine ascuns acum. Pot doar să mă ridic și să merg înainte cu încredere, gândindu-mă la ceea ce am și nu la ceea ce am pierdut.

 

Când treci prin încercare

Când încercări în viață spre tine dau năvală,
Iar vântul te îndoaie, furtuna te doboară,
Rămâi încrezător și nu-ți pierde nădejdea
Oricât de mare și grozavă ar fi în jur primejdia.

Când te încearcă amărăciunea și întristarea vine,
Iar întunericul din noapte e-n fața ta, creștine,
Te-ncurajează și rezistă până vor trece norii.
Așteaptă cu răbdare dimineața, să se arate zorii.

Îngrijorări și temeri de vor lovi mereu
Ca să te-ngenuncheze….Să strigi la Dumnezeu!
El a promis că nu există necaz și îngrijorare
La care să nu dea răspuns, să n-aibă rezolvare.

Și chiar de-ar spumega șuvoaie să te-nece,
Să te dărâme jos, să nu mai ai nădejde;
Mai este o speranță, chiar și când nu-nțelegi
Nici rostul încercării prin care astăzi treci.

Căci nu există-n lume problemă, încercare
Pe care Domnul să n-o știe, să fie la-ntâmplare.
El, care ți-a purtat până acum de grijă-n toate
E în control, la timpul Său, și din necaz te scoate.

Sfaturi în vederea prieteniei pentru o căsătorie fără regrete (partea 2)

   
     Poate că te-ai decis deja sau poate că încă mai oscilezi în privința unui răspuns. Uneori ai putea fi dezamăgit de unele lucruri pe care le vei afla despre el/ea. Tu decizi în ce măsură vei trece peste acestea. Poate vor fi rude și prieteni care te vor sfătui, și nu-i așa că biruința se câștigă prin marele număr de sfetnici? „Planurile se pun la cale prin sfat. Fă războiul cu chibzuință.” (Proverbele 20:18)

            Contează o părere înțeleaptă și obiectivă din partea cuiva care te iubește. Uneori va fi imposibil să-ți dai seama de realitate datorită mirajului iubirii. În același timp părerile pot fi unilaterale și nu vor exprima mereu voia lui Dumnezeu. Numai tu vei decide în ultimă instanță, iar decizia trebuie să fie din toată inima. Nu înseamnă că ai găsit persoana perfectă, ci că ai certitudinea că Dumnezeu a pus-o acolo pentru tine. Chiar dacă uneori poate nici nu înțelegi de ce. Și da, este o mare doză de risc în această alegere. De aceea, încă de la începutul relației de prietenie, trebuie să te rogi și să aștepți răspunsul din partea Domnului. Chiar dacă ar fi să te rănești pe drum, El ți-l va da, la momentul potrivit. Mi s-a întâmplat să mă rog astfel: „Doamne, dacă această persoană nu este pentru mine, te rog s-o îndepărtezi din viața mea, dar dacă ea este persoana potrivită, te rog să faci să ne iubim potrivit planului Tău și să ne arăți acest lucru prin diverse mijloace.”

            Nu-ți fie teamă să ieși dintr-o relație nepotrivită. Chiar dacă acest lucru va implica suferință pentru amândoi, merită să ieși mai devreme decât să amâni pentru mai târziu. Va fi mai greu și mai dureros.

            Un alt lucru pe care îl recomand în ce privește cunoașterea la distanță este întâlnirea față în față. Întâlnirile virtuale pot fi foarte periculoase în rândul tinerilor creștini. Dacă este posibil, recomand ca cei doi să se întâlnească de câteva ori înainte să decidă dacă este potrivit sau nu să continue comunicarea în vedea cunoașterii pentru căsătorie. Inima este înșelătoare, promisiunile sunt frumoase și pot amăgi ușor chiar și un suflet sincer. De aceea, pe lângă alegerea inimii, folosește și rațiunea.

            Dacă încă nu ești decis în a face pasul, mai așteaptă, mai roagă-te și împărtășește cu celălalt frământările tale. Decizia căsătoriei nu este întotdeauna ușoară.

            Nu împărtăși prea devreme o relație și nu o expune public până ce nu ești încă 100% convins că este persoana cu care te vei căsători. Ai putea avea parte de mari neplăceri dacă lucrurile nu vor evolua ulterior în direcția dorită.

            În ce privește latura sentimentală, deși va exista încă de la început, cel mai bine este să nu o afișați vizibil, ci să păstrați acea discreție până la momentul potrivit. Este plăcut să auzi și să spui vorbe frumoase, dar un creștin înțelept va păstra acele cuvinte pline de dragoste pentru un anume moment. Este minunat să-i spui pentru prima oară „Te iubesc!”, atunci când mai întâi ești deplin pregătit să o ceri de soție. Cuvintele acestea spuse mai devreme decât trebuie, nu vor mai avea farmecul și nici acea încărcătură emoțională de care își va aminti o viață. Cumva lucrurile trebuiesc lăsate să se coacă, iar un fruct copt are gustul cel mai bun.

            Pregătește-te și luptă pentru o relație după voia lui Dumnezeu!

Sfaturi în vederea prieteniei pentru o căsătorie fără regrete (partea 1)

După ce ați vorbit de câteva ori, iată că ați decis să începeți a vă cunoaște mai mult, deoarece ceva din celălalt v-a stârnit interesul.

Este vremea bucuriei, a zâmbetului ștrengar și a viselor încă neîmpărtășite, dar pe care le aveți fiecare și la care vă gândiți cu elan și entuziasm. Totul este frumos deocamdată în imaginația fiecăruia, iar calitățile celuilalt sunt potențate până spre cele mai înalte culmi.

Încă nu cunoști multe despre el/ea și încerci să afli pas cu pas ce se ascunde dincolo de imaginea pe care ai creionat-o despre această persoană care, pentru o vreme, ți-a schimbat orizontul spre care te îndreptai fără să te gândești că cineva te-ar putea tulbura de pe drumul tău. Poate că te bucuri că ai găsit în sfârșit un om căruia să-i împărtășești aspecte din viața ta și, mai mult decât atât, dragostea ta, tăinuită de mult timp…

Începutul unei relații are de a face cu comunicarea. În absența comunicării lucrurile nu vor rezista și relațiile se frâng. Ce ar fi recomandat să se comunice la început? De regulă nu secretele fiecăruia. Trebuie să existe un început care să se bazeze pe crearea unei legături solide. Recomand cunoașterea spirituală. Ce înseamnă acest lucru? Nimic altceva decât inițierea unui schimb de opinii despre viața creștină în orice detaliu al ei. Fiecare își poate da cu părerea despre aceste aspecte, le poate discuta și analiza. În felul acesta începe cunoașterea și înțelegerea compatibilității.

Un alt lucru important în timpul unei prietenii în vederea cunoașterii înspre o posibilă căsătorie este împărtășirea înțelegerii interpretării Sfintei Scripturi. Vorbesc în mod special tinerilor creștini, a căror bază și dorință trebuie să fie aceea a creșterii și maturizării în credință. Cred că este bine să existe o perioadă suficient de lungă, mai ales dacă este vorba de o relație la distanță, în care comunicarea să se bazeze și pe un program comun al citirii și înțelegerii pasajelor Biblice. În felul acesta nu va exista nici presiune în ce privește graba în sensul luării unei decizii pentru viitorul celor doi.

Un alt lucru pe care îl consider important la începutul unei relații de prietenie este discreția. Nu este necesar să spui totul despre tine de la început. Contează să cunoști cui i te vei destăinui. Cum vei reuși acest lucru? Prin dialog cu privire la diverse și diverse teme pe care le puteți aborda. În felul acesta nu vei risca nici să dai prea multe informații pe care ulterior ai putea să le regreți că le-ai dezvăluit prea devreme, și nici să mergi cu apropierea suftelească sau fizică prea departe. Cunoașterea la nivel emoțional, sufletesc și spiritual sunt primele filtre pe care ar trebui să le ai în vedere atunci când te hotărăști să mergi mai departe în ce privește cunoașterea celuilalt. Poate nu merită să mergi mai departe. De aceea, pentru a evita regretele, va trebui să nu te implici mai mult decât este necesar. În acest fel nu vei da nici cale liberă sentimentului până ce nu se va crea o legătură solidă la nivel intelectual, spiritual și sufletesc. În același timp există și un risc la care te vei expune și pe care nu ai cum să îl eviți. Altfel, cum ai putea câștiga?

Începutul este totdeauna dificil, dar și interesant. Poate fi un timp frumos, în care este nevoie să te faci vulnerabil, dar în care să păstrezi și prudența aceea necesară nu doar pentru tine, cât și pentru cel/cea cu care tocmai ai început o relație.

Pentru un creștin, o relație înseamnă mai mult decât o simplă prietenie, pentru că el pornește încă din start cu premisa că persoana cu care vorbește poate fi viitorul/viitoarea soț/soție. Tocmai de aceea, de aici începe o aventură, o provocare mare, cu riscuri, bucurii și trăiri deosebite.

 

 

Binecuvântat la bine și la greu

Orice împrejurare din viața ta poate fi o binecuvântare atunci când asculți în totul de Dumnezeu, trăind o viață curată.

            Adeseori primim  mai mult decât am merita, iar rezultatul neascultării noastre nu este răsplătit imediat și nici pe măsura faptelor noastre. Pentru unii viața poate părea sau poate fii nedreaptă și nu pot înțelege de ce li se întâmplă acele lucruri. Altora toate le merg bine, măcar că nu dau importanță ascultării de Dumnezeu.

            Binecuvântarea nu este întotdeauna atunci când toate lucrurile din viață merg bine. Pare ciudat, dar chiar și o suferință, care în ochii noștri este privită drept necaz, poate fi sursa unor binecuvântări viitoare.

Ce este, de fapt, binecuvântarea, și de ce obișnuim să ne adresăm îndemnuri de binecuvântare?

Adresăm îndemnul de binecuvântare celor dragi, cărora dorim să le meargă bine și să prospere. În același timp dorim și ca Dumnezeu să se implice în viața acelui om , pentru că, nu-i așa, orice lucru bun vine numai de la El. Obișnuim să spunem că Domnul ne-a binecuvântat cu un anumit lucru sau persoană și este adevărat, pentru că de la El le-am primit.

Ce se întâmplă însă cu omul care se află într-un necaz, care a suferit pierderi sau care nu poate spera prea mult în ce privește lucrurile materiale? Un astfel de om nu mai poate fi numit binecuvântat? Opusul binecuvântării îl numim blestem. Iov fusese blestemat de Dumnezeu? Nicidecum, ci Domnul a permis să fie greu încercat prin pierderi și suferințe. Cu toate acestea, el era în continuare binecuvântat.

Dumnezeu nu ne-a promis că, dacă toate ne vor merge bine, suntem binecuvântați. Dar a promis binecuvântare celor care Îi ascultă Cuvântul și Îl păzesc. A promis că va revărsa grația divină celor cu inima curată, celor blânzi și milostivi, celor care suferă batjocura datorită Numelui Său, și chiar celor ce plâng acum, dar care mai târziu vor fi mângâiați. Sunt binecuvântați aceia care nădăjduiesc în El.

Într-una dintre pildele Domnului Isus, se vorbește despre un om bogat, a cărui țarină rodise mult și care-și zicea : “Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani, odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te!”(Luca 12.19) Era el un om „binecuvântat” pământește doar, pentru că, lucrurile agonisite sunt zadarnice pentru cel care își adună comori pentru sine și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.

Dacă îți merge bine, mulțumește smerit și bucură-te, dar nu uita că binecuvânatarea nu depinde doar de ce ai primit.

De ce să nu amâni

De multe ori am spus: “Voi face mai târziu. Mă voi ocupa de acest lucru mai încolo.”

Poate este vorba de o sarcină neplăcută, un răspuns ce trebuie dat, o întâlnire, o rezolvare a unui conflict, o temă sau un ajutor ce îl puteam da. Amânarea unui lucru poate fi, de multe ori, o amânarea a unor binecuvântări ce puteau fi primite dacă am fi acționat la vreme. De aici și bine-cunoscutul proverb: „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi.”

            Sunt și lucruri care presupun așteptare, cazuri în care trebuie amânată o decizie. Atunci, ce anume nu trebuie amânat?

            Să nu lași pe mai târziu un bine pe care poți să-l faci acum. Cu această oportunitate poate nu te vei mai întâlni. Să nu amâni o faptă bună sau când ai de spus un cuvânt ziditor. S-ar putea să regreți că nu ai folosit astăzi timpul care ți s-a dat și l-ai irosit pe alte lucruri. Acel lucru bun pe care îl ai în minte, acea încurajare ce intenționezi să o adresezi cuiva, acele cuvinte pe care le consideri prea simple, pentru altcineva pot însemna enorm. “Nu zice aproapelui tău: “Du-te și vino iarăși, îți voi da mâine, când ai de unde să dai!” (Proverbe 3:28)

            Să nu lași pe mai târziu nici oportunitatea de a vorbi cuiva despre Dumnezeu. Nu poți știi dacă te vei mai întâlni vreodată cu acea persoană. Nu lăsa gândul acela bun care s-a ivit în mintea ta să plece fără să-l pui în practică. Să faci lucrurile acum și aici. Nu lăsa o vorbă bună pe mai târziu. S-ar putea să nu mai ai cui să o poți spune.

            Să nu lași pe mai târziu rugăciunea sau dorința de schimbare a unui obicei greșit. Nu amâna să asculți de cuvintele Scripturii, pentru că, consecințele neascultării pot fi dureroase. Să te căiești de lucrul greșit, să îți ceri iertare sau să te împaci cu cineva sunt lucruri care nu necesită amânare, ci mai degrabă urgență.

            „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile...” (Evrei 3:15)

            Fiecare lucru de sub ceruri își are vremea lui. Orice lucru făcut mai târziu decât la vremea potrivită va fi mai dificil de realizat și uneori chiar imposibil. Lucrează acum, ca să nu regreți mai târziu, ci să te poți bucura de rezultatul acțiunii tale. Ziua de mâine nu este a ta. Nu știi ce poate aduce o zi. De aceea, câtă vreme poți, apucă-te acum și astăzi de acel ceva pe care intenționezi să îl mai amâni!

Aşteptarea

Viața reprezintă o succesiune de așteptări. Așteptarea implică adeseori o renunțare sau o înfrângere a dorinței de a vedea lucrul dorit, împlinit pe moment. Așteptarea înseamnă răbdare. Unele așteptări nu vor fi împlinite niciodată. Altele numai în parte.

            Să aștepți pentru mântuirea unui suflet drag, să aștepți pentru schimbarea unei persoane, să aștepți să primești o veste bună, să aștepți să primești un lucru mult dorit, să aștepți să apară o persoană în viața ta, să aștepți ieșirea dintr-o problemă în care simți că te-ai scufundat de-a binelea, să aștepți să se împlinească un vis, o promisiune, un lucru pentru care te-ai rugat...

            Cum să aștepți într-un mod corect?

            Așteaptă cu maturitate. Toate aceste așteptări au de a face cu maturitatea. Unui copil îi este greu să aștepte pentru a primi un dar. El își dorește chiar atunci să-l aibă și dacă nu îl primește curând, începe să plângă. Uneori avem atitudinea aceasta imatură în așteptările noastre și ne plângem poate în taină nemulțumirile legate de așteptările neîmplinite.

            Prin așteptare ne este pusă la încercare chiar și maturitatea în credință. Se spune despre  patriarhul Avraam că, „pentru că a așteptat, a dobândit făgăduința”. Nu așteptarea în sine a condus la obținerea lucrului dorit, ci modul cum a fost făcută.

            Așteaptă cu credință și speranță. Ceea ce ne face să continuăm în așteptările noastre este acea încredere, uneori naivă, prin care sperăm că, lucrul pentru care ne rugăm va prinde viață.  Avraam a crezut, iar lucrul acesta i s-a socotit ca neprihănire.

            Așteaptă activ, fără să faci din această așteptare scopul suprem al vieții și fără să încerci să preiei controlul. Lucrurile din viața lui Avraam au continuat să se desfășoare, să își îndeplinească sarcinile și să se roage, păstrând o relaţie vie cu Domnul Dumnezeu. Totuși, în așteptarea lui, crezând că trebuie să se implice mai mult decât i s-a cerut, a încercat să preia el controlul. Astfel a gândit că ajută la planul lui Dumnezeu. Și în acest mod a rezultat fiul său Ismael, care însă nu era fiul primit prin făgăduință. Nu te pripi să primești lucrul așteptat, alegând prin vedere. Așteaptă prin credință, chiar dacă acest lucru implică mai mult timp.

            Așteaptă cu răbdare. Timpul Domnului nu va coincide de regulă cu timpul tău.

            Așteaptă și cu gândul că este posibil să nu se împlinească precum gândești tu. Atunci când fiul promis i-a fost cerut ca jertfă, nu știm ce a fost în inima lui Avraam, dar Scriptura spune:  „Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar și din morți, și drept vorbind, ca înviat din morți l-a primit înapoi.”(Evrei 11:19) 

            Uneori Dumnezeu poate să facă mai mult decât crezi sau gândești tu. Dincolo de visul înfrânt, poate da altul nou, chiar mai frumos.  De aceea, ai încredere și așteaptă!

Însingurarea

Există o însingurare legată de împrejurări, dar și una voită. Lipsa socializării naște introvertire, depresie și neîncredere în ceilalți.

Sunt bătrâni care rămân singuri și sunt nevoiți să stea izolați de mediul social din cauza neputinței lor. Aceștia se sting treptat dacă nu sunt încurajați și sprijiniți să poată socializa. Revederea și starea de vorbă cu ei poate să le însenineze brusc starea de dispoziție. Ei își doresc să vorbească, să fie ascultați și înțeleși.

Sunt tineri care se retrag din cercurile de prieteni. Ei se retrag treptat și parcă nici nu mai știu să comunice. O respingere, un refuz, o vorbă nepotrivită, toate acestea pot duce ușor la retragerea celor care sunt mai sensibili. Este foarte important pentru ei să mențină legăturile cu un cerc de prieteni credincioși, care să le atragă atenția cu blândețe, atunci când ar exista pericolul ca aceștia să cadă în vreo extremă. În ce privește însingurarea voită, aceasta are de-a face cu o autoizolare de lume sau teamă de a te face vulnerabil înaintea celorlalți.

Însingurarea nu a dus niciodată la lucruri bune, afară de aceea în care a fost făcută pentru reculegere, pentru rugăciune și pentru cercetare înspre pocăință. Dar și aceasta doar pentru un timp limitat.

Dacă crezi sau simți că ești singur, și asta din cauza unor împrejurări nefavorabile, caută totuși să te apropii de oameni de încredere. Și chiar dacă nu-i vei găsi ușor, caută tu să fii primul care acționează și demonstrează că poți fi un sprijin la nevoie.

Viața de credință aduce cu ea și sentimentul că nu ești singur, chiar dacă poate nu ai pe cineva alături sau foarte apropiat de sufletul tău. Avându-L pe Dumnezeu în inimă, nu vei mai resimți acest lucru ca fiind prea greu, atunci când El este împlinirea sufletului tău. El cunoaște soarta ta, iar la vremea potrivită va împlini și dorința părtășiei. Sunt oameni care au suferit o singurătate și durere mare, fiind închiși sau privați de liberatate pe nedrept. Dar ei, chiar în acele condiții, au rezistat și au primit putere să meargă mai departe, îndurând singurătate și durere.

Caută-l pe cel părăsit în singurătatea lui și află-i durerea pentru a-i putea fi de folos. Și tu te poți simți singur atâta vreme cât nu lași ca zidul de despărțirte către ceilalți să constituie o piedică în calea bucuriei tale.

Încă de la început, planul lui Dumnezeu pentru om nu a fost izolarea. De aceea, „Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur” (Genesa 2:18).

De ce nu este bine să fim singuri? De multe ori, oameni din Biblie au descris singurătatea ca o mare povară atunci când au trecut prin diverse necazuri. Iată cum Ilie se plânge de singurătatea în care se vede, ca și cum numai el ar fi fost singurul urmărit și prigonit: “am rămas numai eu singur, și caută să-mi ia viața!” (1 Împărați 19:11). David se simte trist și nenorocit atunci când își varsă inima înaintea Domnului în pustietatea durerii sale sufletești: „nu mai pot dormi și sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiș” (Psalmul 102:7).

Eclesiastul detaliază motivele pentru care a nu fi singur constituie un avantaj în multe împrejurări: „Vai de cine este singur și cade fără să aibă pe altul care să-l ridice! Tot așa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzească dacă e singur? Și dacă se scoală  cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă, și funia împletită în trei nu se rupe ușor” (Eclesiastul 4:10-12).

Poate că nu ești singur și te poți bucura de compania familiei sau a celor dragi. Atunci gândește-te și la cei care, voit sau nu, sunt singuri, și nu te opri până ce nu faci un pas înspre ei. Și dacă ești chiar singur, fă din singurătatea ta un prilej de a fi folositor, caută oamenii în nevoile lor, caută să cunoști noi oameni în viața reală și fii amabil oricând. Astfel niciodată nu vei rămâne singur.

Hristos, Paştele nostru

“căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimile curăţiei şi adevărului.” (1 Corinteni 5:7-8)

Când în Ierusalim intrase Domnul Isus Hristos călare

Pe-un măgăruș, întâmpinat de mulți copii cu osanale,

Templul l-a curățit de vânzători necredincioși,

Iar preoții și cărturarii scrâșneau din dinți de mânioși.

La cărturari și farisei le-a mustrat dur fățărnicia

Căci se purtau cu interese și-și ascundeau abil mândria.

Pe ucenici de tot ce-avea să I se-ntâmple i-a înștiințat,

Și după ce-au cinat cu toții, în Ghetsimani, El S-a rugat.

Când Iuda a venit decis să-şi trădeze Învățătorul,

Cei ce îl însoțeau armați au pus mâna pe Domnul.

Atunci toți ucenicii Săi L-au părăsit îndată,

Doar Petru de departe stând, Îl urmărea să-L vadă.

De teamă de trei ori s-a lepădat, că nu-L știe pe Domnul

După Cuvântul dinainte spus de blând Mântuitorul.

Deşi Iuda s-a căit târziu, zadarnic ca să scape

S-a spânzurat cum era scris, fiind sortit la moarte.

La preotul Caiafa dus, a fost Isus, apoi și la Pilat

Care voia să-L slobozească, pledând nevinovat,

Dar ascultând glasul mulțimii L-a dat să fie răstignit,

Bătut, scuipat și dezbrăcat, pe cruce țintuit.

Între tâlhari L-au pus pe cruce și îl batjocoreau,

Iar ce fusese scris de veacuri, fără a ştii, ei împlineau.

Prin sângele cel scurs pe cruce, prin jertfa de la Golgota

S-a dat pe Sine Domnul vieții, purtând povara mea și-a ta.

Dar la trei zile după moarte, Domnul Hristos, cum a prezis,

A înviat! Şi s-arătat la ucenici, cum le-a promis.

Iar ei, martori fiind, au răspândit la toți vestea cea bună

Prin care suntem mântuiți, scăpați de orice vină.

Credința în Isus Hristos, Cel care-a murit și a-nviat

Pentru ca noi să fim salvați, cu Dumnezeu ne-a împăcat.

Iar astăzi, liberi de păcate, o viață nouă să trăim,

Și Celui ce merită slava, neîncetat să-I mulțumim.

Pe timp de pandemie

Privesc în jur și mă gândesc la tot ce se petrece

La izolare, teamă, griji; pe când oare vor trece?

Când vor ieși copii pe drum, ținându-se de mână

Fără să numere o zi, o săptămână sau o lună?

Unii-s nemulțumiți că stau închiși acasă,

Alții nervoși că n-au găsit dezinfectant sau mască.

Unii epuizați că trebuie să lucreze și mai mult

Iar alții triști de teama serviciului pierdut.

Și mă întreb, cu toate acestea, ce este de făcut?

Ce-ar trebui să facem noi, creștinilor, și ce am fi putut

Să spunem, să trăim, să-mpărtășim și celorlalți amici

Ca-n pace să rămână toți acum: copii, părinți, bunici?

Mai stai o clipă și gândește la viața ta, creștine,

Nu te uita și judeca pe alții, ci uită-te la tine!

Cât mai iubești, cât te mai doare durerea celui care

Se-ndreaptă fără să–nțeleagă spre veșnica pierzare?

Iar tu, de ce te temi și nu-nțelegi că cel mai important

Nu este virusul, ci pofta rea, care te-ndeamnă la păcat?

Mai lasă știrile și netul, ia Biblia și cerceteaz-o acum.

Timpul e pe sfârșit, veghează mai prudent al vieții tale drum. 

Nu-ți face mari provizii de mâncare, ia strictul necesar,

Dar pentru suflet rezervă-ți porție dublă de pace și de har.

Din apa vieții te adapă neîncetat și caută de te hrănește

Cu pâinea vieții care satură pe orișicine o dorește.

Ne vom smeri mai mult apoi, sau bucuroși de libertate

Vom alerga din nou  după nevoi și vom uita curând de toate?

Vom învăța ceva util și vom păși  mai înțelept,

Vom sta de Domnul mai lipiți sau ne vom risipi încet?

De ce eu nu mă tem

Într-un moment de tulburare de la nivel individual la nivel internațional, am ales să nu mă tem. De ce? Pentru că, mai înainte de toate, știu că lucrurile sunt sub control, oricât de scăpate de sub controlul omenesc ar părea. Pentru că am încrederea că, indiferent ce s-ar întâmpla, viața mea depinde de Dumnezeu în primul rând, și nu doar de un set de reguli omenești pe care ar trebui să le respect orbește. Este adevărat că aleg să mă protejez, să țin la viața mea și a celor din jur, dar să nu disper. Aleg să respect regulile care țin de siguranță și sănătate, dar fără să devină o obsesie. Nu mă tem de previziunile apocaliptice în legătură cu consecințele pe care le-ar putea aduce ziua de mâine, deoarece trebuie să fiu mereu gata de a mă dezlipi de acest pământ.

            Este bine să ne cercetăm cugetul înaintea lui Dumnezeu, dar nu doar în zile de criză, ci să o facem periodic, oridecâteori putem. Nu trebuie doar acum să fim pregătiți, ci orișicând.

            Viața creștină nu reprezintă o scutire de lucruri neplăcute, nu înseamnă că dacă te rogi nu te vei mai îmbolnăvi. Dar acest lucru nu înseamnă nici că nu trebuie să o mai faci. Boala nu este întotdeauna o răsplată pentru păcat, la fel cum, a fi sănătos, nu înseamnă că suntem fără de păcate.

            Nu sta nici nepăsător, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Respectă regulile necesare. Cercetează-te, roagă-te și află cum trebuie să trăiești pentru a fi pregătit pentru întâlnirea cu Domnul.  Învață și pe alții, și dacă este cazul, folosește prilejul acesta pentru a le împărtăși credința în Domnul, care dă tărie și încredere chiar și în vremurile cele mai tulburi.

            Alege să nu te temi, și chiar dacă se vor întâmpla unele lucruri atroce, să continui să fii ceea ce Dumnezeu cere de la tine și să-L asculți pe El.

            Te îndemn să faci puțină liniște în tine și să nu mai iei atât de mult aminte la panica care se propagă. Dacă ești creștin, teme-te de Dumnezeu și nu te lăsa tulburat de veștile sumbre.

            „Ferice de omul care se teme de Domnul și care are o mare plăcere pentru poruncile Lui!

El nu se teme de vești rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.”(Psalmul 112: 1,7)

Când Dumnezeu răspunde la rugăciune

Te-ai rugat mult. Anii au trecut și parcă nimic nu se mai întâmpla. Tot ai așteptat și ai crezut că Domnul poate să îți deschidă o ușă, dar așteptarea întețea tot mai tare în tine dorul răspunsului și a împlinirii lucrurilor cerute. Au fost momente de descurajare, dar și momente în care revedeai promisiunile Sale și spuneai: ”Voi merge înainte și mă voi încrede, pănă ce se va întâmpla ceva”. Alteori te-ai îndoit și ai descurajat ca şi cum ai fi fost singura persoană căreia nu i s-a dat călăuzirea necesară.

Dacă vremea răspunsului tău nu a sosit încă, nu descuraja, chiar dacă mai ai de așteptat. Uneori va fi greu și vor curge multe lacrimi. Cu toate acestea, ce ai putea face mai bine decât să speri? Sunt lucruri pe care le vei vedea împlinindu-se repede, dar sunt şi lucruri pentru care vei avea de aşteptat un an, ani sau poate o viaţă întreagă.

El îţi cunoaște toate gândurile ascunse ale inimii și va da un răspuns. Sunt lucruri pentru care m-am rugat o zi sau un an, şi altele pentru care au trecut mai bine de 10 ani. La un moment dat poţi crede că este inutil sau că răspunsul este NU, doar că, ceea ce am învăţat eu, este că, un lucru la care nu am primit încă răspuns, nu înseamnă neapărat NU, ci poate fi doar un test al încrederii şi al răbdării până la împlinirea sa.

Nu-i aşa că ţi s-a întâmplat să nu mai ai nici o variantă de rezolvare a unei probleme, să te dai bătut, iar la un moment dat, în starea aceea de apăsare, să vezi cum Dumnezeu începe să mişte lucrurile şi să lucreze înspre rezolvarea ta? Mă refer aici la căutări sincere, care implică voia Domnului mai mult decât dorinţe personale.  Când, după o căutare îndelungă, ţi se deschide o uşă larg şi parcă nici nu îţi vine a crede că este real ce se petrece, nu-i aşa că rămâi în uimire şi nu poţi decât să rosteşti: “Slavă Domnului!”

Acum am înţeles că atunci când mă rugam, El lucra pentru mine şi pregătea soluţia salvatoare. Atunci nu am văzut aceasta pentru că nu puteam să ştiu viitorul. Nu înţelegeam de ce. Acum văd şi cunosc că nu a fost doar o frământare zadarnică şi că orice cuvânt rostit sau gând sincer şi curat este ascultat. Iar fiecare lucru este aşezat cu un scop bine determinat.

Am ales ca exemple ale unei aşteptări îndelungi pe Avraam, pe Iov şi pe Ana.

Şi Iov a avut de aşteptat şi de răbdat o vreme de suferinţă care părea că nu se mai sfârşeşte.“Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare. Avraam a aşteptat şi el cu răbdare împlinirea cuvintelor lui Dumnezeu şi a primit ce i-a fost promis ”…fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa”. (Evrei 6:15)

Ani la rând Ana, soţia lui Elcana, se rugase Domnului pentru un copil, măcar că era stearpă. Ea a aşteptat şi a continuat să se roage. După ani de rugăciune şi batjocură din partea celor din jur, Dumnezeu îi dăruieşte pe Samuel. De aceea Ana s-a rugat şi a zis: „Mi se bucură inima în Domnul, puterea mea a fost înălţată de Domnul; Mi s-a deschis larg gura împotriva vrăjmaşilor mei, căci mă bucur de ajutorul Tău.” (1 Samuel 2:1)

Încă o dată am înţeles că Dumnezeu răspunde rugăciunilor. Şi ce uimire, ce recunoştinţă şi ce bucurie poate mărturisi un suflet care primeşte răspuns după mulţi ani de aşteptare. Cu cât aşteptarea a fost mai îndelungă, cu atât mai mult mulţumirea şi bucuria vor fi mai mari.

“Doamne, în Tine nădăjduiesc; Tu vei răspunde, Doamne Dumnezeule!” (Ps.38:15)

În încercare

Când valuri se abat asupra vieții tale,
Iar vântul înconvoaie corabia-ți plăpândă,
Când planurile toate se duc treptat la vale,
Iar greutăți și grijuri ființa îți afundă…

Să nu te temi. Nu te opri la vuietul de ape
Care s-au năvălit să îți doboare-a ta credință.
Încrede-te în Domnul, nu asculta de șoapte,
La El este posibil tot ce-i la om cu neputință.

Când rugăciunea spusă în taină și în gând
Nu a primit răspunsul, întâmpinând tăcerea,
Iar cerul plumburiu se-nchide ca și când
Nimic nu ar putea să-ți aline durerea…

Te pleacă iar în rugă și nu lăsa speranța
Ca să te părăsească pe drumul ce-ai pornit.
Nu da ‘napoi, creștine, e mult prea scurtă viața!
Când te încrezi în Domnul, deja ai biruit.

Iar când de așteptare ți-e sufletul trudit
Printre troiene ‘nalte de temeri fără număr,
Un glas de sus îți spune: „Voi fi cu tine, îți promit!
Voi sprijini necontenit, cu grijă, al tău umăr.”

Când cerul tace

Nu știu cum este drumul tău, dar știu că și tu ai nevoie constantă de a cunoaște încotro va trebui s-o apuci. Poate că vei primi un răspuns sau poate că nu vei primi nici măcar din partea celor cu care te sfătuiești. De multe ori nu am știut care este cea mai bună variantă de ales. Știu cum este să te rogi și să nu primești nici un răspuns. Atunci când cerul tace, este greu pentru suflet să mai înțeleagă ceva. Mai degrabă ar suporta un răspuns negativ la propria dorință decât tăcerea aceea apăsătoare.

            De ce uneori pare că Domnul Dumnezeu tace la nevoia noastră de a primi un răspuns mult așteptat? Nu am înțeles pe deplin. Ce poate însemna această tăcere?

            -Să aștepți în continuare? Dar a trecut multă vreme de când tot aștepți. Mai poți răbda?

            -Să mai rabzi puțin, iar încrederea să-ți fie probată astfel? Cunoaștem cu toții  experiența lui Avraam, ca model de așteptare, despre care s-a scris că, „astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobândit făgăduința”. (Evrei 6:15)

            -Să te întorci cu toată inima și să-L cauți pe Domnul mai mult decât rezolvarea la problema ta? Să înveți că lucrul cerut nu este mai important decât a-L afla pe Domnul.

            -Să continui să te rogi chiar și când nu înțelegi și nu primești răspuns?

            -Poate că este un lucru la care nu trebuie neapărat să primești un răspuns de sus, ci deja l-ai primit, dar tu nu ai observat?

            -Să te oprești, pentru că vremea răspunsului nu a sosit încă?

            “Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, și pleacă-ți urechea la strigătele mele! Nu tăcea în fața lacrimilor mele!” (Psalmul 39:12) „Doamne, călăuzește-mă pe calea plăcută ție... Netezește calea Ta sub pașii mei!” (Psalmul 5:8)

            Suflete drag, mai rabdă încă o vreme, mai roagă-te și mai așteaptă! Domnul se va îndura și îți va răspunde într-un fel sau în altul. „Cum se îndură un tată de copiii lui, așa se îndură Domnul de cei ce se tem de El.”(Psalmul 103:13) Până atunci, caută-L pe El și Împărăția Sa, iar pacea Domnului să se odihnească peste sufletul tău zbuciumat!

Riscul unei schimbări

Uneori pare a fi mai lesne să rămâi în barca ta, decât să faci pași în afara ei. Să ieși din confortul tău pentru a face o schimbare arată ca o experiență anevoioasă. Să faci un pas în afara cotidianului pare destul de dificil și te temi, pentru că nu știi dacă vei face față. Dar cine știe dacă va fi mai bine sau nu? Poate că ai nevoie de o schimbare. Una în care viața să ți se schimbe cu 180 grade în anumite domenii. Nu va fi un lucru ușor, dar uneori este necesar.

Alege să faci acea schimbare, chiar dacă pe moment nu înțelegi ce rezultate vei obține. Uneori, un pas în zona de risc, poate fi un punct dincolo de care vei începe o experiență unică. Poate nu ești genul de persoană care ar încerca ceva nou cu ușurință, dar privește la cei care au făcut acest lucru și ia seama.

De ce nu ai alege schimbarea? Pentru că te-ai obișnuit cu vechiul mod de a face sau privi lucrurile și ți-ar fi greu să ieși din monotonie? Pentru că îți e teamă de consecințe, de riscul pe care îl poate implica alegerea ta? O schimbarea presupune întotdeauna un risc, o pierdere, un sacrificiu. Poate fi vorba de timpul tău, de resursele tale, de viața ta, dar poate fi și un câștig pentru care trebuie să menții ancora speranței ridicată.

Împărăteasa Estera a riscat propria viață și a mers mai departe la Împărat, lucrând cu înțelepciune, ca să ceară viața poporului său din mâna nimicitorilor. Ar fi putut să nu o facă. Ar fi putut să se ascundă și să se bucure de viața ei frumoasă de la palat. Dar ea a ales riscul, sacrificiul...”și, dacă va fi să pier, voi pieri”,( Estera 4.16) a spus ea, asumându-și ce avea să se întâmple. Ea a folosit curajul, în ciuda temerilor constante cu care s-a confruntat, pentru că îi păsa de viața oamenilor. Dacă îți pasă de viața semenilor tăi, atunci și tu vei alege să te implici și să faci acea schimbare dincolo de care poți avea bucuria unei victorii pe timp îndelungat.

Estera din dragoste pentru poporul său a ales să riște și să intre la împărat pentru a cere viața oamenilor din neamul său.

David a ales să iasă din mulțime și a riscat să-l înfrunte pe cel mai de temut dușman al oștirii lui Saul, din dragoste pentru Dumnnezeu și pentru apărarea onoarei Numelui Său.

Putem observa cum, dincolo de circumstanțele dificile în care s-au aflat, ei au ales să iasă din obișnuit, să riște să intre într-o luptă dincolo de care îi putea aștepta o biruință măreață sau eșecul. Ceea ce i-a determinat să se avânte a fost, în primul rând, dragostea. Dacă schimbarea pe care o faci are ca și motivație dragostea pentru oameni și Dumnezeu, atunci mergi înainte și nu lăsa vreo piedică să te oprească.

O viață de biruință este aceea în care te avânți în luptele vieții. Alege să fii actorul, nu doar spectatorul care asistă și își dă cu părerea. Alege să faci ca lucrurile să se întâmple. Poate că Dumnezeu te pregătește să faci o lucrare și te chemă prin diverse mijloace. Asigură-te că vei alege lucrurile la care El te cheamă. Chiar dacă, în prima fază, nu te vezi pregătit, dacă lucrarea este a Sa, vei fi echipat treptat și te vei bucura și de rezultate neașteptate.

Nu suntem întotdeauna ce părem a fi

Uneori poți fi dus în eroare de o imagine iluzorie pe care o construiești potrivit cu imaginația ta bogată. Și, cumva, ai vrea ca și ceilalți să corespundă așteptărilor imaginației tale. Dar intuiția nu este întotdeauna cea mai bună modalitate prin filtrul căreia să privești viața și, cu atât mai puțin, ca să judeci lucrurile. Îți poți face o imagine despre cum ar trebui să arate cineva sau ceva.

Apostolul Pavel mai spune despre sine o afirmație din care lasă să reiasă un lucru. El însuși se recunoaște ca „smerit când sunt în mijlocul vostru și plin de îndrăzneală împotriva voastră când sunt departe” (2 Corinteni 10:1) și, după spusele corintenilor, „epistolele lui sunt cu greutate și pline de putere, dar când este de față el însuși, este moale, și cuvântul lui n-are nicio greutate” (2 Corinteni 10:10). Cei mai  mulți se așteptau să vadă un Pavel puternic în cuvinte. Dar Pavel, pe lângă cusurul acesta, avea și un fizic nu foarte aspectuos. Dacă cei din biserică s-ar fi luat numai după aspectele exterioare, ce ușor l-ar fi judecat și catalogat pe Pavel drept nedemn de a fi luat în serios după epistolele lui.

Nu subestima oamenii doar pentru că nu corespund criteriilor tale de gândire. Dumnezeu Se poate folosi de ei într-un mod în care tu nu ai putea să o faci.  Nu te crede nici prea înțelept. Folosește cu înțelepciune resursele primite și învață să cunoști oamenii și dincolo de aparențe.

Ne construim un univers propriu fără să luăm în calcul omenescul. Ce ar fi dacă ne-am orienta pe nevoile celorlalți mai mult decât pe propriile observații? Ne este greu să ne recunoaștem neputința și faptul că am greșit. Uneori orgoliul acesta, care împiedică sinceritatea, este piedica ce ne ține departe de oameni.

Trebuie să recunoști că nu poți cunoaște omul doar după o simplă conversație. Uneori trec ani și poți descoperi mistere despre el. Ne place să credem că noi știm repede ce cred ceilalți, dar acest lucru nu este decât o simplă părere. Rareori lucrurile și oamenii sunt ceea ce par a fi. Totuși, îți poți permite să ai naivitatea de a-i accepta și iubi chiar și atunci când nu corespund cu așteptările tale.

Uneori este bine să nu iei în seamă părerile altora când acestea sunt necinstite față de tine, dar să iei seama să te corectezi acolo unde este nevoie. Și să te intereseze ce gândește Dumnezeu despre tine mai mult decât părerile oamenilor. Iar dacă ești bun, continuă să fii așa, chiar dacă bunătatea ta nu va fi înțeleasă și uneori judecată nedrept.