Nu judeca, ci iubeste!

 “Să nu ne mai judecăm, dar, unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.”(Romani 14.13)

Sa nu ne grabim in a judeca oamenii pentru ca de cele mai multe ori putem judeca fara sa cunoastem explicatia reala a situatiei, pentru ca vedem numai la suprafata. Domnul sa ne dea o inima inteleapta pentru a ne apropia de oameni cu dragoste si duh de blandete, sa ne vedem mai bine greselile si sa nu facem nimic care sa dea prilej de pacatuire in vorba sau fapta fratelui nostru.

Nu judecati, ci iubiti! Isorioara de mai jos ne va ajuta sa intelegem mai bine acest lucru.

Zi de sărbătoare. Oamenii intrau pe rând în biserică. Cu toţii au zărit pe scări un om rezemat de zid. Avea hainele murdare, pantofii rupţi şi o pălărie trasă pe ochi, dar nu era unul dintre cerşetorii obişnuiţi ai bisericii.
Nu zicea nimic, părea să doarmă. Nici unul dintre credincioşii veniţi la slujbă nu s-a arătat interesat de el. Fiecare îşi zicea în sine: o fi vreun om al străzii, şi-l ocolea ca să nu-i simtă mirosul greu.
Înăuntru, slujba nu începuse. La un moment dat pe uşă intră chiar boschetarul cu pălăria trasă pe ochi, se îndreptă spre altar şi înainte să intre îşi descoperi capul.
Toţi şi-au dat seama în acel moment că omul pe care-l ocoliseră la intrarea în biserică era preotul lor.
Slujba a început şi la momentul predicii, părintele a ieşit şi le-a spus credincioşilor: "astăzi nu vreau să vă spun decât atât: dacă îi judecaţi pe oameni, nu mai aveţi timp să-i iubiţi.”

Aveti aceleasi simtaminte unii fata de altii

Ce inseamna  asta? Cum pot sa am aceleasi simtaminte fata de semenul meu?
-cand cade intr-o greseala sa-l ridic cu un duh de blandete;
-cand plange sa ma alatur si sa-i  arat ca imi pasa, sa il mangai si sa-l imbarbatez;
-cand se bucura sa iau parte la aceasta bucurie;
-cand se afla in grea cumpana sa ne rugam pentru o decizie inteleapta;
-cand se afla in nevoie sa-l ajut.
De fapt,  a avea aceleasi simtaminte inseamna sa iubesti dincolo de orice aparenta. Fara iubire…nu poti sa simti, sa plangi, sa te bucuri cu cineva.
  Iubiti si simtiti unii cu altii. As putea spune ca acest lucru poate aduce una dintre cele mai mari impliniri sufletesti pentru noi, crestinii.

De la credinta la dragoste

“De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;  cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.”(2 Petru 1.5-7)
Este un indemn pe care si eu il primesc la fel ca si voi si dupa ce-l ascultam nu ramane decat sa-l punem in practica. Din aproape in aproape vom intelege, in parte, ce a vrut sa transmita “Simon Petru, rob si apostol al lui Isus Hristos”.
A ne da toata silintele presupune un efort sustinut, o straduinta indelungata, nu este un lucru ce vine de la sine, asta implica si vointa noastra. Cum de la credinta se ajunge la dragostea de oameni…este o cale lunga, iar daca pierdem o za din acest lant e posibil sa nu ajungem nicaieri, ca si cum ne-am opri la jumatatea unei calatorii. Tinta este dragostea de oameni, si intre toate componentele enumerate exista o interdependenta. Pentru a exemplifica am ales facerea unui bine.
Punctul de plecare este credinta…o incredere deplina , dar credinta fara fapte este moarta, ca si cum crezi ca un lucru este bun si nu-l faci. Nu pregeta sa faci un bine, activeaza, iar fapta realizata aduce consecinte, iti dai seama ca acel bine facut iti produce bucurie, pace, inveti sentimentul daruirii si ajungi astfel sa cunosti. E important sa cunoastem binele, voia lui Dumnezeu, si sa ne cunoastem limitele. Cunoscand binele, te vei infrana de la rau, de pacat si tot ceea ce cugetul iti spune ca nu este bun. Si daca, de regula m-as mania, as reactiona impulsiv sau in graba, infranarea va lucra in mine rabdare, fata de ceilalti si fata de raspunsurile pe care trebuie sa le primesc. Astfel voi fii smerit si voi avea o atitudine evlavioasa fata de Domnul care-mi pregateste chiar si faptele bune mai dinainte ca eu sa trec prin ele. Fiind in aceasta stare, nu voi mai privi spre mine si nevoile mele ca fiind prioritare, ci ma voi ocupa de fratele meu, privindu-l mai presus de mine, si astfel apare dragostea de frati. Si daca-L iubesc pe Dumnezeu il iubesc si pe fratele meu. Dar, daca fac bine doar celor care imi raspund la fel, sau ii iubesc doar pe cei care ma iubesc, atunci ce rasplata voi primi?…astfel aceasta dragoste de frati se rasfrange asupra tuturor semenilor si am ajuns astfel la dragostea de oameni, adica tinta noastra…..e ca un joc de domino…succes! Sper ca vei castiga!

Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!

Ti s-a intamplat vreodata sa nu mai poti crede? Sa ai un moment in care sa te simti lipsit de credinta, desi ti-o doresti…o credinta mica…asa de mica, dar care ramane si fara de care nu poti inainta.

Ce este credinta? “O incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucruri care nu se vad.”

Si de unde vine ea? “credinta este un dar de la Dumnezeu.” Si nu vad nimic la orizont, dar tocmai asta cere credinta, sa credem in lucruri care acum nu se vad; destul de greu pentru mine care tind sa cred in ceea ce este palpabil si realizabil.

Credinta este una din conditiile prin care suntem placuti lui Dumnezeu, si fara credinta este cu neputinta sa-I fim placuti Lui.

Sunt vremuri in care credinta se clatina, slabeste, scade, dar niciodata nu se poate stinge atata timp cat Duhul lui Dumnezeu locuieste in noi. Domnul Isus se roaga pentru crdinta noastra ca ea sa nu se piarda. Si in acele vremuri tulburi cand credinta se clatina, El mijloceste pentru tine si pentru mine; cand noi plangeam El se ruga; cand nu intelegeam de ce drumul este asa de greu, El ne vedea si ne cunostea durerea…Eu am zis “de ce?” si El a zis “tu nu poti intelege planul Meu acum. Tu ai dorinte bune, dar Eu am un plan, asteapta implinirea planului Meu pentru tine si invata sa te bucuri de Dragostea Mea si sa o impartasesti!” 

Mareste-ne credinta, Doamne!

Dragostea lui Dumnezeu

Cineva a spus ca "Domnul Isus a avut o cruce de lemn si o inima de aur. Azi multi au cruci de aur si inimi de lemn."

“Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credinte noastre , adica la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade  la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.”(Evrei 12.2) pentru ca a inviat si traieste in orice inima care a fost atinsa si curatita de prezenta Sa cea sfanta, si se simte in toti aceia care I-au dat voie sa le conduca viata prin ascultare, acceptare, renuntare si dragoste neconditionata.

In aceste zile propun sa ne gandim cu profunzime la adevaratul scop pentru care sarbatorim aceste evenimente, Dragostea fara margini a lui Dumnezeu fata de creatura Sa:

 “Fiindca  atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aibe viata vesnica.”(Ioan 3.16)

Cat pret pui pe infatisare?

        Cum te-ai simtit atunci cand ai primit un compliment? Ai simtit ca ceva creste in tine, te-ai simtit mai puternic(a) si parca ai uitat si de probleme, nu-i asa? Sunt frumoase complimentele. Daca le-am face si mai des ar fi chiar mai bine.

De fapt, ceea ce m-a stimultat sa scriu a fost urmatorul verset:
“Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui.” (Proverbe 19.22)

Nu neaparat prin infatisare trebuie sa fim gasiti frumosi, ci prin atitudinea inimii. Stiti ca dragostea si bunatatea pot schimba chiar si chipul unui om?
“Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara”, ne spune apostolul Pavel…”ci omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si listit”.
Dumnezeu nu ne cere sa fim neingrijiti, decenta trebuie sa domine in toate, dar sa cautam sa impodobim omul inimii noastre cu vesmintele smereniei, dragostei, rabdarii...
Te laud ca sunt o faptura asa de minunata..si incerc sa nu ma mai privesc prin comparatie cu cel de alaturi.
Invidia te face sa te compari mereu cu ceea ce altii au si tu nu ai (insusiri fizice, intelectuale, morale, financiare, etc).
Este o frumusete trecatoare, exterioara, care piere o data cu inaintarea in  varsta, "frumusetea este desarta"(Proverbe 31.30). Dar, si o frumusete care ramane si creste daca este corespunzator alimentata, si care trebuie sa abunde in noi.
Poti iubi un om a carui infatisare este placuta, dar o dragoste durabila este aceea in care iubesti omul ascuns al inimii acelei personane, sufletul care-l poarta in el pe Dumnezeu.(Dragostea)
Domnul nu se uita la ce izbeste privirea, ci la inima. Judecam dupa infatisare. Si nu-i bine deloc.
  ”Inaintea lui Dumnezeu nu se are in vedere fata omului.” “Omul se uita la ce izbeste ochiii, dar Domnul se uita la inima.”(1 Samuel 16.7)
Si numai  daca aceasta a fost mai intai curatita de pacat, abia atunci sa cerem intelepciune lui Dumnezeu ca sa  invatam sa iubim neconditionat si sa putem oferi din lucrurile ascunse ale inimii si celor insetati dupa Adevar.
           Ce determina farmecul tau?