vineri, 23 aprilie 2021

Nemulțumirea


Să vezi minunile lui Dumnezeu în viața ta și totuși să nu fii mulțumit… Totdeauna va exista ceva care te va face să vezi doar ce îți lipsește și numai lucrul acela care te va face nefericit, măcar că ai alte o mie de motive pentru care te poți bucura.

Dintre exemplele biblice am ales două. Primul este Haman, din cartea Estera, care se simte trist și nefericit, măcar că avea parte de faimă și de onoare din partea împăratului, dar un singur lucru îl făcea nefericit, prezența lui Mardoheu la poarta împăratului.

Apoi, cel mai relevant exemplu este poporul evreu.  Pe parcursul călătoriei spre țara promisă a asistat constant la minuni și semne date de Dumnezeu, dar la fel de constant nemulțumirea și cârtirea răsăreau în inimile lor, fie datorită unor lipsuri de moment sau a unor pofte neîmplinite. Recitind istoria lor, privim cu uimire la manifestările lor de nemulțumire, măcar că avusese parte din plin de grija lui Dumnezeu.  Vom spune poate că noi nu vom proceda în acest fel. Și totuși, privind către noi, mulțumim oare îndeajuns pentru orice lucru primit? Ne supărăm repede când ceva nu iese precum am gândit sau atunci când nu am obținut lucrul dorit

Am văzut lucruri minunate întâmplându-se, și cum Dumnezeu, în grija Sa, ne-a scutit de multe necazuri sau ne-a trecut cu bine prin ele, iar acum, când dăm de o situație mai grea, să ne temem sau să ne îngrijorăm excesiv

În urma cârtirii, evreii primeau și lucrurile dorite, dar mai apoi erau aspru pedepsiți. Dar acum

„Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepsește după faptele noastre.” (Psalmii 103:10) Altfel și noi am pieri precum evreii care cârteau adesea.

Nemulțumirea se poate datora unor neîmpliniri sau a unei lipse, dar denotă un caracter imatur, adesea copilăros, care doar se lamentează, cerând de la viață doar ceea ce vrea.

Ce putem face? Să privim mereu la ceea ce am primit, chiar dacă da, va exista un lucru pe care îl mai dorim, ceva neîmplinit și dorit de sufletul noastru. Să avem răbdare în această așteptare ce pare de durată. Atenția noastră către ce anume se îndreaptă mai mult? Către lucrul neîmplinit și uităm celelalte 99 de lucruri pe care le avem deja? Dacă nu ești mulțumit cu ce ai, nu vei fi mulțumit nici cu ce vei avea. Nemulțumirea sărăcește sufletul, dar este o mare bogăție să fii mulțumit cu ceea ce ai.

“Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în Numele Domnului nostru Isus Hristos.” (Efeseni 5:20)


Cuvântul Tău

Cuvântul Tău e încercat,
De mii de ani a fost probat.
Este un scut pentru cei care
Îl folosesc în încercare.

Cuvântul Tău e o lumină
Ce multe suferinţi alină.
Este candela pe cărare,
Mi-e călăuză, apărare.

Cuvântul Tău îmi dă povaţă,
Mă îndrumă şi mă învaţă.
Când mă clatin şi greşesc calea
Mă mustră sau îmi stinge jalea.

Cuvântul Tău mă veseleşte,
Când Îl păzesc mă întăreşte.
După El inima se îndreaptă
Să merg pe calea cea curată.

Cuvântul Tău Îl strâng în suflet
Să nu greşesc în al meu umblet.
E încercat şi Îl iubesc
Când zi şi noapte Îl păzesc.

Cuvântul Tău e adevărul
Sfânt, spus de Însuşi Creatorul.
Şi trebuie vestit mereu
Când drumu-i lin sau când e greu.

Cuvântul Tău în veci rămâne.
E ancoră, promisiune.
Cine cugetă la El găseşte
Fericirea ce o doreşte.

Cuvântul Tău îmi dă speranţă
Şi o mai mare siguranţă.
E hrana sufletului meu
Cuvântul de la Dumnezeu.

Cuvântul Tău e viu, lucrează,
Şi inima-mi înviorează.
În El mă-ncred când îmi e frică;
Îmi dă puteri şi mă ridică.

 

Regretul


De-a lungul vieții putem experimenta multe regrete. Unele de scurtă durată, iar altele care ne vor urmări mult timp. Pe unele le-am fi putut evita, prin evitarea grabei sau a reacțiilor necontrolate. Acestea  se află sub imperiul expresiei „dacă nu aș fi...”,  precum:

- dacă nu aș fi spus acele cuvinte pe care mai târziu le-am regretat;

- dacă nu aș fi făcut acele lucruri de care acum îmi pare rău;

- dacă nu aș fi luat acea decizie care avea să-mi schimbe viitorul;

- dacă nu aș fi mers în acel loc sau dacă nu aș fi întâlnit acele persoane.

Alte regrete se datorează reacțiilor întârziate, nepăsării, lenei, lașității și implică o serie de amânări, sub expresia “dacă aș fi…”, precum:

- dacă aș fi vorbit la timpul potrivit acelui om;

- dacă aș fi învățat la acel examen;

- dacă aș fi făcut acea faptă bună;

- dacă aș fi luat acea decizie mai devreme;

- dacă aș fi mers la acea întâlnire.

Ca în regretele cotidiene, și în viața de credință, regretele pot fi asemănătoare și cu urmări atât de neplăcute. De pildă, regretul că nu am investit din timpul și energia noastră în oamenii pe care Dumnezeu ni i-a lăsat aproape cu un scop, când am fi putut să o facem. Există un prea târziu al regretelor, atunci când nu se mai poate face nimic.

În pilda cu Lazăr și bogatul, vedem regretul omului bogat și dorința de a-și scăpa frații de pedeapsa veșnică. Dar era prea târziu..

Iuda, vânzătorul, s-a căit de faptele sale, dar prea târziu pentru a mai schimba ceva...

Regretul pentru un păcat săvârșit poate aduce iertarea, dar consecințele lui vor lăsa urme adânci. Regele David regretă momentul de cădere în păcat, dar prea târziu pentru a evita urmările dezastruoase din viața sa și a familiei sale.

De aceea trebuie astăzi luate măsuri pentru a evita regretele din viitor, care se pot repeta. Învață din ele, repară ce se poate și ia decizia să schimbi ceva.

Poți regreta și lucruri pe care le-ai făcut, dar și lucruri pe care nu le-ai făcut. Cât încă mai ai suflare, poți lua decizii și poți face lucruri pentru care să nu existe loc de regrete ulterior. O viață împlinită poate fi doar o viață trăită sub ascultare de învățăturile lăsate de Dumnezeu. Orice abatere de la ea va duce la regrete.

Ce să nu regreți? Să nu regreți un bine făcut cuiva, chiar dacă va fi răsplătit cu rău. Să nu regreți o vorbă bună pe care ai spus-o, chiar dacă nu-ți va fi întoarsă. Să nu regreți un cuvânt din Scriptură împărtășit, chiar dacă va fi poate disprețuit pe moment. Să nu regreți timpul tău investit într-o persoană despre care crezi că nu a meritat.

Pune-ți încrederea în Dumnezeu și nu vei regreta niciodată.

Iar la final de viață, dacă va fi să ai totuși vreun regret, să fie acela că nu ai fi putut face mai mult pentru ceilalți, după ce ai încercat tot ce depindea de tine.