Rostul încercărilor

De ce îngăduie Dumnezeu greutăți, necazuri, dezamăgiri sau apăsări sufletești în viața unui creștin? Uneori acestea au ca și scop încercarea credinței noastre. Dar, oare nu ne cunoaște El întru totul? Nu știe cât suntem de slabi, de fricoși, de puțin credincioși? Cu siguranță că știe, El, Care cunoaște chiar și numărul firelor de păr. Atunci, de ce? Pentru ca să ne putem cunoaște și noi. Adesea ne credem tari în credință și “bine” cu Dumnezeu, dar până ce nu vine peste noi încercarea, nu putem dovedi cu nimic ceea ce susținem. Abia atunci aflăm cu adevărat care ne este nivelul credinței. Ne încredem în El sau cârtim și Îl învinuim astfel pentru răul care ni se întâmplă?

Avraam a fost încercat, dar a trecut testul suprem, atunci când a ascultat și a mers până la capăt în ce privește momentul în care Dumnezeu l-a trimis să-l aducă ca și jertfă pe fiul său, Isaac. Avraam a avut încredere în Dumnezeu, în ciuda durerii sufletești arzătoare, pe care probabil că a simțit-o în tot acel timp. Credincioșia sa a fost însă răsplătită, după ce încercarea s-a finalizat într-un mod surprinzător.

Ce ar trebui să faci când vine încercarea? Să alegi să te încrezi în Dumnezeu, chiar dacă uneori poate părea ciudat. Având o atitudine nemulțumitoare, mânioasă, supărăcioasă, nu facem altceva decât să dăm vina pe Dumnezeu pentru tot ce ni se întâmplă rău. Dimpotrivă, noi ar trebui să ne încredem mai mult, atunci când Dumnezeu îngăduie să trecem prin probleme. Acestea le poate folosi în viața noastră pentru a deveni niște creștini mai puternici. Să-I cerem ajutorul și să avem încredere că El va rezolva lucrurile și că toate lucrurile lucrează spre binele nostru.

Cum crește credința? Nu datorită încercărilor propriu-zise, ci datorită procesului care urmează acestora, printr-o serie de reacții pe care le avem, dar și a modului minunat în care Dumnezeu alege uneori să lucreze spre rezolvarea lor.

Nu te teme! Dumnezeu este în controlul tuturor împrejurărilor, și cu atât mai mult în mijlocul încercării tale. Nu îți va da o încercare pe care să nu o poți purta, ci focul ei va arde potrivit cu puterea ta. Nimic nu e prea greu pentru El. Poate să intervină pe loc sau poate să te lase un timp să mai aștepți, timp în care inima să îți fie smerită, curățită și sfințită. Dumnezeu nu te va lăsa singur, pentru că El este întotdeauna cu tine, în orice încercare.

“Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.” ( Romani 5:3-4)

Te chem în rugăciune

Te chem în rugăciune și îmi doresc s-asculți
Ce am pe suflet, Doamne, și-apoi să îmi răspunzi,
Să îmi apleci urechea la voia Ta cea bună,
Să îmi arăți cum să rezist și-n vreme de furtună.

Ascultă, Doamne, ruga mea, și iartă-mi vina ce m-apasă,
Nu am vegheat, Te-a supărat purtarea-mi necuviincioasă;
Mă-ndreaptă cu-ndurarea Ta, învață-mă să nu mai greșesc,
Iar mintea, duhul, mi le umple cu-al Tău Cuvânt divin, ceresc.

Aș vrea să Îți vorbesc, să-Ți spun ce am pe suflet,
Știu că m-asculți și urmărești oricare pas din al meu umblet;
De-aceea mă aplec în rugă și mai întâi Îți mulțumesc
Că mă primești cum sunt, fără vreun merit, atunci când mă smeresc.

Îmi este sufletul trudit și-mpovărat de multă frământare,
Tu îmi cunoști durerea, spaima, neliniștea-mi cea mare;
Înviorează-mă cu-a Tale învățături și mângâieri care zidesc,
Revarsă-Ți pacea și-ndurarea peste toți cei care Te iubesc.

Pietre de temelie ale familiei- respectul și dragostea

Se spune adesea, dar și practica a demonstrat, că o relație de căsătorie reușită și de durată are la bază respect din partea soției pentru soț și dragoste din partea soțului pentru soție. Desigur că cele două principii sunt valabile și reciproc, dar într-o mare măsură, ceea ce este esențial într-o relație, rămâne respectul față de soț și dragostea față de soție.

De ce oare soțul are dorința de a fi respectat de soție mai mult decât aceea de a fi iubit? Poate pentru că femeii îi este mai ușor să iubească decât să respecte? De aceea ei nu i se cere în mod explicit să iubească, pentru că acest lucru îl face de la sine. Uneori ei îi place să preia controlul și să joace rolul pe care Dumnezeu l-a desemnat bărbatului. Dar, nu-i așa, că femeile uneori pot lua niște decizii mult mai bune sau înțelepte decât soții lor? Cu toate acestea, cel mai potrivit este ca hotărârea soțului să fie cea finală. De aceea este mare har atunci când soțul este înțelept, chibzuit și credincios. Soților le place să fie ascultați, să se respecte hotărârile lor, chiar dacă acestea pot fi privite ca nepotrivite de către soție.  Totuși, dacă respectul este cel mai de dorit lucru pentru un bărbat, înseamnă că și aceste lucruri mărunte au valoare pentru el, la fel ca și modul de a se purta, de a vorbi sau a reacționa al soției în raport cu el. “Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului”(Efeseni 5:22) are de a face tocmai cu respectul pe care soția ar trebui să i-l acorde. Prețuirea celuilalt prin apreciere, prin recunoașterea meritelor sau printr-un comportament adecvat în public sunt alte câteva aspecte care caraterizează respectul unuia față de celălalt.

Bărbaților li se cere să iubească. Și uneori poate că le este mai ușor să respecte unele hotărâri ale soțiilor lor decât să le iubească. Dragostea la care se referă apostolul este aceea “precum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25). Este o dragoste jertfitoare. Poate că sacrificiul pe care ea îl dorește este să o asculte, să povestească împreună, să i se confeseze sau să fie ajutată constant. Sunt multe moduri prin care dragostea poate fi dovedită, dar nu întotdeauna ceea ce crede soțul că înseamnă dragoste pentru soție se aplică și pentru așteptările pe care soția le are de la soț.

“Fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.”(Efeseni 5:33) Acest lucru  ne duce din nou cu gândul la iubire și respect. Adică să-l iubească precum Îl iubește pe Dumnezeu și se teme ca nu cumva să-L supere nerespectându-L. Asta nu înseamnă că nu Îi va mai greși, dar va ține cont întotdeauna și de dorințele lui și se va strădui să le respecte.

O relație mult dorită rămâne aceea în care respectul se câștigă, dar se și dăruiește fără așteptări, iar dragostea se oferă dezinteresat.

Siguranță în brațele Lui

   

 Cel mai sigur și plăcut loc pentru un copilaș se află în brațele mamei. Acolo tronează sentimentul de siguranță, de protecție, de grijă, de dragoste. Pentru sufletul nostru, refugiul se găsește, asemenea, în brațele Tatălui ceresc. Și Dumnezeu se poartă cu noi ca și cu niște fii. Mai ales atunci când ne simțim descurajați și ne este greu, la fel și noi dorim să fugim și să rămânem în brațele Sale pline de dragoste. Cum facem acest lucru? Prin rugăciune, prin căutarea Lui și încrederea în promisiunile Sale lăsate prin Cuvântul Sfintei Scripturi. “Sunt foarte amărât: înviorează-mă, Doamne, după Cuvântul Tău!” (Psalmii 119:107)    

Îmbrățișarea părintelui dă copilului certitudinea că este în locul potrivit pentru a se odihni. Acolo el se simte ocrotit, iubit, alinat. Dumnezeu se poartă cu noi ca un tată iubitor, atunci când Îi recunoaștem autoritatea în viața noastră.

    Iar când durerea, dezamăgirea, visele spulberate și relațiile frânte te copleșesc, încrederea că ai la cine să apelezi, nu te va lăsa pradă deprimării. Domnul a promis: “Cum mângâie pe cineva mama sa, aşa vă voi mângâia Eu.”(Isaia 66:13) El este Acela care poate mângâia sufletul întristat și care dă vindecare.

    Un copil duce adesea o viață lipsită de griji, pentru că altcineva îi poartă toate grijile. Dumnezeu este Acela asupra căruia trebuie să lăsăm toate îngrijorările noastre, pentru că a promis că le va purta pentru noi și va îngriji de tot ce este necesar. “V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc.” (Isaia 46:4)    

O mamă nu își va ținea pruncul veșnic în brațe. El va crește și îl va lăsa să meargă singur. Va cădea uneori, se va lovi, se va ridica, iar ea îl va susține doar la nevoie. La un moment dat îl va lăsa singur și va interveni doar pentru a-l ridica când e prea obosit sau când există vreun pericol. Nu-i așa că Dumnezeu se poartă la fel și cu noi? Ni se pare uneori că suntem singuri, că El nu e cu noi. Dar, precum mama veghează copilul de la distanță, la fel și Domnul ne privește umblarea, căderile și, la nevoie, ne întinde mâna care ne va ridica.

    Un copil nu poate înțelege mereu de ce părintele său acționează diferit de cum ar crede el că este mai bine și adesea plânge când nu primește ce vrea, cât vrea, cum vrea și unde vrea. Nici noi nu înțelegem pe deplin de ce Dumnezeu ne conduce în împrejurări în care ne este greu să le găsim sensul.

Chiar dacă nu întotdeauna o recunosc, copiii cred că părinții lor știu ce este mai bine pentru ei, de aceea se încred în ceea ce primesc de la părinți și în alegerile pe care aceștia le fac pentru ei. Și noi trebuie să ne încredem că  “orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor.” (Iacov 1:17)

    Să te încrezi în El și când nu înțelegi de ce îți este greu, și când îți este teamă, și când grijile te înconjor. El, care este Părintele care se află în controlul tuturor împrejurărilor din viața ta, îți va da putere să treci prin toate.

“ Dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.” (Isaia 40:31)

De ce să-Ți mulțumesc?

Pentru că m-ai ales să fiu copil al Tău și m-ai binecuvântat,
Ca să mă bucur de-al îndurării Tale har nemeritat,
Pentru că mă iubești continuu, necondiționat deși-Ți greșesc,
De aceea, cu recunoștință, Doamne, azi aleg să Îți mulțumesc.

Pentru că pacea Ta adesea îmi stăpânește inima
Ca-n orice lucru să aduc cererea mea ’naintea Ta,
Pentru că așa m-ai învățat, chiar și când nu am ce îmi doresc,
Să mă aplec smerit, s-aștept, să mă rog și să Îți mulțumesc.

Pentru că atunci când Te-am chemat m-ai ascultat și m-ai îmbărbătat,
Iar prin Isus Hristos sufletul din păcat mi l-ai răscumpărat,
Pentru că dragostea-Ți reverși, și bunătate, milă eu primesc,
Pentru acestea toate, oare, cum aș putea să nu Îți mulțumesc?

Pentru că soarele răsare în fiecare zi pe cer,
Să văd lumina, să îmi iau hrana, să am dorințe și să sper,
Pentru că voia Ta cea dreaptă îmi revelezi s-o urmăresc
Și mă conduci pe-a vieții cale, te laud și Îți mulțumesc.

Pentru că Tu ești Dumnezeu, iar eu sunt doar o creatură,
Un lut în mâna Ta de Creator la toate din natură,
Pentru că ești sursa la tot ce am primit, iubesc și întâlnesc,
Aș vrea ca toată viața să-Ți pot spune, Doamne, că Îți mulțumesc.