Ca lutul în mâna olarului

 

Dumnezeu te poate izbăvi din necazul tău. Nimic nu este prea greu pentru El. Poate te întrebi de ce te lasă să suferi acum. Adesea uiți faptul că nu ți se cuvine tot ce  ai primit în viața aceasta. Ai primit lucruri materiale, sănătate și multe altele. Dacă mergi, dacă ai toate membrele funcționale, dacă vezi, auzi și simți, deja nu mai este o normalitate, ci îndurarea Sa pentru care trebuie să-L lauzi.

Iov a fost încercat. I s-au luat bunurile, oamenii dragi, și în cele din urmă chiar și starea de sănătate i se deteriorase cumplit. Cu toate acestea, el l-a binecuvântat pe Domnul, deși nu avea niciun motiv să o facă. Domnul a dat şi Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1:21)

Dacă treci printr-o încercare, oricare ar fi ea aceasta, îmbărbătează-te cu atitudinea lui Iov, apoi laudă pe Domnul. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor! (Psalmul 107:8)

El poate scoate ceva prețios chiar și în urma suferinței prin care treci. Ești precum un lut în mâna olarului. Chiar dacă prelucrarea doare, va veni și vremea când vei fi așezat precum un vas de cinste, modelat, șlefuit și lustruit.

Baterii pentru mame

Ești femeie. Ești mamă. Și te confrunți cu multe provocări în fiecare zi. Știu cât de greu este să te ridici și să mai lupți încă o zi pentru familia ta. Poate sarcinile zilnice te copleșesc și nu mai ai puterea să spui „nu” la lucruri pe care le-ai putea refuza în favoarea unui scurt moment de liniște pentru tine. Îți dorești să le faci pe toate și să le faci bine. Adesea reușești, dar te lovești de multe lucruri neprevăzute. Pentru copiii și familia ta ești în stare să muți și munții din loc. Și crezi că puterea ta nu se va epuiza vreodată. Cine altcineva le-ar putea face mai bine decât tine? Răspunsul îl poți da singură…

Astăzi vreau să îți spun că ai nevoie de încărcarea bateriilor spirituale, ai nevoie de acel timp pe care să îl petreci singură, în odăița ta, cu Domnul Dumnezeu. Copiii tăi au nevoie de tine ca și sursă a iubirii lui Dumnezeu care să curgă din tine. Și dacă nu te încarci, ce le vei oferi? Ușor de zis, dar greu de făcut.

Oprește-te și prioritizează-ți activitățile. Găsește timp pentru partășia cu Dumnezeu. „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33) Aceste cuvinte sunt valabile și pentru tine. Cu siguranță că El are pregătit pentru tine și un timp necesar rezolvării celorlalte sarcini. Dar, fă-ți timp pentru Dumnezeu! Și El se va îngriji de restul.

Speranță în întuneric

 “Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi băteau şi ei joc de El şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce şi vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: ‘Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!’”(Matei 27:41-43)

Cel mai probabil descurajarea i-a cuprins pe ucenici și pe toți cei care se încrezuse în Domnul Isus, ca Mântuitor al lor, atunci când fusese prins, arestat, bătut, batjocorit și umilit până la moarte pe cruce. Cel de la care se așteptase salvarea părea că are nevoie de a fi salvat. Și totuși, cei care L-au urmat, au crezut în El până la capăt. Pentru ei, încrederea în Cel ce era Domnul vieții și al morții, a fost ancora de care s-au ținut, iar mai târziu au înțeles că nu au crezut în zadar.

Cum să poți crede într-un Mesia care moare? Probabil se așteptau să facă o minune, așa cum făcuse de nenumărate ori, dar ei nu știau că El de fapt, trebuia să împlinească planul de mântuire pe care Tatăl îl pregătise. De aceea  “Fruntașii își băteau joc de Isus și ziceau: „Pe alții i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine Însuși dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.” (Luca 23:25)

Dacă Îl urmezi pe Domnul Isus în lumină, atunci Îl vei urma și în întuneric. Dacă L-ai iubit  când îți mergea bine, te vei încrede în El și la greu. Cei care s-au încrezut în Isus au continuat să spere chiar și atunci când, omenește, ar fi zis că nu mai este nicio șansă ca El să fie cu adevărat Mesia. Eliberatorul, Mântuitorul, Salvatorul cel mult așteptat, era acum căzut, înfrânt, umilit, zdrobit și omorât. El, care înviase pe Lazăr din morți, acum se stingea pe lemnul crucii. Speranța lor părea fără sens și totuși, “credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.”(Evrei 11:1)

Și, într-adevăr,  ceea ce li se vestise, mântuirea lor era  pregătită tocmai prin patimile pe care Domnul le suferea în acel timp. “Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.”(Isaia 53:8,10)

Noi astăzi avem întreg tabloul de ansamblu și credem într-un Mântuitor care a murit pentru păcatele nostre, dar a și înviat  spre a ne aduce la viață împreună cu El. Tocmai de aceea,  încrederea noastră ar trebui să fie cu mult mai puternică și deplină în planul lui Dumnezeu de mântuire, gata pregătit pentru noi, înainte de întemeierea lumii.

Prețul slujirii

 S-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; şi, pe când stătea El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui. Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, şi au zis: „Ce rost are risipa aceasta? Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, şi banii să se dea săracilor.”

Când a auzit Isus, le-a zis: „De ce faceţi supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine. Pentru că pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Dacă a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii Mele pentru îngropare. (Matei 26,6-13)

Pe femeia care a turnat mirul cel scump pe capul și trupul Domnului Isus nu a interesat-o părerea celor din jur sau că fapta sa va fi judecată. De altfel, cei care au comentat au fost chiar ucenicii, care vedeau acest lucru ca pe o risipă.

Ea probabil că nu urmărea să fie lăudată pentru fapta ei sau ca mireasma acelui mir să atragă atenția, pentru că Domnul i-ar fi cunoscut intenția. Era un mir de nard pur, scump, într-un vas de alabastru pe care l-a folosit într-un gest frumos care a costat-o. Pe de o parte faptul că a plătit pentru el o sumă considerabilă, iar pe de altă parte comentariile disprețuitoare ale celor care au văzut-o. Devotamentul tău față de Hristos te va costa. Fie că te vei cheltui financiar, sau vei sacrifica timp, reusurse, sau vei fi disprețuit și batjocorit. 

Gestul ei a fost apărat de Domnul înaintea celor care o judecau, iar fapta sa a rămas să fie pomenită în Sfintele Scripturi ca mărturie. Și “oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.”(Matei 26:13)

Domnul Isus spune că ea a făcut un lucru frumos pentru El în vederea pregătirii Sale pentru îngropare. Slujirea ei arată astfel prețuirea față de Domnul Isus care pare să fi fost insuflată, sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Cel mai probabi, fără să știe că Domnul Isus urma să Se jertfească și să moară, slujirea ei fusese sub providența divină a lui Dumnezeu. Slujirea sau faptele bune ale credincioșilor sunt pregătite mai dinainte de Dumnezeu pentru a călca în ele.

Deși era o femeie păcătoasă, ca oricare altul dintre noi, ea a ales să sacrifice un lucru de valoare pentru Domnul ei. Ucenicii spuneu că mirul acela ar fi valorat 300 de dinari. Această sumă reprezenta echivalentul a aproximativ un an de muncă pentru un lucrător obișnuit din acea vreme

Tu cum Îl adori pe Domnul tău? Ce anume sacrifici pentru lucrarea Sa? Ce ești dispus să jertfești pentru El? Când faci o slujbă pentru slava lui Dumnezeu te interesează mai mult ce cred ceilalți despre faptele și atitudinile tale?

Ce decizie să iau?

Nu știu ce decizie va trebui să iei astăzi sau în perioada imediat următoare, dar știu că ai la dispoziție câteva lucruri care te pot ajuta să alegi înțelept.

Ia decizia în urma rugăciunilor.

Ia decizia după ce ai cercetat Cuvântul Domnului în domeniul care te interesează. Crezi că există ceva ce nu place lui Dumnezeu în decizia ta? Care este motivația de a alege planul A și nu planul B? Are ca și scop final glorificarea lui Dumnezeu sau doar propria plăcere sau ambiție?

Dumnezeu ne-a trimis Duhul Sfânt care să ne călăuzească în momentele de cumpănă. Ai făcut liniște și te-ai aplecat înlăuntrul tău ca să asculți ce îți vorbește?

Asumă-ți riscuri. O alegere bună nu poate fi însoțită doar de aplauze și încurajări. Pot exista și împotriviri care o vor face mai târziu și mai prețioasă.

“Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul.”(Proverbele 16:1) Nu uita că Dumnezeu are ultimul cuvânt. 

Indiferent de calea pe care o vei alege, dacă ai aplicat cele de mai sus și nu ai îndoieli, atunci lasă-te condus de providența Sa în ceea ce urmează alegerii tale. Nu va fi ușor, dar încrede-te deplin în ceea ce poate face El cu viitorul tău, în urma ascultării și a predării depline a controlului vieții Atotputernicului Dumnezeu.

Minciuna

Cred că fiecare dintre noi ne amintim cel puțin o împrejurare din trecut, în care am mințit, și de care acum ne este jenă să o rememorăm. De ce mințim? Pot fi multe motive și răspunsuri.

Mințim pentru a ascunde lucruri pe care vrem ca alții să nu le cunoască, ca să ne protejăm imaginea înaintea celorlalți, pentru a da bine în ochii lor, creionând o imagine falsă. Mințim de teama pedepsei, încercând să ne salvăm din diferite situații sau pentru a avansa și pentru a obține anumite avantaje sau laude.

Oare cum s-ar fi terminat acea situație dacă am fi ales să spunem doar adevărul? Probabil nu ne-ar fi mers bine pe moment, dar mai târziu nu am fi rămas cu remușcări. De ce nu am zis adevărul? Pentru că nu am avut credință că Dumnezeu va rezolva situația, că El va purta de grijă, indiferent cât de grele ar fi fost circumstanțele ulterioare.

“Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.”(Proverbele 29:25) Atâta timp cât ne temem mai mult de oameni decât de Dumnezeu, vom da curs necredinței, iar de aici, și minciunii sau oricărui alt vicleșug omenesc de rezolvare prin propriile eforturi.

O minciună poate trece uneori neobservată, dar dacă este identificată, mai devreme sau mai târziu va fi pedepsită, iar rușinea consecințelor va fi cu atât mai mare.

Ceea ce obții prin minciună nu va rezista și nu te vei putea bucura de lucrul obținut. ”Comorile câştigate cu o limbă mincinoasă sunt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte.”(Proverbele 21:6)

“Pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriş.”(Proverbele 20:17)

Dumnezeu urăște minciuna și iubește adevărul. “Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr îi sunt plăcuţi.”(Proverbele 12:22) 

Expresia populară “minciuna mărturisită este pe jumătate iertată”, ascunde un oarecare adevăr. Dacă un om poate ierta, cu atât mai mult acest lucru este posibil la Dumnezeu. “De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.”(Efeseni 4:25)

Dacă în trecut ai folosit în anumite contexte minciuna, astăzi, ia aminte că minciuna te va ține rob până ce vei mărturisi adevărul. Adevărul te va face liber. Alegi să te înconjori cu un lanț al minciunii sau să trăiești liber, cu nădejdea în ajutorul primit de Sus, orișicât de grele ar fi deciziile la care vei fi supus?

Unii folosesc minciuna ca pe un scut, să se apere de oameni, dar scutul credinței este cel mai puternic scut, cu care poți să te aperi de “toate săgețile arzătoare ale celui rău”.

Crede că Dumnezeu este mai puternic decât orice influență, și că, prin ajutorul Său, spunând doar adevărul, vei avea bucuria unui cuget curat și a unor experiențe dincolo de care să dai slavă lui Dumnezeu pentru biruințele finale.

Pedeapsa părintească a Domnului

“Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.” (Evrei 12:11)

Pentru un copil, pedeapsa este „un rău necesar” pentru viitorul lui. În epistola către Evrei, capitolul 12, ni se spune că orice pedeapsă aduce întristare, iar pe moment nu vom simți decât gustul ei amar, fără să-i înțelegem consecințele. Și aici vorbim despre acea pedeapsă necesară îndreptării.

Pedeapsa aplicată corect este ca o școală, deoarece ne învață ceva, pentru binele nostru veșnic. Dumnezeu ne vrea părtași sfințeniei Lui, dar acest lucru nu se poate realiza decât trecând prin școala pedepsei, a încercărilor și a greutăților potrivite cu măsura puterii noastre.

Pe copil pedeapsa temporară îl va ajuta mai târziu să deprindă obiceiuri bune și îl va feri de un comportament sau limbaj neadecvat.

Pentru a ajunge la neprihănire este necesară tristețea pedepsei. Pedeapsa care duce la sfințire este un privilegiu care vine de la Dumnezeu și nu este de disprețuit. “Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului şi nu te mâhni de pedepsele Lui!”(Proverbele 3:11)

Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, atunci să nu ne surprindă pedeapsa Tatălui, deoarece fiii lui Dumnezeu au parte de suferință pentru a fi aduși la desăvârșire. 

Dacă un părinte își pedepsește copilul din dragoste, pentru binele lui și în scopul educării, cu atât mai mult o face Dumnezeu.“Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!” (Proverbele 3:12)

“Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. Și apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.” (Evrei 12:7-10)

De aici înțelegem că Dumnezeu, ca și un Tată iubitor, pe cine iubește, are grijă să-l disciplineze.

Noi însă, dacă suntem pedepsiți, vom suferi o vreme, spre binele nostru. Să nu uităm că pedeapsa care ni s-ar fi cuvenit pe merit pentru păcatele noastre, a purtat-o Fiul lui Dumnezeu, Cel Care nu a avut niciun păcat. Astfel,  “El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:5) Iar ceea ce suferim acum, nu este altceva decât nuiaua dragostei divine, care va aduce mai târziu roade binecuvântate în viețile noastre.

Pedeapsa aduce cu ea „roada de pace a neprihănirii”, care înseamnă și smerenie, și pocăință, și îndreptare, și sfințire.

Când un părinte își avertizează în mod repetat copilul, iar acesta continuă să îl ignore, urmează disciplinarea. La fel, Dumnezeu ne disciplinează doar atunci când nu Îl ascultăm. Aceasta este încă o dovadă a dragostei Sale pentru noi și a dorinței Lui de a ne sfinți și aduce la pocăință.

Planuri mari și viață scurtă

“Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga”…nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel şi apoi piere.

Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.”(Iacov 4:13-15)

Ne facem planuri și viața ne-o organizăm în funcție de planurile pe care le facem pentru fiecare activitate ce va urma. Poate te-ai gândit deja cum să îți planifici concediul, cum va arăta locuința ta, încotro te vei îndrepta profesional sau poate trăiești rutina unei vieți prinsă între job și diverse activități ce par a continua la nesfârșit.

Cam așa se întâmplă de regulă, iar lucrul la care ne gândim cel mai puțin este că, într-o zi, ce poate fi mai devreme sau mai târziu, vom părăsi acest pământ, iar planurile făcute se vor nărui și ele.

Cred că este bine să îți administrezi viața corect și să îți faci planuri, cu condiția de a-ți încredința fiecare “pas” în voia lui Dumnezeu, pentru că, fără de ajutorul Său, nu ai putea mișca vreun deget. Viața pe pământ nu este altceva ”decât un abur, care se arată puțintel și apoi piere”. Uneori rămâne în aer un timp, alteori se duce când de-abia ce se ridicase. Copii, tineri sau bătrâni părăsesc pământul și nimeni nu rămâne statornic și nu poate avea certitudinea că va mai trăi o zi, o săptămână sau un an.

De aceea, astăzi, când citești aceste rânduri, gândește-te la efemeritatea ta, dacă ești pregătit să părăsești pământul și să întâlnești pe Creatorul tău. Îți este teamă? Te va primi oare cu bucurie? A mai rămas vreun lucru pe care ar trebui să îl mai faci?

Momentul cercetării

Ce minunat este momentul în care Dumnezeu cercetează pe fiii oamenilor și fiecare dintre cei aleși, la momentul hotărât de El, alege să răspundă chemării divine.

“O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” (Romani 11:33)

Clipa cercetării este greu sau aproape imposibil de înțeles de înțelepciunea lumii acesteia. Acesta poate fi și motivul pentru care, la un moment dat, Domnul Isus spune: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.”(Matei 11:25)

Momentul cercetării inimii este un lucru tainic, ce se petrece în adâncul sufletului și transformă într-un mod vizibil, extraordinar, ce trece dincolo de priceperea omenească. Faptul că nu este un efort omenesc sau o străduință personală, face din acest fapt un miracol. 

Și iată cum un om decăzut devine un om total schimbat, sau o viață lipsită de sens devine o existență ce slăvește pe Dumnezeu, împărtășind altora Adevărul.

Transformarea aceasta are loc nu datorită meritului cuiva, ci datorită harului răscumpărător al lui Dumnezeu. Iar aceasta se întâmplă atunci când doar credința în Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a murit pentru toți păcătoșii și a înviat pentru a-i răscumpăra, devine unica direcție ce a schimbat și schimbă oameni din fiecare generație. Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, are putere, și cercetează și astăzi și aduce oameni la Dumnezeu prin pocăință.

Vedem în Sfânta Scriptură multe exemple. Iată cum Rahav, cu un trecut pătat, de femeie ușoară, sau Rut, aparținând unei culturi păgâne, sunt răscumpărate prin harul divin și ajung chiar să aibă onoarea de a fi parte din genealogia Domnului Isus Hristos.

Astăzi, la mii de ani după Hristos, Dumnezeu mai lucrează cu putere, și Se descoperă cui vrea, la vremea decisă de El.

Privesc adesea cu uimire și încântare, atunci când mai întâlnesc o mărturie a harului răscumpărător ce mă încurajează să-L laud pe Acela Care are putere să transforme, să curețe, să șlefuiască și să ridice din ruină.

Aș vrea mai mult să-Ți mulțumesc

Aș vrea mai mult să-Ți mulțumesc pentru iubirea-Ți fără margini,

Când mă trezesc cu Tine-n gând, vorbesc, aud, privesc imagini,

Când simt că ești la cârma vieții și orice val s-ar ridica,

Vreau să strig la Tine, Doamne, căci singur să-l birui nu voi putea.

Iar pacea Ta, cea minunată, care întrece orice pricepere

Să fie pururi în a mea inimă, și zbuciumul să mi-l astâmpere;

Când viața mi-e amenințată de suferințe, dușmani sau catastrofe

Să nu mă tem, ci să mă-ncred în ale Tale promisiuni adevărate.

Și orice ar veni în viitor să nu mă îngrijoreze, ci să pot simți

Dragostea și grija Ta nemăsurată, care mă vor ocroti.

Călăuzește-mi pașii și netezește-mi calea, te rog, o, drag Părinte,

Învață-mă s-ascult cu răbdare și să-nțeleg a Tale îndemnuri sfinte,

Să-ți mulțumesc cu toată inima pentru a Ta milă și îndurare,

Căci m-ai cuprins în planul Tău, cel veșnic, de răscumpărare.