Atât de mici

 Cât de mici suntem! Atât de mici! Și totuși trăim de parcă am moșteni pământul și nu l-am mai părăsi
vreodată… Adesea doar un eveniment deosebit ne mai trezește la realitatea condiției noastre umane.

Ne credem fii de Dumnezeu, dar uităm că El este și Creatorul. Vorbim cu prea multă ușurătate despre El și cu El, ca și cum am fi egali. Cerem lucruri prea mari și suntem convinși că El ar trebui să facă precum am cerut. Nu ne mai înfioară sentimentul că El este Dumnezeu, iar noi doar niște făpturi create, asemenea unor boabe de nisip în comparație cu mărimea Sa. Ne mai vedem starea de om creat sau am uitat demult cine suntem cu adevărat?

Cine sunt eu? Ce pot face doar prin propria mea putere? Nimic nu sunt. Tu, Doamne, ești totul. Ajută-mă să mă pot vedea pe mine în raport cu tine și să îți pot da slava cuvenită prin trăirea mea! Să îmi pot vedea starea decăzută în comparație cu sfințenia Ta!

Și este adevărat că Domnul ne numește fii, dar să și luăm aminte la ascultarea de El asemenea unor fii adevărați. Nu cumva avem o îndrăzneală prea mare, iar teama de El este departe de noi?

Dacă am vedea pe Domnul și sfințenia Sa, am observa cât de departe suntem de El, cât de mici.

Iov are parte de revelația divină când remarcă: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” (Iov 42:5-6)

Isaia, deasemenea are o vedenie, în care simte prezența sfințeniei Domnului, când spune: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” (Isaia 6:5)

Iov a văzut. Isaia a văzut. Noi nu L-am văzut, dar știm că este adevărat ce au văzut ei.

Și dacă sunt așa de neînsemnat în raport cu măreția Sa, ceea ce totuși mă fascinează este că Domnul S-a aplecat spre mine, bobul de nisip din deșertul lumii acesteia și mi-a dat har. Iar dragostea aceasta neînțeleasă mă face să întreb de ce atâta îndurare, când aș fi putut așa ușor să pier?

De ce El, care este Totul, a ales să se sacrifice pentru mine? Să dea Totul pentru un nimic?

Pavel însuși  își recunoaște starea de păcătos:  „O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu.”(1 Timotei 1:15)

Cum te vezi în raport cu Dumnezeu?

Doamne, ce mare ești Tu! Mulțumesc că ai ales să dai Totul pentru nimic! Ajută-mă să îmi văd micimea, pentru ca Tu să fii înălțat! Și asemenea proorocului Ioan, să trăiesc astfel încât “El să crească, iar eu să mă micșorez!”

 

Influența rutinei în viața creștină

Rutina poate fi extrem de periculoasă pentru viața unui creștin. Să crezi că ești bine cu Dumnezeu pe calea ta, și, de fapt, să fii atât de departe de El. Poate fi periculos să nu se întâmple nimic care să motiveze dorința de a crește în credință. Pe calea aceasta este nevoie constantă de încurajare, de înviorare, de a ieși dintr-o rutină păguboasă și a păși mai adânc în cunoașterea și trăirea unei altfel de vieți. Abia atunci vei putea crește cu adevărat, iar aceasta poate însemna uneori chiar și un drum al suferinței.

La fel de periculos poate fi statul îndelungat pe băncile bisericii, ca și noul convertit care așteaptă continuu atenția îndreptată înspre sine. Se prea poate ca simțul celui care aduce o cântare să fie mai amorțit decât al celui care este epuizat de diverse patimi.

De ce este rutina o problemă? Timpul trece și poate că nu mai simți același elan în ce privește abordarea lucrurilor vieții spirituale. Ar trebui să te întrebi: “De ce fac aceste lucruri?” Pentru că așa se face sau că așa s-a obișnuit? Care este motivația? Mai este pasiune? Mai ai acel entuziasm sau s-a pierdut? Există și o lene a rutinei marcată prin ignoranță, prin nepăsare, motivând lipsa de implicare prin costul ce trebuie suportat. Iar de aici apare subtil împietrirea inimii. Unde este acel: ”să lucrăm ca pentru Domnul?” Facem doar pentru că “așa se face” sau pentru a ne liniști conștiința?

Există și o parte bună a rutinei prin adoptarea unor obiceiuri benefice, precum rugăciunea personală, meditarea la cele sfinte și abordarea tot mai intensă a învățăturii Sfintei Scripturi. Cum ar fi, spre exemplu, acel timp din zi dedicat exclusiv acestor deprinderi. Poate fi o rutină de dimineață, ce poate marca bucuria de a te trezi mai devreme pentru studiu și rugăciune. La început o poți face cu pasiune, dar după numai câteva zile te vei lupta cu somnul și alte lucruri care vor încerca să strice acest obicei atât de folositor sufletului.

“O iau înaintea zorilor şi strig; nădăjduiesc în făgăduinţele Tale. O iau înaintea străjilor de noapte şi deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău” (Psalmii 119:147-148).

Iată și câteva exemple de obiceiuri găsite pe paginile Bibliei, care pot face din rutină o deprindere sănătoasă.

Domnul Isus Hristos se ducea de obicei în Muntele Măslinilor ca să Se roage Tatălui (Luca 22:39). De asemenea, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, intra în sinagogă să citească (Luca 4:16).

Daniel avea obiceiul să îngenuncheze, să se roage și să laude pe Dumnezeu timp de trei ori pe zi, indiferent de împrejurări (Daniel 6:10).

Iov avea obiceiul să aducă arderi de tot pentru fiii săi, în dorința de a fi iertați pentru eventualele lor greșeli (Iov 1:5).

Ucenicii aveau obiceiul de a se strânge într-o odaie de sus pentru rugăciune (Fapte 1:13-14).

Pavel avea obiceiul de a vorbi în sinagogă, dovedind moartea și învierea Domnului Isus Hristos (Fapte 17:2).

Tu ce fel de obiceiuri ți-ai creat pentru consolidarea vieții spirituale? Începe chiar de azi să ieși din amorțirea unei vieți construite pe o rutină veche și construiește punți spre cer către o viață de biruință!