Poate că te-ai decis deja sau poate că încă mai oscilezi în privința unui răspuns. Uneori ai putea fi dezamăgit de unele lucruri pe care le vei afla despre el/ea. Tu decizi în ce măsură vei trece peste acestea. Poate vor fi rude și prieteni care te vor sfătui, și nu-i așa că biruința se câștigă prin marele număr de sfetnici? „Planurile se pun la cale prin sfat. Fă războiul cu chibzuință.” (Proverbele 20:18)
Contează
o părere înțeleaptă și obiectivă din partea cuiva care te iubește. Uneori va fi
imposibil să-ți dai seama de realitate datorită mirajului iubirii. În același
timp părerile pot fi unilaterale și nu vor exprima mereu voia lui Dumnezeu.
Numai tu vei decide în ultimă instanță, iar decizia trebuie să fie din toată
inima. Nu înseamnă că ai găsit persoana perfectă, ci că ai certitudinea că
Dumnezeu a pus-o acolo pentru tine. Chiar dacă uneori poate nici nu înțelegi de
ce. Și da, este o mare doză de risc în această alegere. De aceea, încă de la
începutul relației de prietenie, trebuie să te rogi și să aștepți răspunsul din
partea Domnului. Chiar dacă ar fi să te rănești pe drum, El ți-l va da, la
momentul potrivit. Mi s-a întâmplat să mă rog astfel: „Doamne, dacă această
persoană nu este pentru mine, te rog s-o îndepărtezi din viața mea, dar dacă ea
este persoana potrivită, te rog să faci să ne iubim potrivit planului Tău și să
ne arăți acest lucru prin diverse mijloace.”
Nu-ți
fie teamă să ieși dintr-o relație nepotrivită. Chiar dacă acest lucru va
implica suferință pentru amândoi, merită să ieși mai devreme decât să amâni
pentru mai târziu. Va fi mai greu și mai dureros.
Un alt
lucru pe care îl recomand în ce privește cunoașterea la distanță este
întâlnirea față în față. Întâlnirile virtuale pot fi foarte periculoase în
rândul tinerilor creștini. Dacă este posibil, recomand ca cei doi să se
întâlnească de câteva ori înainte să decidă dacă este potrivit sau nu să
continue comunicarea în vedea cunoașterii pentru căsătorie. Inima este
înșelătoare, promisiunile
sunt frumoase și pot
amăgi ușor chiar și un suflet sincer. De aceea, pe lângă alegerea inimii,
folosește și rațiunea.
Dacă
încă nu ești decis în a face pasul, mai așteaptă, mai roagă-te și împărtășește
cu celălalt frământările tale. Decizia căsătoriei nu este întotdeauna ușoară.
Nu
împărtăși prea devreme o relație și nu o expune public până ce nu ești încă
100% convins că este persoana cu care te vei căsători. Ai putea avea parte de
mari neplăceri dacă lucrurile nu vor evolua ulterior în direcția dorită.
În ce
privește latura sentimentală, deși va exista încă de la început, cel mai bine
este să nu o afișați vizibil, ci să păstrați acea discreție până la momentul
potrivit. Este plăcut să auzi și să spui vorbe frumoase, dar un creștin înțelept
va păstra acele cuvinte
pline de dragoste pentru un anume moment. Este minunat să-i spui pentru
prima oară „Te
iubesc!”, atunci când mai întâi ești deplin pregătit să o ceri de soție.
Cuvintele acestea spuse mai devreme decât trebuie, nu vor mai avea farmecul și nici acea
încărcătură emoțională de care își va aminti o viață. Cumva
lucrurile trebuiesc lăsate să se coacă, iar un
fruct copt are gustul cel mai bun.
Pregătește-te
și luptă pentru o relație după voia lui Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea ta