Pe timp de pandemie

Privesc în jur și mă gândesc la tot ce se petrece

La izolare, teamă, griji; pe când oare vor trece?

Când vor ieși copii pe drum, ținându-se de mână

Fără să numere o zi, o săptămână sau o lună?

Unii-s nemulțumiți că stau închiși acasă,

Alții nervoși că n-au găsit dezinfectant sau mască.

Unii epuizați că trebuie să lucreze și mai mult

Iar alții triști de teama serviciului pierdut.

Și mă întreb, cu toate acestea, ce este de făcut?

Ce-ar trebui să facem noi, creștinilor, și ce am fi putut

Să spunem, să trăim, să-mpărtășim și celorlalți amici

Ca-n pace să rămână toți acum: copii, părinți, bunici?

Mai stai o clipă și gândește la viața ta, creștine,

Nu te uita și judeca pe alții, ci uită-te la tine!

Cât mai iubești, cât te mai doare durerea celui care

Se-ndreaptă fără să–nțeleagă spre veșnica pierzare?

Iar tu, de ce te temi și nu-nțelegi că cel mai important

Nu este virusul, ci pofta rea, care te-ndeamnă la păcat?

Mai lasă știrile și netul, ia Biblia și cerceteaz-o acum.

Timpul e pe sfârșit, veghează mai prudent al vieții tale drum. 

Nu-ți face mari provizii de mâncare, ia strictul necesar,

Dar pentru suflet rezervă-ți porție dublă de pace și de har.

Din apa vieții te adapă neîncetat și caută de te hrănește

Cu pâinea vieții care satură pe orișicine o dorește.

Ne vom smeri mai mult apoi, sau bucuroși de libertate

Vom alerga din nou  după nevoi și vom uita curând de toate?

Vom învăța ceva util și vom păși  mai înțelept,

Vom sta de Domnul mai lipiți sau ne vom risipi încet?