Se afișează postările cu eticheta limite. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta limite. Afișați toate postările

luni, 11 iulie 2011

Ramane ceea ce este trainic

Nu poti sa-ti iei viata in propriile maini sa faci ceea ce vrei cu ea, sau sa dai contur destinului tau. Atunci cand planul tau se prabuseste “Ce…mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea”(Iov 17.11).. ma gandesc ca Domnul Dumnezeu are mereu  planuri noi pentru fiecare si  ca orice sfarsit de drum inseamna un inceput nou. “Voi face ceva nou si-i gata sa se intample….voi face un drum prin pustie si rauri in locuri secetoase.”(Isaia 43.19)  Si asteptam acel ceva nou…desi viata pare ca se scurge incet dar sigur, si nu apare nimic…pana cand? Dar, asta nu este problema mea, pentru ca El este Cel care coordoneaza orice miscare, gand, fapta si pas prin Univers…Ce mare este El!
Si daca ma gandesc ca sunt doar o insecta, un fir de praf…care se ridica uneori purtat de vant si care mai apoi cade, inzestrati cu gandire, minte…unii gandind mai mult sau mai putin…”a pus in inima lor chiar si gandul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde de la inceput pana la sfarsit lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.”(Ecles. 3.11) Si, privind oarecum detasat viata, observ veridicitatea cuvintelor inteleptului Eclesiastul “totul este desertaciune si goana dupa vant”. Si uite asa, unii napaditi de griji si probleme, altii tanjind dupa ceva mai mult si care nu este…trecem prin viata si…ce ramane in urma?
Vom spune: ce am realizat, ce am construit in timp, ce am investit. Dar, sunt lucruri care trec odata cu intrebuintarea lor si lucruri care raman…”Un nume bun este mai de dorit decat o bogatie mare, si a fi iubit pretuieste mai mult decat argintul si aurul.”(Proverbe 22.1) Investeste in semenii tai, dar pentru aceasta trebuie implicare, timp si alte resurse. Si nu astepta rasplata, este datoria ta , pe care implinind-o, vei simti ca ai valoare si te poti bucura.
Nu uita ca o viata frumoasa poate trece drept nesemnificativa in ochii lumii.

marți, 14 iunie 2011

Harul Meu iti este de ajuns!


“Harul Meu iti este de ajuns, caci puterea Mea in slabiciune este facuta desavarsita.”(2 Corinteni 12.9)
In slabiciune, necaz sau neputinta harul lui Dumnezeu ne este de ajuns, si este revarsat asupra copiilor Sai aflati intr-o stare smerita “Dumnezeu sta impotriva celor mandri, dar celor smeriti le da har.”( Iacov.4.6) “El da tarie celui obosit si mareste puterea celui ce cade in lesin.”( Isaia 40.29) Puterea cea mare a lui Dumnezeu este “Evanghelia lui Hristos…pentru mantuirea fiecaruia care crede”(Romani 1.16), ea fiind temelia credintei “Credinta voastra sa nu fie intemeiata pe intelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”(1 Corint. 2.5)
Dumnezeu a gasit cu cale sa-si manifeste puterea in niste vase slabe, pentru ca la urma sa isi scoata slava Sa, iar nu pe cea a oamenilor. Dumnnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii” pentru ca “slabiciunea lui Dumnezeu este mai tare decat oamenii.”
In Sfanta Scriptura ne stau inainte mai multe exemple de vase slabe carora Dumnezeu le-a dat din puterea Sa si au ajuns capetenii de ostiri, prooroci sau invatatori care au desavarsit lucrarea pe care El le-a incredintat-o  “caci n-avem un Mare Preot care sa nu aibe mila de slabiciunile noastre.”(Evrei 4.15)
Unor oameni simpli, precum Moise, Iosua, Ghedeon, Ieremia si chiar Pavel, Dumnezeu le-a dat un duh de putere in ciuda defectelor si a slabiciunilor pe care ei le aveau “intariti-va in Domnul si in puterea tariei Lui”(Efeseni 6.10)
Moise este trimis de Dumnezeu: “Acum, vino, Eu te voi trimite la faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.”
Moise a zis lui Dumnezeu: „Cine sunt eu, ca să mă duc la faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?”(Exod 3.10,11)
Moise a zis Domnului: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară; şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba-mi este încurcată.”
Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul? Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.”(Exod 4.10-12)
Ieremia
Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
„Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem prooroc al neamurilor.”
Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil.”
Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: „Sunt un copil”, căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite şi vei spune tot ce-ţi voi porunci.
Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap – zice Domnul.”(Ieremia 1.6-8)
Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise;
“Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel. Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.
Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te”? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.”(Iosua 1.2,5,8,9)
Ghedeon, fiul lui Ioas, din familia lui Abiezer;
“Îngerul Domnului i S-a arătat şi i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!”
Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri când spun: „Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăseşte şi ne dă în mâinile lui Madian!”
Domnul S-a uitat la el şi a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?”
Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.”
Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian ca pe un singur om.”(Judecatori  6.11-16)
Pavel, prigonitor al crestinilor, devine unul dintre principalii propovaduitori ai Evangheliei din vremea sa, dupa ce este chemat de Dumnezeu in timp ce mergea spre Damasc. Si, in ciuda descoperirilor pe care Dumnezeu I le face cunoscute, Pavel recunoaste ca este un vas slab:
“Şi, ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.
De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.
Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.
De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”(2 Corinteni 12.7-10)
Eu ma simt in neputinta acum, poate ca si tu treci, ai trecut sau vei trece, sa luam aminte insa la vietile acestor oameni ramasi ca si exemple pentru noi, care, desi au avut lupte ca si noi, Dumnezeu le-a pregatit un viitor si o lucrare la care nu s-ar fi asteptat vreodata. Te-ai gandit ca Domnul poate sa foloseasca anumite imprejurari nefavorabile, sau defecte, sau planuri zadarnicite  tocmai pentru a-si scoate slava Sa? Incearca sa te gandesti la asta, nu te lasa biruit de ganduri negre, circumstante nefericite sau necazuri care tin numai o vreme scurta pe acest pamant.

Avem o vesnicie care ne asteapta cu bucurii, sa nu uitam ca raiul nu este aici pe pamant. Spre Tara Eterna- acolo sa ne indreptam gandul in fiecare zi!

luni, 28 februarie 2011

A fi puternic...

Nu este usor sa fim puternici, de fapt nici nu ne dam seama cu adevarat ce inseamna a fi puternic, daca ne gandim numai la propria putere.
Pentru a fi cu adevarat puternic, ai nevoie de putere…de Sus, ai nevoie de o Sursa de la care sa te alimentezi cu putere, constant si din mers…calatorim pe acest pamant si nu de putine ori ne slabeste puterea…dar este un Izvor care curge fara incetare, si doreste sa te invioreze cu apa Lui, este un Foc care arde neincetat si vrea sa-i dai voie sa-ti aprinda si tie candela ce o tii ascunsa si pe care s-a adunat praful de multe ori…
“La Dumnezeu este intelepciunea si puterea.”( Iov 12.13) iar “Evanghelia lui Hristos …este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede.”(Romani 1.16)
Puterea intunericului este mare, dar puterea luminii o domina, atunci cand puterea lui Dumnezeu, in slabiciunile noastre ajunge sa fie desavarsita.
Obosim, ne slabesc puterile fizic sau psihic, din prea multa suprasolicitare sau prea multe ganduri si ingrijorari…
“El da tarie celui oboist si mareste puterea celui ce cade in lesin. Flacaii obosesc si ostenesc, chiar tinerii se clatina; dar cei ce se incred in Domnul isi innoiesc puterea, ei zboara si nu obosesc, umbla si nu ostenesc.”(Isaia 40.29-31)
Ce inseamna sa fii puternic? Descopera citind materialul de mai jos…

marți, 14 decembrie 2010

Atat de mic

Privesc cat de mici suntem, daca ne-am vedea si noi limitele… Mi-as dori multe sa fac, dar acum sunt asa de limitata.
O simpla privire din avion sau de pe un munte inalt  este de ajuns pentru a vedea cat de neinsemnati suntem, de parca nici nu am exista. Si ma gandesc, ce merit avem noi ca suntem asa de iubiti de Dumnezeu. Cum se pleaca El spre noi..Oh, daca ar fi un om cu siguranta nu i-ar pasa. Ce intelepciune sa creeze Pamantul in acest Univers, ce lucrari minunate!
Oare cum gandeste El cand ne vede cum ne zbatem si alergam toata ziua? Pana la urma, ce este omul ca sa Te gandesti, Doamne, la el? Este lutul, care uneori priveste spre Olar si-L intreaba "de ce"  fara sa aiba rabdare pentru a vedea la sfarsit  o lucrare frumoasa care in lipsa chinului suferit ar fi ramas pentru totdeauna un bulgare de lut sters si lipsit de personalitate..Omul, caruia i se pare ca a ajuns culmi de neatins, si cand colo uita ca viata sa nu-i decat un abur ce se arata putintel si apoi piere.
Este bine sa avem o imagine potrivita cu ceea ce suntem. Nimeni “sa nu aiba despre sine o parere mai inalta decat se cuvine”(Romani 12.3)
Ajuta-ma sa ma smeresc mai mult, sa calc pe urmele Tale! Doamne, sunt atat de mica!