Sentimentul
pierderii este extrem de dureros. În anumite situații îmi este greu să afirm
cuvintele lui Iov: „Domnul a dat și Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele
Domnului” (Iov 1:21). Nu știu cu ce atitudine a spus-o el, dar nu o pot face
decât în lacrimi. Ca și creștin, știu că trebuie să accept orice pierdere care
nu depinde de mine, să nu cârtesc, deși mă doare. Să conștientizez mereu că
planurile mele nu coincid mereu cu planurile Domnului pentru mine, oricât de
bine intenționate ar fi acestea.
Durerea
pierderii pe moment nu își are comparație. Ce pot face? Doar să mă încred în
purtarea de grijă a Domnului, să continui să cred că El știe necazul meu și
vede durerea mea, că, orice s-ar întâmpla, este cu mine și rămâne neschimbată
dragostea Sa față de mine, chiar dacă uneori am impresia că m-a părăsit. Este
mai ușor să consiliezi pierderile altora, dar când e vorba de tine însuți…
Sunt
lucruri și persoane pe care Domnul Dumnezeu ni le lasă pentru un timp să ne
bucurăm de ele. La un moment dat însă, le poate lua înapoi. Uneori va fi un
test prin care vom înțelege dacă slujim lucrului primit sau Lui… și mă
gândesc la încercarea lui Avraam cu Isaac.
“Pierderea
își are vremea ei” (Eclesiastul 3:6).
Cum
ar trebui să reacționezi la pierdere? În primul rând, cred că trebuie să
trăiești durerea, ca ea să se consume un timp. Poate nu vei înțelege niciodată
de ce și nici nu încerca inutil să cauți răspunsuri când acestea lipsesc. Apoi,
este nevoie să te ridici, să nu abandonezi lupta. Acceptă pierderea și mergi înainte.
Poate mai există șansa de a lua-o de la început sau poate pur și simplu nu mai
ai ce să faci și trebuie să lași acel eveniment trist în urmă.
Uneori
putem pierde lucruri pe care Dumnezeu ni le poate da mai târziu sub alte forme.
Noi suntem doar lutul ce trebuie modelat, dar El este Olarul de care atârnă
întreaga noastră existență.
Nu
mi-e ușor să accept o pierdere ca fiind spre binele meu, pentru că nu pot vedea
acest bine ascuns acum. Pot doar să mă ridic și să merg înainte cu încredere,
gândindu-mă la ceea ce am și nu la ceea ce am pierdut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea ta