marți, 25 decembrie 2018

Ce am învățat de Crăciun


La origine evenimentul amintește de Nașterea Domnului Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Restul lucrurilor la care suntem martori în timpul acestei perioade nu are legătură cu ce s-a întâmplat atunci, și sunt adăugări ale oamenilor care au profitat de pe urma sărbătorii și i-au  diminuat treptat semnificația.
Iată și câteva lucruri pe care le-am învățat ținând cont de ceea ce s-a întâmplat la acea vreme:
Am învățat că trebuie să iubesc mai mult. Dumnezeu, din dragostea cu care ne-a iubit, a trimis pe singurul Său Fiu să se nască în lume cu un scop precis, ca oricine va crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.  A venit într-un mediu ostil și neprimitor și a făcut binele până la sacrificiul suprem. El este exemplul la care trebuie să iau aminte atunci când trebuie să dovedesc dragostea.
Am învățat că trebuie să dăruiesc. Dumnezeu ne-a dăruit pe Fiul Său, ce avea mai scump, pentru a ne dărui mântuirea, fără de care am fi fost pierduți. Și eu, la rândul meu trebuie să dăruiesc și să mă dăruiesc cu tot ceea ce ține de mine.
Am învățat că trebuie să caut Împărăția Sa și să prețuiesc Cuvântul dat prin Sfintele Scripturi. După ce S-a născut Isus în Betleem, au venit niște magi din Răsărit să-L caute și să se închine Pruncului Celui de curând născut. La fel au venit și niște păstori,care își pășteau turmele prin împrejurime. Atât magii, cât și păstorii  L-au căutat, L-au găsit, s-au bucurat și I s-au închinat.
Am învățat că trebuie să investesc și să mă cheltuiesc pentru ceea ce este de preț.  Magii I-au adus daruri de preț: aur, smirnă și tămâie. Ei au străbătut un drum lung, au investit timp și resurse în călătoria lor până la Betleem.
Am învățat că dacă Îl caut pe Domnul cu toată inima voi primi și călăuzire. Magii au făcut drumul până la locul unde era pruncul, călăuziți de o stea. La plecare au fost îndrumați din nou pe ce drum să se întoarcă, dar printr-un vis.
 Am învățat că trebuie să mă bucur atunci când mi se descoperă Cuvântul. Magii, când au găsit pruncul, nu au mai putut de bucurie”.
Am învățat că Dumnezeu vorbește către oameni din toate mediile sociale, li se descoperă și este lăudat de către ei. Atât magii, care erau considerați învățați ai acelei vremi, oameni cu vază, dar și păstorii, care erau oameni simpli, neînsemnați,  au fost înștiințați de nașterea Domnului la care au mers să I se închine.
Am învățat că viața nu este ușoară, și că întotdeauna întunericul va căuta să înghită lumina, răul să biruie binele și că există o luptă permanentă. Imediat după plecarea magilor, un înger se arată în vis lui Iosif și îl avertizează să fugă împreună cu Pruncul și Maria în Egipt, deoarece Irod căuta să Îl omoare.
Am învățat că nu întotdeauna condițiile bune de care beneficiezi în viață te vor ajuta să ajungi cineva. Domnul Dumnezeu a ales ca Fiul Său să se nască într-un mediu auster, în lipsă, într-un loc nefavorabil. Acest lucru nu a împiedicat lucrarea pentru care a fost trimis în lume. Dimpotrivă, S-a identificat cu toți aceia care nu au avut parte de un destin favorabil.
Am învățat că Domnul Isus Hristos S-a născut, prin voia Tatălui, și ceea ce trebuie să fac în acest timp, este să mă bucur de relația mea cu El.

sâmbătă, 15 decembrie 2018

O imagine de sine sănătoasă

Nu ai corpul pe care ți l-ai fi dorit. Nici părul nu îți stă așa cum ai vrea. Cu kilogramele ai avut mereu bătăi de cap, și chiar la fața ta ai mereu ceva de adăugat. Ți-ai dat repede seama că nu ești perfect și nu ești perfectă sau după standardele perfecțiunii imaginate de tine.
Te compari cu ceilalți și undeva într-un ungher al sufletului tău se cuibărește ușor șoarecele invidiei care începe să roadă din bucuria și mulțumirea pe care ar fi trebuit să le ai. Alteori se instalează resemnarea când spui că “eu oricum  niciodată nu voi fi ca el/ea”…Ambele atitudini sunt greșite. Trebuie doar să te accepți cum ești și să te mulțumești cu ceea ce ai primit.
David, în Psalmi, spune astfel : “Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.” (Psalmii 139.15)
Așadar, Dumnezeu știe cum ai fost construit, iar viața ta a fost plănuită în fiecare detaliu. Nimeni nu a venit pe lume la întâmplare, chiar dacă uneori se mai zice acest lucru, pentru că planurile oamenilor doar uneori se împlinesc, chiar și în ce privește aducerea unui copil pe lume, dar planul inițiat de Dumnezeu se împlinește întotdeauna.
“Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.”(Psalmii 139.16) iar Domnul Isus merge mai departe și spune că și firele din cap, toate vă sunt numărate. Așadar, imperfecțiunile trupului tău, ar putea să Îi fie necunoscute?  Sau acea infirmitate, sau acel complex care îți dă bătăi de cap, crezi că ar putea fi trecut cu vederea de El?
Prea scund sau prea înalt, prea slab sau prea gras, fără farmec , așa cum ești, nu te lăsa definit de părerile oamenilor din jur, nici de standardele frumuseții din societatea de astăzi. Identitatea ta nu se limitează la aspectul fizic, pentru că la un moment dat  trupul se va întoarce în țărână, de unde a fost luat, iar duhul la Dumnezeu, care l-a dat.
Așa cum ești astăzi, spune: “ Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele:  Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! (Psalmii 139,13-14)
În ochii Lui ai valoare, chiar dacă aici poți fi uneori disprețuit de unii sau neobservat de alții. Nu căuta să fii acceptat de ceilalți prin felul în care arăți. Imaginea este temporară, dar ce ai dincolo de ea va rămâne. Farmecul unui om îl face bunătatea lui.  Un duh blând și liștit, îngăduința răbdătoare, altruismul, bucuria exprimată și orice altă virtute te înalță chiar și în fața celor mai atrăgătoare persoane. Dacă imaginea fizică nu o poți schimba întotdeauna, calitățile morale pot fi întotdeauna crescute și te vei putea bucura de rezultatele lor.
Cineva a făcut următoarea afirmație care reflectă învățarea unei lecții prețioase : „Am învățat să fiu mulțumit cu pantofii pe care îi am când am văzut pe cineva care nu avea picioare.” Nu îți plac multe la tine, dar dacă nu le-ai mai avea deloc?


miercuri, 5 decembrie 2018

Cum își va ținea tânărul curată cărarea?


Ești creștin și îți dorești să trăiești o viață curată, plăcută înaintea lui Dumnezeu. Dar, de multe ori te confrunți cu o imagine de sine departe de a fi plăcută Domnului datorită greșelilor repetate sau a ispitei înspre păcat, care te distanțează de sfințenia Sa. Păcatul te desparte de prezența plină de pace și bucurie a lui Dumnezeu. Dacă îți lipsește pacea, dacă sufletul îți este plin de griji, și uneori  nici să te odihnești nu reușești, atunci trebuie să te cercetezi în privința relației cu Dumnezeu. Undeva, firul care te leagă de El s-a rupt. Grăbește-te să vii înaintea Lui, să îți recunoști greșelile și neputințele și să ceri iertarea Sa.
            David scrie în Psalmul 119 pe baza experienței sale în viața de credință. David dă răspuns acelora dintre noi care căutăm să rămânem curați într-o lume murdară, să rămânem nepătați într-o lume plină de compromis și minciună, să rămânem drepți în picioare când curentul lumii bate exact din direcția opusă.
            „Cum își va ținea tânărul curată cărarea?”(Psalmii 119.9) Sunt trei adevăruri care te pot ajuta să rămâi pe calea cea bună, curată și plăcută Domnului:
1. Orientează-te în funcție de adevărul revelat în Sfintele Scripturi. „ Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” (Psalmii 119.9)
Ca să rămâi curat este nevoie, mai întâi de toate, să rămâi drept. Cum poți rămâne drept când tot felul de vânturi te apleacă dintr-o parte sau alta? Folosind Cuvântul Domnului, al Sfintelor Scripturi care dau învățătură în viața de credință. El este Îndreptarul. El îți dă direcția corectă ori de câte ori oscilezi. El te îndrumă când te-ai pierdut în gândurile tale neînțelepte. El te ridică când prea multe poveri te-au doborât la pământ că ai și uitat cum este să mergi drept. El îți dă călăuzire când nu mai știi pe care drum să pășești din cele care îți stau în față. El îți dă sfat când nu este nimeni care să te învețe și îți îndreaptă pașii atunci când te afli pe o cale greșită.
2. Caută în tot ce faci, să împlinești Cuvântul și stăruiește asupra acestui lucru. „Te caut din toată inima mea, nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale.”(Psalmii 119.10)
Un alt lucru demn de luat în considerare atunci când urmărești o viață curată este dorința de a-L găsi pe Domnul prin căutare sinceră, de a-L cunoaște mai mult pe El renunțând chiar la anumite activități. Și mai este și dorința de a persevera în rugăciune după o viață curată, în conformitate cu învățătura Cuvântului.
3. Adună-ți provizii pentru vremuri de nevoie.„Strâng Cuvântul tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.”(Psalmii 119.11)
Un al treilea lucru pe care l-am identificat este asimilarea Cuvântului lui Dumnezeu în mintea și sufletul tău. Să Îl memorezi, să Îl dorești și să te trezești dimineața cu dorința de a-Lcunoaște mai mult și să adormi cu El în gând...asta înseamnă foame și sete după Cuvânt. Astfel, vasul tău va fi umplut cu El, și te va spăla de păcatul  care te prinde atât de ușor, deoarece vei fi luat în stăpânirea Sa.
“Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule!” (Psalmii 51.10)