Învață-ne să ne rugăm

Învață-ne să ne rugăm, prin Duhul Sfânt să-Ți cerem
Ca voia Ta să se-mplinească, și nicidecum să nu ne temem
Când cererile noastre lipsite-adesea de speranță
Le-aducem înaintea Ta cu mult prea mare cutezanță.

Învață-ne să ne rugăm, să nu-Ți cerem doar lucruri care
Vor pieri odată cu a lor întrebuințare;
Ci să venim plini de căință, înțelegându-ne micimea,
Nevoia de a fi iertați, recunoscându-Ți slava și mărimea.

Învață-ne să ne rugăm plini de recunoștință,
Cu sufletul mulțumitor, cu sârg și cu credință;
Să ne smerim în rugăciune, să nu ne comparăm cu cei
Ce au căzut de la credință, cum că am fi mai buni ca ei.

Învață-ne să ne rugăm, nu doar să-Ți cerem tot mereu
Ca și cum ai fi slujitorul, iar noi am fi vreun dumnezeu;
Să ne supunem cu respect în rugăciune și trăire,
Să acceptăm că-i voia Ta și când nu ne ies planurile.

Învață-ne să ne rugăm, să căpătăm o minte înțeleaptă,
Cu cât înaintăm domol pe-a vieții scurtă treaptă.
Când drumul ni se pare greu să nu ne îndoim niciun moment
De dragostea-Ți de Dumnezeu care-a rămas cu noi până-n prezent.

Vestea bună a dragostei și bucuriei

Vestea bună nu este doar despre pruncul născut într-o iesle, ci este mai mult decât atât. Nu sunt doar colindele ce răsună melodios printre crengile brazilor împodobiți cu cadouri. Vestea cea bună conține un mesaj de dragoste și de bucurie.

Astfel, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său din cer pe pământ, să se nască dintr-o fecioară, așa cum, cu sute de ani înainte, îi descoperise profetului Isaia…”Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un fiu” (Isaia 7:14). Iar acest unic Fiu al lui Dumnezeu avea să fie “străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.” (Isaia 53:5)

Purtând pedeapsa pentru păcate în locul meu și al tău, Fiul a împlinit voia Tatălui și a desăvârșit astfel planul de salvare, care ne aduce astăzi bucuria mântuirii, prin credința în Domnul Isus Hristos.

Mesajul dragostei, asemenea, se referă la un Dumnezeu plin de dragoste față de noi, „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică,” (Ioan 3:16)

Din dragoste Dumnezeu a ales să trimită Pe Fiul Său pe pământ, pentru a fi pedepsit în locul nostru, iar noi am primit bucuria salvării prin credința în El, vestea bună pe care trebuie să o împărtășim tuturor.

Schimbarea viziunii în încercări

Nu întotdeauna trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să mute muntele din fața noastră, ci să-I cerem doar puterea de a-l ocoli ca să ne putem continua apoi călătoria. Nu că El nu ar putea să-l mute, dar credința noastră nu s-ar maturiza, nu ar mai crește dacă nu vom înfrunta greul.

De multe ori I-am cerut Domnului să ia acel necaz din viața mea, să anuleze încercarea care părea de nesuportat, să înlăture suferința, fără să-mi dau seama că ceea ce ar fi fost mai corect era ca atitudinea mea și reacția mea să se schimbe față de acea problemă.

De cele mai multe ori circumstanțele nu se vor schimba, dar modul meu de a mă raporta la ele ar trebui să se schimbe. Acest lucru e posibil atunci când pacea lul Hristos îmi cuprinde ființa  și mă inundă cu liniște, deși nu se schimbă nimic în exterior. 

Am vrea să scăpăm de acele probleme, dar poate tocmai ele aduc transformarea de care uneori este atâta nevoie. Am vrea să schimbăm atitudinea, comportamentul cuiva sau să-l aducem către “binele” gândit de noi, și după multă străduință nu se petrece nimic în urma efortului nostru. Atunci, ce ar trebui să schimbăm? Atitudinea noastră în fața acestor provocări… E mult mai ușor să asistăm la schimbarea altora în loc ca noi să fim cei transformați. Să acceptăm că suntem limitați în acțiunile noastre.

Pe de altă parte trebuie să fim și conștienți că Dumnezeu nu este la dispoziția noastră, ca și cum noi I-am porunci, iar El să împlinească. Tocmai de aceea, să ne aplecăm cu smerenie și supunere față de orice greutate vom întâmpina și să ne rugăm spre a ne da puterea acceptării eșecului la fel ca și a succesului, a înfrângerii ca și a biruinței, a unui răspuns neașteptat sau poate târziu ca și a unui răspuns mult dorit la rugăciune.

Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme

Momentele de suferință ne apropie mai mult de Dumnezeu. În vremuri grele ne este mai ușor să ne apropiem de El, pentru că avem nevoie de cineva la care să apelăm, să-I mărturisim durerea și să-I cerem ajutorul. Atunci când totul merge cum ne dorim, poate ne gândim prea puțin la Dumnezeu. De aceea, să-I mulțumim și pentru bine, dar și pentru greu. Prin suferință, adesea ne smerește, ne curățește, ne crește răbdarea, dragostea, empatia și  ne ajută să acceptăm mai ușor și ce nu ne este pe plac. 
“Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” (Psalmii 34:1) Dacă am pune în practică acest adevăr, atunci ar fi cu mult mai ușor când îngrijorările ne dau târcoale, când drumul ne e blocat și ușile se închid sau când nu mai vedem nicio scăpare omenească.
“Alergați la Domnul și la sprijinul Lui, căutați necurmat Fața Lui!” (Psalmii 105:4)
“Măcar că zici că nu-L vezi, totuşi pricina ta este înaintea Lui: aşteaptă-L!” (Iov 35:14)
Că va rezolva sau nu problema, că va da biruința mult așteptată, că va da un răspuns sau nu o va face, aceste lucruri vor avea o importanță mai mică. Ceea ce cu adevărat contează, va fi că, dacă alegem să-L binecuvântăm pe Domnul în orice vreme, încrezându-ne necondiționat în purtarea Sa de grijă, El va revărsa pacea Sa peste sufletul nostru, ne va da puterea de a aștepta cu răbdare, de a face față provocărilor cu care urmează să ne confruntăm, și care, din punct de vedere omenesc, ne-ar dărâma.

“Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.”  (Psalmii 62:8)