vineri, 20 august 2021

Suflet tulburat

Poate fi o veste rea, un gând care nu se poate materializa sau o vorbă a cărei presiune apasă tare pe inimă precum o săgeată ascuțită. Toate acestea perturbă repede echilibrul interior, alungă pacea și chinuie sufletul. Tulburarea nu îi ocolește nici pe cei credincioși. Poți fi atins de tulburare și să suferi din cauza durerii sufletești pe care aceasta o aduce.


”Tulburarea inimii mele mă face să gem”, spunea David în Psalmul 38:8, și ”Îmi este mâhnit duhul în mine, îmi este tulburată inima în lăuntrul meu” (Psalmii 143:4).

Atât de ușor se tulbură sufletul, măcar că nu poate schimba cu ceva lucrurile care se petrec.

Ce să faci atunci când vin gânduri care te tulbură, când sufletul se umple cu tristețe, iar neliniștea te cuprinde?

Să te rogi, să plângi în rugăciune, să îți deschizi inima și să descarci poverile înaintea Celui care le poate purta.

Gândește-te că este doar un gând tulburător și doar dacă îi dai voie te va afecta. Spune-i NU!  și îndepărtează-te de el.

Ai încredere că Dumnezeu va lucra în dreptul tău și nu îți pierde speranța într-o rezolvare deplină.

“Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi în lăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu” (Psalmii 42:5).

Și de ce să te lași pradă tulburării când poți da liber păcii, alungând gândurile negre printr-o abandonare deplină în grija Domnului, care a zis: ”Nu te teme!”

“Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:7).

 

joi, 12 august 2021

Omul se naște ca să sufere?

 

“Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare” (Iov 5:7).

Așa a concluzionat Elifaz, unul dintre prietenii lui Iov, asistând la suferința acestuia. Cum se explică acest lucru?

Cu durere mama își aduce copilul pe lume, iar acesta suferă încă din primele clipe ale vieții durerea adaptării la noul mediu, manifestându-se prin plâns. Viața sa urmează un lung șir de dureri până ce crește. Așadar, omul este născut prin suferință și pentru a suferi. De la început, după căderea în păcat, femeii i-a fost mărită suferința, și cu durere și-a născut copiii, iar bărbatul a fost supus trudei cu care să își câștige existența.

Viața e o luptă, un lung șir de suferințe, cu puține bucurii, obținute tot prin intermediul unor sacrificii. De aici Elifaz a tras această concluzie: ”Omul se naște ca să sufere.” Totuși, suferința nu este singurul scop al existenței, ci doar unul dintre ele. Ea face parte din trăirea noastră. Aproape că nu este zi în care să nu experimentăm suferință, într-un fel sau altul. Fie suferințe în trup, fie la nivelul sufletului, manifestate prin pierderi, dezamăgiri, eșecuri.

“Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare.” Scânteia e făcută ca să zboare, dar acesta nu este decât unul dintre scopurile ei. De asemenea, ea și luminează, dar poate și să aprindă focul. Să nu uităm că există și bucurii, și clipe frumoase. Iar suferința pe care o experimentăm nu este decât o parte a vieții pe care nu o putem evita. Dar nu trebuie să rămânem la ideea că este singurul scop. Chiar dacă omul are viața scurtă și plină de necazuri, totuși scopul ei principal nu este suferința. Un alt scop poate fi acela de a-L cunoaște pe Dumnezeu, de a stabili o relație cu El și a ne bucura de părtășia cu El și cu ceilalți. Sau un alt scop poate fi acela de a-L binecuvânta pe Creator pentru fiecare lucru pe care îl primim în viață.

Tot Iov este acela care a mai spus, în ciuda tuturor necazurilor care se abătuseră asupra vieții sale: „Domnul a dat și Domnul a luat. Binecuvântat să fie Numele Domnului.” Așadar, ori de câte ori se abate asupra vieții noastre o suferință, marcată printr-o pierdere, fie materială, fie la nivelul sănătății, fie al relațiilor, să avem acest gând: că trebuie să binecuvântăm Numele Domnului, de la care am primit toate lucrurile și care ni le poate reda înapoi la vremea Sa și prin mijloace numai de El știute.

 

luni, 9 august 2021

Inimă de părinte

O inimă de mamă nu poate să adoarmă când plânge copilașul ei sau când acesta nu se află în siguranță. Se roagă când îl vede cum suferă și când nu mai poate face nimic altceva pentru el. O doare când nu poate să-i aline durerea și veghează neîncetat asupra sa.

Se zice că animalele devin agresive atunci când te apropii de puii lor. De ce? Pentru că vor să se asigure că vor fi protejați și nimeni nu le va putea face ceva rău. Pentru ei vor fi în stare să își schimbe felul de a fi, să se transforme radical dacă este cazul. La fel, o mamă va purta grija, va lua apărarea copilului ei și nu va avea liniște până ce nu îl va ști în siguranță.

„Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip” (Isaia  49:15). Dumnezeu compară dragostea pentru poporul Lui cu dragostea unei mame față de copilul ei. Mai sunt și cazuri în care mamele își abandonează copiii, dar dragostea Sa rămâne statornică. Dragostea lui Dumnezeu depășește dragostea de mamă.

Un tată adevărat nu va sta nepăsător atunci când copilul său are o problemă. Dragostea de tată îl împinge să meargă până la capăt în rezolvarea oricărei probleme. Poate nu se întâmplă întotdeauna așa, dar, de regulă, inima unui tată este iubitoare, și chiar dorința de a-și mustra copilul este tot spre binele lui. ”Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!” (Proverbele 3:12)

Dumnezeu ne iubește ca un tată, de aceea ne și adresăm Lui în rugăciune ca “Tatăl nostru”. Totuși, grija Sa întrece grija oricărui tată pământesc, oricât de bun ar fi acesta. “Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Psalmii 103:13).

“Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Matei 7:11)

Chiar dacă lucrurile primite nu corespund întotdeauna cu dorințele noastre, nu înseamnă că nu sunt bune, pentru că fac parte din planul Său pentru desăvârșirea noastră.

Inima Lui depășește inima de mamă și de tată, dragostea Lui le întrece cu mult, iar dacă ești copilul Său vei beneficia de grija, ocrotirea și dragostea Sa pe care le revarsă din plin asupra tuturor copiilor Săi. “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1: 12-13).

Poți înțelege în parte iubirea unui părinte pentru copilul său, dar să-L ai pe Dumnezeu părinte este cu mult mai mult decât un privilegiu, deoarece El rămâne pentru totdeauna cu tine și nu vei rămâne orfan niciodată.