Purtator al crucii

      Când un om este chemat la Domnul Isus, ca sa-L urmeze, El îl invită astfel : “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze.”(Matei 16.24)
Purtarea crucii în fiecare zi constituie obiectul chemării Domnului. “Cine nu-şi ia crucea şi nu  vine după Mine, nu este vrednic de Mine.”(Matei 10.38)
Ceea ce este mângâietor pentru noi este faptul că nu suntem nevoiţi să purtăm crucea singuri. Domnul ne ajută, ne dă putere, şi prin Duhul Său ne mângâie şi ne întăreşte, prin Cuvânt. El, care a purtat pe cruce vina păcatelor noastre nu ne va lăsa să cădem sub o povara prea grea şi, chiar dacă “prigoniţi, dar nu părăsiţi, trântiţi jos, dar nu omorâţi.”( 2 Corinteni 4.9)
Crucea deci presupune neapărat şi răstignirea, ea este obiectul răstignirii (îngenuncherea eului, zdrobirea voinţei omeneşti, supunerea în ascultare de voia Domnului). “Ştim bine că omul nostru cel vechi  a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui în aşa fel să nu mai  fim robi păcatului.”(Romani 6.6)
“Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească.”
  Crucea este intersecţia dintre voinţa omului şi voia lui Dumnezeu.
“Eu locuiesc în locurile înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit şi  smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite.”(Isaia 57.15) Zdrobirea voinţei pe cruce este necesară pentru ca Hristos să locuiască în noi, iar nu eul nostru şi să ne facă astfel o făptură nouă, în Domnul.
Nici împlinirea poruncilor sau a altor învăţături nu au vreun folos pentru câştigarea vieţii veşnice. „Un singur lucru” doreşte Domnul şi îl spune tânărului bogat, privindu-l ţintă, şi iubindu-l: „Îţi lipseşte un lucru: du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.”(Marcu 10.21)
 Crucea implică renunţarea totală la sine, la ceea ce crezi că ai mai scump pe acest pământ. Tânărul bogat, căruia i-a vobit Isus, datorită bogăţiilor sale de pe pământ a renunţat la cruce, deoarece a înţeles că asta presupunea despărţirea de tot ceea ce agonisise. O inimă plină de lucrurile lumii nu poate accepta comoara nepreţuită a lui Dumnezeu (viaţa veşnică) deoarece crucea aduce durere, ruşine, teamă, suferinţă, adică spini. Dar, o inimă curăţită de aceste lucruri prin puterea lui Dumnezeu acceptă sacrificiul pentru că a înţeles că Altul este Cel care are drept asupra ei şi îşi pune la dispoziţie toate resursele în scopul atingerii voiei Domnului „lăsându-se călăuzită pe un „drum necunoscut” în speranţa că Domnul va preface întunericul în lumină.”(Isaia 42.16)
„Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu.”(Romani 12.1)
A purta crucea înseamnă a te lăsa modelat de Dumnezeu prin uneltele Sale şi cuptorul Său, pentru ca El să curăţească tot răul, să te dezbrace de omul cel vechi şi să te umple de plinătatea Sa, pentru ca Hristos să locuiască „din belşug” în tine, prin credinţă.
A sta lângă cruce sau a o privi doar, nu produce nici o schimbare, ci doar a urca pe ea şi a fi răstignit acolo, iar aceasta în fiecare zi, independent. Şi atunci, legat de ”picioare” nu mai poţi să umbli pe căile dorite de tine ca să-ţi „alunece paşii”(Psalm 73.2), şi legat de mâini nu mai lucrezi după planurile tale. Astfel deci, având mâinile şi picioarele străpunse, lipsit de propriile puteri, te abandonezi în mâinile Celui care doreşte să-ţi călăuzească viaţa, să te dezlege de legăturile robiei, pentru a te aduce la o viaţă nouă trăită pentru Hristos. Astfel dar, să poţi spune cu toată fiinţa: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc.. dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.”(Galateni 2.20)

Crucea în viaţa de creştin

Crucea - o putem intâlni adesea şi în multe împrejurări: deasupra mormintelor, în biserici, în cărţi sau purtată ca obiect de podoabă, sau unul de comerţ, oricum este un semn religios venerat de mulţi. Dar, de unde a pornit această importanţă  deosebită acordată crucii?

Valoarea însemnată a crucii îsi are însă originea în “Crucea de pe Golgota”, pe care a fost crucificat Domnul şi Mântuitorului lumii, Isus Hristos. Dar, cuvântul cruce capătă o nouă semnificaţie în contextul Noului Testament, atunci când Domnul Isus şi apostolii vorbesc despre ea.
Pentru creştini crucea înseamnă izbăvirea de sub puterea păcatului, iertarea şi primirea unui nume nou: acela de “copil al lui Dumnezeu”.
De aceea, “Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit ruşinea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu”.(Evrei 12.2)
“La înfăţisare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultator până la moarte, şi încă moarte de cruce.”(Filipeni 2.8)
Dacă noi suferim crucea pentru propriile noastre păcate, trebuie să ştim  că Domnul a suferit-o pentru păcatele noastre, El, pentru iertarea şi răscumpărarea noastră “Hristos ne-a răscumparat din blestemul Legii, făcându-se blestem pentru noi- fiindcă este scris “Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”, pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa că, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.”(Galateni 3.13,14)
Noi suntem chemaţi deci să “privim” la El şi să-I urmăm exemplul, dacă într-adevăr suntem adevăraţi creştini; şi nu ne putem împotrivi crucii alese de El pentru noi. Ştim însă că, după ea va urma binecuvântarea şi cununa de slavă.
Dacă Domnul Isus a acceptat în smerenie şi ascultare voia Tatălui Său şi S-a jertfit pentru păcatele multora, El , Cel fără de păcat, cu atât mai mult noi, care meritam cu mult decât atât ar trebui să ne ducem crucea fără tânguire sau cârtire deoarece noi avem privilegiul acela că Domnul ne-o pregăteşte pentru fiecare după puterea pe care o avem, astfel încât nu va fi mai grea decat am putea suporta noi. Ce binecuvântare! “Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui sa fiţi ispitiţi peste puterile noastre, ci împreună cu ispita a pregatit şi mjlocul să ieşiţi din ea ca s-o puteţi răbda.”(1 Corinteni 10.13 ) Stiu ca unii ma vor contrazice, dar eu vreau sa cred doar ceea ce este scris.
 Pentru credincios, crucea trebuie sa fie o pricină de laudă “ În ce mă priveşte, departe de mine gândul  să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume”.(Galteni 6.14)  Deci, crucea presupune durere (“răstignire”); este vorba de crucificarea eului cu poftele sale.
“Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre.”( Romani 12.2)
”Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.”( Ioan 17.15)
 Deci, după crucificare, lucrurile lumii nu mai prezintă acelasi interes: “ Nu vă strângeţi comori pe pământ, ci strângeţi-vă comori în cer.”(Matei 6.19-20)
Pavel scrie:”Hristos m-a trimis…să propovăduiesc Evanghelia nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi care suntem pe calea mântuirii este puterea lui Dumnezeu.”(1 Corinteni 1.17-18)
Crucea lui Hristos este obiectul propovăduirii Apostolului, esenţa Evangheliei, despre ea nu se poate vorbi decât folosind “o vorbire duhovnicească”, şi nu cu lucruri învăţate spuse de nişte buni oratori. ”Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.”(1 Corinteni 2.13) Dar, omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte. Omul duhovnicesc dimpotrivă poate să judece totul şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.”( Corinteni 12.14-15)
Crucea Domnului Isus, prin sângele care s-a scurs pe ea este un simbol al împăcării cu Dumnezeu a omului care a pierdut prin păcat, relaţia sa cu Cel care l-a creat. Deci, rezultatul crucii Domnului este iertarea păcatelor şi darul lui Dumnezeu nepreţuit “mântuirea sufletului”, prin credinţa în Fiul Său răstignit şi înviat. “El a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.”(Efeseni 2.16) “Căci Dumnezeu a  vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, şi să împace totul cu Sine, prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.”(Coloseni 1.19-20)
“Căci, întrucât lumea cu înţelepciunea ei n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.”(1 Corinteni 1.21)

                                                                 -   va urma  -

Rani vindecate

„Veniţi să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile.”(Osea 6.1)

Cand mai pui o cruce in cimitirul vietii tale, un vis infrant, o speranta naruita, o dorinta neimplinita, fiecare speranta ingropata doare si isi pune amprenta asupra caracterului nostru...poate ca si tu esti un luptator ranit…nu te lasa infrant..eu nu ma las, da, ma voi ridica, caci Dumnezeu a zis ca nu ma lasa si a promis ca nu ma va parasi, chiar daca eu nu inteleg de ce trebuie sa renunt tot mereu la ceva din mine…Nu inteleg planul lui Dumnezeu de multe ori…dar stiu ca trebuie sa trec peste toate aceste lucruri...nadajduind intr-un viitor atat de necunoscut in ochiii mei, dar bine planuit de Cel care m-a intocmit si cunoscut inca inainte de intemeierea lumii. Un luptator ranit…da, si ranile dor, ranile mele si cele provocate altora din nestiinta si fara voie, dar aceste rani sunt gata sa fie alinate de un Samaritean milos care se va apleca si ma va ridica si mi le va unge cu balsamul Sau atotvindecator.
“Iata, voi face ceva nou si-i gata sa se intample: sa nu-l cunoasteti voi oare? Voi face un drum prin pustie si rauri in locuri secetoase.”(Isaia 43.19)
Fiecare avem inainte de multe ori o mare Rosie, asa cum poporul Israel a avut. Nu stiu cum se numeste marea ta, dar stiu ca prin credinta imposibilul deschiderii acestei mari poate cadea si un drum se va croi si vei trece ca pe uscat prin mijlocul ei.

Dragostea lui Dumnezeu

Cineva a spus ca "Domnul Isus a avut o cruce de lemn si o inima de aur. Azi multi au cruci de aur si inimi de lemn."

“Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credinte noastre , adica la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade  la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.”(Evrei 12.2) pentru ca a inviat si traieste in orice inima care a fost atinsa si curatita de prezenta Sa cea sfanta, si se simte in toti aceia care I-au dat voie sa le conduca viata prin ascultare, acceptare, renuntare si dragoste neconditionata.

In aceste zile propun sa ne gandim cu profunzime la adevaratul scop pentru care sarbatorim aceste evenimente, Dragostea fara margini a lui Dumnezeu fata de creatura Sa:

 “Fiindca  atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aibe viata vesnica.”(Ioan 3.16)

Ce face diferenta

Am ales doua cazuri diferite, pe care le-am intalnit in aceste zile.
Primul este cel al unei doamne care mi-a fost profesor, care m-a simpatizat si la care am tinut mult. La inceputul anului, fiul ei a decedat intr-un accident stupid. Lovitura a fost foarte grea pentru mama care nu a putut accepta realitatea. Timpul a trecut si gandul ei se indreapta tot la tanarul decedat, motiv pentru care a intrat intr-o stare  depresiva. M-a durut pentru ca nu ma asteptam sa-mi refuze vizita pe care o planificasem de curand. Un om plin de idei care altadata avea mari sperante cu privire la viitor s-a izolat si nu poate depasi criticul moment. Ceea ce ma doare este faptul ca nu doreste nici comunicarea, pentru ca astfel i-ar fi mai usor.
Cel de-al doilea caz este cel al unei mame al carei fiu, pe care de 12 ani il ingrijeste pentru ca nu poate vorbi si nici nu se poate deplasa, se afla la spital, la terapie intensiva; acum, de Craciun, mama se afla la patul copilului asteptand sa-l vada deschizand poate ochiii. Medicii nu-i mai dau nici o sansa. L-am vazut. Este foarte slabit. Deosebirea fata de primul caz este faptul ca aceasta mama si-a incredintat sorta copilului ei in mana Domnului. Acolo, spunea ea, in fiecare zi mor cativa copii. Atmosfera este de cosmar. Ceea ce m-a uimit este optimismul si credinta cu care lupta aceasta femeie. Ea inca mai spera ca-si va aduce copilul acasa desi stie ca viata lui nu va mai dura chiar daca acum va scapa. S-a impacat cu idea ca fiul ei mai devreme sau mai tarziu va pleca. Foarte probabil chiar in aceste zile. Vorbea despre aceste lucruri cu seninatate, desi puteam observa cu usurinta lacrimile care ii umezeau frecvent ochiii. Mare este puterea lui Dumnezeu care-i intareste pe cei care-I apartin. Da, El da putere celor ce se incred in el.
Ambele cazuri sunt deosebit de grele. Diferenta o face insa increderea si nadejdea in Dumnezeu.
Este adevarat ca oamenii sufera diferit, unul mai sensibil decat altul, dar fara nedejdea puternica in Dumnezeu, “daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea in Hristos, atunci suntem cei mai nenorociti dintre toti oamenii.”(1 Corinteni 15.19)
Este foarte greu pentru acela care nu poate accepta destinul asa cum i-a fost hotarat. Oamenii fara nadejde in Dumnezeu ajung de cele mai multe ori la disperare. In fata crizei sa ramai pe pozitie, sa nu-ti pierzi cumpatul, sa nu disperi cum ar face ceilalti... Si nu ma refer la indiferenta sau nepasare.
Trebuie sa fim constienti ca suntem trecatori. Este foarte important sa fim pregatiti pentru intalnirea cu Dumnezeul nostru in orice moment, dar si pentru pierderea celor dragi; altfel axa sufletului se poate rupe si foarte usor putem ceda psihic si emotional.
Numai o credinta statornica si o nadejde puternica pot face fata acestor situatii. Asadar, diferenta o face: credinta, care este tot darul lui Dumnezeu si prezenta Sa in noi.
Induram in viata temeri si griji de zece ori mai multe decat este nevoie atunci cand nu ne bizuim suficient pe fagaduintele lui Dumnezeu. In cea mai intunecoasa noapte a intristarii, privirea la Domnul Isus lumineaza cerul negru. Ingrijorarea nearuncata asupra Domnului iti macina puterile. El face rana, si tot El o leaga.
Nu pot decat sa ma rog pentru ambele cazuri.  Am ales sa le prezint pentru ca m-am izbit de ele chiar in aceste zile. Sunt de compatimit. Le-am adus inaintea Domnului. Stiu ca sunt multe altele asemanatoare. Rugati-va si voi, mai ales daca mai cunoasteti si altele. Puteam fi oricare in locul lor.