Renuntare

Intotdeauna renuntarea aduce durere. Cand inima iti plange este greu sa-i gasesti consolarea. Uneori este necesar sa o lasi pana isi varsa tot focul. Si asta poate dura timp. Dar, pe masura ce te maturizezi in credinta ajungi sa accepti realitatea asa cum este, sa poti renunta mai usor…
Renuntarea produce suferinta. Cand pierzi un lucru drag suferi. Dar, cel putin stii ca nu-l mai poti avea pentru ca l-ai pierdut. Dar cand renunti de bunavoie este mai greu, deoarece firea pamateasca iti sopteste sa nu faci acest pas, sa tii totul pentru tine. Nu este usor sa renunti; sa pierzi de bunavoie este o lucrare pe care Dumnezeu ne invata si care adesea se manifesta prin zdrobire. “Oricine isi va pastra viata o va pierde, dar oricine isi va pierde viata pentru Mine o va castiga.”(Matei 11.26) Se merita sa renunti la lucruri care stii ca L-ar dezonora pe Dumnezeu, la lucruri la care cugetul iti spune ca nu sunt dupa voia Sa. Da, se merita sa privesti toate aceste lucruri ca pe un nimic fata de pretul nespus de mare al cunoasterii Domnului nostru, lucruri trecatoare pe care punem adesea prea mult pret, in locul comorii din cer care nu va pieri niciodata. Uneori este nevoie sa jertfesti lucruri de mare pret in ochiii tai, atunci cand Dumnezeu o cere, tocmai pentru ca El are in vedere ceva mai bun pentru tine, dar acel ceva nu-l poti vedea decat prin ochiii credintei.
Doamne, ajuta-ne sa putem vedea prin ochiii credintei ceea ce Tu ai in plan pentru noi, chiar daca omenescul din noi  ne stinge speranta deseori! Ajuta-ne sa renuntam la dorintele noastre egoiste, la tot ceea ce Tu crezi ca nu ar aduce slava Numelui Tau! Mai bine sa renuntam acum, decat sa plangem mai tarziu!

Ce face diferenta

Am ales doua cazuri diferite, pe care le-am intalnit in aceste zile.
Primul este cel al unei doamne care mi-a fost profesor, care m-a simpatizat si la care am tinut mult. La inceputul anului, fiul ei a decedat intr-un accident stupid. Lovitura a fost foarte grea pentru mama care nu a putut accepta realitatea. Timpul a trecut si gandul ei se indreapta tot la tanarul decedat, motiv pentru care a intrat intr-o stare  depresiva. M-a durut pentru ca nu ma asteptam sa-mi refuze vizita pe care o planificasem de curand. Un om plin de idei care altadata avea mari sperante cu privire la viitor s-a izolat si nu poate depasi criticul moment. Ceea ce ma doare este faptul ca nu doreste nici comunicarea, pentru ca astfel i-ar fi mai usor.
Cel de-al doilea caz este cel al unei mame al carei fiu, pe care de 12 ani il ingrijeste pentru ca nu poate vorbi si nici nu se poate deplasa, se afla la spital, la terapie intensiva; acum, de Craciun, mama se afla la patul copilului asteptand sa-l vada deschizand poate ochiii. Medicii nu-i mai dau nici o sansa. L-am vazut. Este foarte slabit. Deosebirea fata de primul caz este faptul ca aceasta mama si-a incredintat sorta copilului ei in mana Domnului. Acolo, spunea ea, in fiecare zi mor cativa copii. Atmosfera este de cosmar. Ceea ce m-a uimit este optimismul si credinta cu care lupta aceasta femeie. Ea inca mai spera ca-si va aduce copilul acasa desi stie ca viata lui nu va mai dura chiar daca acum va scapa. S-a impacat cu idea ca fiul ei mai devreme sau mai tarziu va pleca. Foarte probabil chiar in aceste zile. Vorbea despre aceste lucruri cu seninatate, desi puteam observa cu usurinta lacrimile care ii umezeau frecvent ochiii. Mare este puterea lui Dumnezeu care-i intareste pe cei care-I apartin. Da, El da putere celor ce se incred in el.
Ambele cazuri sunt deosebit de grele. Diferenta o face insa increderea si nadejdea in Dumnezeu.
Este adevarat ca oamenii sufera diferit, unul mai sensibil decat altul, dar fara nedejdea puternica in Dumnezeu, “daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea in Hristos, atunci suntem cei mai nenorociti dintre toti oamenii.”(1 Corinteni 15.19)
Este foarte greu pentru acela care nu poate accepta destinul asa cum i-a fost hotarat. Oamenii fara nadejde in Dumnezeu ajung de cele mai multe ori la disperare. In fata crizei sa ramai pe pozitie, sa nu-ti pierzi cumpatul, sa nu disperi cum ar face ceilalti... Si nu ma refer la indiferenta sau nepasare.
Trebuie sa fim constienti ca suntem trecatori. Este foarte important sa fim pregatiti pentru intalnirea cu Dumnezeul nostru in orice moment, dar si pentru pierderea celor dragi; altfel axa sufletului se poate rupe si foarte usor putem ceda psihic si emotional.
Numai o credinta statornica si o nadejde puternica pot face fata acestor situatii. Asadar, diferenta o face: credinta, care este tot darul lui Dumnezeu si prezenta Sa in noi.
Induram in viata temeri si griji de zece ori mai multe decat este nevoie atunci cand nu ne bizuim suficient pe fagaduintele lui Dumnezeu. In cea mai intunecoasa noapte a intristarii, privirea la Domnul Isus lumineaza cerul negru. Ingrijorarea nearuncata asupra Domnului iti macina puterile. El face rana, si tot El o leaga.
Nu pot decat sa ma rog pentru ambele cazuri.  Am ales sa le prezint pentru ca m-am izbit de ele chiar in aceste zile. Sunt de compatimit. Le-am adus inaintea Domnului. Stiu ca sunt multe altele asemanatoare. Rugati-va si voi, mai ales daca mai cunoasteti si altele. Puteam fi oricare in locul lor.

Procesul zdrobirii

          “Eu locuiesc in locurile inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite.”(Isaia 57.15)
              Te rugai poate ca Dumnezeu sa-si foloseasca instrumentele Sale pentru a te modela, pentru a te face asemenea Chipului Sau prin slefuirea asperitatilor care salasluiesc in caracterul tau. Tu ai uitat acest lucru, insa Dumnezeu nu. Iar ceea ce ti-ai dorit iata ca se desfasoara in viata ta prin procesul zdrobirii.
              Nu intelegi in cuptor multe lucruri, ai tendinta sa cartesti, sa te tangui, dar Cel care a ingaduit sa intri acolo, dupa ce te va lasa putina vreme sa te zbati cautand rezolvarea, iti va da si puterea necesara pentru a indura focul care are rolul de a te purifica, curati si pregati pentru o noua etapa a lucrarii tale pe acest pamant, pentru ca “Nu este nici o ispita care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. Si Dumnezeu, care este credincios, nu va ingadui sa fiti ispititi peste puterile voastre; ci impreuna cu ispita a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea, ca s-o puteti rabda”(1Corinteni 10.13) In viata apar lucruri neprevazute si atunci cand te-ai astepta mai putin se ivesc lupte sufletesti in care te framanti zadarnic daca incerci sa le porti singur.  Atat de mult ne dorim ca voia si gandurile noastre sa se implineasca asa cum ne-am propus... Dar, visele au sfarsit, nu dureaza prea mult, iar realitatea ne sta impotriva. Dar, de ce trebuie sa trec prin toate aceste lucruri? Eu acum nu inteleg ce faci Tu,                Doamne, dar nadajduiesc ca voi intelege mai tarziu. Dar, acum imi este greu sa inteleg si poate nici nu trebuie. Dumnezeu imi va da nu ceea ce imi doresc, ci ceea ce stie ca am nevoie. Relatia mea cu El se adanceste si astfel voi invata sa-L iubesc nu pentru ceea ce imi da, ci pentru ceea ce este El.
              Asteptarea inseamna zdrobire. Cand intrebarile mele nu primesc raspuns, ci acelasi nimic care de fapt inseamna “asteapta”, firea mea care vrea cu ardoare sa stie totul mai inainte este zdrobita prin acelasi raspuns: “mai asteapta, vemea ta inca nu a sosit”.
 “Domnul este langa toti cei ce-L cheama, langa cei ce-L cheama cu toata inima.”(Psalm. 145.18)
“Domnul tamaduieste pe cei cu inima zdrobita si le leaga ranile”.(Psalm 147.3)
            De ce? Pentru ca „El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre”(Isaia 53.5) si astfel El poate sa inteleaga si sa mangaie pe oricine trece pe aceasta cale a durerii. Eu, cel putin, am inteles aceste lucruri trecand pe cararea randuita de El.