Să taci când nu mai ai nimic de spus. Să taci când cearta
stă să izbucnească. Să taci când ți se vorbește disprețuitor. Să taci când ai
vrea să te aperi și să ripostezi. Să taci când îți vine mai degrabă să arunci
cuvinte grele. Să taci când trebuie...
Să taci înseamnă și să rabzi. Exemplul cel mai bun este
Însuși Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, despre care proorocul Isaia
scria, cu privire la suferința pe care avea să o îndure: ”Când
a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l
duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis
gura.” (Isaia 53:7) El a tăcut în fața celor care, desi aveau urechi de auzit,
nu auzeau.
Nu
a răspuns nimic marelui preot în apărarea Sa: “Marele preot s-a sculat în
picioare și I-a zis: "Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva
Ta?" Isus tăcea.” (Matei 26:62)
“Când
era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci
Se supunea dreptului Judecător”. (1 Petru 2:23)
Tăcerea
își are timpul ei, scria Eclesiastul. Să taci poate fi un semn de respect față
de durerea cuiva. Prietenii lui Iov, veniți de departe să-l vadă și să-l
mângâie, au tăcut 7 zile, când au văzut suferința lui. “Şi au şezut pe pământ, lângă el, şapte zile şi şapte nopţi,
fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea.” (Iov 2:13)
Nu
doar în fața oamenilor, ci și înaintea Domnului este nevoie de tăcere, în
așteptarea ajutorului Său. Tăcerea poate fi
dureroasă, dar necesară.
“Taci înaintea Domnului şi
nădăjduieşte în El!” (Psalmii 37:7)
“Bine este să aştepţi în tăcere
ajutorul Domnului.” (Plangerile lui Ieremia 3:26)
Un vechi proverb spunea că “tăcerea e
de aur”, la vremea sa, dar și vorbele sunt de aur, la timpul lor. Să dai drumul
cuvintelor este timp, dar să le iei înapoi nu va mai fi niciodată.
