Însingurarea

Există o însingurare legată de împrejurări, dar și una voită. Lipsa socializării naște introvertire, depresie și neîncredere în ceilalți.

Sunt bătrâni care rămân singuri și sunt nevoiți să stea izolați de mediul social din cauza neputinței lor. Aceștia se sting treptat dacă nu sunt încurajați și sprijiniți să poată socializa. Revederea și starea de vorbă cu ei poate să le însenineze brusc starea de dispoziție. Ei își doresc să vorbească, să fie ascultați și înțeleși.

Sunt tineri care se retrag din cercurile de prieteni. Ei se retrag treptat și parcă nici nu mai știu să comunice. O respingere, un refuz, o vorbă nepotrivită, toate acestea pot duce ușor la retragerea celor care sunt mai sensibili. Este foarte important pentru ei să mențină legăturile cu un cerc de prieteni credincioși, care să le atragă atenția cu blândețe, atunci când ar exista pericolul ca aceștia să cadă în vreo extremă. În ce privește însingurarea voită, aceasta are de-a face cu o autoizolare de lume sau teamă de a te face vulnerabil înaintea celorlalți.

Însingurarea nu a dus niciodată la lucruri bune, afară de aceea în care a fost făcută pentru reculegere, pentru rugăciune și pentru cercetare înspre pocăință. Dar și aceasta doar pentru un timp limitat.

Dacă crezi sau simți că ești singur, și asta din cauza unor împrejurări nefavorabile, caută totuși să te apropii de oameni de încredere. Și chiar dacă nu-i vei găsi ușor, caută tu să fii primul care acționează și demonstrează că poți fi un sprijin la nevoie.

Viața de credință aduce cu ea și sentimentul că nu ești singur, chiar dacă poate nu ai pe cineva alături sau foarte apropiat de sufletul tău. Avându-L pe Dumnezeu în inimă, nu vei mai resimți acest lucru ca fiind prea greu, atunci când El este împlinirea sufletului tău. El cunoaște soarta ta, iar la vremea potrivită va împlini și dorința părtășiei. Sunt oameni care au suferit o singurătate și durere mare, fiind închiși sau privați de liberatate pe nedrept. Dar ei, chiar în acele condiții, au rezistat și au primit putere să meargă mai departe, îndurând singurătate și durere.

Caută-l pe cel părăsit în singurătatea lui și află-i durerea pentru a-i putea fi de folos. Și tu te poți simți singur atâta vreme cât nu lași ca zidul de despărțirte către ceilalți să constituie o piedică în calea bucuriei tale.

Încă de la început, planul lui Dumnezeu pentru om nu a fost izolarea. De aceea, „Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur” (Genesa 2:18).

De ce nu este bine să fim singuri? De multe ori, oameni din Biblie au descris singurătatea ca o mare povară atunci când au trecut prin diverse necazuri. Iată cum Ilie se plânge de singurătatea în care se vede, ca și cum numai el ar fi fost singurul urmărit și prigonit: “am rămas numai eu singur, și caută să-mi ia viața!” (1 Împărați 19:11). David se simte trist și nenorocit atunci când își varsă inima înaintea Domnului în pustietatea durerii sale sufletești: „nu mai pot dormi și sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiș” (Psalmul 102:7).

Eclesiastul detaliază motivele pentru care a nu fi singur constituie un avantaj în multe împrejurări: „Vai de cine este singur și cade fără să aibă pe altul care să-l ridice! Tot așa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzească dacă e singur? Și dacă se scoală  cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă, și funia împletită în trei nu se rupe ușor” (Eclesiastul 4:10-12).

Poate că nu ești singur și te poți bucura de compania familiei sau a celor dragi. Atunci gândește-te și la cei care, voit sau nu, sunt singuri, și nu te opri până ce nu faci un pas înspre ei. Și dacă ești chiar singur, fă din singurătatea ta un prilej de a fi folositor, caută oamenii în nevoile lor, caută să cunoști noi oameni în viața reală și fii amabil oricând. Astfel niciodată nu vei rămâne singur.