Cum să mă rog?

Una dintre cele mai mari dovezi de dragoste față de o persoană este să-i vorbești lui Dumnezeu despre ea, adică să o porți în rugăciune. „Rugați-vă unii pentru alții” este îndemnul biblic demn de urmat. „Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii” (2 Timotei 2;1).

Rugăciunea nu înseamnă să încerci să îndupleci voia lui Dumnezeu cu privire la un anumit lucru, pentru că El este Suveran și face tot ce vrea. Rugăciunea nu înseamnă nici să stăruiești în dorința ta, care uneori poate fi greșită, iar în caz că nu s-a îndeplinit să te superi și să îți pierzi încrederea. Rugăciunea nu înseamnă nici să ceri ajutor doar în caz de nevoie. Trebuie să te rogi sau să mulțumești și la rău, dar și la bine.

Rugăciunea este o aliniere a voinței noastre la voia lui Dumnezeu. Această voie nu o putem ști sau înțelege pe deplin. Prin rugăciune ajungem să înțelegem ce vrea El de la noi.

Când accept să mă rog pentru cineva, nu-L voi implora pe Dumnezeu să rezolve problema, ci voi spune astfel: ”Doamne, Tu cunoști atât de bine acest caz, și chiar mai mult decât pot eu să-l înțeleg. Eu îți cer rezolvare și biruință. Dar, mai mult decât toate acestea, ajută această persoană să simtă că îi ești aproape. Indiferent care va fi rezultatul sau răspunsul Tău final, să-l poată accepta ca venind din partea Ta. Și, fie bine, fie rău, dă-i puterea să rămână credincioasă pe mai departe!”

În rugăciune recunosc dorința pe care o văd bună și doresc să se împlinească, dar în același timp voi spune: „Dacă voia Ta este contrară dorinței mele, ajută-mă să o accept și să mă pot supune, renunțând la ceea ce vreau eu.”

În Evanghelii avem descrisă rugăciunea Domnului Isus Hristos din grădina Ghetsimani. El nu a ținut la dorința Sa de a evita suferința, deși a adus-o înaintea Tatălui, ci S-a supus acceptând suferința, dacă aceea era singura soluție salvatoare pentru mântuire. „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu…Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de la Mine paharul acesta fără să-l beau, facă-se voia Ta!” (Matei 26;39, 42).

Poate te rogi pentru evitarea unei suferințe, dar este posibil ca și acea suferință să fie îngăduită cu un scop, iar din durere Dumnezeu să scoată un om încercat și de folos altora.

Dacă te rogi pentru mântuirea semenilor, nu te opri. Înarmează-te cu răbdare, pentru că pot trece ani și să nu se schimbe nimic. Și când aștepți un răspuns, va trebui să ai răbdare. Acel timp de așteptare  poate fi deosebit de prețios în ce privește însăși transformarea ta.

Mijlocirea te costă. „Purtați-vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel Legea lui Hristos” (Galateni 6:2). Uneori vor apăsa pe umerii tăi poverile pentru ceilalți, dar ori de câte ori le vei lăsa la cruce, te vei ușura. Te costă timp și te doare dacă cu adevărat simți cu celălalt, iar durerea lui devine și durerea ta.

Avem un Mijlocitor, iar ceea ce facem prin rugăciune este să Îi urmăm exemplul. “Nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Și Cel ce cercetează inimile știe care este năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu ”(Romani 8:26, 27). “Hristos a murit! Ba mai mult, a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi!” (Romani 8.34).

Slujba de mijlocire nu este alta decât aceea de a-i aduce pe oameni înaintea singurului Mijlocitor care există între oameni și Dumnezeu: Isus Hristos.

Nu te mai teme!

Poate că ești cu gândul la un viitor necunoscut și plin de provocări. Poate te sperie faptul că nu știi ce va veni  și dacă vei fi în stare să faci față la ceea ce urmează. Poate sunt examene care te înspăimântă sau oameni dificili cu care va trebui să te întâlnești. Frica ta poate să aibă o motivație reală, precisă, justificată sau pot fi temeri care vin din îngrijorări cu privire la fapte posibile, care de fapt, nu se vor petrece niciodată.

Oricare ar fi teama ta, va trebui să o înfrunți și să nu o lași să te controleze. Să nu o lași să se lipească de sufletul tău, pentru că îi va dăuna. Cele mai multe temeri sunt în expresia lui „dacă se va întâmpla să?”…iar acel lucru nu se întâmplă de cele mai multe ori. Teama aceasta îți fură energia și te epuizează. Din fire ne temem și ușor putem da înapoi de la luptă, când  biruința nu era decât la un pas distanță, pas pe care nu l-am mai făcut din cauza fricii. Teama te poate face să amâni lucruri pe care nu le vei mai putea recupera niciodată.

Teama poporului evreu, condus de Moise, de a pătrunde în țara promisă pentru a lua în stăpânire teritoriul promis l-a costat 40 de ani de pribegie prin pustiu. Ajunși la locul mult dorit, la porțile țării binecuvântate, nu au avut curajul să intre în ea de teama locuitorilor ei, care păreau niște oameni pe care nu i-ar fi putut birui. Aveau tot dreptul să se teamă, doar că era nevoie să apeleze la credință. Ei se vedeau slabi și învinși, dar nici măcar nu începuseră să lupte.

„Pentru ce vă este frică, puțin credincioșilor?”(Matei 8.26). De câte ori nu facem și noi aceeași experiență ca ucenicii… Când se adună furtuna ispitelor, când valurile se prăvălesc peste noi, ne luptăm singuri cu furtuna, uitând că este numai Unul care poate ajuta. „Unde vă este credința?” Trebuie să învățăm să trăim fără sfârșituri sigure și să ne încredem mai mult în Dumnezeu.

Nu te teme! Înfruntă-ți uriașii care determină frica ta prin încrederea cu care și David a pornit în luptă cu un uriaș, în timp ce el era doar un copil. Nu prin forța lui l-a doborât pe Goliat, ci prin încrederea pe care și-a pus-o în Dumnezeu, care îl însoțea.

Domnul Isus a spus: ”În lume veți avea necazuri. Dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” Ceea ce biruiește frica este credința și dragostea. Teama exagerată și persistentă înseamnă îngrijorare și păcat. Antidotul este credința, încrederea în Acela care poate purta grjile și poate înlătura toate temerile.

De ce să nu te temi? Pentru că tu nu vei merge singur în lupta care îți stă în față. Pentru că ai încredere în puterea și înțelepciunea primită de la El. Pentru că nu vei lupta de unul singur și prin ajutorul Său vei reuși. Așa că, oricare ar fi provocarea care îți stă în față, nu te teme!

Predarea controlului în viața de familie

Una dintre cele mai dificile etape ale vieții de credință, dar şi de familie, este predarea controlului. Poate că vei spune: „Dar eu sunt stăpân pe mine și mă pot autocontrola!” Atunci înseamnă că încă mai deții controlul, iar supunerea este unul dintre lucrurile pe care nu le-ai permite cu ușurință.

Când eram copil mă uitam la caii de la căruțe și mă întrebam de ce trebuie să fie legați cu acele  curele. Mai târziu aveam să aflu că unele dintre acele curele lungi se numesc hățuri și reprezintă o parte a hamului, cu ajutorul căreia se conduc caii. Dacă acei cai înhămați la căruță ar fi lăsați să înainteze liber fără să primească o direcție prin folosirea hățurilor, căruța pe care o trag în urma lor ar lua-o într-o parte sau în alta până ce ar ceda. Dacă sunt înhămați doi cai, atunci este nevoie de o cârmuire și mai atentă. De ce? Pentru că adesea unul o va apuca la stânga, iar altul la dreapta în funcție de cât de bun li se va părea drumul. Dacă nu ar fi căruțașul să îi direcționeze, căruța s-ar rupe deoarece fiecare s-ar îndepărta unul de celălalt. Cu cât sunt mai mulți cai înhămați la căruță, cu atât mai grea este mânarea lor cu hățuri. Arta conducerii înseamnă mânarea corectă a hățurilor.

La fel se întâmplă și în viața de familie. Dacă soțul și soția au vederi diferite asupra drumului în viață, o vor apuca fiecare pe o altă cale, iar căminul lor va ajunge în scurt timp un dezastru. Dacă se supun însă Căruțașului ceresc, chiar dacă vor avea opinii diferite sau puncte de înțelegere diferite, vor ajunge la o unitate dincolo de care vor continua să meargă alături, foarte aproape unul de celălalt sub călăuzirea atentă a Aceluia care îi veghează din urmă și le trasează direcția. Iar ei, de bunăvoie, învaţă să se supună mâinii care îi conduce. Căminul lor îi va urma asemenea căruței, iar drumul lor va fi drept.

Când Dumnezeu pune doi oameni să meargă în aceeași direcție, iar ei se supun Lui și Îl ascultă, se vor bucura de armonie. Atunci când vor încerca să privească la stânga sau la dreapta și să se abată de la direcţia prestabilită, își vor aminti de jugul care îi ține împreună și vor accepta renunţarea la propriile dorinţe egoiste care nu fac altceva decât să îi îndepărteze.

Predarea controlului presupune ascultarea și subordonarea față de cineva. Ascultă de Dumnezeu și supune-te Lui de bunăvoie! Acest lucru va aduce liniște și pace în căminul tău și te vei bucura de armonie. Nu lăsa orgoliul să îți distrugă relațiile! Îndemnul pe care  îl   adresează Sfânta Scriptură este și acesta: „Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos” (Efeseni 5:21).

Așadar, încetează să mai fii propriul tău stăpân! Supune-te lui Dumnezeu, dar și acelora pe care El i-a așezat în viața ta, ca să te poți bucura de o călătorie frumoasă împreună cu ei!

              De acum înainte, unele dintre articolele pe care le voi posta pe acest blog se vor regăsi și pe site-ul creștin Total schimbat.ro căruia m-am alăturat și pe care vi-l recomand cu bucurie.

Să fii o pâine caldă!

„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!”(Psalmii 34.8) El este Pâinea vieţii şi a sufletului tău. El este şi Cuvântul care aduce viaţă în tine. De aceea, când mănânci această Pâine, devii dependent de ea şi nu te mai saturi căutând-o. Hrăneşte-te cu aceste Cuvinte minunate şi aducătoare de viaţă din Sfânta Scriptură! Ele îl transformă pe acela care le adună şi le foloseşte ori de câte ori este nevoie. Încă se mai găseşte Pâine pretutindeni, iar pământul este plin de cunoştinţa Domnului din zi în zi. Biblia este încă în curs de traducere în sute de ţări, misionarii au împânzit colţuri ale lumii în care Evanghelia nu fusese vestită. Încă este belşug de Pâine.

Tu ce faci? Mănâncă şi fă-ţi provizii. Va veni şi vremea în care vei dori să o citeşti şi să o auzi, dar nu va mai fi timp. Veghează azi şi nu uita să fii şi tu, la rândul tău, o pâine caldă pentru toţi cei din jur!

Cât te costă să devii o pâine? Am să îţi spun eu. Nu este chiar aşa uşor. Iată cum totul porneşte de la un bob de grâu copt, zdrobit şi apoi cernut. Urmează frământarea, după care este lăsat la dospit şi apoi introdus în  cuptor, la flacără. Şi acestea sunt doar câteva etape. În mod asemănător, ca să devii o pâine trebuie să ajungi la o maturitate a credinţei tale, precum bobul este copt. Mai apoi urmează zdrobirea, una dintre cele mai dureroase etape, iar Dumnezeu foloseşte diferite instrumente pentru a-ţi zdrobi mândria, ambiţiile şi pentru a-ţi recunoaşte  greşelile. Te va cerne pentru a separa lucrurile nefolositoare din viaţa ta şi pentru a te face conştient de ce este rău şi de ce este bine.  Apoi te va frământa prin împrejurările vieţii şi vei creşte în cunoştinţă, în maturitate spirituală şi  încrederea ta în El va fi din ce în ce mai adânc înrădăcinată. Dar, atunci când vei fi crescut în ceea ce înseamnă credinţa, va aduce încercarea de foc.  Vei trece prin proba cuptorului care va dovedi dacă ai devenit sau nu o făptură nouă. Ce crezi, aşa-i că nu este uşor să devii o pâine? Cu toate acestea, crede-mă că merită să rezişti tuturor acestor greutăţi pentru a deveni ceea ce Dumnezeu vrea pentru cei din jurul tău.

Dar degeaba eşti pâine, dacă nu te frângi mai apoi pentru a-i sătura pe cei înfometaţi. Fii bun, lasă-te prelucrat în această şcoală a transformării în care Dumnezeu te formează, pentru ca mai apoi să te folosească spre binele multora! Sunt atâţia care au nevoie de tine ca pâine, au nevoie de un cuvânt, de o mângâiere sau o încurajare, de un ajutor pe care nimeni nu s-a oprit să îl ofere. Degeaba ai devenit şi pâine dacă te-ai răcit şi învechit. Trebuie să fii mereu proaspăt, să aduci mereu cuvintele potrivite la timp, iar ajutorul tău să vină exact când este nevoie.

De aceea, roagă-te să fii mereu nu o pâine oarecare, ci una caldă!

Toate la timpul lor

Îţi doreşti cu ardoare acel lucru şi tot aştepţi împlinirea lui. Te frămânţi adesea crezând că va fi posibil, dar la un moment dat constaţi că este chiar imposibil în ciuda eforturilor tale repetate, că a trecut timpul la care mai puteai spera. Te resemnezi şi cu durere accepţi moartea visului tău. Dintr-o dată însă se întâmplă ceva. Te uiţi şi vezi cum lucrurile se pun în mişcare după ce speranţele se stinseseră şi reapare siguranţa acea că se va împlini, dar nu cum  şi când te gândeai tu, ci la vremea pregătită de Dumnezeu, nu în felul cum ţi-ai imaginat, ci într-un mod şi loc neaşteptat. Ceea ce am scris nu este doar un scenariu, ci o realitate experimentată şi trăită de atâtea ori.

Există trei întrebări majore pe care le punem adesea în rugăciune . Uneori primim pe loc răspunsul care nu este aşa departe, alteori necesită  un timp de aşteptare îndelungă. Iar aceste trei întrebări sunt: CUM ? CÂND? şi UNDE?

Dacă te întrebi CÂND se va face acest lucru? iată că timpul la care Dumnezeu intervine este diferit de timpul gândit de tine. Uneori este necesar să înţelegi că îngrijorările tale cu privire la realizarea unui lucru nu valorează nimic şi că împlinirea unui vis nu ţine doar de efortul tău. Timpul Său este cel mai potrivit, pentru că nu este nici mai devreme, nici mai târziu. Aşa cum nu avem nici o putere asupra timpului la fel nu putem muta nici o secunda înapoi sau înainte, dar mai cu seamă lucruri mai mari decât acestea?

Dacă de întrebi CUM  se va face acest lucru?...înţelege că modul cum se vor împlini lucrurile te va lua prin surprindere adeseori. Modul lui Dumnezeu de a lucra, de a face lucrurile posibile, de a muta şi munţii din loc şi a netezi piscurile înalte îţi poate  arăta „cât de nepătruse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui”.

Dacă te întrebi UNDE? ei bine, la El locul a fost deja pregătit şi doar ce vei păşi acolo unde te va conduce, dacă te laşi călăuzit de mâna Sa renunţând de cele mai multe ori la planul tău.

Doar crede că este o vreme şi pentru tine, este un loc deja pregătit într-un mod nebănuit şi care adesea te va copleşi. Îndrăzneşte să speri, să visezi şi acţionează după cum El te va îndemna!

Multe şi minunate sunt lucrurile pe care Domnul Dumnezeu le-a pregătit pentru aceia care Îl iubesc deoarece sunt iubiţi de El.

„Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” (Psalm 139.14)

Copleşit de bunătatea Sa

După aşteptări îndelungi pot urma şi binecuvântări nebănuite. După frământări în rugăciune pot să apară şi rezultate folositoare.  Am înţeles că orice rugăciune în taină este ascultată. Orice suspin negrăit nu-I este ascuns Aceluia care cunoaşte orice gând al inimii. Şi cred că „El Îşi va împlini dar planurile faţă de mine şi va mai face şi multe altele.”(Iov 23.14) Astăzi simt recunoştinţă şi vreau să Îi spun doar atât : mulţumesc!

Uneori simţi că aşteptarea nu se mai sfârşeşte. Şi trec zile, trec ani şi tot mai mulţi nori se adună. Există totuşi o lumină care reflectă o promisiune pe care Domnul Dumnezeu ţi-a făcut-o, aminteşte-ţi! Speranţa pe care El o pune în suflet te va ajuta să aştepţi cu credincioşie. Pentru ea se merită să aştepţi chiar dacă nu ştii cum şi când, dar ştii că se va întâmpla. Chiar dacă totul ţi-ar sta împotrivă, pentru acel moment de bucurie se merită ani de trudă, de resemnare, de frământare sau incertitudine.  La un moment dat vei vedea rezultatul şi, copleşit de bunătatea Sa, te vei vedea  atât de mic, atât de neînsemnat şi totuşi aşa de mult preţuit! Dar, ce este omul? O fărâmă de praf, o umbra, dar în acest vas de lut a pus Domnul  o comoară şi a hotărât să bucure făptura ce a creat-o cu mâinile Lui!

Vrem să ştim totul, să putem controla ce va urma să se întâmple şi uneori nici nu avem linişte până ce nu avem acea siguranţă că deţinem controlul. Nu vei putea să deţii controlul absolut şi nici nu trebuie ca lucrurile să se desfăşoare conform planului Tău. Dă drumul cârmei şi învaţă să te laşi condus!

Aşteptările îndelungi nasc binecuvântări mari. Poate aştepţi de multă vreme, dar nu te opri! Nădejdea ta va fi răsplătită într-o zi. Nimic nu este ascuns de El, nici fapta ta neştiută de nimeni, nici încurajarea, nici mila sau dorinţa de a-I fi pe plac. Când voia Lui este prioritatea ta, când te temi să faci un pas greşit de la Calea Sa şi eşti gata să renunţi mai bine la ce-ţi doreşti  decât să-I greşeşti….El nu te va lăsa.

Astăzi scriu într-un moment de recunoştinţă faţă de bunătatea Domnului. Adesea am simţit mai mult tristeţea şi da, ştiu că în viaţă întâlnim mai multă durere decât bucurie, mai multe probleme decât rezolvări. De aceea preţuieşte clipele de bucurie ….puţine, rare, scurte, dar intense şi se merită să le trăeşti. Gustă fericirea atâtă vreme cât rămâi smerit în limitele ascultării de Dumnezeu  şi ai să afli “cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El. “(Psalmii 103.11)

Moarte sau viaţă?

Nu o aşteptăm, dar vine pe neanunţate. Nu suntem pregătiţi şi nu cred că vom fi  100% niciodată. Un accident, un pas greşit, o boală în trup pot apărea subit. Nu ştim clipa plecării, a morţii.

Totuşi, pentru unii este previzibilă apropierea ei...cum ar fi cazul unui cancer în fază terminală ce anunţă că zilele sunt numărate. Şi, ar trebui ca omul să se pregătească, mai cu seamă când ştie că mai are aşa puţin timp şi se va întâlni cu Creatorul. Cu toate acestea cei mai mulţi nu o fac. De ce? Pentru că este o vreme şi acesta este astăzi, fie că îţi este bine sau greu. Se întâmplă ca mai târziu să vrei şi  să nu mai poţi, să nu mai ai puterea necesară sau să te superi pe soartă sau să te înrăieşti...Sau mai este previzibilă atunci când te afli la o vârstă înaintată...iar atunci ar trebui pus un mare semn de întrebare. Dar cei mai mulţi nu o fac...

Totuşi, de cele mai multe ori moartea nu ne anunţă printr-o boală şi nici nu ajungem să mai îmbătrânim. Se poate întâmpla oricând..Ce rămâne? Nu mai ai nici timp să ceri iertare celor cărora le-ai greşit, nici să te pocăieşti sau  să te pui în ordine în ce priveşte relaţia cu Domnul Dumnezeu. Unde vei pleca? Îţi este teamă?

Viaţa nu este o rutină, nu este nici o treaptă spre reîncarnare şi nu este totul doar aici şi acum, aşa cum cred unii. Nu este vorba doar de trecerea în nefiinţă ca şi cum la mormânt totul s-ar fi terminat...Tocmai de aceea este necesară pregătirea pentru viaţa de dincolo încă de pe acum.

Da, nu poţi gândi cât de repede te duci, cât de fragil poate fi firul vieţii de pe acest pământ...

“Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine. Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori şi nu ştie cine le va lua. (Psalmi 39.5-6)

Atâtea frământări fără rost, atâtea griji inutile şi suferinţe amplificate...măcar că zilele noastre “aleargă mai iuţi decât un alergător,... trec ca şi corăbiile cele iuţi, ca vulturul care se repede asupra prăzii.”(Iov 9:25-26)

Pentru cei care au nădejdea în Dumnezeu  moartea trupului nu reprezintă decât o trecere într-o altă viaţă cu Dumnezeu. Dar cei care nu au şi care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, ei vor fi morţi de două ori. Moartea spirituală trebuie să fie teama oricărui om. „La moartea celui rău, îi piere nădejdea”.(Proverbe 11.17)

Deşi toţi vom muri pentru că toţi am păcătuit, iar plata păcatului este moartea, totuşi  există o diferenţă, iar acesta se datorează faptului că există două morţi...una pentru păcat, iar cealaltă este moartea veşnică. Aceasta din urmă este opusul vieţii veşnice promisă de Însuşi Domnul Isus: ”Şi viaţa veşnică este acesta: să te cunoască pe Tine, Singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.”(Ioan 17.3)

Dacă ai siguranţa vieţii veşnice moartea nu va mai fi o teamă pentru sufletul tău. Dacă cauţi să Îl cunoşti pe El şi Îl afli, iar mai apoi împlineşti cuvintele Sale în viaţa ta, vei trăi veşnic aşa cum Domnul a promis.  “Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.”(Ioan 8.52)

Crediţa în Domnul Isus Hristos este totodată cheia spre această viaţă, pentru că El spune că “ cine crede în Mine are viaţa veşnică.”(Ioan 6.47)

“Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.”(Ioan 6.40)

Astfel că, până ce vei păşi dincolo, roagă-te să rămâi credincios până la sfârşit împlinindu-I cuvintele. Aşa să ne ajute Domnul Dumnezeu pe fiecare dintre noi!

Profeţii-oameni obişnuiţi în lucrări neobişnuite

            Profeţii Vechiului Testament au fost acei oameni aleşi de Domnul Dumnezeu şi chemaţi într-o lucrare specială, aceea de a fi purtători ai  Cuvântului Său pentru o anumită vreme.

Să privim puţin la câteva calităţi şi defecte ale acestora. I-am luat ca şi exemplu pe: Ieremia, Isaia, Ezechiel, Daniel şi Iona.

Ieremia-calităţi

-Perseverent şi răbdător este purtat de Dumnezeu prin multe încercări, dar işi duce până la capăt slujirea. Perseverează în lucrul care îi este dat să îl facă, deşi se face urât poporului prin mesajul adus şi nu este dorit de acesta, dar nu s-a oprit ci a continuat să vorbească aşa cum Domnul îl sfătuia.

-Dovedeşte empatie faţă de concetăţenii lui. Nu s-a putut detaşa afectiv de mesajul transmis, astfel că el traia şi suferea în acelasi timp alături de cei din popor  mesajele transmise. În Cartea plangerilor  a plâns pentru poporul iudeu care se depărtase de Dumnezeu şi slujea idolilor şi care a atras astfel pedeapsa divină.

Câteva cusururi ale profetului Ieremia

-Timid, fricos- astfel încât a primit  cu greu misiunea care i-a fost încredinţată .(Ieremia 1.6).

-Mai tot timpul trist şi deprimat, acest lucru se asociază şi cu caracterul unora dintre scrierile lui (din Plângerile lui Ieremia).

 Isaia-calităţi

- Se smereşte şi are păreri potrivite cu starea inimii lui (Isaia 6.5);

- Dovedeşte ascultare deplină în slujba sa fiind pus în situaţii umilitoare, fiind necesar să umble gol şi desculţ timp de 3 ani ca semn de înştiinţare (Isaia 20.2) sau în situaţii în care sunt chemaţi şi membrii familiei lui, precum fiul său Şear Iaşab (Isaia 7.3). În tot acest timp el nu se plânge şi nu protestează , ci duce la îndeplinire toate sarcinile primite de la Dumnezeu;

-Modelul de om implicat în viaţa comunităţii, acuzându-i pe cei care „zic răului bine şi binelui rău“ (5. 20) Scrierile lui se caracterizează şi prin expresii de judecată şi ameninţare care încep cu „vai de”.

Puncte slabe recunoscute de Isaia:

-Înainte de a fi trimis în lucrare, Isaia se recunoaşte a fi păcătos şi nevrednic comparându-se cu sfinţenia revelată a lui Dumnezeu;

- Înţelege că în starea în care se află nu putea aduce un cuvânt din partea lui Dumnezeu  (“om cu buze necurate”) (Isaia 6.5).

Ezechiel-calităţi

-.Evlavios încă din tinerete, Ezechiel a trait o viata curată. Majoritatea populației din vremea aceea era dedată la idolatrie și pângărită de imoralitate. Ezechiel însă, asemenea lui Daniel, a fost crescut într-o familie evlavioasă care l-a învățat „să nu se spurce“ cu lucruri sau obiceiuri contrare poruncilor Legii. (Ezec. 4:14).

- În cuprinsul cărții, Ezechiel este numit „fiul omului“, un titlu pe care nu-l mai poartă în Biblie nimeni, cu excepția Domnului Isus Hristos.

- Ezechiel rabdă îndelung şi se supune în timpul acelor acţiuni simbolice ciudate,  suferind nu numai la nivel fizic, dar şi în suflet.

Câteva puncte slabe ale profetului Ezechiel

Ezechiel este unul dintre profeţii cărora le cam lipsesc descrierea punctelor slabe.

- Ezechiel se lamentează de câteva ori atunci când primeşte câte un cuvânt mai greu din partea Domnului (Ezechiel 20.49)

-. Adesea  se simte neajutorat, neînţeles şi batjocorit de către cei din vremea lui cărora trebuia să le aducă mesajul, dar şi datorită sarcinilor greu de îndeplinit.

- Ezechiel “mergea amărât şi mânios” pentru că mâna Domnului apăsa asupra lui dupa primirea sulului care conţinea hotărâri de judecată, bocete şi jale.

Daniel-calităţi

-Caracter integru, hotărât şi  credincios lui Dumnezeu şi principiilor sale, refuzând să „se spurce mâcând din bucatele aduse de la masa împăratului" (Dan. 1.8).

- Exemplu pentru generaţia, astfel încât nu s-a găsit nimic rău la comportamentul lui urmărit cu atenţie de duşmanii săi invidioşi pentru că el încerca să aibe o reputaţie nepătată “dar n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios şi nu se găsea nicio greşeală la el şi niciun lucru rău” (Daniel 6.4)

- Fizic nu avea nici un cusur trupesc, frumos la chip- lucru care reiese din criteriile pe baza cărora a fost ales la curtea împăratului.(Daniel 1.4)

-Înzestrat cu înţelepciune în orice ramură a cunoaşterii, cu minte ageră şi pricepere,în stare să slujească în casa împăratului.(Daniel 1.4)

-Talentat în tot felu de scrieri, priceput în toate vedeniile şi toate visele, lucru care rezultă din temerea neîncetată de Dumnezeu(Daniel 1.17) şi de zece ori mai destoinic decât toţi vrăjitorii şi cititorii în stele.

- Smerit, aduce slavă lui Dumnezeu şi îl pune pe El pe primul loc, recunoscând că înţelepciunea şi descoperirile sunt primite de la El

- Om al rugăciunii pe care o practica indiferent de stare sau circumstanţe.

Puncte slabe ale lui Daniel

Datorită caracterului său integru şi a credicioşiei sale nu reies scadenţe ale caracterului lui Daniel din cartea sa, ci mai mult calităţi. Totuşi şi el a fost un om normal, cu o fire ca a tuturor.

- Daniel  era înspăimântat şi tulburat de vedeniile avute, astfel că i se schimbase chiar şi culoarea feţei (Daniel 7.15,28)

- Viziunile avute i-au provocat stare de leşin şi slăbiciune trupească (Daniel 8.18, 27) astfel încât a “stat leşinat şi bolnav mai multe zile”.

  Calităţi remarcate la Iona  în urma experienţei sale

-Rugăciunea sa, din capitolul doi, dezvăluie multe lucruri despre profet. Ea arată că Iona cunoştea foarte bine Scripturile, întrucât a făcut deseori referire la cartea Psalmii.

-Iona este recunoscător lui Dumnezeu care l-a salvat într-un mod unic şi supranatural. În încheierea rugăciunii, Iona spune: „Îţi voi aduce jertfe şi cuvinte de mulţumire. Voi împlini făgăduinţa pe care am făcut-o. “ (Iona 2:9).

- Iona devine ascultător la al doilea mesaj din partea Domnului şi se supune sarcinii încredinţate.

- A dat dovada de curaj şi spirit de sacrificiu oferindu-se să moară pentru fapta sa datorată neascultării de voia Domnului ...„Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, iar marea se va potoli faţă de voi! Fiindcă ştiu că din cauza mea a venit această furtună puternică peste voi“ (Iona 1.12).

 Trăsături negative ale lui Iona:

În ciuda multor trăsături de caracter negative, Iona a fost ales de Domnul  şi folosit în lucrarea din Ninive.

-Neascultător, în loc să ducă mesajul de pocainţă la Ninive, el  merge în direcţia opusă, la Tars;

- Fără dragoste de popoarele străine, nu îi păsa de soarta celor care mergeau înspre pierzare, nu a fost gata să împartă harul lui Dumnezeu şi cu alţii.

- Nemulţumit, cârtitor, pentru că Dumnezeu nu i-a pedepsit pe niniviteni conform strigării sale;

- Mânios şi încăpăţânat, astfel încât îşi doreşte mai bine să moară; Iona a continuat să fie mânios chiar şi după ce Dumnezeu i-a dovedit că are milă de el.

Aşadar putem observa cum şi profeţii au fost oameni obişnuiţi, cu o viaţă neobişnuită datorită sarcinilor încredinţate. Chiar în zilele noastre sunt profeţii ale acestor oameni care se află în curs de a fi împlinite.

Domnul ne poate folosi şi pe noi, aşa cum suntem, cu defectele şi talentele noastre. Poţi fi un om cuminte precum Daniel sau un neascultător ca Iona. Cu amândoi Domnul a avut de lucru, iar părţile colţuroase ale caracterului vor fi rotunjite cu intrumentele Olarului. Pentru acest lucru va trebui să ne sfinţească, lucrare care prespune adesea durere, sarcini neplăcute şi costisitoare sau drumuri pe care nu am vrea sa le urmăm. Însă, ascultarea de glasul Lui a dus întotdeauna la un sfârşit glorios în ciuda unei vieţi dificile. De aceea, orice lucrare la care El te cheamă, orice lucru pe care îl simţi ca venind din partea Sa, nu te teme să îl împlineşti pentru că nu îl vei împlini cu puterea pe care o ai, ci El va lucra folosindu-se doar de tine ca un slujitor care Îi poartă Numele. O lucrare măreaţă presupune o dedicare absolută, o viaţă predată pe deplin. Răspunde chemării Lui şi nu te teme! "Cu Dumnezeu vom face mari isprăvi!"(Psalm 60.12)

O alegere, o ungere şi o viaţă în ascultare

Când Domnul Dumnezeu hotărăşte un om pentru o anume lucrare spre slava Lui nu va întreba dacă acesta îşi doreşte şi nici nu va da lucrarea în funcţie de pregătirea lui în acel domeniu. Sunt alegeri pe care doar Dumnezeu le poate face în dreptul nostru.

Am privit la Saul şi la David, doi împăraţi care la origine au fost oameni simpli şi care nu s-au gândit probabil că vor ajunge acolo unde Dumnezeu i-a rânduit, să împărăţească peste Israel.

Saul nu era un om însemnat sau dintr-o familie mare, la fel cum şi David era mezinul dintre cei opt fii ai lui Isai. Saul pornit să caute măgăriţele rătăcite ale tatălui său nu s-ar fi gândit să ajungă la proorocul Samuel care avea să-l şi ungă ca împărat. Asemenea David, întors de la turma de oi a tatălui său pe care o păstorea nu s-ar fi gândit că acasă îl aştepta Samuel pregătit să îl ungă ca împărat. Astfel, nici unul dintre ei nu era pregătit pentru o astfel de slujbă, chiar dacă poate aveau câteva abilităţi. Ei nici nu au căutat să fie împăraţi, măcar că fusese unşi. Saul se ascunde între vase atunci când se aruncă sorţul, iar David chiar nu se afla acasă atunci când proorocul îi vizitase fiind considerat fiul cel mic şi mai puţin important.

Alegerea pentru o lucrare a lui Dumnezeu o face Însuşi Dumnezeu. Nu omul este acela care alege, pentru că alegerea lui va trebui suportată prin forţe proprii, în timp ce alegerea Domnului este însoţită de putere, de prezenţa Duhului Său prin care orice obstacol este învins şi orice luptă deja câştigată. Iată cum Saul, imediat ce este uns împărat nu mai este acelaşi om pentru că „Dumnezeu i-a dat o altă inimă” (1 Samuel 11.9) urmând să izbutească în luptele împotriva filistenilor.

David, imedat ce este uns ca împărat  „Duhul Domnului a venit peste David începând din ziua aceea şi din cele următoare.”(1 Samuel 16.13) Au început şi victoriile în luptele cu filistenii începând cu înfrângerea lui Goliat.

Aşadar, este o alegere prin voia lui Dumnezeu.

Apoi, este o ungere care face diferenţa şi în urma căreia cei aleşi sunt îmbrăcaţi cu putere  şi înţelepciune. Fără această ungere de la Domnul, Saul şi David ar fi fost la fel ca şi ceilalţi oameni, dar ei L-au avut pe Domnul de partea lor.

Ce anume a făcut să rămână prezenţa Duhului lui Dumnezeu în viaţa lor? Ascultarea de Cuvântul Lui. Orice abatere a fost sancţionată drastic. Astfel datorită neascultării Duhul Domnului s-a îndepărtat de  la Saul în ciuda insistenţelor sale ulterioare, a pierdut împărăţia şi chiar un duh rău a fost trimis să-l chinuiască. Şi David păcătuieşte şi nu ascultă întru totul de Cuvântul Domnului, iar greşeala sa l-a costat scump şi a afectat intens viaţa familiei sale până la sfârşitul zilelor lui.

Ce să învăţăm de la Saul şi David?

Nu depinde de tine să alegi anumite direcţii în viaţă. Uneori este nevoie doar să mergi pe drumul tău şi să lucrezi cu credincioşie acolo unde El te-a aşezat, iar oportunităţile se vor ivi de unde nici nu te gândeşti.

Dacă El te-a ales pentru o lucrare, îţi va trimite şi resursele necesare şi te va echipa cu darurile de care ai nevoie.

Mergi pe acest drum în ascultare deplină de El pentru că o  lucrare nu va rezista şi nu va propăşi decât dacă lucrezi în ascultare, luând seama la tot ce este scris.