sâmbătă, 26 septembrie 2026

Învață-mă

 Ce vrei să mă înveți azi, Doamne, îndurerat când trec prin clipa grea,

Și se cutremură-mi ființa de parcă peste mine n-ar fi mâna Ta?

Ce pot să înțeleg când stau  sub presiunea roții de Olar, ascultător,

Ce se învârte și mă șlefuiește spre-a deveni  un vas folositor?


Ce să învăț, Părinte, când îmi e greu și nu mai pot

Povara de pe umeri singur și tulburat să o suport?

Învăț că orice suferință o-ngădui în viața mea de om pribeag

Are un scop, chiar dacă acum nu-l înțeleg, pășind tăcut pe un străin meleag.


Învață-mă s-accept, să am răbdare și s-aștept răspuns,

Căci suferința nu e o întâmplare, iar Tu îi poți da sens de nepătruns;

Și-atunci când norii negri întunecă al vieții mele cer,

Ajută-mă să cred puternic, să mă rog și tot mai mult să sper.


sâmbătă, 19 septembrie 2026

Dumnezeu izbăvește din încercare


Dumnezeu lucrează chiar și atunci când nu mai vezi lumina de la capătul tunelului…În cea mai întunecată perioadă a vieții tale, El este acolo. Este cu tine și cunoaște greutatea inimii tale, deși nu Îl vezi și nu Îl simți, fiind mult prea afectat de ceea ce ți se întâmplă. Ca și creștin, vei trece prin astfel de perioade întunecate. Sunt încercări fără de care credința ta nu ar avea ocazia să se dezvolte. Nu ai putea să vezi o izbăvire mare de la Dumnezeu dacă nu treci printr-o încercare mare. 

Mai mare decât suferința ta, este Cel care te-a creat. La El vino cu suferința ta. Aleargă la El prin rugăciune și spune-i tot ce te apasă. La Crucea Sa adu povara, păcatul, rana, problema ta….căci doar El poate da sens suferinței tale, poate aduce vindecare și restaurare ființei tale. 

Doar o încercare mare va aduce o biruință mare. Si atunci vei aduce laude din toată inima, cu bucurie Domnului.

“Când ai făcut minuni la care nu ne aşteptam, Te-ai coborât, şi munţii s-au zguduit înaintea Ta, cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El.” (Isaia 64:3,4)

duminică, 6 septembrie 2026

Putere pentru sufletul mâhnit

 


“Când îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoşti cărarea.” (Psalmii 142:3)  Dumnezeu îți cunoaște viitorul, pașii pe care îi vei face și nu ești singur în durerea cu care te confrunți. Adesea te întristezi și tăinuiești durerea înlăuntrul tău. Îți dorești cel puțin un oarecare control al situației grele cu care te confrunți. Dar, când acesta lipsește, este ușor să cazi în deznădejde.

“Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.” (Psalmii 42:5)

Dumnezeu îți cunoște cărarea, drumul care va urma de aici și modul în care vei ieși la liman din această încercare. În tot acest timp, El îți trimite și putere pentru a rezista. “Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi.” (Psalmii 138:7) „În mijlocul strâmtorării” este poate locul cel mai greu în care te-ai putea afla, și totuși, chiar în cele mai grele momente, Dumnezeu promite înviorare și asigură sprijin celui ce îl caută și este dispus să fie ajutat,

Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.(Filipeni 4:13)

Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima şi sunt ajutat.(Psamii 28:7)

Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; (Isaia 41:10)

Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9)

Ce încurajator este să știi că, oricât de jos te-ai fi coborât, nu există nicio vale a suferinței prea adâncă pentru harul lui Dumnezeu în Isus, care are putere să te ridice, și să te întărească spre slava Numelui Său.