Răbdarea- piatră de temelie în căsnicie

 

Nu de puține ori în căsnicie trebuie să rabzi atitudini, vorbe sau gesturi care nu îți sunt pe plac, pentru că nu sunt spuse pe tonul așteptat sau nu corespund modului în care ai gândit că trebuie să decurgă relația. Suntem foarte diferiți și în gândire și în comportament, motiv pentru care pot apărea multe tensiuni.

De exemplu, o persoană care acționează mai târziu, ar putea să „enerveze” pe cineva obișnuit să facă lucrurile "la timp". În același fel, o persoană care ia decizii cu ușurință poate fi considerată "pripită", de cineva care obișnuiește să calculeze lucrurile și să acționeze doar atunci când este 100% sigur că va avea un rezultat bun. Pentru ambele persoane care alcătuiesc un cuplu este posibil să existe momente în care să răbufnească  sau să îl acuze pe celălalt de un comportament greșit. Nu putem schimba multe lucruri în noi înșine, iar cu privire la alții, este și mai greu.

Ce este de făcut? Trebuie să ne rugăm pentru răbdare. Răbdarea trebuie pusă în practică, și ea merge mână în mână cu acceptarea, toleranța și dragostea. „Dragostea este răbdătoare.” (1 Corinteni 13:4)

 Pe cineva pe care îl iubești, chiar dacă se comportă uneori într-un mod neașteptat sau nedorit de tine, îl vei răbda. Numai cine va răbda până la sfârșit micile nedreptăți care i se fac sau la care ar dori să răspundă tăios, acela va avea parte de o căsnicie trainică.

În familie trebuie să ne smerim unul înaintea celuilalt. Cusururile pe care le identificăm la celălalt nu sunt decât instrumente prin care Dumnezeu ne șlefuiește și ne îngenunchează mândria.

Să înfrunți nedreptatea... Ei bine, chiar dacă nu are dreptate, trebuie să accepți și părerea lui/ei.

Răbdarea ca și roadă a Duhului este o calitate a credinciosului, cu care însă nu se naște, dar pe care o dobândește. Iar în relațiile de familie se învață și se dovedește cel mai bine. Răbdarea se dobândește prin experiențe. Dar nu prin acele experiențe frumoase, în care lucrurile vin de la sine sau se petrec exact așa cum ne-am așteptat. Ea se deprinde tocmai în urma unor așteptări îndelungi. Se dobândește prin încercări și se dovedește tot prin încercări. De regulă cădem la astfel de teste până când ajungem să o deprindem.

Așteptarea cu răbdare aduce roade la timpul potrivit. Aceasta înseamnă să poți aștepta în liniște desfășurarea evenimentelor, să suporți chiar și atunci când îți este greu, dar cu nădejde. Nerăbdarea de a vedea lucrurile că se rezolvă în modul și la timpul dorit de noi, poate răni uneori pe cel de alături.

Răbdarea este o piatră de temelie în căsnicie pentru că, în lipsa ei, această construcție fragilă, se poate dărâma. Este un exercițiu al inimii, prin care se exersează dragostea față de soț/soție. Chiar și atunci când nu îți place cum acționează, cum vorbește sau cum se raportează la diverse situații, nu te grăbi să-i răspunzi sau să reacționezi la mânie.

„Să vă purtați cu îndelungă răbdare , îngăduiți-vă în dragoste” ( Efeseni 4:2) ca să ajungeți să fiți plini de îngăduință răbdătoare, nu doar față de cei din familiile voastre, ci și față de toți oamenii.

„Cine poate răbda, acela merge înainte. Răbdarea este amară, dar roadele sale sunt dulci.” (J.J. Rousseau)

În liniște cu Tine

În liniște cu Tine doresc ca să rămân
Atotputernic Tată, cerescul meu Stăpân;
Să simt privirea-Ți blândă și dragostea mereu,
Cum mă cuprinde-n taină, umplând sufletul meu.

 

În liniște cu Tine ca să mă odihnesc
Este atât de bine, e tot ce îmi doresc…
Când suflă vântul rece al fricii și durerii
Să mă atingă mâna cea bună a mângâierii.

 

În liniște cu Tine doresc eu părtășie,
Departe de ispite dulci și de tehnologie;
Să mă desfăt de-a Tale bucurii ascunse,
Comori neprețuite ce în Cuvânt sunt spuse.

 

În liniște cu Tine mă simt în siguranță
Când inima începe să bată cu speranță,
Să fie ocrotită de orișice-ndoială,
De orice grijă-a firii, de tot ce o-nconjoară.

 

În liniște cu Tine, Doamne Dumnezeu,
Este dorința vie a sufletului meu;
Să stau la adăpostul umbrei Tale neîncetat
Și de prezența Duhului Sfânt să mă simt cercetat.

Dor de vocea Ta - carte nouă cu poezii creștine

             

Mulțumesc Domnului Dumnezeu pentru harul Său pe care mi l-a dat, călăuzindu-mă să pot scrie și această nouă carte. “Dor de vocea Ta” apare la 3 ani de la  publicarea primei cărți de meditații, “Cugetări alese din umblarea cu Dumnezeu”. 

“Dor de vocea Ta” cuprinde poezii creștine care împletesc dorința de a primi călăuzire din partea Domnului cu etape ale trecerii prin viață. Am așternut în scris sentimente profunde, emoții, rugăciuni, dorințe fierbinți și trăiri intense, cărora le-am dat curs exprimându-le prin limbajul ascuns al inimii, versurile.

Printre temele abordate se află: așteptarea unui răspuns din partea Domnului, evocarea unor amintiri nostalgice, dorința de călăuzire în momentele de incertitudine, poezii despre nașterea și întruparea Domnului, îndemnuri și momente de cercetare. Unul dintre capitolele speciale intitulat “Pe aripile iubirii” conține poezii despre dragoste și familie.

 Doresc ca versurile acestei cărți să aducă mângâiere în necaz, să încurajeze la cercetare și așteptare cu răbdare în rugăciune, să sprijine speranța și credința în puterea lui Dumnezeu, să motiveze la dragoste și bucurie în trăirea zilnică și să îndemne cititorul spre a aduce laude lui Dumnezeu.

Cartea poate fi comandată și la adresa de email: symy.divinice@yahoo.com 

 Simona Mihăescu

Dor de primăvară

E primăvară în inima mea
De când Te-am întâlnit, Doamne Isuse,
Și multe flori au răsărit pe calea Ta
În timp ce sufletu-mi Te cunoscuse.

Dar mai trec nori și soarele dispare,
Mai vin și ploi și-adesea mă-ntristez;
Aș vrea ca primăvara să fie ca o floare
Deschisă, înmiresmată cu un parfum ceresc.

Trimite, Doamne, o rază să topească gheața răutății
Ce a rămas lipită de vreun ungher ascuns;
Îmbracă-ne cu haina nouă a milei și dreptății,
Mărește-ne credința și dă-ne harul Tău deajuns.

Trimite vântul să sufle-ngrijorarea
Care se cuibărește în sufletul mâhnit;
Alungă și războiul, și ura, zarva, teama,
Ca să vedem seninul și un nou răsărit.

Adu, Doamne, primăvara și-n inimile triste,
Sădește pacea Ta și luminează al nostru drum;
Să-nmugurească-n suflet speranțele aprinse,
Iar teama și-ndoiala să se prefacă-n scrum.

Familia perfectă

Poate crezi că ai întâlnit-o sau ți-ai fi dorit să ai parte de ea, tânjind după ceva care, de fapt, nu există. Când vorbim despre familia perfectă la timpul prezent, unii se gândesc la o poză dintr-un album imaginând părinții fericiți alături de copii zâmbitori, alții se gândesc la o stabilitate financiară care permite realizarea tuturor dorințelor membrilor familiei, alții se gândesc la o relație permanentă de dragoste manifestată în interiorul familiei, lipsită de orice conflict sau poate la familia care pozează într-o ținută impecabilă, ca și cum nu ar duce lipsă de nimic.

Toate aceste momente sunt însă temporare, astfel că, familia perfectă nu există. Orice cuplu, la un moment dat, se va confrunta cu probleme de ordin relațional, emoțional, sufletesc sau fizic. Gestionarea manifestării emoțiilor nu este cel mai ușor lucru de făcut, mai ales atunci când trăiești lângă o persoană care are o sensibilitate diferită de tine, și pe care un detaliu care îți este lipsit de importanță ar putea-o afecta emoțional cum nu ți-ai imagina. Cu cât petreci mai mult timp alături de cineva, cu atât cresc șansele să existe tensiuni, pentru că gândim diferit. Există conflicte deoarece, la un moment dat, ne manifestăm personalitatea, chiar dacă, pentru un timp ne-o putem ascunde, de dragul celuilalt.

Cine iubește iartă. Fără iertare nu există continuitate. O căsnicie poate însemna un lung șir de momente de iertare, de răbdare, de acceptare. Ierți și o iei de la capăt.

Iubirea este și o alegere, iar o familie trebuie să aleagă constant să îmbrace haina dragostei.

Familia perfectă nu există, ci există o dorință după mai bine, după a fi un exemplu pentru ceilalți, urmând principiile sfinte. Acest lucru nu îți va schimba neapărat partenerul, dar te poate schimba în bine pe tine.

O familie poate însă deveni puternică pe măsură ce există colaborare și ajutor reciproc în clădirea unei relații trainice. Necesită echilibru din partea ambelor părți și recunoașterea greșelilor chiar și când acestea par nesemnificative. Fiecare manifeată empatie și ține astfel cont de dorințele celuilalt, îi face bine fără să-i afecteze libertatea individuală. Să cedezi, dar fără să renunți definitiv la scopul tău. Să lupți înțelept.

Familia perfectă nu este nici aceea în care copiii sunt mereu ascultători, nu plâng și pozează doar a fericire. Pentru că familia este locul acela unde ne ascuțim caracterul, ne lustruim manierele și învățăm să iubim cu adevărat. Dar poate fi aceea în care soții se iubesc, se iartă, se acceptă și manifestă răbdare, suferă și se bucură împreună și au ca obiectiv binele celuilalt mai presus de  propriul bine.

Aș defini o familie ca fiind binecuvântată, atunci când este alcătuită din persoane mature spiritual, în care roada Duhului se face cunoscută mereu, în fiecare zi. Pentru că numai acolo unde se manifestă la superlativ: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22-23), acolo poți întâlni o familie de dorit.

 

 

Uși închise sau noi oportunități

           

Ai pornit cu avânt, dar elanul pe care l-ai avut s-a blocat de o ușă închisă. Ți s-a trântit efectiv, fără posibilitatea de a o mai putea redeschide. Și, parcă te încearcă un sentiment de dezamăgire, de frustrare sau chiar de umilință...

Când o ușă ți se închide, îți pot veni multe întrebări în minte... De ce s-a întâmplat? Mai poate ieși ceva bun de aici? Are rost să mai încerc? Sau poate vei fi mai motivat ca să mergi pe un drum nou, necunoscut.

Nu poți înțelege rolul acestui refuz. Este posibil ca Dumnezeu să te păzească de vreun pericol și astfel să te ajute să-l ocolești. Sau este posibil să nu fi pregătit pentru ceea ce te-ar fi așteptat dacă ai fi primit cale liberă pe acel drum. Știm că inima omului se gândește pe ce cale să mergă, dar Domnul îi îndreaptă pașii. Când planurile nu ies precum am gândit, nu-i totul pierdut. Totuși, nu este bine să rămâi prea mult privind la acea ușă închisă, pentru că riști să nu o vezi pe cea deschisă, care poate se află nu departe de aceasta. O ușă închisă poate determina resemnarea, urmată de pornirea pe un alt drum, o nouă oportunitate sau o nouă viziune.

Indiferent de cât de mult timp va trebui să aștepți până la următoarea intrare liberă, un lucru îl poți face sigur: “Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.”(Psalmii 34:1)

O expresie plină de sens se află în cartea Iov, atunci când Elihu menționează în discursul său următoarele: “Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vânt şi-l va curăţi.”(Iov 37:21)

Așa că, înarmează-te cu multă răbdare și nu îți pierde încrederea! Chiar dacă norul nu va trece repede, soarele cu lumina lui nu va înceta să lumineze, dincolo de acesta!

Îți mulțumim Tată divin

Îți mulțumim Părinte drag că în această zi
Ne-am adunat aici cu toți spre a sărbători.
Îți mulțumim că ne dai hrană și am strâns rod bogat,
Și-n anul ce s-a scurs încet, ne-ai binecuvântat.

Îți mulțumim că ne păzești piciorul de cădere,
Și că ispita nu trece peste a noastră putere.
Ne ocrotești cu brațul Tău în marea-Ți bunătate,
Ne umpli sufletul la timp cu alese bucate.

Îți mulțumim că ești cu noi și-aici, în adunare,
Când frații și surorile se roagă cu ardoare.
Îți mulțumim că te-ngrijești de orișice nevoie
Pe care ei o au, ca să te laude de bunăvoie.

Îți mulțumim pentru Cuvântul pe care ni L-ai dat
În Cartea Sfântă, și cu care ne-ai binecuvântat.
Să Te cunoaștem și să învățăm ca să trăim frumos,
Să stăm în ascultare de Fiul Tău, Isus Hristos.

Mulțumim pentru grija pe care cei din jur ne-o poartă
Când mai avem azi cui să spunem frate, soră, mamă, tată,
Îți mulțumim pentru iertarea care ne-ai oferit-o în dar
Ca să ne-apropiem smeriți de-al scaunului milei har.

Îți mulțumim că ești aici cu noi și-ntotdeuna
Ne-ai însoțit pe-al vieții drum, ai potolit furtuna.
Și când mai greu ne-a fost în viață, sprijin ne-ai fost mereu,
Ne-ai condus și sens ne-a dat iubirea Ta de Dumnezeu.

 

Înțelepciunea din casa de jale

Viața este precum o călătorie pe care o parcurgem până la capăt de drum. Un drum ce poate fi mai lung pentru unii sau mai scurt pentru alții. Astfel îmbrăcăm un trup pe care îl dezbrăcăm ceva mai târziu.

Stai un moment și meditează la efemeritatea vieții tale și reanalizează-ți scopurile pentru care trăiești. Vei fi surprins să constați pentru câte lucruri inutile te frămânți adesea. Ce va rămâne după ce vei părăsi această viață? Cu ce amintiri despre tine vor rămâne ceilalți? Trăiește viața astfel încât să rămână ceva după tine. Poți fi o binecuvântare  sau să lași urme pe care să calce și alții?

Este ceva ce ai regreta dacă ai pleca astăzi, în afara durerii pricinuite celor dragi în urma lipsei tale?

Ne naștem în durere și murim tot în durere.

În cartea Eclesiastul se menționează importanța tristeții, a acelei întristări care duce la o cercetare a inimii și pe care o putem experimenta și în preajma morții celor dragi.

„Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta. Mai bună este întristarea decât râsul, căci, prin întristarea feţei, inima se face mai bună” (Eclesiastul 7:2-3).

În fața morții nu avem niciun cuvânt. Nu ne putem opune și nici nu o putem amâna. Indiferent de vârstă, ceasul morții poate bate pentru oricine și la orice vârstă. Să trăiești cu gândul la finalitatea vieții terestre este un semn de înțelepciune. “Inima înțelepților este” tot „în casa de jale”.

Și ori de câte ori ai ocazia să participi la un astfel de eveniment trist, pune-ți la inimă și ia aminte la viața ta. Într-o zi, nici tu nu vei lua cu tine nimic din această lume, dar dacă ai adunat în suflet lucruri care te sfințesc, o comoară pentru veșnicie, atunci te vei bucura și după aceea. Nu ești doar o mână de țărână care se întoarce înapoi de unde a venit, ci ești cu mult mai mult, pentru că Dumnezeu ți-a dat viață pe care să o folosești pentru a-L cunoaște pe El și a-L face cunoscut și celorlalți și pentru a te bucura de adevărata viață după ce aceasta își va termina cursul.

 

Când simți că nu mai poți

 

Când simți că nu mai poți… roagă-te. Poate nu ai mai făcut-o demult retras în cămăruța inimii tale. Iar Tatăl din cer îți va răspunde.

Când simți că nu mai poți..totuși mai poți încă puțin. Nu abandona ce ai început și gândește-te că mai sunt și alții care au nevoie de tine. Pentru ei va trebui să reziști.

Când simți că nu mai poți…gândește-te că orice încercare are o limită. Deși nu o poți cunoaște de la început, ea totuși există. Și curând poate o vei trece.

Când simți că nu mai poți…abandonează-te complet în grija Domnului Dumnezeu. Lasă-ți grijile Lui, pentru că nimic nu este prea greu de rezolvat pentru El.

Când simți că nu mai poți…amintește-ți cuvintele apostolului: ”Pot totul în Hristos care mă întărește!”(Filipeni 4:13)

Mai îndură o zi, mai rabdă o clipă, mai crede o vreme, mai cere putere pentru un ceas.

“Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi” (1 Petru 5:10).

 

Psalmul 31- în versuri

Doamne, mă încred în Tine, că nu mă vei lăsa
Nicicând să fiu dat de rușine; ești Izbăvirea mea.
Pleacă-ți urechea spre mine, grăbește de m-ajută!
Îmi ești cetate de scăpare, ocrotire, stâncă.

Scoate-mă din lațul greu, întins de-ai mei vrăjmași,
Ocrotitorul meu, ce ai promis că nu mă lași!
Și pentru Numele Tău sfânt mă vei călăuzi;
Ție îmi încredințez Duhul căci mă vei izbăvi.

Fă-mă să mă veselesc și să mă bucur de-a Ta îndurare,
Căci vezi ticăloșia mea, neliniștea cea mare.
Ai milă de mine, Doamne, căci sunt în strâmtorare,
Fața, sufletul și trupul mi s-au topit de întristare.

Vorbe rele, de ocară, tot aud; în jur e spaimă,
Dar eu mă încred în Tine, Doamne, scapă-mă de teamă!
Soarta mea e-n mâna Ta, scapă-mă de cei trufași
Când vorbesc cu îndrăzneală și dispreț acești vrăjmași.

O, cât de mare e bunătatea Ta ce o păstrezi
Pentru cei ce se tem de Tine, se încred și îi veghezi,
I-ascunzi la adăpostul Feței Tale de cei ce-i prigonesc;
Îi ocrotești în cortul Tău de limbile ce clevetesc.

Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu
Care S-a-ndurat de mine după placul Său.
Și-n chip minunat, cu dragoste m-a ocrotit;
În cetate întărită parcă aș fi locuit.

În pornirea mea nechibzuită îmi ziceam: „Sunt izgonit!
Și-naintea Feței Tale, Doamne, nu voi fi primit!”
Dar Tu, glasul rugăciunii mele auzeai și luai aminte,
Când strigam în disperare la Tine, ceresc Părinte!

De aceea, voi toți cei iubiți de Domnul Dumnezeu
Fiți tari, îmbărbătați-vă și nădăjduiți în El mereu!
Căci pe credincioșii Săi Domnul îi păzește,
Pe cei mândri și-ngâmfați aspru pedepsește.