marți, 29 martie 2022

Dor de vocea Ta - carte nouă cu poezii creștine

             


Mulțumesc Domnului Dumnezeu pentru harul Său pe care mi l-a dat, călăuzindu-mă să pot scrie și această nouă carte. “Dor de vocea Ta” apare la 3 ani de la  publicarea primei cărți de meditații, “Cugetări alese din umblarea cu Dumnezeu”. 

“Dor de vocea Ta” cuprinde poezii creștine care împletesc dorința de a primi călăuzire din partea Domnului cu etape ale trecerii prin viață. Am așternut în scris sentimente profunde, emoții, rugăciuni, dorințe fierbinți și trăiri intense, cărora le-am dat curs exprimându-le prin limbajul ascuns al inimii, versurile.

Printre temele abordate se află: așteptarea unui răspuns din partea Domnului, evocarea unor amintiri nostalgice, dorința de călăuzire în momentele de incertitudine, poezii despre nașterea și întruparea Domnului, îndemnuri și momente de cercetare. Unul dintre capitolele speciale intitulat “Pe aripile iubirii” conține poezii despre dragoste și familie.

 Doresc ca versurile acestei cărți să aducă mângâiere în necaz, să încurajeze la cercetare și așteptare cu răbdare în rugăciune, să sprijine speranța și credința în puterea lui Dumnezeu, să motiveze la dragoste și bucurie în trăirea zilnică și să îndemne cititorul spre a aduce laude lui Dumnezeu.

Cartea poate fi comandată și la adresa de email: symy.divinice@yahoo.com 

 Simona Mihăescu


2 comentarii:

Parerea ta