Trupul lui Hristos sau Biserica

Iată ce frumoasă comparaţie  face apostolul Pavel între aceia care alcătuiesc Biserica lui Hristos şi ceea ce reprezintă trupul alcătuit din mădulare:

“Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos, dar fiecare în parte suntem mădulare unii altora.”(Romani 12.4-5)

În organismul nostru există o armonie desăvârşită, pe care nici măcar cercetătorii în domeniul sănătăţii  nu au putut-o înţelege pe deplin. Toate funcţiile sunt coordonate de un centru situat in cap. Fără semnalele transmise de acolo, ar fi anarhie şi organismul nu ar putea funcţiona în parametrii optimi. Cam la fel este şi în Trupul spiritual, reprezentat de Biserica lui Dumnezeu.

Faci parte din acest Trup? Cum îţi poţi da seama? Este foarte uşor. Dacă faci parte din Trup, nu vei putea sta nepăsător atunci când unul din mădulare are o durere. Nu vei rezista să-l vezi pe omul de lângă tine rănit şi să nu cauţi vindecarea si într-ajutorarea lui.

Poate că te gândeşti că eşti un mădular lipsit de importanţă sau că încă nu ţi-ai găsit locul in Trup. De fapt, poate că te afli chiar în locul în care trebuie să fii acum.  Nu există membru a cărui importanţă să fie mai mare sau mai mică, şi chiar dacă nu este preţuit la adevărata lui valoare, totuşi lipsa lui ar produce o disfuncţionalitate majoră. Trăieşte în aşa fel încât să nu ţi se observe prezenţa, dar când pleci din acel loc sa ţi se simtă lipsa!

Ce rol trebuie să îndeplineşti ca şi mădular din Trup? Avem diverse roluri. Suntem unici şi nimeni nu ne poate înlocui. Unul poate vorbi bine, încuraja, conduce, sfătui, dărui, ajuta….Important este dacă lucrul făcut este făcut cu dragoste. Doar atunci Trupul este zidit şi creşte.

Este interesant că, atunci când un madular este în pericol, capul transmite semnale în trup, iar celelalte mădulare fac tot depinde de ele pentru a-l ajuta. De ce? Pentru că au înţeles că binele lor depinde de binele celui în suferinţă. Aşa trebuie să gândim şi noi! Binele nostru depinde de binele celor pe care Dumnezeu îi trimite în viaţa noastră. Urmăreşte binele lor!

Aparţii acestui Trup atunci când plângi cu cei ce plâng şi te bucuri cu cei care se bucură. Trebuie să fii acel mădular sensibil la durerea celor din jur, care ştie să vină în ajutor, dar care renunţă la egoism şi îşi manifestă bucuria împreună cu aceia care sărbătoresc victorii. Între mădulare nu există invidie, nu încearcă să-şi dovedească unul altuia cât este de bun şi nu se ignoră, pentru ca au înţeles că nu pot trăi unele fără altele.

Dacă am putea să trăim acest cuvânt spus de Petru:

„De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.”(2 Petru 1.5-7) Am subliniat ultimele cuvinte deoarece nu doar în Trup (între fraţi) trebuie manifestat acest comportament, ci aici este doar începutul. De la dragostea de fraţi trebuie să depăşim barierele (confesionale, etnice, relaţionale, etc) şi să extindem dragostea lui Dumnezeu nu doar asupra celor care ne iubesc, ne sunt prieteni, ne plac, ci asupra tuturor oamenilor, inclusiv a celor care ne vor răul.

Ce rol ai? Indiferent de ceea ce faci, asigură bunăstarea şi creşterea celorlalte mădulare potrivit cu lucrarea la care eşti chemat. Ce faci? Zideşti sau dărâmi? Pui o piatră pentru a sprijini sau arunci cu pietre? Fiecare vorbă, gest sau gând poate face bine sau rău. Ajută la vindecarea Trupului, apoi zideşte şi hrăneşte.

Nu uita: un mădular nu trăieşte pentru sine, ci pentru folosul celorlalte. Tratează aşa cum vrei să fii tratat. “Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.”(Matei 7.12)

War Room - recomand film

WAR ROOM este un film creştin care se merită din plin sa fie vizionat, pentru că veţi avea multe de învăţat despre ceea cum ar trebui să fie viaţa de rugăciune a unui creştin adevărat. WAR ROOM este o dramă convingătoare cu umor și inimă care explorează puterea pe care rugăciunea o poate avea asupra căsătoriilor, parinti, cariere, prietenii, și orice alt domeniu al vieții noastre.

Pentru vizionarea filmului cu subtitrare, accesaţi War Room. Vizionare plăcută.

În căutarea fericirii

Când aţi fost surprinşi de Dumnezeu ultima dată? Nu-i aşa că este frumos? Este adevărat că nu se întâmpă prea des, dar atunci când El te copleşeşte cu bunătatea Sa fără să ai vreun merit, este deosebit. “Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe care noi nu le înţelegem.”(Iov 37.5)

Când mă gândesc că la El toate sunt posibile, rămân în uimire şi  îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?”(Psalm 8.4)

M-am gândit la "ce este fericirea"? Ce cred eu, ce cred alţii şi ce crede Dumnezeu despre acest lucru? Viaţa este o continuă alergare după ceva ce numim impropriu fericire. Fericirea tindem să o vedem prin prisma lucrului încă neîmplinit. Pe măsură ce îl dobândim, aceasta capătă noi semnificaţi şi altceva îi ia locul. Vedem fericirea în funcţie de dorinţele, preocupările şi neîmplinirile noastre. Oare, asta să fie cu adevărat fericirea?

Eclesiastul a studiat despre multe domenii, printre care se regăseşte şi fericirea. Iată ce a gândit el:

„Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu.

Cine, în adevăr, poate să mănânce şi să se bucure fără El?”(Ecles.2.24-25)

„Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor;

 dar şi faptul că un om mănânca şi bea şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci este un dar de la Dumnezeu.”(Eclesiastul 3.12-13)

„Totuşi, măcar că păcătosul face de o sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi au frică de El.”(Eclesiastul 8.12) Cei care au teamă de Dumnezeu; aceştia nu vor fi scutiţi de necazuri, dar vor avea ceva aparte în inima lor, vor avea acel gol după fericire umplut cu prezenta cunoaşterii lui Dumnezeu. De aceea lor le este teamă să Îl supere pe Acela care este sursa fericirii lor, dar în acelaşi timp se bucură de tot ceea ce le împlineşte sufletul.

Cei care consideră că fericirea lor este legată de petrecere, de voia bună, de împinirea unui vis omenesc sau de o persoană, într-o zi vor constata ca toate acestea dispar, iar lipsa fericirii işi va face simţită prezenţa. Aceasă fericire este iluzorie, pentru că adevărata fericire este legată de cer, de gândul veşniciei, de încrederea în lucruri pe care nu le poţi vedea acum, dar pe care prin credinţă, într-o zi le vei atinge.

Am găsit că fericirea este legată de căutarea prezenţei lui Dumnzeu:

„Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.”(Iacov 1.25)

“Cine cugetă la Cuvântul Domnului găseşte fericirea şi cine se încrede în Domnul este fericit.”(Proverbe 16.20)

Fericirea nu este doar o stare emoţională, sufletească, trecatoare. Este ceva ce rămâne în sufletul celui care o găseşte şi o păstrează. Este golul umplut cu dorul după Dumnezeu. De aceea, caută-L pe El până Îl vei găsi.

Ascultând  cuvintele de mai jos, veţi întelege mult mai bine ceea ce este fericirea.

Fiţi fericiţi!

Crede şi aşteaptă in tăcere

“Măcar că zici că nu-L vezi, totuşi pricina ta este înaintea Lui: aşteaptă-L!”( Iov 35:14)

Aşteptarea presupune un obiect al aşteptării, un timp si o finalitate. Aştepţi de la El poate un răspuns, sau să îţi vorbească, sau să lucreze, sau  aştepţi lumina şi ajutorul ca să vezi cum va rezolva El problema.

Dumnezeu se descoperă treptat. Răspunde prin feluri în care ne uimesc.

Cum să aştepţi? Ce ar trebui să faci în tot acest timp? În tăcere lucrează cu post şi rugăciune:  postul renunţării la propriile dorinţe si rugăciunea prin concentrarea atenţiei asupra a ceea ce El vrea să-ţi vorbească.

“Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.”(Plangeri Ieremia 3.26)

Răspuns primeşti în tăcere, atunci când faci linişte în tine însuţi şi laşi prezenţa lui Dumnezeu să te umple de pace. Când aştepţi ca El să îţi vorbească, faci linişte ca să-I auzi glasul. Îţi pleci urechea şi auzul devine mai fin. Te retragi din iureşul lumii, din amalgamul de voci care aduc tulburare. Poate că la capătul aşteptării vei afla lucruri la care nu te-ai fi aşteptat.

 Aşteptarea este timpul care lucrează zdrobire. În fiecare zi, puţin câte puţin, uleiul frumos mirositor se prelinge pe lângă petala zdrobită.

“Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare.”( Romani 8:25)

Nădejdea este credinţa în plină activitate. Ea nu poate trăi decât într-un sol de greutăţi şi împotrivire. Vântul cel mai puternic îi întăreşte rădăcinile, întunericul cel mai profund o face să strălucească şi mai tare.

Aşteptarea este doar pentru o perioadă. Are o limită, nu este la nesfârşit. Este o vreme pentru aşteptare şi este un timp pentru rugăciune şi pentru acţiune.

Timpul de aşteptare la Dumnezeu a rămas acelaşi chiar dacă noi vrem totul repede şi ne-am obişnuit astfel. Nu mai avem răbdare să căutăm răspuns în cărţi pentru că ne-am obişnuit să-l avem pe loc, prin apăsarea unei taste.

De ce îngăduie Dumnezeu perioadele de aşteptare?

Ele produc răbdare, maturitate, zidesc caracterul. Asta este frumuseţea aşteptării în ochii Domnului, pentru că este vremea  în care Dumnezeu înfăptuieşte lucruri mai importante pentru viaţa ta decât însăşi lucrul aşteptat. În aşteptare, părtăşia noastră cu Dumnezeu se adânceşte. El ne pregăteşte, ne maturizează şi ne înarmează pentru lupta în care ne va conduce.

Aşteaptă pe Dumnezeu să lucreze în felul şi la timpul Său!

 “Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduieşte, şi aştept făgăduinţa Lui.”( Psalmii 130:5)

Bucuraţi-vă de o primăvară frumoasă!

“Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul!”(Osea 6.3)

În grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi

“Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.” (2 Corinteni 4.8-9)

Atunci când cineva caută să te îngenuncheze, să te distrugă pentru că de fapt, tu eşti mai bun decât el şi pentru că întunericului nu-i place lumina, ia aminte „Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5.8) De cele mai multe ori glasul lui te sperie, iar temerile sunt justificate; din afară lupte, dinlăuntru temeri. În acelaşi timp, ceea ce te ţine în picioare este nădejdea în puterea pe care o dă Dumnezeu.

încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare

Poate eşti încolţit de lupi ce poartă măşti de sfinţi, încolţit de gânduri tulburătoare, de temeri şi incertitudini care încercă să intimideze, să descurajeze şi să dărâme. Astăzi nu mai ai de luptat “ împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.”(Efeseni 6.12) David a fost urmarit de Saul şi adesea s-a simţit încolţit, când în psalm spune:”Ei întinseseră un laţ sub paşii mei; sufletul mi se încovoia, şi-mi săpaseră o groapă înainte. Dar au căzut ei în ea.”(Psalm 57.6) Cine urmăreşte răul, cel ce întinde curse, în cele din urmă va sfârşi prins de propriile capcane. Iată cum Haman sfârşeşte spânzurat în locul pe care-l pregătise pentru Mardoheu, iar pârâşii lui Daniel au fost aruncaţi în groapa cu lei pregătită pentru Daniel. Totuşi “Tu-mi dai mai multă bucurie  în inima mea, decât au ei când li se înmulţeşte rodul grâului şi al vinului.”(Psalm 4.7)

în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi

Sunt momente când este  greu să cântăreşti ce ar trebui să vorbeşti, să ai înţelepciunea să taci sau să răspunzi când şi cum trebuie. Aminteşte-ţi că Dumnezeu, care a promis prezenţa Duhului Sfânt în vremuri dificile, va împlini cuvântul care spune “căci vă voi da o gură şi o înţelepciune căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toţi potrivnicii voştri.” (Luca 21.15)

prigoniţi, dar nu părăsiţi

Întotdeauna a existat o luptă: răul a căutat să învingă binele, iar întunericul să biruiască lumina. Creştinul a fost urmărit de cei ce-l prigoneau pentru că oamenii s-au îndepărtat de la adevăr şi au iubit minciuna şi întunericul mai mult decât lumina. Chiar dacă prigonit, niciodata nu a fost singur, chiar dacă în afară aşa se părea “Suntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul;  ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; ca nişte întristaţi şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile.”(2 Corinteni 6.8-10) Lumea te poate privi în fel şi fel de moduri. Ei văd însă doar la exterior. Dumnezeu vede inima. Einstein a spus „Mă interesează ce gândeşte Dumnezeu. Restul sunt detalii.”

trântiţi jos, dar nu omorâţi

Chiar dacă ajungi până într-acolo ca să fii doborât la pământ, la Dumnezeu toate au o limită. Fiecare încercare are o limită dincolo de care nimic şi nimeni nu se va apropia de tine. El ştie cât poţi îndura. Dacă greul e prea greu, înseamnă că eşti un vas de mare preţ, care poate suporta mai mult. Pentru că eşti dintr-un material scump, nu vei fi ars, ci bine curăţit. “Trântit jos” nu înseamnă că ai cedat. Dumnezeu are putere să ridice când strigi către El. „Nu te bucura de mine, vrăjmaşă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăşi, chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este Lumina mea!”(Mica 7.8) “Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic. Ce pot să-mi facă nişte oameni?”(Psalm 56.11)

Ceea ce nu ştie cel rău este ca biruinţa finală este a Domnului, iar “întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă”( 2 Corinteni 4.17)

Aşa că, atunci când te simţi încolţit, în grea cumpănă, prigonit şi trântit jos, aminteşte-ţi că încă nu ai ajuns la limită, că ai o nădejde vie, că nu eşti singur şi că eşti înca viu şi mai poţi lupta. 

Când dreptatea întârzie

Atacurile celui rău sunt tot mai dese şi aprige în zilele noastre. Iar aceia care sunt sare şi lumină vor avea cel mai mult de suferit. Sunt multe feluri de nedreptate în jur: acuzaţii false, lucruri luate pe nedrept, copii despărţiţi de parinţii lor, şi multe altele. Toate acestea au la bază planurile viclene ale celui rău care lucrează cu şi prin oameni. Aceste lucruri se desfăşoară sub ochii noştri , dar şi sub ochii lui Dumnezeu.

„Când se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Preaînalt, când este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul?” (Plângeri Ieremia 3.35-36)

“Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: ‘Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu.’?

El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.” (Isaia 40.27,31)

Sunt două posibile reacţii la nedreptate: să te răzvrăteşti şi să încerci orice soluţie omenească până ce ajungi la epuizare sau să aştepţi la mila lui Dumnezeu, pentru ca El să facă dreptate, după ce ai făcut tot ceea ce a depins de tine.

„Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, ca să nu se bucure ei de mine!”(Psalm 35.24)

Ce să faci când vezi nedreptatea?

Când cel de lângă tine suferă pe nedrept, nu aştepta ca Dumnezeu sa facă dreptate. Da, El o va face la vremea Sa. Fă însă ceea ce poţi să faci tu pentru el. De aceea, plângi alături de cel ce plânge, nu face dreptate întorcând rău pentru rău, ci  alătură-te ca şi mădular al Trupului lui Hristos şi sprijină pe cel nedreptăţit. “Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el. Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare, în parte, mădularele  lui. (1 Corinteni 12.26-27)

Luând partea celui nedreptăţit vei fi tu însuţi cercetat, şi vei înţelege mai bine scopul încercărilor.

“Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta.

Mai bună este întristarea decât râsul, căci, prin întristarea feţei, inima se face mai bună. (Eclesiastul 7.2-3)

Unul din exemplele de nedreptate majoră este şi cazul familiilor ai căror copii sunt despărţiţi de părinţii lor. Cine şi-ar fi imaginat că o lume întreagă va fi rascolită din cauza despărţirii unei familii de creştini? Cine s-ar fi gândit ca se vor unii suflete din lumea întreagă pentru sprijinirea unei cauze nobile? Gândeşte-te că nici un fir de păr nu cade fără ştirea Lui.„”Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip.”(Isaia 49.15)

Da, suntem fără putere în faţa acestei organizaţii care pare de neclintit şi asupra căreia pare că nimeni nu poate interveni.  Dar, ne bazăm pe cuvântul care spune că  “peste cel mare veghează altul mai mare şi peste ei toţi, Cel Preaînalt.”(Eclesiastul 5.8)

Pentru aceia care Îl urmează pe Dumnezeu, drumul presărat cu nedreptăţi nu este strain. De altfel, Însuşi Domnul Isus a spus: „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!”(Matei 5.11)

Numai Cuvântul Sfânt  poate să aline sufletele celor care suferă din pricina nedreptăţii. „Doamne, în Tine mă încred: să nu fiu dat de ruşine niciodată. Izbăveşte-mă în dreptatea Ta!”(Psalm 31.1)

Ce faci atunci când adevarul întârzie sa vină, atunci când inima zace zdrobită într-o aşteptare dureroasă ? Chiar şi atunci, gândeşte-te că Dumnezeu ţi-a dat credinţa. Şi această credinţă înseamnă să-L crezi pe Dumnezeu chiar şi atunci când nu Îi înţelegi planul şi nu ştii ce urmează în clipa urmatoare.

În cele din urmă “El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina şi dreptul tău ca soarele la amiază.”(Psalm 37.6)

În trecerea prin viaţă

Timpul trece ca un vis

Printre clipe efemere,

Dar rămâne ce-a fost scris,

Ce-am făcut: bune sau rele.

În trecerea prin viaţă cred

Că viitorul nu îl pot cunoaşte,

Însă trecutul îl cunosc şi mă întreb:

Oare prezentul ce mai poate naşte?

Şi trec cu pas grăbit ca printr-o vale

Ce-ades coboară tot mai mult şi iute.

Vreau să paşesc de pe-nălţimi pe cale

Să urc din nou, s-ajung să stau pe munte.

Dorinţa tainică de a vedea chiar cerul

Mă va-nsoţi în trecerea prin timp

Dorinţa vie de a dezlega misterul

Să fiu mai bun, să iert, să fiu iubit.

În trecerea prin viaţă, azi, când mă opresc

Privind înspre oglinzi ce strălucesc în zare

Văd tot mai clar prin ele momente când greşesc

Atunci când judec şi când dragostea-mi dispare.

Fă din mine, Doamne, ce Tu vrei să fiu

Cât timp mai am să umblu prin lumea cea străină

De Dumnezeu, de viaţa promisă de-al Tău Fiu,

Şi să ridic, să mângâi, să scot de sub ruină.

Vreau planul Tău desăvârşit să se-mplinească

În viaţa mea deplin si orişicând;

Iar gândul meu ciudat să nu oprească

Ceea ce Tu deja ai hotărât în gând.

Şi chiar dacă vreodată nu voi putea să ştiu

Răspuns la multele-ntrebări cu care mă confrunt

Voi continua să cred trecând şi prin pustiu

Căci dacă Domnul vrea să aflu, îmi va fi cunoscut.

Şi pentru tot trecutul, şi pentru viitor

Îţi mulţumesc că-n toate ai fost şi că vei fi

Cu mine, ca să trec prin lupte-nvingător,

Şi în prezent să am tărie ca să birui.

Şi te mai rog azi, Doamne, la bine şi la rău

Tu să rămâi cu mine, simţindu-te aproape.

Ajută-mă în viaţă şi dă-mi puteri mereu

Să-ţi rămân credincioasă pe timp de zi şi noapte.

Idolii din inimă

         Lucrul la care nu poţi renunţa uşor, orice lucru îl pui mai presus de Dumnezeu, căruia îi dăruieşti mai mult din preocupările tale, care se află mai mult în gândurile tale, care îţi ocupă timpul  şi îţi oferă satisfacţii de moment, dar care nu te zideşte spiritual, poate deveni un idol.

Trăim într-o vreme în care, termenul de „idol” pare ceva ce ţine de domeniul trecutului, al timpului în care exista ritualul închinării pe înalţimi, la chipuri şi statui făcute de om, dar venerate ca şi dumnezei. Astăzi, în creştinătate nu mai există acei idoli. Unii îi compară cu icoanele sau statuile sfinţilor, bazandu-se pe versetul din cea de-a doua poruncă dată lui Moise: “Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul.  Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos.”(Exod 20.4-5)

        De fapt, subtilitatea idolilor moderni este mult mai profundă. A face semnul crucii înaintea unei icoane, avand sufletul sincer şi credinţa neprefăcută în Dumnezeu, nu este pericolul pe care cei mai mulţi îl consideră „închinare la idoli”. Am găsit că, foarte mulţi, consideră închinarea la idoli ceea ce am menţionat anterior, în timp ce ei îşi ţin idolii ascunşi în inimă, judecă după ceea ce se vede, dar în viaţa lor idolii au diverse forme. Trăim cu impresia că idolii sunt lucruri exterioare precum un chip cioplit sau pictat, dar de fapt, serviciul, copilul, persoana iubita, lucrul la care ţii, o idee, obiceiul de a petrece timpul in fata tv-ului sau internet-ului, pot deveni idoli, în măsura în care exagerăm. Da, orice lucru la care nu poţi renunţa se poate transforma într-un idol. Am înţeles că, de cele mai multe ori, idolii sunt acele lucruri purtate în inimă.

“Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos.”(Exod 34.14)

“Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.”(Exod 20.3)

“De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli.”(1 Corinteni 10.14)

        Am auzit adesea întrebarea “Care este idolul tau?”  referindu-se la favoritul în muzică, cinema, sport şi, inconştienţi sau nu, oamenii îşi aleg idolul la propriu.

        Am găsit că împotrivirea faţă de voia lui Dumnezeu este la fel de vinovată ca şi închinarea la idoli: “Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii.”(1 Samuel 15.23) Astfel că, atunci când nu poţi accepta voia lui Dumnezeu pentru tine şi te împotriveşti sau nu eşti multumit, atunci acest lucru este la fel de periculos ca şi închinarea la idoli.

         Acelaşi lucru pe care eu îl privesc ca pe o necesitate, pentru altul, acelaşi lucru, folosit într-un mod greşit sau abuziv sau care pune stăpânire pe el ajungând sa-l controleze, devine un idol în viaţa lui.

         Ca şi exemplu, să luăm banii: dacă pentru unul banii sunt o resursă folosită pentru traiul zilnic, pentru altul poate fi un idol, datorită modului în care se raportează la ei (nu banii sunt problema, ci iubirea de bani). Aşa că, nu obiectul numit pe nedrept „idol” este de vină, ci faptul că te închini lui şi îl venerezi. Am putea spune că linia de delimitare dintre normal şi închinare la idoli este foarte fină, de aceea este nevoie de stăpânire de sine şi de a te împotrivi ispitei.

         Judecata lui Dumnezeu în ce priveşte închinarea la idoli este foarte aspră, pentru că “închinătorii la idoli nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”(1 Corinteni 6.9) “Dar cât despre…închinătorii la idoli… partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”(Apocalipsa 21.8)

        Aşa că, îndepărtează idolii dacă aceştia au ajuns deja pe înălţimile sufletului tău fără să îţi dai seama. Poate acea iubire ascunsă, acel ţel de neînvins, acea ambiţie pentru care ai da totul, acel obicei nesănătos, acel timp irosit in mod greşit, in defavoarea zidirii în credinţă. Eşti robul lucrului de care eşti biruit.

        Să ne cercetăm înaintea lui Dumnezeu, iar daca vreun lucru începe să prindă rădăcini în inima noastră, să luăm seama şi să fugim de închinarea la idoli!

Poţi învaţa şi din necazuri

         Dumnezeu vrea să ne arate că, dacă am alege să ocolim necazul, uneori asta poate însemna să facem pact cu compromisul, iar acest lucru înseamnă afectarea relaţiei cu Domnul. Aşa că, alege să suferi mai bine pe nedrept, decât să găseşti o scăpare de moment, dar cu consecinţe nefavorabile pentru viaţa spirituală.

         Am scris acum ceva timp despre o furtună care se dezlănţuise asupra vieţii mele. Mă aşteptam la o izbândă în cele din urmă. Nu am primit o izbăvire supranaturală, nu am văzut minuni să se intâmple. Am înţeles însă, că Dumnezeu mă iubeşte prea mult pentru a nu aduce şi necaz, şi pedeapsă, ca un Tată care ştie ce-i mai bine pentru copilul Lui. Dacă mi-ar fi dat izbăvire, probabil că nu aş mai fi avut timp să invăţ, iar El mi-a reamintit că:

      …in lume vom avea necazuri. E firesc acest lucru. Dar, trebuie să îndrăznim să mergem mai departe, pentru că avem un exemplu, al Celui care a biruit lumea.

       …durerea naşte învătături, iar zdrobirea eului duce la înfrângerea mândriei în domeniile in care ne credeam campioni.

       …e uşor să dam sfaturi, când nu am trecut prin experienţa altuia, dar ia să ne vedem pe noi, când trecem pe acolo, ne-am invătat lecţia sau continuam să ne lamentăm?

       ...suferinţa e necesară, dar nimănui nu-i place şi nici nu o doreşte.

Filozoful Emil Cioran a spus o vorbă înţeleaptă: “Ceea ce este mai bun în mine se datorează suferinţei. Nu o iubesc, dar nici nu o condamn.” Şi totuşi, vrem să ieşim cât mai repede la liman. Este ca si atunci când o prăjitură vrea sa iasă mai repede din cuptorul care este prea incins şi arde, dar dacă nu s-ar coace destul, nu ar mai fi bună de nimic. La fel este şi cu credinţa noastră. Dacă nu este încercată în cuptor, atunci nu mai creşte şi nu işi ajunge scopul.

         Cred ca Dumnezeu vrea sa ne facă conştienţi ca izbăvirea poate să nu vină şi că trebuie să ne acceptăm  încercările. De altfel, să învătăm de la Domnul Isus, care, în ceasul durerii Sale a spus:

„Tată, dacă este cu putinţă; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta fără să-l beau, facă-se voia Ta!”( Matei 26.39,42)

         Prietenii lui Daniel, stând înaintea încercării cuptorului aprins, s-au bazat pe Dumnezeu chiar dacă asta ar fi însemnat sfârşitul lor pământesc:

“Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi, chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!”(Daniel 3.17-18)

         La fel de bine profetul Habacuc ilustrează acelaşi lucru prin acceptarea voii lui Dumnezeu, care ar fi putut însemna pierdere şi lipsuri:

“Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul” (Habacuc 3.17-18)

          Aşa că, vom avea parte de necaz, dar Dumnezeu a promis că va fi împreuna cu noi acolo şi nu va permite ca focul să ne ardă mai mult decât este necesar pentru îndepărtarea impurităţilor care s-au adunat, şi nu va permite nici apelor sa ne acopere mai mult decât este necesar sa ne spele de ceea ce nu ar fi trebuit să se alipească de caracterul nostru.

         O strofă din poezia Aşteaptă ilustreaza aşa de bine răspunsul pe care Dumnezeu vrea să ni-L dea la întrebarea care se pune în legătură cu durata încercării:

Dacă durerea ta ar ţinea o clipă...nu ai lupta

Nu ai cunoaşte biruinţa ce poţi s-o ai prin jertfa Mea!

S-ar împlini visele tale, dar dorul Meu s-ar spulbera

N-aş mai putea să fac din tine o perlă în comoara Mea!