Dumnezeu vrea să ne
arate că, dacă am alege să ocolim necazul, uneori asta poate însemna să facem pact cu compromisul, iar
acest lucru înseamnă afectarea relaţiei cu Domnul. Aşa că, alege să suferi mai
bine pe nedrept, decât să găseşti o scăpare de moment, dar cu consecinţe
nefavorabile pentru viaţa spirituală.
Am scris acum ceva timp
despre o furtună
care se dezlănţuise asupra vieţii mele. Mă aşteptam la o izbândă în cele din
urmă. Nu am primit o izbăvire supranaturală, nu am văzut minuni să se intâmple.
Am înţeles însă, că Dumnezeu mă iubeşte prea mult pentru a nu aduce şi necaz,
şi pedeapsă, ca un Tată care ştie ce-i mai bine pentru copilul Lui. Dacă mi-ar
fi dat izbăvire, probabil că nu aş mai fi avut timp să invăţ, iar El mi-a
reamintit că:
…in lume vom avea necazuri. E firesc acest lucru.
Dar, trebuie să îndrăznim să mergem mai departe, pentru că avem un exemplu, al
Celui care a biruit lumea.
…durerea naşte învătături, iar zdrobirea eului duce
la înfrângerea mândriei în domeniile in care ne credeam campioni.
…e uşor să dam sfaturi, când nu am trecut prin
experienţa altuia, dar ia să ne vedem pe noi, când trecem pe acolo, ne-am invătat
lecţia sau continuam să ne lamentăm?
...suferinţa e necesară, dar nimănui nu-i place şi
nici nu o doreşte.
Filozoful Emil Cioran a spus o vorbă înţeleaptă:
“Ceea ce este mai bun în mine se datorează suferinţei. Nu o iubesc, dar nici nu
o condamn.” Şi totuşi, vrem să ieşim cât mai repede la liman. Este ca si atunci
când o prăjitură vrea sa iasă mai repede din cuptorul care este prea incins şi
arde, dar dacă nu s-ar coace destul, nu ar mai fi bună de nimic. La fel este şi cu
credinţa noastră. Dacă nu este încercată în cuptor, atunci nu mai creşte şi nu
işi ajunge scopul.
Cred ca Dumnezeu vrea
sa ne facă conştienţi ca izbăvirea poate să nu vină şi că trebuie să ne
acceptăm încercările. De altfel, să învătăm de la Domnul Isus, care, în ceasul durerii Sale a spus:
„Tată, dacă este cu putinţă; depărtează de la Mine
paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” „Tată, dacă nu se
poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta fără să-l beau, facă-se voia
Ta!”( Matei 26.39,42)
Prietenii lui Daniel,
stând înaintea încercării cuptorului aprins, s-au bazat pe Dumnezeu chiar dacă
asta ar fi însemnat sfârşitul lor pământesc:
“Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să
ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi, chiar
de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici
nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!”(Daniel 3.17-18)
La fel de bine profetul
Habacuc ilustrează acelaşi lucru prin acceptarea voii lui Dumnezeu, care ar fi
putut însemna pierdere şi lipsuri:
“Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu
va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile
vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în
Domnul” (Habacuc 3.17-18)
Aşa că, vom avea parte
de necaz, dar Dumnezeu a promis că va fi împreuna cu noi acolo şi nu va permite
ca focul să ne ardă mai mult decât este necesar pentru îndepărtarea
impurităţilor care s-au adunat, şi nu va permite nici apelor sa ne acopere mai
mult decât este necesar sa ne spele de ceea ce nu ar fi trebuit să se alipească de caracterul nostru.
O strofă din poezia Aşteaptă ilustreaza aşa de bine răspunsul pe care
Dumnezeu vrea să ni-L dea la întrebarea care se pune în legătură cu durata
încercării:
Dacă durerea ta ar ţinea o clipă...nu ai lupta
Nu ai cunoaşte biruinţa ce poţi s-o ai prin jertfa Mea!
S-ar împlini visele tale, dar dorul Meu s-ar spulbera
N-aş mai putea să fac din tine o perlă în comoara Mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea ta