“Celui ce are i se va
da, iar de la cel ce n-are se va lua si ce are.”( Matei 13.12)
La prima vedere as zice ca este nedrept! De ce sa aiba tot acela care are, iar celui lipsit sa i se ia tot? Dar, aplecandu-ma asupra contextului in care Domnul Isus a rostit aceste cuvinte, lucrurile incep sa mi se clarifice. El acolo se adreseaza ucenicilor, celor care Il cunoscusera, “voua, v-a fost dat sa cunoasteti tainele Imparatiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat”, ochi ca sa vedeti, urechi ca sa auziti, voi ati primit harul lui Dumnezeu care se inmulteste, indurarea lui Dumnezeu. Acela care are Cuvantul lui Dumnezeu in inima lui, are un izvor nesecat in el, Izvor care, daca este izvor, inseamna ca va curge mereu. “Cel cu inima multumita are un ospat necurmat” (Prov. 14.15), si "cei ce se tem de Domnul nu duc lipsa de nimic”(Psalm 34.9). Asa inteleg eu pe cel ce are si caruia i se va da.
In privinta celui care nu are, curios este faptul ca, desi nu are, i se mai si ia ceea are sau ceea ce “i se pare ca are” (Luca 8.18). Inseamna ca totusi a avut ceva, dar nu a avut grija de acel lucru, dar cuvantul spune ca “lor nu le-a fost dat” sa cunoasca tainele Imparatiei cerurilor si ” macar ca vad, nu vad, si macar ca aud, nu aud, nici nu inteleg”. Dumnezeu este Acela care are mila de cine vrea si impietreste pe cine vrea (vezi faraon in Egipt), descopera cui vrea. Este un numar al celor alesi, care nu este mare, daca te afli printre ei, atunci ai o mare bogatie ascunsa cu Hristos in Dumnezeu. Cine nu Il are pe Hristos, nu are viata, nu are implinire, si chiar daca crede ca are ceva (poate o religie, un ritual, un mod de inchinare, o slujba in biserica), intr-o zi, toate aceste lucruri se vor spulbera , asemenea casei zidite pe nisip care nu a avut un fundament puternic, si doar “parea” ca este casa, dar lucrarea a fost data pe fata in momentul probei vantului.
Daca Il ai pe Dumnezeu in tine, ti se va da mereu…ce anume? Bucurie si cand iti e greu, pace si cand ai probleme, dragoste si cand nu esti iubit de nimeni, intelepciune si cand nu ai studiat indelung si… multe altele.
Da, celui ce are i se va da si va avea de prisos!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea ta