sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Ce iti lipseste sa fii fericit?

Ceea ce m-a determinat sa scriu a fost capitolul 2 din cartea Eclesiastul scrisa de fiul lui David, Solomon, acum cca 3000 de ani,  pe care eu il gasesc ca cel mai mare analist, psiholog si introspect al acelei vremi, , care intrecea in intelepciune pe oricine,  de la care avem si o bogatie de Proverbe si Cartea Cantarilor …mie mi se pare ca a fost omul care a gandit cel mai mult, este bine insa ca a si impartasit trairile lui, altfel ar fi fost in zadar toata intelepciunea ce i-a fost data.
Solomon si-a pus aceeasi intrebare ca si tine poate: ce imi lipseste ca sa fiu feicit(a)? Si s-a gandit, dar nu doar atat, a pus si in practica, si iata ca a avut: bogatii, locuinte, belsug  si prosperitate materiala, chiar toate desfatarile poftelor i-au  fost indeplinite,  si chiar si o intelepciune care o depasea pe a tuturora, cam tot ceea ce si-ar fi putut dori un pamantean ca noi.
1 Am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie, şi gustă fericirea.” Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune.
2 Am zis râsului: „Eşti o nebunie!”, şi veseliei: „Ce te înşeli degeaba?”
3 Am hotărât în inima mea să-mi înveselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cârmui cu înţelepciune, şi să stărui astfel în nebunie, până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieţii lor.
4 Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii,
5 mi-am făcut grădini şi livezi de pomi şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori.
6 Mi-am făcut iazuri, ca să ud dumbrava unde cresc copacii.
7 Am cumpărat robi şi roabe, şi am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi turme de oi, mai mult decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim.
8 Mi-am strâns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe, şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei.
9 Am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea.
10 Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea.
Maca ca a avut cam tot ceea ce un om si-ar putea dori, Eclesiastul a ramas dezamagit de tot ceea ce lumea i-a oferit. Le-a experimentat pe toate, dar nu a ramas decat cu un gust amar.
11 Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt, şi că nu este nimic trainic sub soare.
17 Atunci am urât viaţa, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deşertăciune şi goană după vânt.
18 Mi-am urât până şi toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea.
19 Şi cine ştie dacă va fi înţelept sau nebun? Şi totuşi el va fi stăpân pe toată munca mea pe care am agonisit-o cu trudă şi înţelepciune sub soare. Şi aceasta este o deşertăciune.
20 Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare.
21 Căci este câte un om care a muncit cu înţelepciune, cu pricepere şi cu izbândă, şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău.
22 Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui cu care se trudeşte sub soare?
23 Toate zilele lui sunt pline de durere, şi truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune.
Totusi…iata ce spune el in urma trairii tuturor acestor experiente  si care sunt concluziile pe care si le-a tras:
13 Şi am văzut că înţelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul;
24 Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu.
25 Cine, în adevăr, poate să mănânce şi să se bucure fără El?
Inteleg din aceste lucruri ca indiferent de ce vis am avea, insasi indeplinirea lui nu poate sa ne faca fericiti chiar daca pentru o vreme asa credem noi, si ca fericirea din lucrurile marunte ale vietii o putem simti atunci cand ea “vine din mana lui Dumnezeu”.
26 Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos îi dă grija să strângă şi s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.
           Tie, ce iti lipseste ca sa fii fericit?

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Nu gresi de doua ori

“Aştept la semafor într-o intersecţie aglomerată, dimineaţa, în drum spre serviciu. Se face verde şi aproape instantaneu claxonul maşinii din spate îmi aminteşte că trebuie să am reacţii foarte rapide.
Demarez, aruncând o privire încruntată în oglindă spre grăbitul din spate care probabil nu-şi dă seama cât de mult deranjează cu un claxon.
La următoarea intersecţie din nou roşu. În maşina din faţă o doamnă căuta ceva în poşeta de pe scaunul din dreapta, tocmai când se făcuse verde.
O secundă, două, trei, doamna nu se clinteşte. Mă văd nevoit s-o fac atentă. Cum altfel, decât tot cu claxonul.
Mă pun în mişcare şi-mi dau seama că tocmai ceea ce mă deranjase cu câteva minute înainte la grăbitul care mă zorea în mod strident, făcusem şi eu.
Şi sunt multe situaţiile în care constatăm asta. Am vrea ca lumea să fie altfel, dar ne trezim incapabili să fim noi înşine altfel.
O dată, un tânăr dornic de lucruri mari, îl întrebă pe un înţelept. „Ce aş putea să fac pentru pacea lumii?”.
Înţeleptul îl privi pe deasupra ochelarilor şi-i răspunse zâmbind: „Nu trânti atât de tare uşa!”
Ce-i drept, marile schimbări încep întotdeauna cu o mică transformare, înlăuntrul.”
Dorim sa ne schimbam adesea, totusi prea adesea surprindem in comportamentul nostru manie, vorbe pe care am fi vrut sa le evitam, reactii nedorite. Desi cunoastem ca sunt greseli pe care ar trebui sa le evitam, totusi continuam sa persistam in ele. De ce?
Mi-a atras privirea Iona, profetul care nu a ascultat, macar ca voii lui Dumnezeu nu i te poti opune, ulterior a fost salvat in chip miraculos si adus din mijlocul marii pe uscat printr-un peste pentru ca Dumnezeu trebuia sa-si implineasca planul cu privire la cetatea Ninive. Incapatanarea lui continua si dupa aceste experiente socante, si pare ca nu a invatat nimic, continua sa se razvrateasca ca un copil care se manie: “Dar Dumnezeu a zis lui Iona: “Bine faci tu de te manii?“ El a raspuns: “Da, bine fac ca ma manii pana la moarte!”(Iona 4.9)
De ce se intampla sa trecem prin experiente in urma carora nu vrem sa invatam nimic? Suntem prea mandri ca sa ne lasam modelati si vrem neaparat sa ne urmam propria cale, sau firea pamanteasca cu care ne-am nascut nu am supus-o in totalitate Celui care are drept asupra ei?
Nici Avraam nu-si invatase lectia, astfel ca, atunci cand ajunge in Egipt dupa hrana, a numit-o pe Sara sora lui, ca sa-i merga bine din pricina ei…aceeasi minciuna o spune si mai tarziu in Gherar desi avea experienta anterioara cand a supus-o pe Sara la mari pericole din cauza acestui neadevar.
Nu invatam din greseli si tindem sa le repetam, desi cunoastem ca ne conduc spre esec. Vorba inteleptului Eclesiastul: “Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt!”(Eclesiastul 1.14)
In concluzie, sa fim atenti la noi insine, schimbarea incepe cu fiecare din noi, inlauntrul nostru, si pentru aceasta , pe langa decizia noastra, este nevoie de fapte care sa se reflecte in jurul nostru. Dumnezeu poate face acest lucru pentru fiecare inima care vine cu sinceritate si dorinta de a se curati inaintea Lui!

marți, 8 ianuarie 2013

Bakhita – Sfanta africana -film de vizionat

Bakhita este o fata din Sudan care ajunge sclava la o varsta foarte mica. Ultimul ei stapan, un diplomat italian, este dur cu ea si cea care o ajuta pe sclava este Aurora, fiica acestuia. Atunci cand acesta isi revarsa furia asupra ei, fuge la biserica si ramane cu preotul care ii povesteste despre Dumnezeu. Aurora sufera mult si stapanul ei isi propune sa se razbune, dar nu poate ajunge la ea deoarece in sat apare o epidemie de rubeola. Bakhita ingrijeste oamenii bolnavi, printre care si preotul, si multi dintre ei se vindeca. Ea nu se imbolnaveste si continua sa se roage la Dumnezeu, chiar daca nu e crestina. Intr-o zi, niste maicute o cheama la cu ele in Venetia spunand ca un binefacator vrea sa o ajute. Acesta este chiar ruda stapanului ei, dar Bakhita se desparte de oamenii din sat si merge in marele oras necunoscut. Ea iubeste copiii si ii ajuta si in Venetia. Atunci cand afla cine este binefacatorul ei accepta deoarece ii spune ca nu mai este o sclava, este libera. Aurora este si ea foarte fericita si asista la botezul Bakhitei care va deveni o sfanta. Negresa isi incepe a doua etapa a vietii, plina de peripetii, dar si implinita. Povestea Bakhitei este povestita de Aurora care este acum mare si are trei fetite. Ea isi retraieste copilaria, povestind viata prietenei sale, Bakhita, negresa sfanta cu o inima de aur si o cruce de lemn pe care reuseste sa o duca pana la sfarsitul vietii.
Vizionare placuta!
Bakhita – Sfanta africana (2009) - Filme online subtitrate in romana

duminică, 6 ianuarie 2013

Leapsa

Am primit o lepasa si o nominalizare, multumesc, B.D., nu am putut sa te refuz :)

1.La ce vîrstă te-ai îndrăgostit prima oară?
Putin cam tarziu J
2.Care e mîncarea ta preferată?
La desert aleg inghetata
3.De ce ai intrat în lumea blogului?
Pentru a impartasi ganduri si in speranta ca voi fi si de folos altora
4.Care e genul literar preferat?
Genul epic
5.Care e blogul preferat?
Apreciez mai multe bloguri, fiecare are ceva special
6.Care e blogul de unde înveți cele mai utile sfaturi?
In ultima vreme am invatat cate ceva de la Inima de printesa
7.Dacă ai alege să fi scriitor, care scriitor ai fi?
Ligia Seman

Intrebarile mele:
1. Care este  visul/viziunea ta pentru  2013?
2. Ce apreciezi mai mult la un blog?
3. Ce articole ti-ai dori sa citesti cel mai  mult atunci cand intri pe un blog?
4. Ce inseamna rugaciunea pentru tine?
5. Care este cartea pe care o preferi din Biblie? De ce?
6. Cantaretul preferat
7. O persoana la care tii foarte mult

Leapsa merge mai departe, asa cum este regula, la:

Adda
Viorel
Lavi

miercuri, 2 ianuarie 2013

Prognoza meteo pe 2013



Cerul va fi acoperit de slava lui Dumnezeu, vor cadea ploi de binecuvantari peste tine tot timpul anului, iar vantul va sufla puternic toate ingrijorarile. Pe alocuri se vor semnala descarcari de incercare a credintei, dar Soarele va birui.

duminică, 30 decembrie 2012

O lectie a iertarii la final de an

Poate ca sfarsitul unui an este si un prilej de a ierta celor care ne-au gresit, dar, mai cu seama sa-I cerem iertare lui Dumnezeu, pentru ca Lui, de fapt, i-am gresit cel mai mult.

Atat de mult ne-a iubit Dumnezeu, ca a trimis pe singurul Sau Fiu in lume pentru noi, iar ziua Craciunului ne-a reamintit  acest lucru. Iertarea este darul lui Dumnezeu pentru noi, care, la randul nostru trebuie sa o daruim fara rezerve. “El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele”(1Ioan 1.9) pentru ca El este un Dumnezeu care nu oboseste iertand si, daca mi s-a iertat  mult, atunci inseamna ca voi iubi si mai mult.
“Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi”(Coloseni 3.13) Sa nu treaca anul fara ca tu sa nu fi iertat pe cineva.
Sunt atatea lucruri in care am gresit in acest an, fata de oameni, fata de frati, fata de noi insine, dar…mai cu seama cel mai mult ii gresim lui Dumnezeu. Daca vrei sa experimentezi eliberarea deplina trebuie sa te pleci inaintea Sa, recunoscandu-ti greselile. Ba mai mult, David merge pana intr-acolo incat spune ”iarta-mi greselile pe care nu le cunosc”(Psalm 19.12)
Si, daca iertati oamenilor greselile lor si Fiul omului va va ierta greselile voastre.
„Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?”
Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.”(Matei 18.21-22) Cam greu de numarat…poate ca ne este greu sa iertam de 2-3 ori aceeasi greseala, dar de 70X7? Cu alte cuvinte iarta fara sa tii minte, pentru ca “Cine acoperă o greşeală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.”(Prov. 17.9)
A mai trecut un an si cate poveri poate ca am dus in el..acum este timpul sa le lasam pentru a incepe ceva nou... Inca mai este loc pentru iertare, daruire, iubire.
Imparte-ti putinul si te vei simti bogat, ofera-ti ajutorul si nu vei mai fi singur, daruieste iertarea si vei fi un om liber, si chiar daca nu ai obtine niciunul din aceste avantaje pentru tine, nu vei pierde nimic, dar daca le vei omite risti sa pierzi totul.
Dumnezeu sa va binecuvanteze din plin si in 2013!

luni, 24 decembrie 2012

De ce exista Craciun

Era odată un om care nu credea în Dumnezeu şi nu ezita să spună şi altora ce simţea el în legătură cu religia şi sărbătorile creştine, cum ar fi Crăciunul. Soţia lui, totuşi, credea, şi ea şi-a crescut copiii să aibă, de asemeni, credinţă în Dumnezeu şi în Isus, în ciuda comentariilor lui negative şi împotrivitoare.
Într-un Ajun al Crăciunului încărcat de zăpadă, soţia lui şi-a luat copiii la un serviciu creştin în satul în care locuiau. L-a invitat şi pe el, dar a refuzat: „Povestea asta n-are nici un sens!” a spus el. „De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe Pământ ca şi om? Este ridicol!”
Aşa că ea şi copiii au plecat şi el a rămas acasă.
Puţin mai târziu, vântul a început să bată mai tare şi zăpada a început să fie viscolită. În timp ce bărbatul se uita afară pe fereastră, tot ce vedea era o furtună de zăpadă. S-a aşezat să se relaxeze înainte de a aprinde focul pentru noapte. Atunci a auzit un pocnet puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi încă un pocnet. S-a uitat afară, dar nu a putut să vadă mai mult de câteva urme de picior. Când vântul s-a liniştit puţin, el s-a aventurat afară să vadă ce a putut lovit fereastra. În câmpul de lângă casa lui el a văzut un stol de gâşte sălbatice.
Se părea că ele zburau spre sud pentru perioada de iarnă când au fost prinse de viscol şi nu au mai putut înainta. Ele s-au pierdut şi au eşuat la ferma lui, fără mâncare şi adăpost. Ele tocmai îşi mişcau aripile şi zburau în jurul terenului în cercuri mici, orbite şi fără nici un scop. Câteva din ele se pare că s-au izbit de geam.
Bărbatul a simţit milă pentru gâşte şi a vrut să le ajute. „Ferma ar fi un loc grozav pentru ele să stea”, s-a gândit el. „Este călduroasă şi sigură; cu siguranţă ele ar putea să-şi petreacă noaptea aici şi să aştepte sfârşitul furtunii.”
Aşa că el a mers până la fermă şi a deschis larg uşile, apoi se uita şi aştepta, sperând că ele vor observa ferma deschisă şi vor intra. Dar gâştele doar dădeau din aripi învârtindu-se fără nici un scop şi se părea că nu au observat ferma şi nici că şi-au dat seama ce ar însemna ea pentru ele.
Bărbatul a încercat să le atragă atenţia, dar se părea că a reuşit doar să le sperie şi ele s-au mutat mai departe. El a intrat în casă şi a ieşit apoi cu ceva pâine, a rupt-o şi a făcut o dâră de firimituri care să le conducă spre fermă. Dar ele tot nu au înţeles. Acum el a început să fie frustrat. S-a dus în spatele lor şi a încercat să le fugărească spre fermă, dar ele au devenit mai speriate şi s-au răspândit în toate direcţiile, numai spre fermă nu. Nimic din ce a făcut nu le-a determinat pe gâşte să intre în fermă unde le-ar fi fost cald şi ar fi fost în siguranţă.
„De ce nu mă urmează?!” a exclamat bărbatul. „Nu pot să vadă că acesta este singurul loc unde ele ar putea supravieţui furtunii?” El s-a gândit un moment şi a realizat că ele pur şi simplu nu vor urma un om. „Doar dacă aş fi gânsac, aş putea să le salvez”, a spus el tare.

Atunci i-a venit ideea. A intrat în fermă, a scos una din propriile lui gâşte şi a purtat-o în braţele sale până a ajuns în spatele stolului de gâşte sălbatice. Apoi i-a dat drumul. Gâsca lui a zburat printre celelalte direct în fermă şi, una câte una, celelalte gâşte au urmat-o spre acel loc sigur.
Bărbatul a rămas tăcut pentru un moment în timp ce cuvintele pe care le-a spus cu câteva minute mai devreme i-au revenit în minte: „Doar dacă aş fi gânsac, atunci le-aş putea salva!” Apoi s-a gândit la ceea ce i-a spus soţiei mai devreme: „De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe Pământ şi sa trăiască om? E ridicol!”
Dintr-o dată, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a făcut Dumnezeu. Noi am fost ca şi gâştele – orbi, pierduţi, distruşi. Dumnezeu l-a lăsat pe Fiul Său să devină ca noi pentru ca să ne arate calea şi să ne salveze. „Aceasta este adevărata însemnătate a Crăciunului”, şi-a dat el seama.
În timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit liniştit şi medita la acest minunat gând. Dintr-o dată şi-a dat seama ce reprezenta Crăciunul, de ce a venit Hristos.
Ani de îndoială şi necredinţă au dispărut ca şi furtuna trecătoare s-a plecat pe genunchi în zăpadă şi a rostit prima rugăciune din viaţa lui: „Mulţumesc, Doamne, că ai luat chip de om şi ai venit să mă scoţi din furtună!”                                                                                            (Sursa: crestine.wordpress.com)

miercuri, 19 decembrie 2012

Rugaciune


                                                 de Traian Dorz

"O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni 
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
Căci am făcut adesea din Tine robul meu, 
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu.

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer, şi-Ţi cer întruna să faci Tu voia mea;
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vreai,
Ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai...

Gândindu-mă că, dacă Îţi cânt şi Te slăvesc,
Am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc...
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta!...

Nu tot cerându-Ţi Ţie să fii Tu robul meu,
Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
E să doresc ca-n toate să fie voia Ta. "

vineri, 14 decembrie 2012

Nu te ingrijora

Poate ca nu te afli in fata unei mari Rosii si cu o oaste inapoia ta, dar poate ca si muntele din fata ti se pare imposibil de mutat…”Este prea dificil pentru mine, nu cred ca-i  voi rezista…cum se va termina totul?” Asa am zis si eu, si totusi…Dumnezeu avea alte nebanuite cai  de iesire din situatia imposibila..si, cand te astepti mai putin, atunci El intervine; dar, mai intai trebuie sa te lasi zdrobit, sa intelegi ca singur, prin puterea ta nu o poti scoate la capat.
 ,,Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămînţi tu, dar un singur lucru trebuieşte.” (Luca 10.41-42)
Si Marta se ingrijora, si eu e multe ori, chiar daca stiu ca Dumnezeu nu lasa, nu paraseste si nu uita niciodata pe Acela care il iubeste.
Daca estei lovit, esti si iubit, pedepsit cu dreptate, nu parasit. Dumnezeu nu raneste niciodata fara motiv, doar noi obisnuim sa ne ranim singuri inutil, apoi mai intrebam si “de ce?”
“Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov şi rămăşiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor – zice Domnul – şi Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău.”( Isaia 41.13)
            Asa ca, data viitoare cand ti se va mai intampla, nu te pierde, nu dispera, Dumnezeu stie prin ce treci, este chiar acolo, dar trebuie sa te lase sa inveti o lectie, altfel degeaba ai mai suferit.

luni, 3 decembrie 2012

Ti-e teama?

Teama de oameni, de functia lor, de puterea lor, de vorbele lor, de faptele lor... Justificata sau nu, aceasta teama se poate transforma chiar intr-o anxietate pregnanta. De cele mai multe ori ne temem de reactiile celor din jur. Infrunta acest urias numit teama.
“Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.”(Proverbe 29.25)
In repetate randuri, Cuvantul lui Dumnezeu ne incurajeaza sa indraznim, sa nu ne fie teama pentru ca “Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica, ci de putere”.
Aşa vă vorbeşte Domnul: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţumi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.”( 2 Cronici 20.15)
Chiar si asa nu ne putem ascunde slabiciunea…da, imi este teama adesea, as vrea sa fiu mai tare si sa nu ma tem asa de usor, dar nu voi lasa acest lucru sa ma biruie. Nu ma vad un om puternic, gata sa infrunte orice ar veni, insa, chiar si asa, am o promisiune, anume ca “Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge”.(Isaia 1.3)
Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”( Evrei 13.6)