Este indeajuns sa privesti marea in splendoarea si maretia ei ca sa te vezi cat de mic esti... si daca te mai gandesti ca aproape 70% din suprafata terrei este acoperita cu apa…
Obisnuim sa privim doar locul in care ne aflam cu imprejurarile si detaliile care ne privesc, incercand cel mai adesea sa creem o imagine despre noi….dar atunci cand te uiti mai departe, dincolo de tine, de lucrurile cu care zi de zi te confrunti…Poti sa fii asemenea unei stanci la tarm de mare, de care zi de zi se izbesc valuri manate de vant sau furtuna, alteori e liniste si stanca sta sub bataia blanda a soarelui. Si asa cum apa marii oscileaza intre a fi lina sau tulburata…la fel se intampla si in viata. Nu imi pot alege valul care sa vina inspre mine si oricat as incerca nu-l pot alunga pe acela care se apropie…curentii il aduc sau il indeparteaza, altfel spus nu-mi pot crea imprejurarile prin care trec, le pot influenta partial poate. Insa, stanca inseamna si stabilitate, ea nu se clatina, altfel ar fi purtata in larg.. Noi cum suntem? Ce temelie avem, pe ce am fost ziditi si zidim? Pe stanca sau pe nisip? Doamne, ajuta-ma sa nu fiu o stanca plutitoare! Tine-ma bine ancorata in Tine, caci numai Tu esti Stanca Mea decare ma prind fara sa ma tem orice ar veni! “Prin puterea Lui tulbură marea, prin priceperea Lui îi sfărâmă furia. Şi acestea sunt doar marginile căilor Sale, şi numai adierea lor uşoară ajunge până la noi! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?”(Iov 26.12,14)Si daca mi se par marete aceste lucruri care nu sunt altceva decat creatia Domnului Dumnezeu, …atunci ce atitudine ar trebui sa avem fata de El, infinitul si necuprinsul? “Cine a închis marea cu porţi, când s-a aruncat din pântecele mamei ei? Când i-am făcut haina din nori şi scutece din întuneric; când i-am pus hotar şi când i-am pus zăvoare şi porţi; când am zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale”?(Iov 38.8-11) “Nu voiţi să vă temeţi de Mine, zice Domnul, nu voiţi să tremuraţi înaintea Mea?” – Eu am pus mării ca hotar nisipul, hotar veşnic pe care nu trebuie să-l treacă. Şi chiar dacă valurile ei se înfurie, totuşi sunt neputincioase; urlă, dar nu-l trec.”(Ieremia 5.22) Sa stii deci, ca toate au o limita, chiar si valul nu poate trece peste limita pe care Dumnezeu insusi i-o permite. Cum, cand si incotro nu este problema ta, toate sunt coordonate, bine planificate si randuite, tu trebuie sa te increzi si sa-I dai slava pentru ca esti o faptura asa de pretioasa incat ii pasa si de tine iar viata ta nu-i este ascunsa.
Domnul a vorbit lui Iov şi a zis: „Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic? Tu care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?” Iov a răspuns Domnului, şi a zis: „Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură. Am vorbit o dată, şi nu voi mai răspunde; de două ori, şi nu voi mai adăuga nimic.” Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis: „Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz; ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi. Vrei să nimiceşti până şi dreptatea Mea? Şi să Mă osândeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea? Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu şi un glas de tunet ca al Lui?(Iov 40.1-9) Aceste vorbe au fost rostite de Iov. Cine era Iov? “Un om fara prihana si curat la suflet”, dar asupra caruia s-au napustit necazuri succesive, incepand cu pierderea bunurilor, apoi a copiilor si in cele din urma afectarea trupului sau intr-o asa masura incat ….ajunsese o ruina, cel mai de pe urma om caruia nici prietenii nu-i mai puteau plange de mila, asa de uimiti ramasese de durerea sa. Acest om care traise om viata curata inaintea lui Dumnezeu acum isi pune intrebari..de ce? De ce viata l-a adus acolo astfel incat sa nu mai poata avea nici macar o bucurie ci sa-si doreasca chiar moartea? Observati insa dialogul sau cu Domnul Dumnezeu: Iov a răspuns Domnului şi a zis: „Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” – „Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – „Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.” – „Ascultă-Mă şi voi vorbi; te voi întreba, şi Mă vei învăţa.” – „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”(Iov 42.1-6) Poate si tu te intrebi de ce ti se intamplaunele lucruri, poate ca spui ca nu meriti asta si ca ar trebui sa existe o judecata si ca nu este dreptate sau ca aceasta nu este de partea ta. Priveste insa la Iov, un om curat la suflet si fara prihana asupra caruia au dat navala problemele. Te poti compara cu el? Si ce raspunde el lui Dumnezeu? Starea nu i se schimbase cu nimic si totusi isi vede nevrednicia si faptul ca inaintea lui Dumnezeu nu-si poate scoate propria dreptate, ca este doar praf si cenusa si ca nu-si poate indrepta soarta. Iov se smereste si se caieste de cuvintele spuse repede la manie, si macar ca pana atunci isi tinuse partea sa de dreptate, acum se vede dintr-o data atat de mic si nedemn de a raspunde in fata Domnului. Cand te intalnesti cu El, viata ta se schimba pentru ca iti vezi greselile, te vezi cat de slab esti si ca nu poti face nici o miscare fara stirea si voia Sa. Dar, Dumnezeu tocmai pana acolo ne lasa ca noi sa ne vedem starea si sa revenim la El , la sursa de odihna pentru sufletele noastre. “Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el.”(Ioan 14.23)
Nu poti sa-ti iei viata in propriile maini sa faci ceea ce vrei cu ea, sau sa dai contur destinului tau. Atunci cand planul tau se prabuseste “Ce…mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea”(Iov 17.11).. ma gandesc ca Domnul Dumnezeu are mereu planuri noi pentru fiecare si ca orice sfarsit de drum inseamna un inceput nou. “Voi face ceva nou si-i gata sa se intample….voi face un drum prin pustie si rauri in locuri secetoase.”(Isaia 43.19)Si asteptam acel ceva nou…desi viata pare ca se scurge incet dar sigur, si nu apare nimic…pana cand? Dar, asta nu este problema mea, pentru ca El este Cel care coordoneaza orice miscare, gand, fapta si pas prin Univers…Ce mare este El! Si daca ma gandesc ca sunt doar o insecta, un fir de praf…care se ridica uneori purtat de vant si care mai apoi cade, inzestrati cu gandire, minte…unii gandind mai mult sau mai putin…”a pus in inima lor chiar si gandul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde de la inceput pana la sfarsit lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.”(Ecles. 3.11) Si, privind oarecum detasat viata, observ veridicitatea cuvintelor inteleptului Eclesiastul “totul este desertaciune si goana dupa vant”. Si uite asa, unii napaditi de griji si probleme, altii tanjind dupa ceva mai mult si care nu este…trecem prin viata si…ce ramane in urma? Vom spune: ce am realizat, ce am construit in timp, ce am investit. Dar, sunt lucruri care trec odata cu intrebuintarea lor si lucruri care raman…”Un nume bun este mai de dorit decat o bogatie mare, si a fi iubit pretuieste mai mult decat argintul si aurul.”(Proverbe 22.1) Investeste in semenii tai, dar pentru aceasta trebuie implicare, timp si alte resurse. Si nu astepta rasplata, este datoria ta , pe care implinind-o, vei simti ca ai valoare si te poti bucura. Nu uita ca o viata frumoasa poate trece drept nesemnificativa in ochii lumii.
De ce sa stai mahnit cand te poti bucura? “Nu va mahniti, caci bucuria Domnului va fi taria voastra”.(Neemia 8.10) Crezi ca nu ai motive? Poate ca azi nu ai gasit nici un motiv sa fii bucuros, sa fii multumit sau sa poti zambi in sufletul tau. Dar, oare nu ai asteptat prea mult de la altii? Crezi ca ei trebuie sa o faca pentru tine? Dupa cum vedeti azi mi-am propus sa scriu despre bucurie, poate ca asa ne va cuprinde pe fiecare si ne vom da seama cata nevoie avem de ea. Cine este bucuria? Unde o gasim? Mi-am propus sa cercetez putin asta si iata ce am gasit: “Invataturile Tale…ele sunt bucuria inimii mele”(Psalm. 119.111) “Cuvintele Tale au fost bucuria si veselia inimii mele”(Ieremia 15.16) “Imparatia lui Dumnezeu este…neprihanire, pace si bucurie in Duhul Sfant.”(Romani 14.17) “Roada Duhului este bucuria”.(Galateni 5.22) Dar, stii cand o poti simti cel mai intens? “sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incercari”(Iacov 1.2) Cuvinte grele..cum sa te bucuri cand esti intr-un impas? Dar, aduti aminte de izbavirile pe care le-ai avut in trecut, cum te-ai simtit cand ai fost ridicat si sprijinit sa continui? Care este sursa bucuriei? “Tu-mi dai mai multa bucurie in inima mea.”(Psalm. 4.7) Si daca ramanem ancorati in Dumnezeu, mai mult in El, bucuria Sa va ramane in noi si ea va fi deplina. Atunci “inima vi se va bucura, si nimeni nu va rapi bucuria voastra.”(Ioan 16.22) Si la final iata cateva indemnuri pentru voi: “Bucurati-va in nadejde.” “ Bucurati-va cu cei ce se bucura.”(Romani 12.12,25) “Bucurati-va totdeauna in Domnul! Iarasi zic: Bucurati-va!”(Filipeni 4.4) Nici banii, nici bunurile sau implinirile personale nu pot aduce atata bucurie care nu se poate sfarsi. Va indemn dar pe toti sa vi se bucure inima in Domnul, sa se bucure in Domnul si sufletul sa va fie plin de veselie in Dumnezeu. El vrea sa te bucuri neincetat in El. Tu ce faci?
Ti s-a intamplat vreodata sa nu mai poti crede? Sa ai un
moment in care sa te simti lipsit de credinta, desi ti-o doresti…o credinta
mica…asa de mica, dar care ramane si fara de care nu poti inainta.
Ce este credinta? “O incredere neclintita in lucrurile
nadajduite, o puternica incredintare despre lucruri care nu se vad.”
Si de unde vine ea? “credinta este un dar de la Dumnezeu.”
Si nu vad nimic la orizont, dar tocmai asta cere credinta, sa credem in lucruri
care acum nu se vad; destul de greu pentru mine care tind sa cred in ceea ce
este palpabil si realizabil.
Credinta este una din conditiile prin care suntem placuti
lui Dumnezeu, si fara credinta este cu neputinta sa-I fim placuti Lui.
Sunt vremuri in care credinta se clatina, slabeste, scade,
dar niciodata nu se poate stinge atata timp cat Duhul lui Dumnezeu locuieste in
noi. Domnul Isus se roaga pentru crdinta noastra ca ea sa nu se piarda. Si in
acele vremuri tulburi cand credinta se clatina, El mijloceste pentru tine si
pentru mine; cand noi plangeam El se ruga; cand nu intelegeam de ce drumul este
asa de greu, El ne vedea si ne cunostea durerea…Eu am zis “de ce?” si El a zis
“tu nu poti intelege planul Meu acum. Tu ai dorinte bune, dar Eu am un plan,
asteapta implinirea planului Meu pentru tine si invata sa te bucuri de
Dragostea Mea si sa o impartasesti!”
Când un om este chemat la Domnul Isus, ca sa-L urmeze, El îl invită astfel : “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze.”(Matei 16.24) Purtarea crucii în fiecare zi constituie obiectul chemării Domnului. “Cine nu-şi ia crucea şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.”(Matei 10.38) Ceea ce este mângâietor pentru noi este faptul că nu suntem nevoiţi să purtăm crucea singuri. Domnul ne ajută, ne dă putere, şi prin Duhul Său ne mângâie şi ne întăreşte, prin Cuvânt. El, care a purtat pe cruce vina păcatelor noastre nu ne va lăsa să cădem sub o povara prea grea şi, chiar dacă “prigoniţi, dar nu părăsiţi, trântiţi jos, dar nu omorâţi.”( 2 Corinteni 4.9) Crucea deci presupune neapărat şi răstignirea, ea este obiectul răstignirii (îngenuncherea eului, zdrobirea voinţei omeneşti, supunerea în ascultare de voia Domnului). “Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui în aşa fel să nu maifim robi păcatului.”(Romani 6.6) “Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească.” Crucea este intersecţia dintre voinţa omului şi voia lui Dumnezeu. “Eu locuiesc în locurile înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit şismerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite.”(Isaia 57.15)Zdrobirea voinţei pe cruce este necesară pentru ca Hristos să locuiască în noi, iar nu eul nostru şi să ne facă astfel o făptură nouă, în Domnul. Nici împlinirea poruncilor sau a altor învăţături nu au vreun folos pentru câştigarea vieţii veşnice. „Un singur lucru” doreşte Domnul şi îl spune tânărului bogat, privindu-l ţintă, şi iubindu-l: „Îţi lipseşte un lucru: du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.”(Marcu 10.21) Crucea implică renunţarea totală la sine, la ceea ce crezi că ai mai scump pe acest pământ. Tânărul bogat, căruia i-a vobit Isus, datorită bogăţiilor sale de pe pământ a renunţat la cruce, deoarece a înţeles că asta presupunea despărţirea de tot ceea ce agonisise. O inimă plină de lucrurile lumii nu poate accepta comoara nepreţuită a lui Dumnezeu (viaţa veşnică) deoarece crucea aduce durere, ruşine, teamă, suferinţă, adică spini. Dar, o inimă curăţită de aceste lucruri prin puterea lui Dumnezeu acceptă sacrificiul pentru că a înţeles că Altul este Cel care are drept asupra ei şi îşi pune la dispoziţie toate resursele în scopul atingerii voiei Domnului „lăsându-se călăuzită pe un „drum necunoscut” în speranţa că Domnul va preface întunericul în lumină.”(Isaia 42.16) „Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu.”(Romani 12.1) A purta crucea înseamnă a te lăsa modelat de Dumnezeu prin uneltele Sale şi cuptorul Său, pentru ca El să curăţească tot răul, să te dezbrace de omul cel vechi şi să te umple de plinătatea Sa, pentru ca Hristos să locuiască „din belşug” în tine, prin credinţă. A sta lângă cruce sau a o privi doar, nu produce nici o schimbare, ci doar a urca pe ea şi a fi răstignit acolo, iar aceasta în fiecare zi, independent. Şi atunci, legat de ”picioare” nu mai poţi să umbli pe căile dorite de tine ca să-ţi „alunece paşii”(Psalm 73.2), şi legat de mâini nu mai lucrezi după planurile tale. Astfel deci, având mâinile şi picioarele străpunse, lipsit de propriile puteri, te abandonezi în mâinile Celui care doreşte să-ţi călăuzească viaţa, să te dezlege de legăturile robiei, pentru a te aduce la o viaţă nouă trăită pentru Hristos. Astfel dar, să poţi spune cu toată fiinţa: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc.. dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.”(Galateni 2.20)
Crucea - o putem intâlni adesea şi în multe împrejurări: deasupra mormintelor, în biserici, în cărţi sau purtată ca obiect de podoabă, sau unul de comerţ, oricum este un semn religios venerat de mulţi. Dar, de unde a pornit această importanţădeosebită acordată crucii?
Valoarea însemnată a crucii îsi are însă originea în “Crucea de pe Golgota”, pe care a fost crucificat Domnul şi Mântuitorului lumii, Isus Hristos. Dar, cuvântul cruce capătă o nouă semnificaţie în contextul Noului Testament, atunci când Domnul Isus şi apostolii vorbesc despre ea. Pentru creştini crucea înseamnă izbăvirea de sub puterea păcatului, iertarea şi primirea unui nume nou: acela de “copil al lui Dumnezeu”. De aceea, “Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit ruşinea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu”.(Evrei 12.2) “La înfăţisare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultator până la moarte, şi încă moarte de cruce.”(Filipeni 2.8) Dacă noi suferim crucea pentru propriile noastre păcate, trebuie să ştim că Domnul a suferit-o pentru păcatele noastre, El, pentru iertarea şi răscumpărarea noastră “Hristos ne-a răscumparat din blestemul Legii, făcându-se blestem pentru noi- fiindcă este scris “Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”, pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa că, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.”(Galateni 3.13,14) Noi suntem chemaţi deci să “privim” la El şi să-I urmăm exemplul, dacă într-adevăr suntem adevăraţi creştini; şi nu ne putem împotrivi crucii alese de El pentru noi. Ştim însă că, după ea va urma binecuvântarea şi cununa de slavă. Dacă Domnul Isus a acceptat în smerenie şi ascultare voia Tatălui Său şi S-a jertfit pentru păcatele multora, El , Cel fără de păcat, cu atât mai mult noi, care meritam cu mult decât atât ar trebui să ne ducem crucea fără tânguire sau cârtire deoarece noi avem privilegiul acela că Domnul ne-o pregăteşte pentru fiecare după puterea pe care o avem, astfel încât nu va fi mai grea decat am putea suporta noi. Ce binecuvântare! “Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui sa fiţi ispitiţi peste puterile noastre, ci împreună cu ispita a pregatit şi mjlocul să ieşiţi din ea ca s-o puteţi răbda.”(1 Corinteni 10.13 ) Stiu ca unii ma vor contrazice, dar eu vreau sa cred doar ceea ce este scris. Pentru credincios, crucea trebuie sa fie o pricină de laudă “ În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume”.(Galteni 6.14) Deci, crucea presupune durere (“răstignire”); este vorba de crucificarea eului cu poftele sale. “Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre.”( Romani 12.2) ”Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.”( Ioan 17.15) Deci, după crucificare, lucrurile lumii nu mai prezintă acelasi interes: “ Nu vă strângeţi comori pe pământ, ci strângeţi-vă comori în cer.”(Matei 6.19-20) Pavel scrie:”Hristos m-a trimis…să propovăduiesc Evanghelia nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi care suntem pe calea mântuirii este puterea lui Dumnezeu.”(1 Corinteni 1.17-18) Crucea lui Hristos este obiectul propovăduirii Apostolului, esenţa Evangheliei, despre ea nu se poate vorbi decât folosind “o vorbire duhovnicească”, şi nu cu lucruri învăţate spuse de nişte buni oratori. ”Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.”(1 Corinteni 2.13) Dar, omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte. Omul duhovnicesc dimpotrivă poate să judece totul şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.”( Corinteni 12.14-15) Crucea Domnului Isus, prin sângele care s-a scurs pe ea este un simbol al împăcării cu Dumnezeu a omului care a pierdut prin păcat, relaţia sa cu Cel care l-a creat. Deci, rezultatul crucii Domnului este iertarea păcatelor şi darul lui Dumnezeu nepreţuit “mântuirea sufletului”, prin credinţa în Fiul Său răstignit şi înviat. “El a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.”(Efeseni 2.16) “Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, şi să împace totul cu Sine, prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.”(Coloseni 1.19-20) “Căci, întrucât lumea cu înţelepciunea ei n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.”(1 Corinteni 1.21)
“Harul Meu iti este de ajuns, caci puterea Mea in slabiciune este facuta desavarsita.”(2 Corinteni 12.9)
In slabiciune, necaz sau neputinta harul lui Dumnezeu ne este de ajuns, si este revarsat asupra copiilor Sai aflati intr-o stare smerita “Dumnezeu sta impotriva celor mandri, dar celor smeriti le da har.”( Iacov.4.6) “El da tarie celui obosit si mareste puterea celui ce cade in lesin.”( Isaia 40.29) Puterea cea mare a lui Dumnezeu este “Evanghelia lui Hristos…pentru mantuirea fiecaruia care crede”(Romani 1.16), ea fiind temelia credintei “Credinta voastra sa nu fie intemeiata pe intelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”(1 Corint. 2.5)
Dumnezeu a gasit cu cale sa-si manifeste puterea in niste vase slabe, pentru ca la urma sa isi scoata slava Sa, iar nu pe cea a oamenilor. Dumnnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii” pentru ca “slabiciunea lui Dumnezeu este mai tare decat oamenii.”
In Sfanta Scriptura ne stau inainte mai multe exemple de vase slabe carora Dumnezeu le-a dat din puterea Sa si au ajuns capetenii de ostiri, prooroci sau invatatori care au desavarsit lucrarea pe care El le-a incredintat-o “caci n-avem un Mare Preot care sa nu aibe mila de slabiciunile noastre.”(Evrei 4.15)
Unor oameni simpli, precum Moise, Iosua, Ghedeon, Ieremia si chiar Pavel, Dumnezeu le-a dat un duh de putere in ciuda defectelor si a slabiciunilor pe care ei le aveau “intariti-va in Domnul si in puterea tariei Lui”(Efeseni 6.10)
Moise este trimis de Dumnezeu: “Acum, vino, Eu te voi trimite la faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.”
Moise a zis lui Dumnezeu: „Cine sunt eu, ca să mă duc la faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?”(Exod 3.10,11)
Moise a zis Domnului: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară; şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba-mi este încurcată.”
Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul? Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.”(Exod 4.10-12)
Ieremia
Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
„Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem prooroc al neamurilor.”
Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil.”
Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: „Sunt un copil”, căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite şi vei spune tot ce-ţi voi porunci.
Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap – zice Domnul.”(Ieremia 1.6-8)
Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise;
“Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel. Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.
Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te”? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.”(Iosua 1.2,5,8,9)
Ghedeon, fiul lui Ioas, din familia lui Abiezer;
“Îngerul Domnului i S-a arătat şi i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!”
Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri când spun: „Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăseşte şi ne dă în mâinile lui Madian!”
Domnul S-a uitat la el şi a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?”
Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.”
Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian ca pe un singur om.”(Judecatori6.11-16)
Pavel, prigonitor al crestinilor, devine unul dintre principalii propovaduitori ai Evangheliei din vremea sa, dupa ce este chemat de Dumnezeu in timp ce mergea spre Damasc. Si, in ciuda descoperirilor pe care Dumnezeu I le face cunoscute, Pavel recunoaste ca este un vas slab:
“Şi, ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.
De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.
Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.
De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”(2 Corinteni 12.7-10)
Eu ma simt in neputinta acum, poate ca si tu treci, ai trecut sau vei trece, sa luam aminte insa la vietile acestor oameni ramasi ca si exemple pentru noi, care, desi au avut lupte ca si noi, Dumnezeu le-a pregatit un viitor si o lucrare la care nu s-ar fi asteptat vreodata. Te-ai gandit ca Domnul poate sa foloseasca anumite imprejurari nefavorabile, sau defecte, sau planuri zadarnicite tocmai pentru a-si scoate slava Sa? Incearca sa te gandesti la asta, nu te lasa biruit de ganduri negre, circumstante nefericite sau necazuri care tin numai o vreme scurta pe acest pamant.
Avem o vesnicie care ne asteapta cu bucurii, sa nu uitam ca raiul nu este aici pe pamant. Spre Tara Eterna- acolo sa ne indreptam gandul in fiecare zi!
Simt nevoia de a sta in cercetare, de a lua o pauza pentru ca vocea Domnului sa o pot auzi clar. De atatea ori nu auzim din cauza multor voci si freamatului din jur, si Domnul ne aduce intr-o zona de desert arid, in care sa simtim nevoia doar dupa El, Izvorul apelor vii. Cu adevarat ca gandurile noastre nu sunt si ale Sale desi noi gandim bine omeneste. Nu inteleg, Doamne, de ce ingadui Tu aceasta vreme tulbure, dar vreau sa inteleg ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele nostru, vreau sa te caut pe Tine si sa raman in voia Ta! Invata-ne caile Tale si condu-ne Tu pasii! Va doresc tuturor pace in suflete de la Domnul nostru Isus Hristos!
