Este indeajuns sa privesti marea in splendoarea si maretia ei ca sa te vezi cat de mic esti... si daca te mai gandesti ca aproape 70% din suprafata terrei este acoperita cu apa…
Obisnuim sa privim doar locul in care ne aflam cu imprejurarile si detaliile care ne privesc, incercand cel mai adesea sa creem o imagine despre noi….dar atunci cand te uiti mai departe, dincolo de tine, de lucrurile cu care zi de zi te confrunti…Poti sa fii asemenea unei stanci la tarm de mare, de care zi de zi se izbesc valuri manate de vant sau furtuna, alteori e liniste si stanca sta sub bataia blanda a soarelui. Si asa cum apa marii oscileaza intre a fi lina sau tulburata…la fel se intampla si in viata. Nu imi pot alege valul care sa vina inspre mine si oricat as incerca nu-l pot alunga pe acela care se apropie…curentii il aduc sau il indeparteaza, altfel spus nu-mi pot crea imprejurarile prin care trec, le pot influenta partial poate. Insa, stanca inseamna si stabilitate, ea nu se clatina, altfel ar fi purtata in larg..
Noi cum suntem? Ce temelie avem, pe ce am fost ziditi si zidim? Pe stanca sau pe nisip? Doamne, ajuta-ma sa nu fiu o stanca plutitoare! Tine-ma bine ancorata in Tine, caci numai Tu esti Stanca Mea de care ma prind fara sa ma tem orice ar veni!
“Prin puterea Lui tulbură marea, prin priceperea Lui îi sfărâmă furia. Şi acestea sunt doar marginile căilor Sale, şi numai adierea lor uşoară ajunge până la noi! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?”(Iov 26.12,14) Si daca mi se par marete aceste lucruri care nu sunt altceva decat creatia Domnului Dumnezeu, …atunci ce atitudine ar trebui sa avem fata de El, infinitul si necuprinsul?
“Cine a închis marea cu porţi, când s-a aruncat din pântecele mamei ei? Când i-am făcut haina din nori şi scutece din întuneric; când i-am pus hotar şi când i-am pus zăvoare şi porţi; când am zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale”?(Iov 38.8-11)
“Nu voiţi să vă temeţi de Mine, zice Domnul, nu voiţi să tremuraţi înaintea Mea?” – Eu am pus mării ca hotar nisipul, hotar veşnic pe care nu trebuie să-l treacă. Şi chiar dacă valurile ei se înfurie, totuşi sunt neputincioase; urlă, dar nu-l trec.”(Ieremia 5.22) Sa stii deci, ca toate au o limita, chiar si valul nu poate trece peste limita pe care Dumnezeu insusi i-o permite. Cum, cand si incotro nu este problema ta, toate sunt coordonate, bine planificate si randuite, tu trebuie sa te increzi si sa-I dai slava pentru ca esti o faptura asa de pretioasa incat ii pasa si de tine iar viata ta nu-i este ascunsa.
Obisnuim sa privim doar locul in care ne aflam cu imprejurarile si detaliile care ne privesc, incercand cel mai adesea sa creem o imagine despre noi….dar atunci cand te uiti mai departe, dincolo de tine, de lucrurile cu care zi de zi te confrunti…Poti sa fii asemenea unei stanci la tarm de mare, de care zi de zi se izbesc valuri manate de vant sau furtuna, alteori e liniste si stanca sta sub bataia blanda a soarelui. Si asa cum apa marii oscileaza intre a fi lina sau tulburata…la fel se intampla si in viata. Nu imi pot alege valul care sa vina inspre mine si oricat as incerca nu-l pot alunga pe acela care se apropie…curentii il aduc sau il indeparteaza, altfel spus nu-mi pot crea imprejurarile prin care trec, le pot influenta partial poate. Insa, stanca inseamna si stabilitate, ea nu se clatina, altfel ar fi purtata in larg..
Noi cum suntem? Ce temelie avem, pe ce am fost ziditi si zidim? Pe stanca sau pe nisip? Doamne, ajuta-ma sa nu fiu o stanca plutitoare! Tine-ma bine ancorata in Tine, caci numai Tu esti Stanca Mea de care ma prind fara sa ma tem orice ar veni!
“Prin puterea Lui tulbură marea, prin priceperea Lui îi sfărâmă furia. Şi acestea sunt doar marginile căilor Sale, şi numai adierea lor uşoară ajunge până la noi! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?”(Iov 26.12,14) Si daca mi se par marete aceste lucruri care nu sunt altceva decat creatia Domnului Dumnezeu, …atunci ce atitudine ar trebui sa avem fata de El, infinitul si necuprinsul?“Cine a închis marea cu porţi, când s-a aruncat din pântecele mamei ei? Când i-am făcut haina din nori şi scutece din întuneric; când i-am pus hotar şi când i-am pus zăvoare şi porţi; când am zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale”?(Iov 38.8-11)
“Nu voiţi să vă temeţi de Mine, zice Domnul, nu voiţi să tremuraţi înaintea Mea?” – Eu am pus mării ca hotar nisipul, hotar veşnic pe care nu trebuie să-l treacă. Şi chiar dacă valurile ei se înfurie, totuşi sunt neputincioase; urlă, dar nu-l trec.”(Ieremia 5.22) Sa stii deci, ca toate au o limita, chiar si valul nu poate trece peste limita pe care Dumnezeu insusi i-o permite. Cum, cand si incotro nu este problema ta, toate sunt coordonate, bine planificate si randuite, tu trebuie sa te increzi si sa-I dai slava pentru ca esti o faptura asa de pretioasa incat ii pasa si de tine iar viata ta nu-i este ascunsa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea ta