Te poti bucura?

De ce sa stai mahnit cand te poti bucura? “Nu va mahniti, caci bucuria Domnului va fi taria voastra”.(Neemia 8.10)
Crezi ca nu ai motive? Poate ca azi nu ai gasit nici un motiv sa fii bucuros, sa fii multumit sau sa poti zambi in sufletul tau. Dar, oare nu ai asteptat prea mult de la altii? Crezi ca ei trebuie sa o faca pentru tine?
Dupa cum vedeti azi mi-am propus sa scriu despre bucurie, poate ca asa ne va cuprinde pe fiecare si ne vom da seama cata nevoie avem de ea.
Cine este bucuria? Unde o gasim? Mi-am propus sa cercetez putin asta si iata ce am gasit:
“Invataturile Tale…ele sunt bucuria inimii mele”(Psalm. 119.111)
“Cuvintele Tale au fost bucuria si veselia inimii mele”(Ieremia 15.16)
“Imparatia lui Dumnezeu este…neprihanire, pace si bucurie in Duhul Sfant.”(Romani 14.17)
“Roada Duhului este bucuria”.(Galateni 5.22)
Dar, stii cand o poti simti cel mai intens? “sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incercari”(Iacov 1.2) Cuvinte grele..cum sa te bucuri cand esti intr-un impas? Dar, aduti aminte de izbavirile pe care le-ai avut in trecut, cum te-ai simtit cand ai fost ridicat si sprijinit sa continui?
Care este sursa bucuriei? “Tu-mi dai mai multa bucurie in inima mea.”(Psalm. 4.7)
Si daca ramanem ancorati in Dumnezeu, mai mult in El, bucuria Sa va ramane in noi si ea va fi deplina. Atunci “inima vi se va bucura, si nimeni nu va rapi bucuria voastra.”(Ioan 16.22)
Si la final iata cateva indemnuri pentru voi:
“Bucurati-va in nadejde.”
“ Bucurati-va cu cei ce se bucura.”(Romani 12.12,25)
“Bucurati-va totdeauna in Domnul! Iarasi zic: Bucurati-va!”(Filipeni 4.4)
Nici banii, nici bunurile sau implinirile personale nu pot aduce atata bucurie care nu se poate sfarsi. Va indemn dar pe toti sa vi se bucure inima in Domnul, sa se bucure in Domnul si sufletul sa va fie plin de veselie in Dumnezeu. El vrea  sa te bucuri neincetat in El.
 Tu ce faci?

Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!

Ti s-a intamplat vreodata sa nu mai poti crede? Sa ai un moment in care sa te simti lipsit de credinta, desi ti-o doresti…o credinta mica…asa de mica, dar care ramane si fara de care nu poti inainta.

Ce este credinta? “O incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucruri care nu se vad.”

Si de unde vine ea? “credinta este un dar de la Dumnezeu.” Si nu vad nimic la orizont, dar tocmai asta cere credinta, sa credem in lucruri care acum nu se vad; destul de greu pentru mine care tind sa cred in ceea ce este palpabil si realizabil.

Credinta este una din conditiile prin care suntem placuti lui Dumnezeu, si fara credinta este cu neputinta sa-I fim placuti Lui.

Sunt vremuri in care credinta se clatina, slabeste, scade, dar niciodata nu se poate stinge atata timp cat Duhul lui Dumnezeu locuieste in noi. Domnul Isus se roaga pentru crdinta noastra ca ea sa nu se piarda. Si in acele vremuri tulburi cand credinta se clatina, El mijloceste pentru tine si pentru mine; cand noi plangeam El se ruga; cand nu intelegeam de ce drumul este asa de greu, El ne vedea si ne cunostea durerea…Eu am zis “de ce?” si El a zis “tu nu poti intelege planul Meu acum. Tu ai dorinte bune, dar Eu am un plan, asteapta implinirea planului Meu pentru tine si invata sa te bucuri de Dragostea Mea si sa o impartasesti!” 

Mareste-ne credinta, Doamne!

Purtator al crucii

      Când un om este chemat la Domnul Isus, ca sa-L urmeze, El îl invită astfel : “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze.”(Matei 16.24)
Purtarea crucii în fiecare zi constituie obiectul chemării Domnului. “Cine nu-şi ia crucea şi nu  vine după Mine, nu este vrednic de Mine.”(Matei 10.38)
Ceea ce este mângâietor pentru noi este faptul că nu suntem nevoiţi să purtăm crucea singuri. Domnul ne ajută, ne dă putere, şi prin Duhul Său ne mângâie şi ne întăreşte, prin Cuvânt. El, care a purtat pe cruce vina păcatelor noastre nu ne va lăsa să cădem sub o povara prea grea şi, chiar dacă “prigoniţi, dar nu părăsiţi, trântiţi jos, dar nu omorâţi.”( 2 Corinteni 4.9)
Crucea deci presupune neapărat şi răstignirea, ea este obiectul răstignirii (îngenuncherea eului, zdrobirea voinţei omeneşti, supunerea în ascultare de voia Domnului). “Ştim bine că omul nostru cel vechi  a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui în aşa fel să nu mai  fim robi păcatului.”(Romani 6.6)
“Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească.”
  Crucea este intersecţia dintre voinţa omului şi voia lui Dumnezeu.
“Eu locuiesc în locurile înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit şi  smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite.”(Isaia 57.15) Zdrobirea voinţei pe cruce este necesară pentru ca Hristos să locuiască în noi, iar nu eul nostru şi să ne facă astfel o făptură nouă, în Domnul.
Nici împlinirea poruncilor sau a altor învăţături nu au vreun folos pentru câştigarea vieţii veşnice. „Un singur lucru” doreşte Domnul şi îl spune tânărului bogat, privindu-l ţintă, şi iubindu-l: „Îţi lipseşte un lucru: du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.”(Marcu 10.21)
 Crucea implică renunţarea totală la sine, la ceea ce crezi că ai mai scump pe acest pământ. Tânărul bogat, căruia i-a vobit Isus, datorită bogăţiilor sale de pe pământ a renunţat la cruce, deoarece a înţeles că asta presupunea despărţirea de tot ceea ce agonisise. O inimă plină de lucrurile lumii nu poate accepta comoara nepreţuită a lui Dumnezeu (viaţa veşnică) deoarece crucea aduce durere, ruşine, teamă, suferinţă, adică spini. Dar, o inimă curăţită de aceste lucruri prin puterea lui Dumnezeu acceptă sacrificiul pentru că a înţeles că Altul este Cel care are drept asupra ei şi îşi pune la dispoziţie toate resursele în scopul atingerii voiei Domnului „lăsându-se călăuzită pe un „drum necunoscut” în speranţa că Domnul va preface întunericul în lumină.”(Isaia 42.16)
„Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu.”(Romani 12.1)
A purta crucea înseamnă a te lăsa modelat de Dumnezeu prin uneltele Sale şi cuptorul Său, pentru ca El să curăţească tot răul, să te dezbrace de omul cel vechi şi să te umple de plinătatea Sa, pentru ca Hristos să locuiască „din belşug” în tine, prin credinţă.
A sta lângă cruce sau a o privi doar, nu produce nici o schimbare, ci doar a urca pe ea şi a fi răstignit acolo, iar aceasta în fiecare zi, independent. Şi atunci, legat de ”picioare” nu mai poţi să umbli pe căile dorite de tine ca să-ţi „alunece paşii”(Psalm 73.2), şi legat de mâini nu mai lucrezi după planurile tale. Astfel deci, având mâinile şi picioarele străpunse, lipsit de propriile puteri, te abandonezi în mâinile Celui care doreşte să-ţi călăuzească viaţa, să te dezlege de legăturile robiei, pentru a te aduce la o viaţă nouă trăită pentru Hristos. Astfel dar, să poţi spune cu toată fiinţa: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc.. dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.”(Galateni 2.20)

Crucea în viaţa de creştin

Crucea - o putem intâlni adesea şi în multe împrejurări: deasupra mormintelor, în biserici, în cărţi sau purtată ca obiect de podoabă, sau unul de comerţ, oricum este un semn religios venerat de mulţi. Dar, de unde a pornit această importanţă  deosebită acordată crucii?

Valoarea însemnată a crucii îsi are însă originea în “Crucea de pe Golgota”, pe care a fost crucificat Domnul şi Mântuitorului lumii, Isus Hristos. Dar, cuvântul cruce capătă o nouă semnificaţie în contextul Noului Testament, atunci când Domnul Isus şi apostolii vorbesc despre ea.
Pentru creştini crucea înseamnă izbăvirea de sub puterea păcatului, iertarea şi primirea unui nume nou: acela de “copil al lui Dumnezeu”.
De aceea, “Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit ruşinea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu”.(Evrei 12.2)
“La înfăţisare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultator până la moarte, şi încă moarte de cruce.”(Filipeni 2.8)
Dacă noi suferim crucea pentru propriile noastre păcate, trebuie să ştim  că Domnul a suferit-o pentru păcatele noastre, El, pentru iertarea şi răscumpărarea noastră “Hristos ne-a răscumparat din blestemul Legii, făcându-se blestem pentru noi- fiindcă este scris “Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”, pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa că, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.”(Galateni 3.13,14)
Noi suntem chemaţi deci să “privim” la El şi să-I urmăm exemplul, dacă într-adevăr suntem adevăraţi creştini; şi nu ne putem împotrivi crucii alese de El pentru noi. Ştim însă că, după ea va urma binecuvântarea şi cununa de slavă.
Dacă Domnul Isus a acceptat în smerenie şi ascultare voia Tatălui Său şi S-a jertfit pentru păcatele multora, El , Cel fără de păcat, cu atât mai mult noi, care meritam cu mult decât atât ar trebui să ne ducem crucea fără tânguire sau cârtire deoarece noi avem privilegiul acela că Domnul ne-o pregăteşte pentru fiecare după puterea pe care o avem, astfel încât nu va fi mai grea decat am putea suporta noi. Ce binecuvântare! “Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui sa fiţi ispitiţi peste puterile noastre, ci împreună cu ispita a pregatit şi mjlocul să ieşiţi din ea ca s-o puteţi răbda.”(1 Corinteni 10.13 ) Stiu ca unii ma vor contrazice, dar eu vreau sa cred doar ceea ce este scris.
 Pentru credincios, crucea trebuie sa fie o pricină de laudă “ În ce mă priveşte, departe de mine gândul  să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume”.(Galteni 6.14)  Deci, crucea presupune durere (“răstignire”); este vorba de crucificarea eului cu poftele sale.
“Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre.”( Romani 12.2)
”Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.”( Ioan 17.15)
 Deci, după crucificare, lucrurile lumii nu mai prezintă acelasi interes: “ Nu vă strângeţi comori pe pământ, ci strângeţi-vă comori în cer.”(Matei 6.19-20)
Pavel scrie:”Hristos m-a trimis…să propovăduiesc Evanghelia nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi care suntem pe calea mântuirii este puterea lui Dumnezeu.”(1 Corinteni 1.17-18)
Crucea lui Hristos este obiectul propovăduirii Apostolului, esenţa Evangheliei, despre ea nu se poate vorbi decât folosind “o vorbire duhovnicească”, şi nu cu lucruri învăţate spuse de nişte buni oratori. ”Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.”(1 Corinteni 2.13) Dar, omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte. Omul duhovnicesc dimpotrivă poate să judece totul şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.”( Corinteni 12.14-15)
Crucea Domnului Isus, prin sângele care s-a scurs pe ea este un simbol al împăcării cu Dumnezeu a omului care a pierdut prin păcat, relaţia sa cu Cel care l-a creat. Deci, rezultatul crucii Domnului este iertarea păcatelor şi darul lui Dumnezeu nepreţuit “mântuirea sufletului”, prin credinţa în Fiul Său răstignit şi înviat. “El a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.”(Efeseni 2.16) “Căci Dumnezeu a  vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, şi să împace totul cu Sine, prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.”(Coloseni 1.19-20)
“Căci, întrucât lumea cu înţelepciunea ei n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.”(1 Corinteni 1.21)

                                                                 -   va urma  -

Harul Meu iti este de ajuns!

“Harul Meu iti este de ajuns, caci puterea Mea in slabiciune este facuta desavarsita.”(2 Corinteni 12.9)

In slabiciune, necaz sau neputinta harul lui Dumnezeu ne este de ajuns, si este revarsat asupra copiilor Sai aflati intr-o stare smerita “Dumnezeu sta impotriva celor mandri, dar celor smeriti le da har.”( Iacov.4.6) “El da tarie celui obosit si mareste puterea celui ce cade in lesin.”( Isaia 40.29) Puterea cea mare a lui Dumnezeu este “Evanghelia lui Hristos…pentru mantuirea fiecaruia care crede”(Romani 1.16), ea fiind temelia credintei “Credinta voastra sa nu fie intemeiata pe intelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”(1 Corint. 2.5)

Dumnezeu a gasit cu cale sa-si manifeste puterea in niste vase slabe, pentru ca la urma sa isi scoata slava Sa, iar nu pe cea a oamenilor. Dumnnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii” pentru ca “slabiciunea lui Dumnezeu este mai tare decat oamenii.”

In Sfanta Scriptura ne stau inainte mai multe exemple de vase slabe carora Dumnezeu le-a dat din puterea Sa si au ajuns capetenii de ostiri, prooroci sau invatatori care au desavarsit lucrarea pe care El le-a incredintat-o  “caci n-avem un Mare Preot care sa nu aibe mila de slabiciunile noastre.”(Evrei 4.15)

Unor oameni simpli, precum Moise, Iosua, Ghedeon, Ieremia si chiar Pavel, Dumnezeu le-a dat un duh de putere in ciuda defectelor si a slabiciunilor pe care ei le aveau “intariti-va in Domnul si in puterea tariei Lui”(Efeseni 6.10)

Moise este trimis de Dumnezeu: “Acum, vino, Eu te voi trimite la faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.”

Moise a zis lui Dumnezeu: „Cine sunt eu, ca să mă duc la faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?”(Exod 3.10,11)

Moise a zis Domnului: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară; şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba-mi este încurcată.”

Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul? Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.”(Exod 4.10-12)

Ieremia

Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

„Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem prooroc al neamurilor.”

Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil.”

Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: „Sunt un copil”, căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite şi vei spune tot ce-ţi voi porunci.

Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap – zice Domnul.”(Ieremia 1.6-8)

Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise;

“Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel. Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te”? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.”(Iosua 1.2,5,8,9)

Ghedeon, fiul lui Ioas, din familia lui Abiezer;

“Îngerul Domnului i S-a arătat şi i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!”

Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri când spun: „Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăseşte şi ne dă în mâinile lui Madian!”

Domnul S-a uitat la el şi a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?”

Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.”

Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian ca pe un singur om.”(Judecatori  6.11-16)

Pavel, prigonitor al crestinilor, devine unul dintre principalii propovaduitori ai Evangheliei din vremea sa, dupa ce este chemat de Dumnezeu in timp ce mergea spre Damasc. Si, in ciuda descoperirilor pe care Dumnezeu I le face cunoscute, Pavel recunoaste ca este un vas slab:

“Şi, ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.

De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.

Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.

De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”(2 Corinteni 12.7-10)

Eu ma simt in neputinta acum, poate ca si tu treci, ai trecut sau vei trece, sa luam aminte insa la vietile acestor oameni ramasi ca si exemple pentru noi, care, desi au avut lupte ca si noi, Dumnezeu le-a pregatit un viitor si o lucrare la care nu s-ar fi asteptat vreodata. Te-ai gandit ca Domnul poate sa foloseasca anumite imprejurari nefavorabile, sau defecte, sau planuri zadarnicite  tocmai pentru a-si scoate slava Sa? Incearca sa te gandesti la asta, nu te lasa biruit de ganduri negre, circumstante nefericite sau necazuri care tin numai o vreme scurta pe acest pamant.

Avem o vesnicie care ne asteapta cu bucurii, sa nu uitam ca raiul nu este aici pe pamant. Spre Tara Eterna- acolo sa ne indreptam gandul in fiecare zi!

Liniste pentru suflet

Simt nevoia de a sta in cercetare, de a lua o pauza pentru ca vocea Domnului sa o pot auzi clar. De atatea ori nu auzim din cauza multor voci si freamatului din jur, si Domnul ne aduce intr-o zona de desert arid, in care sa simtim nevoia doar dupa El, Izvorul apelor vii. Cu adevarat ca gandurile noastre nu sunt si ale Sale desi noi gandim bine omeneste.
Nu inteleg, Doamne, de ce ingadui Tu aceasta vreme tulbure, dar vreau sa inteleg ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele nostru, vreau sa te caut pe Tine si sa raman in voia Ta! Invata-ne caile Tale si condu-ne Tu pasii!
Va doresc tuturor pace in suflete de la Domnul nostru Isus Hristos!

Traiasca Domnul!

De multe ori uitam sa vedem frumusetea Domnului din cauza gandurilor sau grijilor care ne tulbura.
Vreau sa va reamintiti impreuna cu mine de izbavirile pe care le-ati primit, de incercarile din care v-a scos El cu mana larga atunci cand ati crezut ca sunteti inecati si nu mai exista iesire; a facut pentru noi multe, desi nu am meritat nimic, nu suntem cu nimic mai speciali decat altii, si totusi a fost indurarea Sa cea mare si este si astazi. Increde-te in El chiar si atunci cand nu primesti raspuns, cand te simti parasit, cand puterile iti slabesc, cand totul pare ca se naruie… A fost cu tine in trecut! Si de acum incolo iti va purta de grija, pentru ca ai pret in ochii Sai si doreste sfintirea ta mai mult decat implinirea dorintelor la timpul tau. Vreau sa-I multumesc Lui pentru tot ceea ce ingaduie in viata mea, pentru planurile minunate pe care mi le va descoperi la vremea cunoscuta numai de El.

Merita sa-L inaltam pentru toate bunatatile Sale ce ni se descopera treptat, pentru dragostea si grija fara margini  ce ne-o poarta mereu si pentru ca este Dumnezeul nostru care ne-a rascumparat si ne-a dat onoarea sa-I purtam numele de copii ai Sai!

Asteptand cu rabdare

E grea asteptarea…inseamna in primul rand rabdare…asteptarea poate sa ceara lacrimi, dar are ca scop si formarea caracterului. Firea noastra vrea totul repede, acum, dar trebuie sa ramanem pe loc o vreme. Uneori nu putem inainta si tinta ne pare departe. Sa mai astept, dar cat sa astept? Sunt intrebari pe care vi le-ati pus poate frecvent. Dar, nu conteaza cat de mult vei astepta, conteaza sa te increzi in modul in care aceasta asteptare va avea un rezultat sigur, inspre binele tau. Ne indepartam prea usor de ceea ce ar trebui sa fie tinta alergarii noastre: “Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui si toate aceste lucruri va vor fi date pe deasupra.” Ce cautam noi mai intai? Sa ne fie implinite dorintele? Poate ca sunt bune aceste dorinte si in acord cu voia Domnului, dar mai intai de toate trebuie sa-L urmam pe El si apoi toate le vom primi.
“Te voi binecuvanta si vei fi o binecuvantare”..am luat acest indemn ca pentru mine. Il poti lua si tu. Si am crezut acest Cuvant al Domnului si mi-l reamintesc si astazi cand aspept ca planul Lui sa se implineasca in viata mea. Privind la Avraam…putem observa un exemplu real de asteptare…el nu a asteptat o saptamana, o luna sau un an…ci mult mai mult timpul implinirii fagaduintei lui Dumnezeu (fiul sau) si in aceasta perioada a reactionat si el de multe ori, a gresit, a incercat chiar sa grabeasca vremea, dar nu a facut altceva decat sa-si adauge suferinta in acest fel.
Sunt lucruri a caror implinire o asteptam…ar fi putut Avraam sa renunte la a mai astepta vazand ca lucrurile nu se schimba…dar ce l-a facut sa spere? Vocea lui Dumneze care ii vorbea si i-a repetat ca ceea ce i-a fost fagaduit se va implini. Nici un lucru nu este prea greu pentru Domnul. Asteptarea nu inseamna sa stai. Avraam a lucrat in acest timp, si-a continuat viata, dar din cand in cand se mai oprea si privea cerul si se gandea la fagaduinta pe care Domnul i-o facuse…intrebandu-se: cand se va implini?
Dar tu, ce astepti? Poate ca ai asteptari mari si indelungate, dar sa stii ca se vor implini, dar nu in felul tau, ci in felul lui Dumnezeu si cum este mai bine pentru tine, chiar daca nu intelegi acum.
Sa luam exemplul lui Avraam pentru ca “El nu s-a indoit deloc de fagaduinta lui Dumnezeu, prin necredinta, ci, intarit in credinta lui, a da slava lui Dumnezeu, deplin incredintat ca El ce fagaduieste, poate sa si implineasca.”(Romani 4.20,21) 

Incepe azi sa fii de acord cu Dumnezeu

Cu Dumnezeu niciodata nu esti singur

Se intampla uneori sa nu ai inaintea cui sa te plangi; alteori nu vrei sa te destainui nimanui si esti insingurat(a). A fi singur difera de a te simti singur…se prea poate sa fii singur, dar insusi gandul ca cineva te poarta in gand iti da insufletire pentru mai departe si iti poate umple universul singuratatii, precum si faptul ca pentru cineva poti insemna o lume. Tacerea lui Dumnezeu in ceea ce te priveste nu inseamna absenta, dar El iti testeaza increderea in acest timp; nu inseamna nici negare, ci poate fi o lectie pretioasa a rabdarii pe care numai in acest mod o poti invata.
Cand il ai pe Dumnezeu ca si Tata caruia ii poti spune tot ce se petrece in tine si pe Domnul Isus ca si frate fata de care nu suporti sa ai secrete, atunci nu esti singur. Trebuie doar sa te deschizi fata de Ei pentru ca impreuna formati o familie, si impreuna cu toti aceia care au aceasta legatura puternica poti forma o adevarata familie a lui Dumnezeu. Daca faci parte din ea, bucura-te, daca nu, trebuie sa renasti pentru a face parte din ea. Cum? Prin schimbarea mintii, a vechiului mod pacatos de a trai, gandi, reactiona catre o viata noua, numai prin Isus Hristos. El poate face aceasta schimbare in tine, fii gata sa te lasi schimbat de El, insa fii gata sa te si doara, caci o transformare totdeauna presupune durere, la fel ca si un vas de pret care trebuie sa treaca prin multe etape in mana celui care-l faureste pentru a deveni in final o lucrare importanta.