Flămânzi după Dumnezeu

 

Când ți-a fost ultima dată foame sau sete? Se întâmplă adesea să flămânzim după cele necesare trupului și nu rezistăm mult până ce nu ne săturăm ființa. Dar când ți-a fost ultima dată foame și sete, în sufletul tău, după Cuvântul lui Dumnezeu?

De ce nu ne mai este foame? Pentru că deja sufletul nostru ne este săturat cu lucruri care îl preocupă constant, cu griji, cu informații de tot soiul, cu lucruri pe care, nu-i așa, le-am putea ignora sau amâna, dar le tot dăm curs și ne hrănim golul sufletesc cu ele. Ne informăm tot mai mult, dar cunoaștem tot mai puțin. Ne hrănim imaginația și sufletul cu atât de multe lucruri lipsite de valoare, în loc să strângem comori nepieritoare.

Sau poate ai promis că de mâine te apuci serios să ai grijă de suflet, dar tot amâni și ți se dă de lucru... Mereu apare ceva urgent și amâni timpul acela prețios. Și doar dacă se ivește vreo problemă îți mai amintești că trebuie să te oprești din iureșul acesta.

Cum poți reaprinde focul dragostei pentru Cuvântul lui Dumnezeu, care satură sufletul? Este ca și într-o căsnicie. După ce trece pasiunea, rămâne dragostea ca și o alegere voluntară, conștientă, dar care cere angajament și disciplină.

Așadar, ce-i de făcut? „Gustați și vedeți ce bun este Domnul!” (Psalmii 34:8)

Guști, mănânci, îți hrănești omul lăuntric, iar acesta începe să-ți ceară tot mai mult pe măsură ce crește și se maturizează, nefiindu-i suficient doar hrana ușoară, laptele duhovnicesc, ci trece la bucate tari. “Mi se satură sufletul ca de niște bucate grase și miezoase, și gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze.” (Psalmii 63:5)

Ce se va întâmpla atunci? Îți va fi dor de cer, de Dumnezeu, de a vorbi cu El, de a te adânci în rugăciune personală și părtășie cu Acela care ți-a creat sufletul, de a-I împărtăși ce ai pe inimă, de a-I mulțumi pentru toate, de a-ți lăsa toate poverile în grija Sa, pentru că El este Stăpânul care coordonează toate situațiile din viața ta.

Doamne, pune în noi foame și sete după Tine, după Pâinea vieții, după Domnul Isus Hristos, căci “Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer și dă lumii viața.” (Ioan 6:33), astfel încât să nu treacă ziua fără să ne fi desfătat sufletul în învățătura Ta cea curată și de folos zidirii noastre duhovnicești!

Să taci când trebuie

Să taci când nu mai ai nimic de spus. Să taci când cearta stă să izbucnească. Să taci când ți se vorbește disprețuitor. Să taci când ai vrea să te aperi și să ripostezi. Să taci când îți vine mai degrabă să arunci cuvinte grele. Să taci când trebuie...

Să taci înseamnă și să rabzi. Exemplul cel mai bun este Însuși Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, despre care proorocul Isaia scria, cu privire la suferința pe care avea să o îndure: ”Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.” (Isaia 53:7) El a tăcut în fața celor care, desi aveau urechi de auzit, nu auzeau.

Nu a răspuns nimic marelui preot în apărarea Sa: “Marele preot s-a sculat în picioare și I-a zis: "Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva Ta?" Isus tăcea.” (Matei 26:62)

“Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător”. (1 Petru 2:23)

Tăcerea își are timpul ei, scria Eclesiastul. Să taci poate fi un semn de respect față de durerea cuiva. Prietenii lui Iov, veniți de departe să-l vadă și să-l mângâie, au tăcut 7 zile, când au văzut suferința lui. “Şi au şezut pe pământ, lângă el, şapte zile şi şapte nopţi, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea.” (Iov 2:13)

Nu doar în fața oamenilor, ci și înaintea Domnului este nevoie de tăcere, în așteptarea ajutorului Său. Tăcerea poate fi dureroasă, dar necesară.

“Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El!” (Psalmii 37:7)

“Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.” (Plangerile lui Ieremia 3:26)

Un vechi proverb spunea că “tăcerea e de aur”, la vremea sa, dar și vorbele sunt de aur, la timpul lor. Să dai drumul cuvintelor este timp, dar să le iei înapoi nu va mai fi niciodată.

Aș vrea să fiu

Aș vrea să fiu o binecuvântare
Și să-i împac pe toți din jurul meu,
Prin gânduri, vorbe și a mea purtare
Să se-oglindească-n mine Dumnezeu.

Aș vrea să fiu un sol al păcii-n lume,
Să nu mai fie ceartă și război,
Să împlinesc ce Biblia îmi spune
Până Domnul va reveni la noi.

Aș vrea să fiu ca o mireasmă-mbietoare,
Să le spun tuturor despre Hristos;
Să-I răspândesc parfumul ca o floare,
Ca să se-ntoarcă la El orice păcătos.

Aș vrea să fiu un instrument al dragostei divine,
Să îi iubesc pe frați și pe dușmani;
Să binecuvântez chiar și pe cei ce nu-mi vor bine
Și să mă rog pentru bolnavi și cei sărmani.

Aș vrea să fiu un far în lumea asta mare,
Să luminez când sufletul e frământat;
Să-ndrept pe om spre Dumnezeul Care
Poate călăuzi și pe un drum îndepărtat.

Aș vrea să fiu, dar prea greu reușesc,
Iar atunci când urmăresc un lucru bun
Sunt multe piedici care mă opresc:
E firea mea, e lumea sau sunt cei din jur.

Aș vrea să fiu cu Dumnezeu neîncetat,
Să locuiesc în pace și iubire;
Și cred că într-o zi voi fi cu al meu Împărat
Care din dragoste S-a dăruit să mă salveze și pe mine.

Tu, care plângi

 

Tu, care te întrebi și plângi

De ce te doare tot mereu?

Iar sufletul parcă ți-l frângi

Când ți-amintești necazul greu…

 

Și nu-nțelegi ce soartă cruntă,

Câte-ntristări și clipe-amare;

Chiar crezi că Dumnezeu te uită,

Nu-ți vede-a ta umilă stare?

 

Pare nedrept când tot privești

La cei cărora le merge bine,

Iar sub povara grea te prăbușești

Când iar și iar te tot gândești la tine.

 

Dar, oare chiar să te fi uitat Domnul?

El, Care toate ține și le îngrijește,

Cum ar putea să nu te știe Creatorul

Când crezi că nimeni nu te mai iubește.

 

Îți știe fiecare pas,

Când te-ai trezit, ce ai făcut;

Cunoaște chiar și-al tău necaz,

Nimic nu-I e necunoscut.

 

Te-ncrede-n al Său ajutor

Când nu mai ai nicio speranță;

Să nu cârtești nerăbdător,

Doar în Isus ai siguranță.

 

Când nu zărești vreo rezolvare,

Când nu primești niciun răspuns,

Mergi prin credință, cu răbdare

Și lasă-te de El condus.

Când Dumnezeu răspunde la rugăciune

Prea adesea am vrea ca planurile noastre să ia ființă în forma la care ni le-am imaginat. Și ne rugăm. Și așteptăm ca Dumnezeu să le împlinească. Iar El parcă zăbovește să le dea viață. Apoi ne întristăm și căutăm motivele pentru care nu primim răspuns, ca să ne liniștim conștiința. Dar după mult timp, uneori le împlinește. Poate după lungi așteptări și lecții dure, poate după umilințe, după ce ființa ne-a fost smerită astfel încât să putem spune că meritul nu ne aparține, iar dacă a ieșit ceva bun se datorează doar Lui.

Nu întotdeauna după o ușă închisă se va deschide alta. Poți aștepta multă vreme ca și într-o stație, să oprească și trenul cu destinația dorită.

În Proverbe 24:26  scrie că “Un răspuns bun e ca un sărut pe buze.” Cu adevărat e o mare bucurie când primești ce îți dorești, și mai cu seamă atunci când lucrul pentru care te-ai rugat e mult așteptat. Un răspuns bun, primit prea repede, este posibil să nu-l prețuim la adevărata sa valoare, dar atunci când acesta întârzie și speranțele scad, va fi cu atât mai mult prețuit.

Uneori vom crede că răspunsul bun primit s-ar putea datora rugăciunilor noastre. Este adevărat că ne putem ruga în tot acest timp, și chiar trebuie să o facem, dar să avem grijă să nu punem rezultatul pe seama meritului de a ne fi rugat. Sunt rugăciuni pentru care așteptăm ore, zile sau ani. Să continuăm a ne ruga cu acea încredere neclintită în lucruri care acum nu se văd, dar pe care credem că le vom putea dobândi, nu datorită nouă, ci datorită credincioșiei și bunătății Domnului.

Dacă Domnul ți-a dat răspunsul dorit, mulțumește-I, iar dacă ești în proces de așteptare, mulțumește-I anticipat. Și mergi cu credință înainte. Pentru că, credința înseamnă să mergi pe drum cu Dumnezeu alături, prin întunericul și ceața care îți stau înainte.

“În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat și mi-ai întărit sufletul.” (Psalmii 138:3)

 

 

Răbdarea- piatră de temelie în căsnicie

 

Nu de puține ori în căsnicie trebuie să rabzi atitudini, vorbe sau gesturi care nu îți sunt pe plac, pentru că nu sunt spuse pe tonul așteptat sau nu corespund modului în care ai gândit că trebuie să decurgă relația. Suntem foarte diferiți și în gândire și în comportament, motiv pentru care pot apărea multe tensiuni.

De exemplu, o persoană care acționează mai târziu, ar putea să „enerveze” pe cineva obișnuit să facă lucrurile "la timp". În același fel, o persoană care ia decizii cu ușurință poate fi considerată "pripită", de cineva care obișnuiește să calculeze lucrurile și să acționeze doar atunci când este 100% sigur că va avea un rezultat bun. Pentru ambele persoane care alcătuiesc un cuplu este posibil să existe momente în care să răbufnească  sau să îl acuze pe celălalt de un comportament greșit. Nu putem schimba multe lucruri în noi înșine, iar cu privire la alții, este și mai greu.

Ce este de făcut? Trebuie să ne rugăm pentru răbdare. Răbdarea trebuie pusă în practică, și ea merge mână în mână cu acceptarea, toleranța și dragostea. „Dragostea este răbdătoare.” (1 Corinteni 13:4)

 Pe cineva pe care îl iubești, chiar dacă se comportă uneori într-un mod neașteptat sau nedorit de tine, îl vei răbda. Numai cine va răbda până la sfârșit micile nedreptăți care i se fac sau la care ar dori să răspundă tăios, acela va avea parte de o căsnicie trainică.

În familie trebuie să ne smerim unul înaintea celuilalt. Cusururile pe care le identificăm la celălalt nu sunt decât instrumente prin care Dumnezeu ne șlefuiește și ne îngenunchează mândria.

Să înfrunți nedreptatea... Ei bine, chiar dacă nu are dreptate, trebuie să accepți și părerea lui/ei.

Răbdarea ca și roadă a Duhului este o calitate a credinciosului, cu care însă nu se naște, dar pe care o dobândește. Iar în relațiile de familie se învață și se dovedește cel mai bine. Răbdarea se dobândește prin experiențe. Dar nu prin acele experiențe frumoase, în care lucrurile vin de la sine sau se petrec exact așa cum ne-am așteptat. Ea se deprinde tocmai în urma unor așteptări îndelungi. Se dobândește prin încercări și se dovedește tot prin încercări. De regulă cădem la astfel de teste până când ajungem să o deprindem.

Așteptarea cu răbdare aduce roade la timpul potrivit. Aceasta înseamnă să poți aștepta în liniște desfășurarea evenimentelor, să suporți chiar și atunci când îți este greu, dar cu nădejde. Nerăbdarea de a vedea lucrurile că se rezolvă în modul și la timpul dorit de noi, poate răni uneori pe cel de alături.

Răbdarea este o piatră de temelie în căsnicie pentru că, în lipsa ei, această construcție fragilă, se poate dărâma. Este un exercițiu al inimii, prin care se exersează dragostea față de soț/soție. Chiar și atunci când nu îți place cum acționează, cum vorbește sau cum se raportează la diverse situații, nu te grăbi să-i răspunzi sau să reacționezi la mânie.

„Să vă purtați cu îndelungă răbdare , îngăduiți-vă în dragoste” ( Efeseni 4:2) ca să ajungeți să fiți plini de îngăduință răbdătoare, nu doar față de cei din familiile voastre, ci și față de toți oamenii.

„Cine poate răbda, acela merge înainte. Răbdarea este amară, dar roadele sale sunt dulci.” (J.J. Rousseau)

În liniște cu Tine

În liniște cu Tine doresc ca să rămân
Atotputernic Tată, cerescul meu Stăpân;
Să simt privirea-Ți blândă și dragostea mereu,
Cum mă cuprinde-n taină, umplând sufletul meu.

 

În liniște cu Tine ca să mă odihnesc
Este atât de bine, e tot ce îmi doresc…
Când suflă vântul rece al fricii și durerii
Să mă atingă mâna cea bună a mângâierii.

 

În liniște cu Tine doresc eu părtășie,
Departe de ispite dulci și de tehnologie;
Să mă desfăt de-a Tale bucurii ascunse,
Comori neprețuite ce în Cuvânt sunt spuse.

 

În liniște cu Tine mă simt în siguranță
Când inima începe să bată cu speranță,
Să fie ocrotită de orișice-ndoială,
De orice grijă-a firii, de tot ce o-nconjoară.

 

În liniște cu Tine, Doamne Dumnezeu,
Este dorința vie a sufletului meu;
Să stau la adăpostul umbrei Tale neîncetat
Și de prezența Duhului Sfânt să mă simt cercetat.

Dor de vocea Ta - carte nouă cu poezii creștine

             

Mulțumesc Domnului Dumnezeu pentru harul Său pe care mi l-a dat, călăuzindu-mă să pot scrie și această nouă carte. “Dor de vocea Ta” apare la 3 ani de la  publicarea primei cărți de meditații, “Cugetări alese din umblarea cu Dumnezeu”. 

“Dor de vocea Ta” cuprinde poezii creștine care împletesc dorința de a primi călăuzire din partea Domnului cu etape ale trecerii prin viață. Am așternut în scris sentimente profunde, emoții, rugăciuni, dorințe fierbinți și trăiri intense, cărora le-am dat curs exprimându-le prin limbajul ascuns al inimii, versurile.

Printre temele abordate se află: așteptarea unui răspuns din partea Domnului, evocarea unor amintiri nostalgice, dorința de călăuzire în momentele de incertitudine, poezii despre nașterea și întruparea Domnului, îndemnuri și momente de cercetare. Unul dintre capitolele speciale intitulat “Pe aripile iubirii” conține poezii despre dragoste și familie.

 Doresc ca versurile acestei cărți să aducă mângâiere în necaz, să încurajeze la cercetare și așteptare cu răbdare în rugăciune, să sprijine speranța și credința în puterea lui Dumnezeu, să motiveze la dragoste și bucurie în trăirea zilnică și să îndemne cititorul spre a aduce laude lui Dumnezeu.

Cartea poate fi comandată și la adresa de email: symy.divinice@yahoo.com 

 Simona Mihăescu

Dor de primăvară

E primăvară în inima mea
De când Te-am întâlnit, Doamne Isuse,
Și multe flori au răsărit pe calea Ta
În timp ce sufletu-mi Te cunoscuse.

Dar mai trec nori și soarele dispare,
Mai vin și ploi și-adesea mă-ntristez;
Aș vrea ca primăvara să fie ca o floare
Deschisă, înmiresmată cu un parfum ceresc.

Trimite, Doamne, o rază să topească gheața răutății
Ce a rămas lipită de vreun ungher ascuns;
Îmbracă-ne cu haina nouă a milei și dreptății,
Mărește-ne credința și dă-ne harul Tău deajuns.

Trimite vântul să sufle-ngrijorarea
Care se cuibărește în sufletul mâhnit;
Alungă și războiul, și ura, zarva, teama,
Ca să vedem seninul și un nou răsărit.

Adu, Doamne, primăvara și-n inimile triste,
Sădește pacea Ta și luminează al nostru drum;
Să-nmugurească-n suflet speranțele aprinse,
Iar teama și-ndoiala să se prefacă-n scrum.

Familia perfectă

Poate crezi că ai întâlnit-o sau ți-ai fi dorit să ai parte de ea, tânjind după ceva care, de fapt, nu există. Când vorbim despre familia perfectă la timpul prezent, unii se gândesc la o poză dintr-un album imaginând părinții fericiți alături de copii zâmbitori, alții se gândesc la o stabilitate financiară care permite realizarea tuturor dorințelor membrilor familiei, alții se gândesc la o relație permanentă de dragoste manifestată în interiorul familiei, lipsită de orice conflict sau poate la familia care pozează într-o ținută impecabilă, ca și cum nu ar duce lipsă de nimic.

Toate aceste momente sunt însă temporare, astfel că, familia perfectă nu există. Orice cuplu, la un moment dat, se va confrunta cu probleme de ordin relațional, emoțional, sufletesc sau fizic. Gestionarea manifestării emoțiilor nu este cel mai ușor lucru de făcut, mai ales atunci când trăiești lângă o persoană care are o sensibilitate diferită de tine, și pe care un detaliu care îți este lipsit de importanță ar putea-o afecta emoțional cum nu ți-ai imagina. Cu cât petreci mai mult timp alături de cineva, cu atât cresc șansele să existe tensiuni, pentru că gândim diferit. Există conflicte deoarece, la un moment dat, ne manifestăm personalitatea, chiar dacă, pentru un timp ne-o putem ascunde, de dragul celuilalt.

Cine iubește iartă. Fără iertare nu există continuitate. O căsnicie poate însemna un lung șir de momente de iertare, de răbdare, de acceptare. Ierți și o iei de la capăt.

Iubirea este și o alegere, iar o familie trebuie să aleagă constant să îmbrace haina dragostei.

Familia perfectă nu există, ci există o dorință după mai bine, după a fi un exemplu pentru ceilalți, urmând principiile sfinte. Acest lucru nu îți va schimba neapărat partenerul, dar te poate schimba în bine pe tine.

O familie poate însă deveni puternică pe măsură ce există colaborare și ajutor reciproc în clădirea unei relații trainice. Necesită echilibru din partea ambelor părți și recunoașterea greșelilor chiar și când acestea par nesemnificative. Fiecare manifeată empatie și ține astfel cont de dorințele celuilalt, îi face bine fără să-i afecteze libertatea individuală. Să cedezi, dar fără să renunți definitiv la scopul tău. Să lupți înțelept.

Familia perfectă nu este nici aceea în care copiii sunt mereu ascultători, nu plâng și pozează doar a fericire. Pentru că familia este locul acela unde ne ascuțim caracterul, ne lustruim manierele și învățăm să iubim cu adevărat. Dar poate fi aceea în care soții se iubesc, se iartă, se acceptă și manifestă răbdare, suferă și se bucură împreună și au ca obiectiv binele celuilalt mai presus de  propriul bine.

Aș defini o familie ca fiind binecuvântată, atunci când este alcătuită din persoane mature spiritual, în care roada Duhului se face cunoscută mereu, în fiecare zi. Pentru că numai acolo unde se manifestă la superlativ: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22-23), acolo poți întâlni o familie de dorit.

 

 

Uși închise sau noi oportunități

           

Ai pornit cu avânt, dar elanul pe care l-ai avut s-a blocat de o ușă închisă. Ți s-a trântit efectiv, fără posibilitatea de a o mai putea redeschide. Și, parcă te încearcă un sentiment de dezamăgire, de frustrare sau chiar de umilință...

Când o ușă ți se închide, îți pot veni multe întrebări în minte... De ce s-a întâmplat? Mai poate ieși ceva bun de aici? Are rost să mai încerc? Sau poate vei fi mai motivat ca să mergi pe un drum nou, necunoscut.

Nu poți înțelege rolul acestui refuz. Este posibil ca Dumnezeu să te păzească de vreun pericol și astfel să te ajute să-l ocolești. Sau este posibil să nu fi pregătit pentru ceea ce te-ar fi așteptat dacă ai fi primit cale liberă pe acel drum. Știm că inima omului se gândește pe ce cale să mergă, dar Domnul îi îndreaptă pașii. Când planurile nu ies precum am gândit, nu-i totul pierdut. Totuși, nu este bine să rămâi prea mult privind la acea ușă închisă, pentru că riști să nu o vezi pe cea deschisă, care poate se află nu departe de aceasta. O ușă închisă poate determina resemnarea, urmată de pornirea pe un alt drum, o nouă oportunitate sau o nouă viziune.

Indiferent de cât de mult timp va trebui să aștepți până la următoarea intrare liberă, un lucru îl poți face sigur: “Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.”(Psalmii 34:1)

O expresie plină de sens se află în cartea Iov, atunci când Elihu menționează în discursul său următoarele: “Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vânt şi-l va curăţi.”(Iov 37:21)

Așa că, înarmează-te cu multă răbdare și nu îți pierde încrederea! Chiar dacă norul nu va trece repede, soarele cu lumina lui nu va înceta să lumineze, dincolo de acesta!