Care este darul tău?

Poate ți s-a pus întrebarea aceasta sau poate că ai meditat la ea, privind cu nedumerire, deoarece nu găsești nimic care să te pună în evidență într-un anumit domeniu al vieții tale spirituale. Cel mai adesea ideea de dar a fost asociată cu ceva ce izbește privirile, cu ceva prin care să te remarci, lucru care, de cele mai multe ori, nu face bine vieții tale spirituale și care te poate duce chiar și până în culmile mândriei.

Poate ai remarcat că în cercurile religioase sunt remarcați prin daruri cei care au o voce deosebită sau abilitatea de a comunica în public din învățătura biblică. Dar aceștia nu reprezintă decât o mică parte a celor care alcătuiesc Trupul Domnului Hristos, nu-i așa? Atunci se ridică întrebarea: ceilalți ce daruri ar trebui să aibă? Sunt felurite daruri, dar este același Trup, sunt multe daruri, dar nu toate sunt bine cunoscute. Astfel, cineva care nu are prea multe talente vizibile ar putea spune: „care este darul meu? Eu nu am niciunul?”. Și sunt mulți creștini care și acum își caută darul sau darurile cu care ar putea să Îl slujească mai bine pe Domnul. Trebuie să înțelegem un alt adevăr când vine vorba despre daruri. Acestea sunt date pentru folosul altora și nicidecum pentru a ne evidenția pe noi înșine înaintea lor. Apostolul Pavel mai spunea: „Cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Și dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4:7)

Uneori ni se pare că doar cei din față sunt aceia cărora Dumnezeu le-a dat daruri. Gândește-te însă că și ție ți-a dat posibilitatea de a fi de folos Trupului Domnului. Dacă am avea toți același dar, cu siguranță că nu am putea acoperi toate nevoile Bisericii. Dar tocmai aceasta este ideea. Nu este întâmplător mediul în care trăiești, nici anturajul în care te situezi sau biserica în care te afli acum. Pretutindeni tu poți face o slujbă, poți lăsa o mireasmă plăcută, poți da sens vieții altora prin lucruri simple, prin gesturi și fapte mărunte, prin cuvinte care zidesc și prin multe alte modalități care îndreaptă privirea înspre bunătatea și grija Domnului.

Pe de altă parte, doar începând să faci lucruri noi, să te implici în lucruri despre care nu știi dacă le-ai face bine, vei putea să descoperi un anumit dar în slujire și nu numai. Roagă-te, începe să faci ceva nou și de folos, observă dacă acel lucru aduce zidire, îmbărbătare, chiar și pentru o persoană… Îmi amintesc cum, cu ani în urmă, pe când începusem timid a scrie, cineva, care nu mă cunoștea în mod personal, m-a încurajat să merg înainte, și acel lucru mi-a dat avânt chiar și atunci când multă vreme am crezut că ceea ce fac este inutil. Și mi-am zis că, dacă numai unei persoane îi va fi cândva de folos, se merită toată osteneala. Uneori poți să încerci un lucru, și la un moment dat să constați că nu este tocmai cel potrivit, că deși ai început cu avânt, acum ți s-au tăiat aripile. Nu-i nimic. Poți începe ceva nou. Niciodată nu va fi suficient să îți dezvolți o singură abilitate. Mereu va exista ceva ce poți face, cu resursele de la momentul respectiv. Doar acela care nu vrea să investească va spune că nu poate face nimic util.

Se merită să îți folosești darurile? Da, și vei avea parte și de bucurii, și de tristeți. Bucurie datorită faptului că vei vedea că poți fi de folos pentru ceilalți creștini, din partea cărora poți primi și încurajări. Tristețe deoarece vor  fi împotriviri, momente de deznădejde cu privire la slujba ta, oameni cărora nu le va plăcea și uneori îți vor sta împotrivă. Și totuși, dacă o lucrarea este de la Dumnezeu, va dăinui.

Există riscul ca în timp să te mândrești și să uiți că nu îți aparține meritul de a face acea slujbă. Rămâi smerit, chiar și după binecuvântare, căci doar așa darul tău va fi de un real folos Bisericii Domnului Isus.

Ce faci cu viața ta?

Ce ai ales să faci cu viața ta?
Vezi? Timpul trece, iar clipele ușor se duc.
Trece în zbor tristețea, trece și bucuria,
Iar viața ta în pas grăbit se-apropie de amurg.

Cât mai aduni și pentru ce alergi?
Cât investești în lucruri pieritoare?
Încă mai este timp să te gândești
Cum ai putea să dai vieții valoare.

Ce faci cu viața ta și încotro te-ndrepți?
Atât de prețioasă este orice clipă…
Ai grijă la ce cugeți și cum o petreci:
În lucruri pentru suflet sau numai în risipă?

Oprește-te din drumul tău al cărui scop nu-l înțelegi!
Fii înțelept, stai drept, Scriptura cercetează,
Ajută pe cel slab și vei avea ce roade să culegi
Atunci când la final viața încetează.

Dă sens vieții tale, aleargă doar spre țintă;
Căci premiul alergării te-așteaptă dacă lupți.
Mai meditează astăzi la viața ta măruntă,
La  drumul cel de lacrimi spre care te îndrepți.

Ce faci cu viața ta? Te-ai hotărât de-acuma
S-o iei pe-o cale nouă, să mergi pe-un drum curat?
Calea credinței se numește și este numai una;
Mergând pe ea cu sârguință, tu vei fi transformat.

Iar cu credincioșie de vei umbla smerit în toate,
Pe acest drum îngust al vieții tale pe pământ,
Vei primi în dar de la Acel’ care ți-a dat suflare
Viața veșnică promisă prin al Său Cuvânt.

Duşmanul întristare

Ai aflat o veste ce te-a bulversat şi te gândești cu teamă la consecințele pe care un anumit lucru le poate avea pentru viitorul tău și al celor din jur. Involuntar, un val de tristețe te cuprinde și te simți înlănțuit în mrejele ei. Chiar dacă vrei să te ridici, totuși amintirea acelui lucru revine iar și iar, ținându-te captiv într-o stare  de neputință și deprimare, astfel încât nu mai poți vedea decât acel lucru rău, pe lângă atâtea binecuvântări primite.

Mi s-a întâmplat să trec pe aici. De aceea vreau să îți spun ce am învățat eu că trebuie să fac pentru a nu rămâne în această stare extrem de periculoasă:

-Am zis că vreau să mă ridic, să nu rămân în această stare, victimizându-mă fără rost, pentru că nu voi realiza nimic plângându-mi de milă, oricât de grea ar fi situația.

-Am conștientizat că există o luptă la nivel spiritual. Dușmanul meu fiind în prim plan tristețea și deznădejdea. După ce mi-am dat seama că pot lupta împotriva lor, am zis: „Ce trebuie să fac?”

-Am renunțat să mai fac scenarii negative cu privire la ceea ce ar putea urma să se întâmple, lucruri care doar aduceau îngrijorare și temeri. Indiferent ce ar urma, nimic nu poate fi la întâmplare. Eu am un Dumnezeu care mi-a purtat de grijă, și o va face în continuare, chiar dacă ar trebui să trec printr-o groapă cu lei sau printr-un cuptor aprins.

-Am deschis Biblia și mai cu sârguință am început să adun provizii, să îmi hrănesc sufletul cu Apa ce îl putea înviora și lumina mintea, să mă rog şi să văd că situația nu poate fi atât de rea precum am crezut.

-Am decis să mă încred până la capăt, și indiferent cum ar evolua lucrurile, să accept  și să pot spune: „Mulțumesc Doamne!”, chiar dacă acum nu înțeleg de ce.

„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta mea biruitoare.” (Isaia 41:10) “Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El și El va lucra!” (Psalmul 37:5)

Nu este întotdeauna ușor, poate nu vei reuși să parcurgi toate aceste etape, dar dorința de a te ridica, conștientizarea luptei, încurajarea primită din Cuvânt și predarea deplină în brațele Domnului pot fi uneori singura soluție salvatoare din cursa dușmanului întristare.

Când trebuie să iei o decizie

Când înainte îţi apare un drum nou și atât de necunoscut, nu este ușor să iei decizia de a merge pe el fără îndoieli. Luarea unei decizii poate părea simplă în ochii unora sau extrem de dificilă pentru alții. Nu este ușor să iei o decizie. Să o alegi pe cea bună este lucrul ce pare și mai dificil.  Când nu știi încotro să te îndrepți într-un anumit domeniu, când o etapă din viață s-a încheiat și urmează o alta nouă și nu știi ce drum ar trebui să urmezi, ia aminte la câteva lucruri:

- lasă în urmă trecutul... oricât de plăcută a fost rutina în care te-ai obișnuit și din care tocmai ai ieșit, nu trebuie să te mai gândești la cum a fost în trecut. Acum urmează ceva nou...

- dacă tocmai ai reușit să faci o alegere, nu mai ezita. Poate te întrebi: „Dacă drumul acesta nu va duce nicăieri? Dacă voi falimenta? Dacă mă voi strădui, iar la final nu voi culege nici un rod bun?” Ți s-a întâmplat să gândești așa, mai ales la început de drum? Nu este ușor să iei o decizie înțeleaptă, uneori va părea că e o nebunie lucrul pe care îl începi, la care te gândești acum și al cărui final nu îl poți imagina. Uneori ceea ce trebuie să faci este să nu stai pe loc, așteptând. Acționează! Intră pe un drum și observă confirmările. Pe măsură ce înaintezi vei vedea dacă drumul acela este cel potrivit sau nu. Doar stând și nefăcând nimic, lucrurile vor rămâne pe loc, iar grija ta cu privire la acea decizie te va frământa în continuare.

- ia decizii ținând cont de conștiința altora, de felul în care îi va influența și pe cei din jur. Urmărește în ce fel îți poate afecta liniștea și bunăstarea familiei.

- gândește-te ce efect va avea această decizie asupra bunăstării tale spirituale, mintale, emoționale sau fizice... Implică un compromis dincolo de care nu vei putea trece? Implică un ajutor pe care doar acceptând acest drum îl poți acorda? Vei putea face bine sau rău?

            Dar ce să faci atunci când nu vezi nici un drum bun de apucat? Atunci când nu ai nici o siguranță în ce privește următorul pas? Dacă nu vezi nici o lumină poate e vremea să mai aștepți până ce vei zări acea luminiță care să te direcționeze corect. Nu știu alt îndrumător mai bun decât acela pe care l-am avut în tot acest timp... ”Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.”(Psalmul 119:105) Atunci când nu am știut încotro, m-am rugat și am mers înainte cu gândul că, dacă îmi doresc voia divină în viața mea, chiar și drumul necunoscut pe care merg va duce înspre binele meu și nu mă voi rătăci pe el.

            Unele decizii te vor costa. Uneori va fi nevoie să riști cu un preț mare. Estera s-a riscat să mergă la împărat, măcar că acest lucru putea să-i aducă moartea. Cu toate acestea, ea a luat decizia în baza ascultării de Mardoheu, care lucra după porunca divină. Astfel, o decizie care putea să aducă moartea unei singure persoane, a dus la salvarea unui popor întreg.

            Iosua și Caleb au decis să mergă înainte, măcar că toți cei aleși să iscodească țara Canaanului au dat înapoi, înspăimântați de oamenii uriași.  Măcar că adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre, cei doi au decis să mergă înainte, să lupte și să ia în stăpânire țara, prin credința că Domnul le va da izbândă.

            David a decis să meargă prin credință și să înainteze în lupta împotriva lui Goliat, deși omenește nu avea nici o șansă de reușită. El s-a bazat pe ajutorul lui Dumnezeu.

            Daniel a decis să nu își întineze conștiința, a ales o cale diferită de ceea ce autoritatea supremă a vremii i-o impunea. El a decis să mergă înainte și să urmezeu calea credinței în singurul Dumnezeu adevărat, măcar că acest lucru l-a pus în numeroase primejdii de moarte.

            Deciziile lor au implicat curajul. Puteau să își piardă viața, dar mai presus de viața lor a contat scopul pentru care luase acea decizie.  Uneori este nevoie de o doză de curaj pentru a face față provocării deciziei pe care tocmai ai luat-o. Nu este vorba despre o îndrăzneală fără judecată, ci de a merge cu credință, că Dumnezeu va lucra, bazat pe promisiunile Sale.

            Indiferent de decizia ce o vei avea de luat, pășește prin credință. Uneori poate părea extrem de dificil să iei o decizie bună, dar ceea ce trebuie să faci uneori este doar să pornești și să crezi că, dacă ai ca și țintă împlinirea voii Domnului pentru viața ta, orice decizie la care nu ai o siguranță de 100% nu te va duce înspre eșec, ci spre un drum nou cu provocări, pe care nu vei porni singur.„Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci El va fi călăuza noastră până la moarte.”(Psalmul48:14)

Cugetări alese din umblarea cu Dumnezeu

Cu bucurie vreau să vă anunț publicarea primei mele cărți, intitulată „Cugetări alese din umblarea cu Dumnezeu”. Este o carte pentru suflet, în care puteți să găsi răspunsuri la diverse frâmântări și cuprinde gânduri din perioada tinereții mele, pe care am ales să le expun în speranța că vor fi de folos și altora.

            “Cugetări alese din umblarea cu Dumnezeu” cuprinde o colecţie de gânduri alese pentru suflet, meditaţii şi devoționale scrise de-a lungul timpului cu emoţie, dor, tristeţe sau bucurie.

            Veți regăsi o succesiune de trăiri surprinse în diferite etape ale vieții din care am avut de învăţat. Acestea vă pot fi comune dacă dorăți să trăiți o viaţă ghidată după principiile biblice. Meditaţiile abordează aspecte ale vieții de credinţă, îndeamnă la cercetare în ce privește relația cu Dumnezeu şi încurajează trăirea creştină, în ciuda obstacolelor la tot pasul.

            Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu... şi doresc ca toţi oamenii să poată simţi bucuria prezenţei Lui în inima lor. Într-o lume umbrită de confuzie, El aduce răspunsuri, şi în locul unde întunericul domneşte, aprinde o lumină prin Cuvântul Său revelat. Aici am privilegiul să vă pot împărtăşi lucruri pe care le-am descoperit mergând pe calea credinţei. Cugetări din ultimii 10 ani am ales să le expun într-un mod simplu, motivator, sensibil în cele 424 pagini ale cărții.

            Pentru comenzi, puteți lăsa un email la adresa: symy.divinice@yahoo.com

Îmi va fi bine atunci când îți va fi bine

Să cauți mereu binele celuilalt nu este întotdeuna ușor. Nici măcar atunci când îl iubești. De ce? Pentru că avem o fire care își manifestă adesea egoismul, răutatea, nerăbdarea și iartă greu. Viața în doi este un examen evident pentru firea veche. Și este cu atât mai greu cu cât iubirea de sine este în control. Ce ai vrea să îți facă celălalt trebuie să faci și tu întocmai.

„Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel” (Matei 7:12). Cum ai putea să faci astfel? Sunt câteva lucruri pe care le-am descoperit că ajută în acest proces.

Să ceri putere pentru a rezista, pentru a birui ispita mâniei, a aprinderii, a certurilor care pot apărea din lucruri mărunte.

Să ceri putere pentru a face cu plăcere binele celuilalt, să porți grija, să aduci un zâmbet, o bucurie, un gest afectiv, chiar și atunci când poate nu ai dispoziția necesară. Viața în doi are provocări multiple. Dacă ai crezut că dorințele tale se vor împlini odată cu trăirea unei vieți împlinite alături de jumătatea ta, află că doar o parte din ele se vor împlini. Dar vor apărea noi provocări.

Să iubești e cea mai mare provocare. Să te dăruiești, să te jertfești, să faci tot ce ține de tine pentru fericirea celuilalt este o provocare a vieții în doi.

Să cauți pacea atunci când, iminent, cel rău îți dă motive să te tulburi. „Cine iubește viața și vrea să vadă zile bune să-și înfrâneze limba de la rău și buzele de la cuvinte înșelătoare. Să se depărteze de rău și să facă binele, să caute pacea și s-o urmărească” (1 Petru 3:10-11).

Să corectezi cu blândețe, conștientizând cât de diferiți suntem și că obiceiurile dobândite în timp nu se schimbă ușor.

Să te porți cu răbdare… uneori vei avea impresia că îți vei ieși din fire, dar este numai o părere. Nu există ispită mai mare decât puterea omenească. Aici este un test major și vom avea mereu de lucrat.

Să ierți oricând, oriunde și oricât de mult se poate. Niciodată nu lăsa pe mai târziu iertarea. „Fiți și voi buni unii cu alții, miloși,  și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32).

Să lupți pentru binele celuilalt. Nu este destul să-i dorești binele, ci trebuie să și lucrezi la aceasta. Să lupți, pentru că vor apărea piedici pe această cale. Să faci mai mult decât ți-ai fi dorit pentru tine. Este luptă pentru fire, dar este și bucuria ce vine atunci când binele celuilalt devine parte a bucuriei tale. Aici este frumusețea. Dragostea învinge orice obstacol.

„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul” (1 Corinteni 13:4-7).

Trebuie să fii conștient(ă) de următorul adevăr, care să devină o parte din gândul tău: „În ciuda atacurilor ce vin din firea veche, dorința mea va râmâne întotdeuna binele tău… Atunci când binele tău va fi și al meu, relația va funcționa fără eforturi. Rolul meu este să aduc fericire pe chipul tău, pentru că pot fi o persoană fericită cu adevărat alături de o persoană care este deja fericită. Astfel, „Domnul ne va da și fericirea, și pământul nostru își va da roadele” (Psalmul 85:12).

Misterul dragostei

Încerc să înțeleg misterul ce unește două inimi. Cum de este posibilă această unire spirituală, sufletească, fizică? O asemenea lucrare nu poate fi decât rodul unei povești scrisă atent de un Autor ce dă viață personajelor sale  într-un mod original. Dar aici nu vorbesc despre o poveste, ci despre o realitate. Despre dragostea aceea care unește mai presus de logică, de organizare, de planuri… Acea dragostea care este pusă în inimă de Dumnezeu. Doi oameni atât de diferiți să simtă împreună, să se apropie pas cu pas și să formeze o familie… Este o taină. Nu vorbesc despre acei fluturași în stomac care dispar la ceva timp după consumarea emoției, ci de aprinderea focului dragostei. Ea începe cu o mică flacără care se aprinde, mai apoi are nevoie de ceva bușteni care ard mocnit până ce se formează jarul și presupune o maturizare… Poate fi încercată. Proba focului o va verifica. Dacă e doar pasiune sau atracție se va stinge treptat. Dar dacă e o sămânță ce crește treptat și înflorește, va rezista presiunilor înconjurătoare.

Cum pune Dumnezeu doi oameni împreună? Cum de ajung să se cunoască, deşi îi despart atâta distanţă? Cum de există acea apropiere şi cum de se plac, deşi încă nu se cunosc? Este o minune, minunea aceea care trece dincolo de palpabil, de planul omenesc, de ceea ce dorești sau îți imaginezi. Când Dumnezeu îţi scrie povestea de dragoste, pregăteşte-te să înfrunţi tot felul de stări, de încercări, de vânturi ce vor căuta să te dărâme… Rămâne acea siguranţă în suflet, acel DA, prin care El te face să mergi mai departe în ciuda obstacolelor. Când El se implică, nu ştiu cum va fi, dar va fi plin de surprize. În nici un caz uşor, dar te vei şi bucura.

Dumnezeu o aduce pe Rebeca la Isaac, pe Rahela o scoate la fântână în calea lui Iacov, pe Rut o trimite pe ogorul lui Boaz… Și acestea sunt doar câteva dintre poveștile reale descrise în Biblie. Și povestea ta poate fi una dintre ele. Nu știu pe tine unde te va duce, dar în felul Său de a lucra există un plan original, care adesea te poate lăsa în uimire. O vreme crezusem că aceste povești sunt doar pentru alții, și că voi fi sortită regretelor. Și aceasta în ciuda faptului că a existat în permanență o speranță ce m-a însoțit de când am decis să las creionul poveștii mele de iubire în grija Creatorului, pentru a o scrie El pas cu pas… Nu s-a întâmplat imediat. Au trebuit să treacă mulți ani, timp în care speranțele scadeau, eșecurile mă făceau sa dau înapoi, iar așteptarea părea a fi o fata morgana.

Nici o poveste nu este perfectă. Există obstacole peste care, dacă trecem, devenim mai puternici. Există și lacrimi care purifică ochiul spre a vedea mai clar ce trebuie ales. Și mai există și acea minune a faptului că poți fi chiar tu protagonistul, că totul poate deveni real și pentru tine.

Poate că ai eșuat și ai inima frântă. Nu te închide față de dragoste. Ea poate renaște. Iubitul își are vremea lui. Nu te încăpățâna să insiști în ceva ce știi că nu poate duce la permanență, dar luptă atunci când ai primit încredințarea că este pentru tine. Am trecut prin multe etape, ajungând să cunosc frângerea, durerea, dezamăgirea, tristețea, bucuria.

Nu rămâne în tristețe. A fost cea mai greșită alegere pe care am făcut-o vreodată. Viața este făcută pentru a continua să speri. Ea nu se termină odată cu o relație frântă sau cu un vis refuzat. Autovictimizarea nu face decât să înrăutățească lucrurile.

Nu aștepta perfecțiunea care nu există decât în aparență. Ambalajele frumoase nu ascund întotdeauna produse de cea mai bună calitate.

Acceptă minusurile. Nu le lăuda, dar învață să le acoperi. Asta face dragostea și le ajută să se transforme în plusuri.

Bucură-te de fiecare clipă. Singurătatea îți dă încă posibilitatea de a crește, de a face lucruri ce îți pot fi de folos pe viitor. Poți încă visa cu ochii deschiși și să te bucuri de clipele ce le dorești. Scrie câteva scrisori pentru cineva special, chiar dacă nu-l cunoști, și la vremea potrivită vei vedea ce impact va avea.

Dragostea este un mister ce nu poate fi explicat prin cuvinte. Cea mai frumoasă poveste de dragoste poate fi scrisă doar de Dumnezeu. Alege să Îl implici întru totul în alegerile, gândurile, planurile tale și te vei bucura de un rod minunat.

Piatra de temelie a familiei

Familia este precum o construcție. Dacă amândoi punem cap la cap fiecare cărămidă și o așezăm corect, atunci avem șanse să iasă ceva stabil și trainic. Pentru a construi un cămin este nevoie de înțelepciune. Se construiește greu, dar se dărâmă ușor.

Mai întâi este nevoie de o temelie solidă. Pe ce vrei să îți clădești căminul? Contează să pornești corect. Orice greșeală de la temeilie va costa mai târziu, și cu greu o mai poți îndrepta. Ai grijă cum pui temelia relației tale. Baza contează foarte mult.

Într-o familie, fiecare trebuie să vină cu câte o piatră pentru zidire, fiecare aduce câte o îmbunătățire. Fără o reciprocitate în ce privește creșterea relației, aceasta nu va putea dăinui. Frumusețea constă tocmai în aportul pe care fiecare îl aduce, prin încurajarea, prin dorința ca să fie de folos celuilalt, prin dăruirea fără speranță de răsplată.  Și toate se fac cu dragoste și din dragoste. Este o disciplină a iubi și a decide să faci tot ce îți stă în putință ca relația în familie să meargă bine. Nu va fi întotdeauna ușor, dar piatra de temelie pe care o pui are o importanță colosală.

La baza unei relații trebuie să stea o temelie. Alege să ai o temelie pusă în Domnul Isus Hristos. Ceea ce începi trebuie să fie ancorat în învățătura Sfintei Scripturi. Ea ne învață dragostea și respectul, cele două lucruri esențiale pentru trăinicia unui cămin. Urmând învățăturile Sale te vei bucura de armonie și vei descoperi adevărata înțelepciune, necesară pentru a duce o viață de familie împlinită. Să acoperi, să ierți, să crezi în celălalt chiar și atunci când îți înșeală așteptările, să faci bine și atunci când ți se răspunde cu rău, să iei apărarea, să ajuți, să lucrezi fără a te da înapoi și tot ce începi să duci la bun sfârșit. Așa dăinuiește o familie.

Decide să iubești chiar și atunci când nu vei primi ceea ce îți dorești sau când dorințele tale nu coincid cu așteptările pe care le-ai avut. La baza unei relaţii sănătoase stau dragostea, respectul, încrederea, sinceritatea, comunicarea, iertarea şi multe alte elemente fără de care s-ar destrăma foate curând.

Mă gândeam… ce poate ține doi oameni împreună atâta timp? și mi-am dat seama că liantul unei relații de familie este angajamentul dragostei. Nu doar acea dragostea pasională, care atrage uneori, dar care în timp se diminuaeză, ci acea dragoste ce reprezintă o alegere conștientă, personală, voită. Atunci când rațiunea se împletește cu sentimentul, rezultă o dragoste durabilă.

Apropierea sufletească și spirituală a celor doi nu se poate realiza în absența unității determinată de apropierea de Dumnezeu. Tot ce începe cu Dumnezeu, va dăinui. Chiar dacă vor veni încercări, vor exista incertitudini, toate acestea nu vor putea să clatine acea relație bazată pe o temelie solidă. Atunci când îți încredințezi relația în mâna Dumnezeului ce le poartă pe toate și mergi împreună cu El pe drumul vieții în doi, chiar și imposibilul devine posibil.

Niciodată singur

Adeseori m-am întrebat cum voi putea să reușesc?
Cum voi putea eu face față când îmi e greu și să pornesc?
Dar eu priveam la neputința-mi, la drumul meu îngust și mic,
La ce puteam să fac doar singur, iar singur nu făceam nimic.

Și-n starea mea de deznădejde, din când în când la Dumnezeu
Mi se-ndreptau mintea și gândul, când mi-a răspuns, din cerul Său,
La glasul rugăciunii mele: „Într-adevăr, tu chiar nu poți
Să duci la capăt ce începi azi… Ce tot încerci să te socoți?

Vezi pe Avraam, Moise, Ilie, toți prin credință au făcut
Lucrări mărețe, dar nu singuri, ci când pe mine M-au avut.
Când se-ncredeau în planul Meu, izbândă ei aveau în toate,
Dar când dorința-și urmăreau, umblau greșit în ale lor fapte.

Cu ajutorul Meu vei trece din văi până în vârf de munte,
Dacă mă iei drept călăuză, îți voi fi zid și-ți voi fi punte.
Nu te baza întotdeauna pe ceea ce pricepi și știi,
Căci doar ce vei lucra cu Mine, la timpul său, va dăinui.

Eu sunt cu Tine! Ți-am promis că nu te voi lăsa
Atâta timp cât tu în Mine ți-ai pus încrederea.
Și ce-i prea greu să reușești în drumul tău prin viață
Posibil e prin al Meu har și prin a mea dulce povață.”

Mă uit la viitor și-mi spun: „Voi reuși prin Domnul!
El sprijin îmi va fi mereu, la timp trimite ajutorul.
Și când nu știu ce-am de făcut, lumină îmi trimite.
Cu El nimic nu e prea greu când mâna Își întinde.

Încrede-te, suflet al meu, nu mai privi la tine,
Puterea ta e-n Dumnezeu, la greu, dar și la bine.
Doar împreună când pornești cu El, la drum, e soare.
Să-L binecuvântezi acum și mergi voios pe cale!”

Și tu te-ai lepădat de Domnul?

Ți s-a întâmplat să treci prin momente în care, datorită sentimentului de teamă, rușine sau comoditate, nu ţi-ai mărturisit credința, deși aveai prilejul să o faci? Mă uit la Petru și parcă e o imagine atât de relevantă pentru noi.

„Doamne”, i-a zis Petru, „cu Tine sunt gata să merg chiar și în temniță și la moarte.”  Și Isus i-a zis: „Petre, îți spun că nu va cânta astăzi cocoșul, până nu te vei lepăda de trei ori că nu mă cunoști.”(22.33-34)

Deși el fusese acela care I-a zis Domnului că Îl va urma până la moarte, totuși nu a avut nici măcar curajul să-L mărturisească în fața slugilor ce se aflau lângă el în timp ce aștepta, încălzindu-se la foc, atunci când a fost întrebat cu privire la poziția lui față de Domnul Isus.

Poate și tu, care ai spus că vei merge cu Domnul până la moarte și că Îl vei urma toată viața ta, ce ușor te-ai lepădat de Numele Lui prin purtarea ta, printr-o vorbire nechibzuită, printr-o minciună sau printr-o alegere greșită… Ți-a fost rușine de oameni, ți-a fost teamă, și în acest fel te-ai lepădat. Dorința de a le fi lor pe plac, te-a îndepărtat de El. De câte ori ne-am purtat ca și cum nu L-am cunoaște și cât de des ne-am rușinat în fața celor care batjocoreau numele Lui, ne-am temut de cel care-L hulea și am tăcut… „Căci de orișicine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul omului de el, cînd va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri.” (Luca 9.26)

Petru nu a putut nici Îl urmeze îndeaproape de Domnul când a fost luat de lângă ei precum un tâlhar… Petru mergea după El de departe. Ah, să nu stăm și noi departe, urmându-L doar din umbră, iar atunci când suntem trași la răspundere să Îl negăm.

Privirea țintă a Domnului Isus adresată lui Petru, l-a făcut pe acesta să regrete amarnic faptul că îi fusese teamă să își exprime poziția reală față de Domnul. Apăsat de durerea faptului că L-a trădat pe Cel pe care Îl iubise, dintr-o dată s-a simțit neputincios, mic și josnic. Nu putuse nici măcar să-L mărturisescă, dar să își mai dea viața pentru El? El care afirmase cu atâta tărie: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine!” (Matei 26.35).

Petru și-a înțeles căderea și s-a căit, dar era prea târziu… Apoi a plâns cu amar. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Pentru că Petru a devenit un slujitor care avea să mărturisească Numele Lui până la moarte, și încă moarte pe cruce… Simțământul apăsător al minciunii îți poate întuneca conștiința.

Poate ți s-a întâmplat să-L dezamăgești pe Domnul, iar amintirea încă te răscolește, pentru că știi că L-ai trădat prin indiferența ta, prin felul tău greșit în ce privește a fi un îndrumător înspre El, așa cum întotdeauna ai crezut despre tine că vei fi… Lucrurile nu vor rămâne aici. După ce vei fi regretat totul, dacă îți dorești cu adevărat să-I fii un slujitor adevărat, va veni vremea în care Îl vei mărturisi cu îndrăzneală, chiar dacă acesta va duce până la „cruce” în viața ta.

Lecția ce o învață Petru din acestă experiență tristă o exprimă și în epistola sa, atunci când scrie ca și pentru noi „Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândețe și teamă.” (1 Petru 3.15-16)