Ce faci atunci când planurile
îți cad la pământ, iar așteptările nu primesc răspunsul dorit? Orice vis înfrânt produce mai
întâi durere, apoi confuzie, iar în cele din urmă resemnare. Să îți înnoiești
speranțele nu este un lucru ușor. Să ai încredere că va fi bine, deși la
orizont apare doar un viitor necunoscut și atât de instabil, cere o credință
matură și o profunzime a relației cu Dumnezeu.
Când alții te lovesc nu e ușor să te ridici și să
pornești din nou ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu este ușor să îți
reorganizezi viața după ce ai constatat că anumite drumuri s-au închis. Dar,
este posibil.
Într-un
moment de deznădejde profundă, Iov a zis : „Mi s-au dus zilele, mi s-au nimicit
planurile, planurile acelea făcute cu
atâta iubire în inima mea...”(Iov 17.11)
Trebuie
să fim conștienți că planurile noastre, indiferent cât de bune ar fi ele sau
îndreptate către o țintă spirituală
înaltă, nu pot avea certitudinea împlinirii lor.
Poate te
afli la un nou început, și te întrebi ce va urma din moment ce viitorul pare
așa de incert. Poate ai eșuat din nou și nu știi dacă vei face față la o nouă
încercare.
Atunci când experimentezi perioade de pustiu, când simți
cum seceta caută să îți usuce sufletul însetat de căutări și când parcă cei
care ar fi trebuit să îți fie aproape se îndepărtează pe rând sau îți înșeală
încrederea pe care ai avut-o în ei,
intervine acel sentiment de neputință care atrage deznădejdea. Nu uita, însă,
că în viața ta poate apărea un drum nou.
„Iată, voi face ceva nou și-i gata să se întâmple. Să nu-l cunoașteți voi oare?
Voi face un drum prin pustie și râuri în locuri secetoase.”(Isaia 43.19)
Uneori vei rămâne
surprins când vei vedea cum ușa aceea închisă, refuzul acela sau situația aceea
pentru care te-ai zbătut atâta timp erau parte a purtării de grijă a Tatălui
Ceresc. Sună ciudat, dar da, planul Său pentru tine poate fi nespus de diferit față
de cum gândești la acest moment.
Dacă te afli într-un astfel de moment, este cazul să îți
reînnoiești speranțele. Să crezi din nou într-un început diferit, și o lucrare
nouă, care te așteaptă să o realizezi.
Așa că, mergi
înainte cu puterea aceasta pe care Domnul Dumnezeu ți-o dă. Câtă vreme încă mai
ai resurse, mai ai voință, vei mai avea putere de a continua. Și, oricât de mic te vezi în ochii tăi, cu
atât mai mare Îl vei vedea pe Dumnezeu lucrând în viața ta. El este cu omul
zdrobit, cu cel care se vede mic în
ochii lui și înalță pe cel smerit.
Niciodată să nu te
oprești din a spera, orișicât de greu ți s-ar părea drumul la un moment dat.
Concluzionez cu un adevăr spus de fostul om politic britanic, Winston
Churchill: „Succesul nu este final, eșecul nu este fatal: curajul de a continua
este ceea ce contează.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea ta