Toamna sufletului meu

Din departari privesc..cum se aplec copacii

Cand vantul iar patrunde-n colturi fara margini

E frig…doar fosnetul prin crengi uscate se aude

Cand cate una din copaci cad frunze ude.

Ca si o carte ce o tii mereu inchisa

Se strange sufletul privind la toamna trista;

Un curcubeu de frunze ma-nconjoara

Si-n susur imi soptesc: “e toamna iara”.

E toamna sufletului meu in vesnica melancolie

Pe care o astept sa plece cand mi-e greu, sa vina cand am bucurie

E toamna cand uscate frunze strang si ard ca grijile din suflet

Si rog bogat ramane-n granarul obosit de-atata umblet.

O raza se arata timid…si se asaza

Drept pe obrazul meu..si raman treaza

In sentimentul care pana azi ma tine

E dorul, nostalgia zilelor senine.

Si ma cobor incet in suflet zgribulit

Mi-a dor de soare, de adieri, de vechiul anotimp

Pe care nu-l mai pot ajunge si-n urma a ramas

Alerg 'nainte… poate-l voi prinde in cel din urma ceas?