În așteptare

 “Doamne, în Tine nădăjduiesc; Tu vei răspunde, Doamne Dumnezeule!” (Psalmul 37:5)

Aștepți și te gândești la rezultat. Va fi unul bun sau nu? Vine și gândul îngrijorării cu scenariul negativ și te dai bătut în timp ce încerci să te menții la suprafață. Apoi te gândești la șansa de a fi bine, dar ce mică este în comparație cu probabilitatea de a fi rău.

Poate aștepți un rezultat medical, un rezultat al unui examen sau unul care îți poate da o veste care să îți influențeze viitorul în mod semnificativ. Emoțiile cresc pe măsură ce timpul de așteptare se reduce, iar clipa se apropie. Și te rogi. Și aștepți.

“Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.” (Plângeri Ieremia 3:26) Este bine să aștepți cu o atitudine cumpătată, fără să cazi pradă deznădejdii și depresiei, dar nici să ai așteptări nerealiste și care ar putea duce la clătinarea încrederii dacă nu vor fi împlinite. Destul de rar viața se desfășoară așa cum sperăm sau credem noi că se va desfășura.

Mai gândește-te că toate lucrurile, inclusiv cel așteptat de tine, sunt sub control. Tu nu le poți controla, dar Dumnezeu le cunoaște. Dacă te încrezi deplin în Dumnezeu ca și Părinte care îți cunoaște nevoile, atunci lasă ca pacea Sa să îți conducă inima și așteaptă cu încredere.

“Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El!” (Psalmul 37:5)

Învață-mă

 Ce vrei să mă înveți azi, Doamne, îndurerat când trec prin clipa grea,

Și se cutremură-mi ființa de parcă peste mine n-ar fi mâna Ta?

Ce pot să înțeleg când stau  sub presiunea roții de Olar, ascultător,

Ce se învârte și mă șlefuiește spre-a deveni  un vas folositor?

Ce să învăț, Părinte, când îmi e greu și nu mai pot

Povara de pe umeri singur și tulburat să o suport?

Învăț că orice suferință o-ngădui în viața mea de om pribeag

Are un scop, chiar dacă acum nu-l înțeleg, pășind tăcut pe un străin meleag.

Învață-mă s-accept, să am răbdare și s-aștept răspuns,

Căci suferința nu e o întâmplare, iar Tu îi poți da sens de nepătruns;

Și-atunci când norii negri întunecă al vieții mele cer,

Ajută-mă să cred puternic, să mă rog și tot mai mult să sper.

Dumnezeu izbăvește din încercare

Dumnezeu lucrează chiar și atunci când nu mai vezi lumina de la capătul tunelului…În cea mai întunecată perioadă a vieții tale, El este acolo. Este cu tine și cunoaște greutatea inimii tale, deși nu Îl vezi și nu Îl simți, fiind mult prea afectat de ceea ce ți se întâmplă. Ca și creștin, vei trece prin astfel de perioade întunecate. Sunt încercări fără de care credința ta nu ar avea ocazia să se dezvolte. Nu ai putea să vezi o izbăvire mare de la Dumnezeu dacă nu treci printr-o încercare mare. 

Mai mare decât suferința ta, este Cel care te-a creat. La El vino cu suferința ta. Aleargă la El prin rugăciune și spune-i tot ce te apasă. La Crucea Sa adu povara, păcatul, rana, problema ta….căci doar El poate da sens suferinței tale, poate aduce vindecare și restaurare ființei tale. 

Doar o încercare mare va aduce o biruință mare. Si atunci vei aduce laude din toată inima, cu bucurie Domnului.

“Când ai făcut minuni la care nu ne aşteptam, Te-ai coborât, şi munţii s-au zguduit înaintea Ta, cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El.” (Isaia 64:3,4)

Putere pentru sufletul mâhnit

 

“Când îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoşti cărarea.” (Psalmii 142:3)  Dumnezeu îți cunoaște viitorul, pașii pe care îi vei face și nu ești singur în durerea cu care te confrunți. Adesea te întristezi și tăinuiești durerea înlăuntrul tău. Îți dorești cel puțin un oarecare control al situației grele cu care te confrunți. Dar, când acesta lipsește, este ușor să cazi în deznădejde.

“Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.” (Psalmii 42:5)

Dumnezeu îți cunoște cărarea, drumul care va urma de aici și modul în care vei ieși la liman din această încercare. În tot acest timp, El îți trimite și putere pentru a rezista. “Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi.” (Psalmii 138:7) „În mijlocul strâmtorării” este poate locul cel mai greu în care te-ai putea afla, și totuși, chiar în cele mai grele momente, Dumnezeu promite înviorare și asigură sprijin celui ce îl caută și este dispus să fie ajutat,

Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.(Filipeni 4:13)

Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima şi sunt ajutat.(Psamii 28:7)

Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; (Isaia 41:10)

Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9)

Ce încurajator este să știi că, oricât de jos te-ai fi coborât, nu există nicio vale a suferinței prea adâncă pentru harul lui Dumnezeu în Isus, care are putere să te ridice, și să te întărească spre slava Numelui Său.

Stop îngrijorării

 

Îngrijorarea este, cel mai adesea, dușmanul interior cel mai de temut al omului. Atunci când nu știi ce va urma sau nu poți avea control asupra unei situații dificile care urmează, atunci intri în alertă, îngrijorându-te. Măcar că, nu poți face nimic ca să preîntâmpini efectele. “Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge un cot la lungimea vieţii lui?

Deci, dacă nu puteţi face nici cel mai mic lucru, pentru ce vă mai îngrijoraţi de celelalte?” (Luca 12:25-26) Deși există tratamente, proceduri medicale sau diete care ajută la vindecare, totuși acestea funcționează doar prin îngăduința lui Dumnezeu în ce privește durata de viață pe care hotărât-o în dreptul cuiva. Pentru că nici aceste lucruri ajutătoare și nici îngrijorările nu pot prelungi viața cu niciun cot.

Cum ai putea  să nu te îngrijorezi de ziua de mâine și ce este de făcut atunci când vin gânduri de îngrijorare? “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”(Matei 6:33)

Cum poți căuta mai întâi Împărăția lui Dumnezeu? 

Prin rugăciune, deoarece rugăciunea este arma principală împotriva îngrijorărilor.

Prin citirea Bibliei, cerând călăuzirea Duhului Sfânt pentru a înțelege Cuvântul.

Trăind conform învățăturilor Domnului Hristos chiar dacă acest lucru poate implica neplăceri și persecuție.

A căuta mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, înseamnă și să faci din Dumnezeu prioritatea numărul unu, să cauți neprihănirea Sa, urmându-I sfaturile, permițându-I să-ți transforme inima, și să nu te lași acaparat de grijile și plăcerile lumești.

“Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7)

Dacă lași asupra Sa îngrijorările tale, El a promis că se va îngriji de tine. Ce încurajator!

Eliberarea sufletului

 Mai mult decât eliberarea fizică din încercările prin care treci, Dumnezeu vrea să îți elibereze sufletul. “Carnea și inima pot să mi se prăpădească, fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele și partea mea de moștenire.” (Psalmii 73:26)

Poate că încercarea nu se va termina, dar este de un mai mare folos sufletul liniștit și eliberat de temeri și îngrijorare, deplin încredințat în puterea  cea mare a lui Dumnezeu și în certitudinea că Lui nimic nu Îi scapă de sub control.

An de an, și chiar mai des, ne amintim cum Dumnezeu a trimis pe Fiul Său cel preaiubit să se nască pe acest pământ, pentru o lucrarea măreață pe care avea să o realizeze pentru noi: lucrarea de eliberare de sub puterea păcatului. “ Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,”(Efeseni 2:1-6)

Astfel că, indiferent de natura încercării prin care astăzi treci, dacă ești unul dintre cei eliberați prin puterea  răscumpărătoare a lui Isus Hristos, continuă să te încrezi în El. Pacea Lui în vreme de necaz este semnul dragostei mângâietoare care aduce izbăvire sufletului.

“Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:7)

Când te afli chiar tu în furtună

 

Ai mai trecut prin furtunile vieții, dar niciuna nu seamănă cu alta, iar ca și aceasta nu ai mai întâlnit. Orice furtună începe fără multă pregătire și te ia prin surprindere, până ce te vezi învăluit de șuvoaie de ape. Știi că ai o ancoră puternică, în ciuda apelor adânci care vor să te acopere. Te ții strâns de ea și aștepți…oare va trece furtuna? Cât timp va trebui să reziști presiunii?

Dacă te afli într-o furtună a vieții tale de credință, atunci ia aminte: ceea ce ai de făcut este să te prinzi puternic de  nădejdea aceasta “pe care o avem ca o ancoră a sufletului, o nădejde tare și neclintită” (Evrei 6:19). În acest fel, oricât de puternic te-ar lovi încercările, vei rămâne pe Stânca cea tare.

“Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea!” (Psalmul 18:2)

Ce ai de făcut când treci prin furtună? Să rămâi tare, ancorat în Dumnezeu. Să te încrezi puternic în El, Care cunoaște ceasul încercării, durata și momentul în care se va sfârși. Nu poți știi cum se va termina, care vor fi pierderile, dar de un lucru poți fi sigur: El nu te va părăsi. Este acolo cu tine și atunci când îți este greu, și când crezi că nu mai ai pe nimeni, și când soluțiile din punct de vedere omenesc s-au epuizat. Și nu va permite să porți o povară mai grea decât o poți duce acum. Cu încrederea aceasta puternică vei ajunge biruitor la liman.

“Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El și El va lucra!” (Psalmul 37:5)

“Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor.”(Isaia 26:4)

Femeia din Proverbele 31

 Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decât mărgăritarele. Inima bărbatului se încrede în ea şi nu duce lipsă de venituri. Ea îi face bine, şi nu rău, în toate zilele vieţii sale.Ea face rost de lână şi de in şi lucrează cu mâini harnice. Ea este ca o corabie de negoţ: de departe îşi aduce pâinea. Ea se scoală când este încă noapte şi dă hrană casei sale şi împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale. Se gândeşte la un ogor şi-l cumpără; din rodul muncii ei sădeşte o vie. Ea îşi încinge mijlocul cu putere şi îşi oţeleşte braţele. Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea. Ea pune mâna pe furcă şi degetele ei ţin fusul. Ea îşi întinde mâna către cel nenorocit, îşi întinde braţul către cel lipsit. Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărămiziu. Ea îşi face învelitori, are haine de in subţire şi purpură. Bărbatul ei este bine văzut la porţi, când şade cu bătrânii ţării. Ea face cămăşi şi le vinde şi dă cingători negustorului. Ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă şi râde de ziua de mâine. Ea deschide gura cu înţelepciune şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă. Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei şi nu mănâncă pâinea lenevirii. Fiii ei se scoală şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală şi-i aduce laude. (Proverbele 31:10-28)

Femeia cinstită prezentată în ultimul capitol al cărții Proverbele este idealul de femeie creștină pe care o admirăm și tindem spre a fi ca și ea, adică aproape perfecte. Oare Dumnezeu te vrea perfectă? Sau poate mai mult contează credincioșia cu care îți îndeplinești slujba de soție și mamă în familie? Poate nu veri reuși să excelezi pe plan financiar, să te trezești din zori ca să îți termini sarcinile sau poate nu vei reuși întotdeauna să faci bine soțului tău. Asta nu înseamnă că nu ești o femeie cinstită și credincioasă.  Sau poate că ai reușit să îndeplinești toate criteriile menționate care caracterizează acea femeie, dar cu toate acestea, nu primești laude din partea soțului sau a copiilor tăi. Asta nu înseamnă că ai eșuat. Este puțin probabil ca toate să îți meargă bine. Cred că femeia din proverbe 31 mai trece și prin încercări și suferințe și nu are o viață chiar roz doar pentru că este harnică, înțeleaptă, bună, darnică și prețuită. 

Este minunat să te identifici și să tinzi spre a fi o femeie cinstită, precum cea din proverbe 31, dar mai presus de acestea, rămâi în ascultare de Domnul și urmează-l cu credincioșie chiar dacă nu primești ceea ce crezi că meriți.

Ca lutul în mâna olarului

 

Dumnezeu te poate izbăvi din necazul tău. Nimic nu este prea greu pentru El. Poate te întrebi de ce te lasă să suferi acum. Adesea uiți faptul că nu ți se cuvine tot ce  ai primit în viața aceasta. Ai primit lucruri materiale, sănătate și multe altele. Dacă mergi, dacă ai toate membrele funcționale, dacă vezi, auzi și simți, deja nu mai este o normalitate, ci îndurarea Sa pentru care trebuie să-L lauzi.

Iov a fost încercat. I s-au luat bunurile, oamenii dragi, și în cele din urmă chiar și starea de sănătate i se deteriorase cumplit. Cu toate acestea, el l-a binecuvântat pe Domnul, deși nu avea niciun motiv să o facă. Domnul a dat şi Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1:21)

Dacă treci printr-o încercare, oricare ar fi ea aceasta, îmbărbătează-te cu atitudinea lui Iov, apoi laudă pe Domnul. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor! (Psalmul 107:8)

El poate scoate ceva prețios chiar și în urma suferinței prin care treci. Ești precum un lut în mâna olarului. Chiar dacă prelucrarea doare, va veni și vremea când vei fi așezat precum un vas de cinste, modelat, șlefuit și lustruit.

Baterii pentru mame

Ești femeie. Ești mamă. Și te confrunți cu multe provocări în fiecare zi. Știu cât de greu este să te ridici și să mai lupți încă o zi pentru familia ta. Poate sarcinile zilnice te copleșesc și nu mai ai puterea să spui „nu” la lucruri pe care le-ai putea refuza în favoarea unui scurt moment de liniște pentru tine. Îți dorești să le faci pe toate și să le faci bine. Adesea reușești, dar te lovești de multe lucruri neprevăzute. Pentru copiii și familia ta ești în stare să muți și munții din loc. Și crezi că puterea ta nu se va epuiza vreodată. Cine altcineva le-ar putea face mai bine decât tine? Răspunsul îl poți da singură…

Astăzi vreau să îți spun că ai nevoie de încărcarea bateriilor spirituale, ai nevoie de acel timp pe care să îl petreci singură, în odăița ta, cu Domnul Dumnezeu. Copiii tăi au nevoie de tine ca și sursă a iubirii lui Dumnezeu care să curgă din tine. Și dacă nu te încarci, ce le vei oferi? Ușor de zis, dar greu de făcut.

Oprește-te și prioritizează-ți activitățile. Găsește timp pentru partășia cu Dumnezeu. „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33) Aceste cuvinte sunt valabile și pentru tine. Cu siguranță că El are pregătit pentru tine și un timp necesar rezolvării celorlalte sarcini. Dar, fă-ți timp pentru Dumnezeu! Și El se va îngriji de restul.

Speranță în întuneric

 “Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi băteau şi ei joc de El şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce şi vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: ‘Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!’”(Matei 27:41-43)

Cel mai probabil descurajarea i-a cuprins pe ucenici și pe toți cei care se încrezuse în Domnul Isus, ca Mântuitor al lor, atunci când fusese prins, arestat, bătut, batjocorit și umilit până la moarte pe cruce. Cel de la care se așteptase salvarea părea că are nevoie de a fi salvat. Și totuși, cei care L-au urmat, au crezut în El până la capăt. Pentru ei, încrederea în Cel ce era Domnul vieții și al morții, a fost ancora de care s-au ținut, iar mai târziu au înțeles că nu au crezut în zadar.

Cum să poți crede într-un Mesia care moare? Probabil se așteptau să facă o minune, așa cum făcuse de nenumărate ori, dar ei nu știau că El de fapt, trebuia să împlinească planul de mântuire pe care Tatăl îl pregătise. De aceea  “Fruntașii își băteau joc de Isus și ziceau: „Pe alții i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine Însuși dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.” (Luca 23:25)

Dacă Îl urmezi pe Domnul Isus în lumină, atunci Îl vei urma și în întuneric. Dacă L-ai iubit  când îți mergea bine, te vei încrede în El și la greu. Cei care s-au încrezut în Isus au continuat să spere chiar și atunci când, omenește, ar fi zis că nu mai este nicio șansă ca El să fie cu adevărat Mesia. Eliberatorul, Mântuitorul, Salvatorul cel mult așteptat, era acum căzut, înfrânt, umilit, zdrobit și omorât. El, care înviase pe Lazăr din morți, acum se stingea pe lemnul crucii. Speranța lor părea fără sens și totuși, “credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.”(Evrei 11:1)

Și, într-adevăr,  ceea ce li se vestise, mântuirea lor era  pregătită tocmai prin patimile pe care Domnul le suferea în acel timp. “Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.”(Isaia 53:8,10)

Noi astăzi avem întreg tabloul de ansamblu și credem într-un Mântuitor care a murit pentru păcatele nostre, dar a și înviat  spre a ne aduce la viață împreună cu El. Tocmai de aceea,  încrederea noastră ar trebui să fie cu mult mai puternică și deplină în planul lui Dumnezeu de mântuire, gata pregătit pentru noi, înainte de întemeierea lumii.

Prețul slujirii

 S-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; şi, pe când stătea El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui. Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, şi au zis: „Ce rost are risipa aceasta? Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, şi banii să se dea săracilor.”

Când a auzit Isus, le-a zis: „De ce faceţi supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine. Pentru că pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Dacă a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii Mele pentru îngropare. (Matei 26,6-13)

Pe femeia care a turnat mirul cel scump pe capul și trupul Domnului Isus nu a interesat-o părerea celor din jur sau că fapta sa va fi judecată. De altfel, cei care au comentat au fost chiar ucenicii, care vedeau acest lucru ca pe o risipă.

Ea probabil că nu urmărea să fie lăudată pentru fapta ei sau ca mireasma acelui mir să atragă atenția, pentru că Domnul i-ar fi cunoscut intenția. Era un mir de nard pur, scump, într-un vas de alabastru pe care l-a folosit într-un gest frumos care a costat-o. Pe de o parte faptul că a plătit pentru el o sumă considerabilă, iar pe de altă parte comentariile disprețuitoare ale celor care au văzut-o. Devotamentul tău față de Hristos te va costa. Fie că te vei cheltui financiar, sau vei sacrifica timp, reusurse, sau vei fi disprețuit și batjocorit. 

Gestul ei a fost apărat de Domnul înaintea celor care o judecau, iar fapta sa a rămas să fie pomenită în Sfintele Scripturi ca mărturie. Și “oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.”(Matei 26:13)

Domnul Isus spune că ea a făcut un lucru frumos pentru El în vederea pregătirii Sale pentru îngropare. Slujirea ei arată astfel prețuirea față de Domnul Isus care pare să fi fost insuflată, sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Cel mai probabi, fără să știe că Domnul Isus urma să Se jertfească și să moară, slujirea ei fusese sub providența divină a lui Dumnezeu. Slujirea sau faptele bune ale credincioșilor sunt pregătite mai dinainte de Dumnezeu pentru a călca în ele.

Deși era o femeie păcătoasă, ca oricare altul dintre noi, ea a ales să sacrifice un lucru de valoare pentru Domnul ei. Ucenicii spuneu că mirul acela ar fi valorat 300 de dinari. Această sumă reprezenta echivalentul a aproximativ un an de muncă pentru un lucrător obișnuit din acea vreme

Tu cum Îl adori pe Domnul tău? Ce anume sacrifici pentru lucrarea Sa? Ce ești dispus să jertfești pentru El? Când faci o slujbă pentru slava lui Dumnezeu te interesează mai mult ce cred ceilalți despre faptele și atitudinile tale?

Ce decizie să iau?

Nu știu ce decizie va trebui să iei astăzi sau în perioada imediat următoare, dar știu că ai la dispoziție câteva lucruri care te pot ajuta să alegi înțelept.

Ia decizia în urma rugăciunilor.

Ia decizia după ce ai cercetat Cuvântul Domnului în domeniul care te interesează. Crezi că există ceva ce nu place lui Dumnezeu în decizia ta? Care este motivația de a alege planul A și nu planul B? Are ca și scop final glorificarea lui Dumnezeu sau doar propria plăcere sau ambiție?

Dumnezeu ne-a trimis Duhul Sfânt care să ne călăuzească în momentele de cumpănă. Ai făcut liniște și te-ai aplecat înlăuntrul tău ca să asculți ce îți vorbește?

Asumă-ți riscuri. O alegere bună nu poate fi însoțită doar de aplauze și încurajări. Pot exista și împotriviri care o vor face mai târziu și mai prețioasă.

“Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul.”(Proverbele 16:1) Nu uita că Dumnezeu are ultimul cuvânt. 

Indiferent de calea pe care o vei alege, dacă ai aplicat cele de mai sus și nu ai îndoieli, atunci lasă-te condus de providența Sa în ceea ce urmează alegerii tale. Nu va fi ușor, dar încrede-te deplin în ceea ce poate face El cu viitorul tău, în urma ascultării și a predării depline a controlului vieții Atotputernicului Dumnezeu.

Minciuna

Cred că fiecare dintre noi ne amintim cel puțin o împrejurare din trecut, în care am mințit, și de care acum ne este jenă să o rememorăm. De ce mințim? Pot fi multe motive și răspunsuri.

Mințim pentru a ascunde lucruri pe care vrem ca alții să nu le cunoască, ca să ne protejăm imaginea înaintea celorlalți, pentru a da bine în ochii lor, creionând o imagine falsă. Mințim de teama pedepsei, încercând să ne salvăm din diferite situații sau pentru a avansa și pentru a obține anumite avantaje sau laude.

Oare cum s-ar fi terminat acea situație dacă am fi ales să spunem doar adevărul? Probabil nu ne-ar fi mers bine pe moment, dar mai târziu nu am fi rămas cu remușcări. De ce nu am zis adevărul? Pentru că nu am avut credință că Dumnezeu va rezolva situația, că El va purta de grijă, indiferent cât de grele ar fi fost circumstanțele ulterioare.

“Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.”(Proverbele 29:25) Atâta timp cât ne temem mai mult de oameni decât de Dumnezeu, vom da curs necredinței, iar de aici, și minciunii sau oricărui alt vicleșug omenesc de rezolvare prin propriile eforturi.

O minciună poate trece uneori neobservată, dar dacă este identificată, mai devreme sau mai târziu va fi pedepsită, iar rușinea consecințelor va fi cu atât mai mare.

Ceea ce obții prin minciună nu va rezista și nu te vei putea bucura de lucrul obținut. ”Comorile câştigate cu o limbă mincinoasă sunt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte.”(Proverbele 21:6)

“Pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriş.”(Proverbele 20:17)

Dumnezeu urăște minciuna și iubește adevărul. “Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr îi sunt plăcuţi.”(Proverbele 12:22) 

Expresia populară “minciuna mărturisită este pe jumătate iertată”, ascunde un oarecare adevăr. Dacă un om poate ierta, cu atât mai mult acest lucru este posibil la Dumnezeu. “De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.”(Efeseni 4:25)

Dacă în trecut ai folosit în anumite contexte minciuna, astăzi, ia aminte că minciuna te va ține rob până ce vei mărturisi adevărul. Adevărul te va face liber. Alegi să te înconjori cu un lanț al minciunii sau să trăiești liber, cu nădejdea în ajutorul primit de Sus, orișicât de grele ar fi deciziile la care vei fi supus?

Unii folosesc minciuna ca pe un scut, să se apere de oameni, dar scutul credinței este cel mai puternic scut, cu care poți să te aperi de “toate săgețile arzătoare ale celui rău”.

Crede că Dumnezeu este mai puternic decât orice influență, și că, prin ajutorul Său, spunând doar adevărul, vei avea bucuria unui cuget curat și a unor experiențe dincolo de care să dai slavă lui Dumnezeu pentru biruințele finale.

Pedeapsa părintească a Domnului

“Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.” (Evrei 12:11)

Pentru un copil, pedeapsa este „un rău necesar” pentru viitorul lui. În epistola către Evrei, capitolul 12, ni se spune că orice pedeapsă aduce întristare, iar pe moment nu vom simți decât gustul ei amar, fără să-i înțelegem consecințele. Și aici vorbim despre acea pedeapsă necesară îndreptării.

Pedeapsa aplicată corect este ca o școală, deoarece ne învață ceva, pentru binele nostru veșnic. Dumnezeu ne vrea părtași sfințeniei Lui, dar acest lucru nu se poate realiza decât trecând prin școala pedepsei, a încercărilor și a greutăților potrivite cu măsura puterii noastre.

Pe copil pedeapsa temporară îl va ajuta mai târziu să deprindă obiceiuri bune și îl va feri de un comportament sau limbaj neadecvat.

Pentru a ajunge la neprihănire este necesară tristețea pedepsei. Pedeapsa care duce la sfințire este un privilegiu care vine de la Dumnezeu și nu este de disprețuit. “Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului şi nu te mâhni de pedepsele Lui!”(Proverbele 3:11)

Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, atunci să nu ne surprindă pedeapsa Tatălui, deoarece fiii lui Dumnezeu au parte de suferință pentru a fi aduși la desăvârșire. 

Dacă un părinte își pedepsește copilul din dragoste, pentru binele lui și în scopul educării, cu atât mai mult o face Dumnezeu.“Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!” (Proverbele 3:12)

“Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. Și apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.” (Evrei 12:7-10)

De aici înțelegem că Dumnezeu, ca și un Tată iubitor, pe cine iubește, are grijă să-l disciplineze.

Noi însă, dacă suntem pedepsiți, vom suferi o vreme, spre binele nostru. Să nu uităm că pedeapsa care ni s-ar fi cuvenit pe merit pentru păcatele noastre, a purtat-o Fiul lui Dumnezeu, Cel Care nu a avut niciun păcat. Astfel,  “El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:5) Iar ceea ce suferim acum, nu este altceva decât nuiaua dragostei divine, care va aduce mai târziu roade binecuvântate în viețile noastre.

Pedeapsa aduce cu ea „roada de pace a neprihănirii”, care înseamnă și smerenie, și pocăință, și îndreptare, și sfințire.

Când un părinte își avertizează în mod repetat copilul, iar acesta continuă să îl ignore, urmează disciplinarea. La fel, Dumnezeu ne disciplinează doar atunci când nu Îl ascultăm. Aceasta este încă o dovadă a dragostei Sale pentru noi și a dorinței Lui de a ne sfinți și aduce la pocăință.

Planuri mari și viață scurtă

“Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga”…nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel şi apoi piere.

Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.”(Iacov 4:13-15)

Ne facem planuri și viața ne-o organizăm în funcție de planurile pe care le facem pentru fiecare activitate ce va urma. Poate te-ai gândit deja cum să îți planifici concediul, cum va arăta locuința ta, încotro te vei îndrepta profesional sau poate trăiești rutina unei vieți prinsă între job și diverse activități ce par a continua la nesfârșit.

Cam așa se întâmplă de regulă, iar lucrul la care ne gândim cel mai puțin este că, într-o zi, ce poate fi mai devreme sau mai târziu, vom părăsi acest pământ, iar planurile făcute se vor nărui și ele.

Cred că este bine să îți administrezi viața corect și să îți faci planuri, cu condiția de a-ți încredința fiecare “pas” în voia lui Dumnezeu, pentru că, fără de ajutorul Său, nu ai putea mișca vreun deget. Viața pe pământ nu este altceva ”decât un abur, care se arată puțintel și apoi piere”. Uneori rămâne în aer un timp, alteori se duce când de-abia ce se ridicase. Copii, tineri sau bătrâni părăsesc pământul și nimeni nu rămâne statornic și nu poate avea certitudinea că va mai trăi o zi, o săptămână sau un an.

De aceea, astăzi, când citești aceste rânduri, gândește-te la efemeritatea ta, dacă ești pregătit să părăsești pământul și să întâlnești pe Creatorul tău. Îți este teamă? Te va primi oare cu bucurie? A mai rămas vreun lucru pe care ar trebui să îl mai faci?

Momentul cercetării

Ce minunat este momentul în care Dumnezeu cercetează pe fiii oamenilor și fiecare dintre cei aleși, la momentul hotărât de El, alege să răspundă chemării divine.

“O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” (Romani 11:33)

Clipa cercetării este greu sau aproape imposibil de înțeles de înțelepciunea lumii acesteia. Acesta poate fi și motivul pentru care, la un moment dat, Domnul Isus spune: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.”(Matei 11:25)

Momentul cercetării inimii este un lucru tainic, ce se petrece în adâncul sufletului și transformă într-un mod vizibil, extraordinar, ce trece dincolo de priceperea omenească. Faptul că nu este un efort omenesc sau o străduință personală, face din acest fapt un miracol. 

Și iată cum un om decăzut devine un om total schimbat, sau o viață lipsită de sens devine o existență ce slăvește pe Dumnezeu, împărtășind altora Adevărul.

Transformarea aceasta are loc nu datorită meritului cuiva, ci datorită harului răscumpărător al lui Dumnezeu. Iar aceasta se întâmplă atunci când doar credința în Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a murit pentru toți păcătoșii și a înviat pentru a-i răscumpăra, devine unica direcție ce a schimbat și schimbă oameni din fiecare generație. Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, are putere, și cercetează și astăzi și aduce oameni la Dumnezeu prin pocăință.

Vedem în Sfânta Scriptură multe exemple. Iată cum Rahav, cu un trecut pătat, de femeie ușoară, sau Rut, aparținând unei culturi păgâne, sunt răscumpărate prin harul divin și ajung chiar să aibă onoarea de a fi parte din genealogia Domnului Isus Hristos.

Astăzi, la mii de ani după Hristos, Dumnezeu mai lucrează cu putere, și Se descoperă cui vrea, la vremea decisă de El.

Privesc adesea cu uimire și încântare, atunci când mai întâlnesc o mărturie a harului răscumpărător ce mă încurajează să-L laud pe Acela Care are putere să transforme, să curețe, să șlefuiască și să ridice din ruină.

Aș vrea mai mult să-Ți mulțumesc

Aș vrea mai mult să-Ți mulțumesc pentru iubirea-Ți fără margini,

Când mă trezesc cu Tine-n gând, vorbesc, aud, privesc imagini,

Când simt că ești la cârma vieții și orice val s-ar ridica,

Vreau să strig la Tine, Doamne, căci singur să-l birui nu voi putea.

Iar pacea Ta, cea minunată, care întrece orice pricepere

Să fie pururi în a mea inimă, și zbuciumul să mi-l astâmpere;

Când viața mi-e amenințată de suferințe, dușmani sau catastrofe

Să nu mă tem, ci să mă-ncred în ale Tale promisiuni adevărate.

Și orice ar veni în viitor să nu mă îngrijoreze, ci să pot simți

Dragostea și grija Ta nemăsurată, care mă vor ocroti.

Călăuzește-mi pașii și netezește-mi calea, te rog, o, drag Părinte,

Învață-mă s-ascult cu răbdare și să-nțeleg a Tale îndemnuri sfinte,

Să-ți mulțumesc cu toată inima pentru a Ta milă și îndurare,

Căci m-ai cuprins în planul Tău, cel veșnic, de răscumpărare.

Hristos- Mielul tăcut înaintea jertfei

 “Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.” (Isaia 53:6-9)

Proorocul Isaia Îl descrie pe Domnul Isus Hristos Întrupat, ca “Rob al Domnului, care va propăși, Se va sui, se va ridica, Se va înălța foarte sus”(Isaia 52:13), dar descrie și prețul pe care Îl va plăti pentru aceste lucruri.

Proorocul Isaia menționează despre:

creștererea și trăirea Domnului Hristos într-un mod simplu pentru a fi accesibil tuturor;

trăirea spirituală a Domnului diferită de religiozitatea și ostilitatea liderilor religioși ai lui Israel;

experimentarea de către Robul Domnului a părăsirii și disprețului, a durerii și suferinței, a morții și îngropării.

Isaia folosește comparațiile “ca un miel pe care-l duci la măcelărie” și  “ca o oaie mută înaintea celor ce o tund “, pentru a arăta atitudinea Robului Domnului în suferința provocată de mâna omului. Atitudinea aceasta fiind tăcerea!

Nu știm dacă Domnul Isus Hristos, ca și om,  a avut momente în care să-Și fi ales mai greu cuvintele, dar pe paginile Sfintei Scripturi Îl găsim la vârsta de 12 ani, pierdut de către Iosif și Maria și regăsit în Templu, vorbind cu învățații Templului care rămăsese uimiți de vorbirea Sa plină de înțelepciune. Mai târziu Îl găsim pe Hristos la începutul lucrării Sale de propovăduirea a Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu, când vorbea ca Unul care avea autoritate, mustra pe farisei și cărturari pentru ipocrizia religiozității lor și deseori vorbea în pilde noroadelor. De aici înțelegem că Domnul Isus nu a fos deficitar în vorbire, nu I-a fost teamă de oameni, iar la baza lucrării Sale pe pământ a stat folosirea cuvintelor în proclamarea mesajului Evangheliei Îmăpărăției lui Dumnezeu.

Dar, în suferință, Hristos, ca Rob al Domnului, a ales tăcerea.

A ales tăcerea înaintea soborului condus de marii preoți care-L condamnaseră potrivit legii că S-a făcut pe Sine Însuși Fiul lui Dumnezeu.

A ales tăcerea atunci când a fost târât prin sălile de judecată ale palatelor lui Irod și Pilat, răspunzând doar faptul că este vremea puterii întunericului și că, doar rostind un cuvânt ar fi putut aduce o mie de îngeri în apărarea Sa.

A ales tăcerea în fața soldaților care-L scuipau, Îl loveau și Îl batjocoreau spunându-I: “Proorocește, cine Te-a lovit?”

A ales tăcerea în suferință pentru că a venit să se dea pe Sine Jertfă pentru păcat, spunând ucenicilor că trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă și din partea cărturarilor, că va fi omorât, iar a treia zi va învia.

El a venit să facă voia lui Dumnezeu după cum este scris: “în sulul cărții este scris despre Mine, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.”(Evrei 10:7)

A ales tăcerea în suferință pentru că a venit din dragoste pentru Bisertica Sa și S-a dat pe Sine pentru ea ca un prinos, ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu și pentru a o curăți, sfinți și a o înfățișa înaintea Lui ca și Biserică slăvită, sfântă și fără pată. (Efeseni 5:2, 25-27)

A ales tăcerea în suferință, în locul acuzării, apărării sau a răzbunării. El a fost Singurul om care a știut cel mai bine de ce suferă și a avut cea mai potrivită atitudine.

În suferință, noi, spre deosebire de El: poate uneori trebuie să ne apărăm, poate uneori trebuie să renunțăm la dreptul nostru, poate nu știm întotdeauna motivul suferințelor noastre, poate necesită să ne înarmăm mintea și să ne îmbărbătăm inima. Însuși faptul că suntem copii ai lui Dumnezeu este un motiv bun pentru a suferi din pricina Evangheliei Domnului Isus Hristos.

(Iosif Mihăescu)

Biserica

Biserica sunt eu, ești tu, sunt frații toți când se adună,

Se roagă, cântă Domnului, vestesc Cuvântul împreună,

Uniți de-același Duh, slujesc smeriți în ascultare

De-al Domnului Cuvânt, care lucrează cu putere mare.

Dumnezeu nu locuiește în temple zidite de mâini omenești,

Dar vine în prezența credincioșilor de El aleși,

Care se adună să I se închine cu teamă și adorare;

Biserica e Trupul Domnului Hristos, alcătuit din mădulare.

Iar mădularele acestea putem fi orișicare dintre noi

Când împărtășim bucuria sau plângem cu cei ce suferă-n nevoi,

Când ridicăm pe cel căzut și-i arătăm cărarea către Dumnezeu,

Care-l îndreaptă spre Isus Hristos, Mântuitorul sufletului său.

Dumnezeu Însuși zidește biserica Sa, sfântă și curată,

Prin jertfa Fiului Său scump, o vede astăzi fără pată;

Să-I mulțumim că ne-a iubit și ne crește spre desăvârșire;

Uniți, să fim lumini în lumea plină de nelegiuire.

Biserica-i iubită și cu un mare preț răscumpărată

Prin suferința, sângele și moartea pe lemnul crucii arătată,

De iubitul Hristos cel sfânt, Ce a purtat păcatul lumii întregi,

Crezând în El, s-o ierte de orice păcate și fărădelegi.

Biserică, veghează azi, și mâine și în fiecare zi,

Căci clipele se scurg și Mirele ce Îl aștepți cu drag va reveni;

Mai rabdă, mai rezistă în curăție și biruie păcatul,

Nu mai e mult și vei primi cununa de la Domnul, Împăratul.