Nu întotdeauna trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să mute muntele din fața noastră, ci să-I cerem doar puterea de a-l ocoli ca să ne putem continua apoi călătoria. Nu că El nu ar putea să-l mute, dar credința noastră nu s-ar maturiza, nu ar mai crește dacă nu vom înfrunta greul.
De multe ori I-am cerut Domnului să ia acel necaz din viața mea, să anuleze încercarea care părea de nesuportat, să înlăture suferința, fără să-mi dau seama că ceea ce ar fi fost mai corect era ca atitudinea mea și reacția mea să se schimbe față de acea problemă.
De cele mai multe ori circumstanțele nu se vor schimba, dar modul meu de a mă raporta la ele ar trebui să se schimbe. Acest lucru e posibil atunci când pacea lul Hristos îmi cuprinde ființa și mă inundă cu liniște, deși nu se schimbă nimic în exterior.
Am vrea să scăpăm de acele probleme, dar poate tocmai ele aduc transformarea de care uneori este atâta nevoie. Am vrea să schimbăm atitudinea, comportamentul cuiva sau să-l aducem către “binele” gândit de noi, și după multă străduință nu se petrece nimic în urma efortului nostru. Atunci, ce ar trebui să schimbăm? Atitudinea noastră în fața acestor provocări… E mult mai ușor să asistăm la schimbarea altora în loc ca noi să fim cei transformați. Să acceptăm că suntem limitați în acțiunile noastre.
Pe de altă parte trebuie să fim și conștienți că Dumnezeu nu este la dispoziția noastră, ca și cum noi I-am porunci, iar El să împlinească. Tocmai de aceea, să ne aplecăm cu smerenie și supunere față de orice greutate vom întâmpina și să ne rugăm spre a ne da puterea acceptării eșecului la fel ca și a succesului, a înfrângerii ca și a biruinței, a unui răspuns neașteptat sau poate târziu ca și a unui răspuns mult dorit la rugăciune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea ta