Vis îngenuncheat

Încă o cruce am mai adăugat în cimitirul vieţii mele. Privind în trecut văd multe altele şi mă

întreb: oare câte vor mai fi până la sfârşit? Tutuşi Biblia spune că  este „Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta. Mai bună este întristarea decât râsul, căci, prin întristarea feţei, inima se face mai bună.”(Eclesiastul 7.2-3) Cam greu să cred acest lucru, dar în adâncul inimii ştiu că este adevărat şi că se va adeveri la un moment dat.

Cruci lângă cruci..renunţări, înfrângeri, zdrobiri, care dor, care se vindecă greu, care se vor alinate şi care cu greu vor fi uitate. Da, omul este făcut ca să sufere precum este scânteia făcută să zboare.

De ce îngăduie totuşi Domnul răstignirea dorinţelor nostre, bune în aparenţa lor? Nu am găsit un răspuns potrivit. Aş zice că poate vrea să nu slujim acelui vis şi să rămânem in dependenţă deplină de El, sau poate ca să îi înţelegem şi să îi ajutăm pe cei care vor trece prin situaţii similare, poate pentru a ne smeri, să nu ne legăm inima de lucrurile de pe pământ, poate să recunoaştem că El este de ajuns. Dar, aş putea eu oare să ştiu cu adevărat de ce?

„Ştiu, Doamne, că judecăţile Tale sunt drepte: din credincioşie m-ai smerit.”(Psalm 119.75)

Crucea înseamnă când am mai pus capăt unui vis omenesc, atunci când împlinirea lui moare in inima şi gândul meu, când mi-aş fi dorit să devină real , dar El spune NU.  E natural să avem vise a căror împlinire depinde de voia Domnului. Uneori ne luptăm pentru a le împlini, ne zbatem, alergăm, ne rugăm şi totuşi după o vreme constatăm cu tristeţe că a fost în zadar. De ce? Nu ştiu. El dă voinţa şi tot El dă şi înfăptuirea.

Când voia mea se intersectează cu voia Lui, cineva trebuie să moară, iar acel cineva este însuşi eul meu. Nu am cum să ştiu mai dinainte dacă voia Lui va fi aceeaşi sau diferită de a mea, de aceea îmi este tare greu când ele se intersectează.

Cu toţii am vrea să avem tăria de a lăsa în urmă acest cimitir al dorinţelor îngropate. Domnul Dumnezeu ne poate da noi vise pe care le poate şi împlini. Este un drum greu, plin de obstacole, de renunţări, de gust amar. Acum nu le înţeleg şi privesc totul în chip întunecos şi în parte, dar am nădejdea că va sosi ziua în care voi vedea faţă în faţă şi pe deplin.

Un lucru îl cer de la Domnul: să îmi dea putere pentru ziua de azi, ca să pot accepta ce se întâmplă şi să pot privi înainte. El a promis că nu îmi va da mai mult decât pot duce şi această promisiune îmi dă siguranţă.

Am mai înţeles însă să mă încred în Dumnezeu în întuneric pentru ceea ce nu înţeleg şi pentru ceea ce mi se pare fără sens. De asemenea, am primit mângâierea lui Dumnezeu şi odată cu ea şi puterea de a-i mângâia pe alţii. Trebuie ca orice înfrângere să nască în noi şi lucruri bune, chiar dacă nu le putem vedea imediat.

De aceea, nu îţi pierde credinţa! El este în control şi, dacă te afli în cuptor,  nu va permite flăcării  să ardă mai mult decât pentru a te curăţi şi desăvârşi!