marți, 28 mai 2013

Ajutor dezinteresat

"Intr-o seara, un tanar se intorcea acasa. Dar, din cauza intunericului ce se lasase, s-a impiedicat de un bolovan si, cazand, s-a lovit destul de tare. Suparat foc, a plecat mai departe, dar un gand nu-i dadea pace. Ce cauta ditamai bolovanul in mijlocul drumului si cum de nu l-a vazut la timp ? Aoleu, dar daca mai trec si alti oameni si patesc la fel ca el ? Chiar in acea clipa, tanarul s-a oprit si, cu toate ca se lovise destul de tare si se grabea sa ajunga acasa, a facut cale intoarsa pana la bolovanul cu pricina pe care l-a impins la marginea drumului. Acolo putea sa stea oricat, ca nimeni nu s-ar mai fi impiedicat de el. De-abia acum, tanarul nostru a plecat linistit si multumit spre casa. Rana pe care i-o pricinuise cazatura il durea parca mai putin acum, cand stia ca i-a scapat, poate, si pe altii de la o suferinta ca a lui.  "
 Sa stii sa te gandesti si la ceilalti, inseamna sa stii sa traiesti. Bucuriile celor de langa noi trebuie sa fie si bucuriile noastre, iar durerile si necazurile lor, trebuie sa ne doara si pe noi. Decat sa ne purtam fiecare de grija, mult mai bine ar fi daca fiecare ar avea grija de ceilalti.
 Te-ai intrebat vreodata daca n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe care tanarul a dat la o parte bolovanul ? Fara sa il cunosti, fara sa te cunoasca, fara sa astepte vreo multumire, omul acela ti-a facut un bine.

miercuri, 15 mai 2013

Purtarea unui jug

“Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.
Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”(Matei 11.28-30)
Jugul, prin definitie este un dispozitiv pus pe grumazul animalelor care trag la car sau plug. Astfel dar, insemana sa ai capul plecat, sa nu mai urmezi propria voie, sa fii condus, dar nu de tine.
Jugul lui Hristos insemana smerenie si blandete a inimii dobandite prin asculatare deplina de El si care duce la odihna sufletului.
Domnul Isus ne face o chemare: sa mergem la El pentru ca El este sursa odihnei sufletului si sa trecem apoi la al doilea pas, sa luam  jugul Sau, prin implinirea Cuvantului pe care ni l-a dat pentru a gasi aceasta odihna. “Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele” (1 Ioan 5.3). Atunci cand esti eliberat de jugul robiei pacatului, sarcina pe care trebuie sa o porti nu mai este o greutate. Sa-I urmam pilda.
M-am intrebat de ce mai este necesar un jug pentru acela care deja este trudit si impovarat? Pentru fiecare din noi jugul Sau se poate potrivi intr-un mod particular. Din moment ce El ne cunoaste puterea, nu va pune asupra noastra o sarcina imposibil de purtat. Asa cum vointa animalului de lucru este infranta prin purtarea acestui jug si provocat sa poarte o sarcina  fara voie, neputand sa o ia la stanga sau la dreapta, iar fiecare pas ii este condus de cel care il mana, la fel este si cu purtarea jugului lui Isus de catre credincios.
“Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!”, când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.”(Isaia 30.21)
Am mai gasit ceva scris, ca “Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui. Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz”(Plang Ieremia 3.27-28)
Nu stiu cum il simti tu ca si tanar, dar daca Domnul il pune pe grumaz inseamna ca este un lucru necesar. Acea povara intr-o zi iti vei da seama ca a meritat sa fie dusa pana la capat. Nu vorbesc de povara pacatului. “Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.”(Romani 6.12) Spun despre lucruri pe care trebuie sa le tii sub control, sa nu fii la fel ca si cei din jur, sunt lucruri care te fac deosebit(a) si diferit(a) de ceilalti. Se poate ca acest lucru sa provoace frustrare sau discomfort. Sa mergi contra curentului nu va fi niciodata usor, dar este unica cale inspre o viata de biruinta. Roaga-te sa poti purta acest jug cu mai mult curaj, in curand ii va lua locul o cununa.

vineri, 10 mai 2013

Muzica pentru suflet

Recomand ascultarea cd-ului cu muzica pentru suflet "Domnul este Pastorul meu". Cantecele lui Cristian Dragomir de pe acest album le puteti si comanda pe site-ul Chris Ierusalim.
O scurta prezentare a albumului mai jos:

sâmbătă, 4 mai 2013

Sa te cobori mai mult

“A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?”
Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.”
 Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.”
„Doamne”, I-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!”
Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.”
Căci ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: „Nu sunteţi toţi curaţi.”
După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu?
Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci sunt.
Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.
Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.
Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis.
Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.”( Ioan 13.
Sa te cobori astfel incat sa nu iti pierzi demnitatea; respectul il poti castiga prin coborare.
Sa renunti la tine, sa faci voia altcuiva, sa nu iti placi tie insuti…zdrobirea prin smerenie ne-a invatat-o chiar Domnul Isus…..prin acceptarea voi Sale impotriva vointei noastre uneori.
 “Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.”(Galateni 6.2)
Nu trebuie sa te impovareze grijile si durerile altuia, astfel incat sa fii doborat chiar tu. Sa iti pese de aceste lucruri , sa incerci sa gasesti o rezolvare si daca poti sa fii tu insuti rezolvarea.
Se poate ca cei din viata ta sa nu iti inteleaga atitudinea, schimbarea, renuntarea de sine…lui Petru i s-a parut ceva ciudat si nu a putut intelege atunci ceea ce Domnul Isus intentiona sa-i invete.
“Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.”
Frumusetea este ca inca te poti cobori…mai dificil este  atunci cand esti deja jos si nu ai unde sa cobori; totusi exista orisicand un loc mai de jos pentru fiecare. Gaseste-l si vezi cine are nevoie de aceasta umila slujba  a ta.
Este una dintre ultimele  lectii pe care Domnul Isus le-o da ucenicilor, spre a fi urmata pentru totdeauna. Nu a folosit o pilda ilustrativa, ci s-a dat ca pilda pe Sine Insusi, ca dovada a importantei pe care si noi trebuie sa o acordam acestui fapt.
“El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.
La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” (Filipeni 2.6-11)

miercuri, 24 aprilie 2013

Trebuie doar sa iti deschizi ochii

Se intampla de multe ori sa privesti prea mult la tine insuti, spre tine insuti sau la situatiile cu care te confrunti, dar  mai putin in jurul tau.
Este primavara! Corcodusii sunt invesmantati ca o mireasa gata de sarbatoare. Cele mai vii culori si dulci miresme le poti simti in acest timp; zumzet de harnice lucratoare printre flori si triluri felurite printre crengi proaspat infrunzite. Deschide-ti ochii. E atata frumusete in ceea ce Dumnezeu a creat si recreeaza in fiecare an si zi. Fiecare primavara vesteste un inceput nou, la fel poate fi si viata ta. Si, in locul unui duh mahnit…o inima vesela, in locul unei fete triste...un chip plin de speranta, in loc de nemultumire pentru ca nu poti dobandi ce doresti...o inima recunoascatoare fata de de Acela care ti-a daruit tot ceea ce ai acum.
“Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus. Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării şi se aude glasul turturelei în câmpiile noastre.”( Cantarea Cantarilor 2.11-12)


luni, 15 aprilie 2013

Coreea de Nord- tara persecutiei

Deoarece am primit aceste informatii, mi s-a parut potrivit sa vi le impartasesc si voua, celor care poate nu cunoasteti problemele cu care se confrunta populatia din Coreea de Nord si in general crestinii de acolo. De peste 10 ani, Coreea de Nord ocupa primul loc in clasamentul tarilor persecutate. Sa nu incetam a-I multumi lui Dumnezeu pentru binecuvantarea de a ne fi nascut in tara noastra si sa ne rugam si pentru fratii nostri de credinta din aceste lagare.

   COREEA DE NORD
                              ( vazuta din marturii)
-         se afla in estul Asiei
-         are o populatie de 20 milioane locuitori, din care 400 000 sunt crestini
-         religia oficiala : ateism
-         forma de guvernare: dictatura comunista
-         15 aprilie este Ziua Soarelui, ziua de nastere a intemeietorului dictaturii comuniste in Coreea de Nord(Kim-Il Sung)., ziua cea mai grea pentru crestinii din Coreea de Nord
-         15 apriie 1912 este inceputul erei nord-coreene
-         Coreea de Nord mai este numita si ,,iadul de pe pamant”
1.      TURISTII
-         Niciun om nu poate intra in Coreea de Nord fara aprobari speciale
-         Orice turist va fi insotit tot timpul de un  ,,traducator”, care va avea controlul asupra lui
-         Niciun turist nu poate merge unde vrea prin Coreea de Nord, decat acolo unde-i permite insotitorul
-         Fotografiatul si filamtul este permis doar in locurile stabilite de oficialii din Coreea de Nord
-         Nu au voie sa vorbeasca cu Coreeni
-         Nu au voie sa detina telefoane mobile. La aeroport preda telefonul, primeste un bon,,si apoi la plecarea din tara il primeste.
2.      POPULATIA  (la modul general)
-         20 milioane locuitori, dintre care peste un milion sunt soldati
-         Coreenii nu au voie sa circule dintr-un oras in altul , decat cu aprobari speciale
-         In fiecare casa sunt tablouri cu Kim Il-sung si Kim Jong -Il. Tablourile fiind cele mai pretioase si  protejate valori din casa
-         Fiercare  om trebuie sa poarte insigna cu Kim Il-sung
-         Orice om care nu se inchina ,,liderului suprem’’,care refuza sa participe la ceremonii in cinstea lui sau  care nu respecta regulile impuse de guvern,este considerat inamic si va ajunge in lagar sau inchisoare
-         In fiecare casa trebuie sa functioneze  tot timpul radioul,Oprirea lui este interzisa, eventual poate fi dat incet
-         In fiecare casa sunt receptoare, prin care conducerea vorbeste  cetatenilor
-         Sunt total decuplati de la ceea ce se intampla in lume, in afara Coreei, Cei mai multi dintre ei nu stiu ca omul a ajuns pe luna.
-         Coreenii au voie sa paraseasca tara( au voie sa mearga in China) doar cu aprobari speciale si cu garantarea intoarererii. Daca nu se intorc in tara, 7 rudenii apropiate vor fi executate
-         Coreenii nu au masini ca si propietati personale, Sunt foarte putine masini in Coreea de Nord, iar cei care au masini, le-au primit ca semn ca sunt favoritii liderului, le-au primit de la lider cadou.
-         Oamenii nu au voie sa asculte post de radio strain ( Coreea de Sud emite pt cei din Coreea de Nord). Daca sunt prinsi ca au ascultat, sunt considerati inamicii statului, si toata familia merge in lagar sau inchisoare
-         Salariul mediu in Coreea de Nord este de aprox 75 $ / luna( 900$ / an). Asta, in timp ce fostul presedinte  Kim Jong-Il cheltuia 700 000 $ pe an , pe coniac de lux,
-         Sunt extrem de saraci, si multi dintre ei se hranesc cu radacini, iarba si scoarta de copac, iar unii au ajuns sa manace cadavre umane
-         Intre 1990- 1995 , aprox 2-3 milioane de coreeni au murit de foame
-         Dintre cei putini care resusesc sa fuga in China ( in Coreea de Sud e imposibil), cei mai multi sunt prinsi de patrulele chineze si repatriati( asta insemna lagar pe viata sau executie); o parte din ei sunt abordati de  ,,patroni” si li se promite  loc de munca, numai ca locul de munca pt femei este prostitutia iar pt barbati este munca pt traficantii de droguri sau infractori; o parte stau ascunsi cu  teama sa nu fie prinsi; iar o parte din ei pornesc pe TRASEUL ASIATIC. Este un traseu secret, prin care  strabat China,trec in Laos ( atat China cat si Laos trimit inapoi in Coreea de Nord pe fugari) si apoi ajung in Tailanda, unde pot cere azil,,si de acolo ajung in Coreea de Sud, America sau Europa. Traseul Asiatic  este de 3200 de km, care sunt strabatuti cu trenul ( ascunsi in tren)  aprox 40 de ore, si  pe jos, prin junga , mlasini si paduri, fugarii riscand sa fie prinsi sau sa-si piarda viata datorita drumului anevoios.Aprox 15 mii de coreeni au parcurs acest traseu.
-         In Phenian sunt 4 ,,biserici de prezentare”: una ortodoxa, una catolica si doua protestante,,,Acolo sunt dusi turistii pt a le vizita, si a intelege ca religia e libera in Coreea de Nord
 -     Religia oficiala se numeste Juche, care se bazeaza pe un fel de pervertire a trinitatii,  si anume Kim Il-Sung este considerat dumnezeu tatal, Kim Jong-Il este dumnezeu fiul, iar spiritul religiei juche este cel care ii uneste pe nord coreeni. 

3.CRESTINII
  -   Inainte de 1945 aproape 50 % erau crestini
 -   Phenianul era numit Ierusalimul estic
 -    Intre 1945- 1950 a fost ucisi toti liderii crestini care au fost gasiti
 -   Se estimeaza ca in prezent in Coreea de Nord sunt aproximativ 400 000 de crestini, care fac parte din Biserica subterana
 -  Crestinii sunt considerati ,, cea mai mare amenintare impotriva statului”
 -    Un om daca este prins cu Biblia, are doua variante : 1, este exacutat, si 2, dus in lagar impreuna cu toata familia. Multe executii se fac in public
 -     Crestinismul este interzis cu desavarsire.Orice om care este gasit practicand credinta in Isus este destinat lagarelor
  -   In lagar crestinilor li se interzice sa priveasca in sus si mai ales inspre cer, pentru ca de acolo le vine superstitia lor (credinta). Sunt obligati sa umble intotdeauna cu capul in pamant.
 -   Unii nord coreeni trec granita ilegal in China si acolo se convertesc, apoi se intorc cu orice risc sa le spuna celor de acasa despre credinta. O femeie a memorat toata epistola dupa Romani, pentru ca nu putea duce cu ea Biblie in Coreea. Daca sunt prinsi la intoarcere, prima intrebare care li se pune la interogatoriu este daca in China s-au intalnit cu misionari
 -   Crestinii din Coreea de Nord se roaga pentru cresitinii din afara tarii pentru ca considera ca acestia sunt prinsi de materialism si se racesc spiritual.
-    Crestinii din Coreea nu cer sa ne rugam pentru ei ca sa fie scapati, ci sa aiba indrazneala sa Il marturiseasca pe Cristos.
-   In Coreea de Nord,in fiecare an aproximativ 10 000 de crestini platesc cu viata pretul credintei lor in Isus, devenind martiri
- 2013 este al 11-lea consecutiv decand Coreea de Nord ocupa primul loc in clasamentul persecutiilor
  
  4.LAGARE
 -     Unele sunt foarte mari, aprox 50/40 km, sunt in munti si sunt pazite de soldati cu arme si caini, si incercuite cu garduri cu curent.
 -      Se lucreaza in mine, la facut ciment, etc,,,fara sa aiba vreun echipament de protectie
 -      Unii sunt condamnati pt un timp limitat( mai scurt sau mai lung, iar altii pt toata viata), Foarte putini reusesc sa supravietuiasca, chiar daca au doar 2 ani de condamnare
 -       In prezent sunt aprox 200 000 de oameni inchisi in lagare
 -       Programul de lucru este de la 4-20, 7 zile pe saptamana, cu doua pause. Iar de la 20-22 este program de reeducare( Acesta este programul oficial, da cel real este mult mai incarcat). Reeducarea inseamna memorarea discursurilor liderilor, In caz ca nu reusesc sa memoreze,,nu se culca pana nu memoreaza,
 -       Barbati, femei , copii,,toti sunt scosi la muca
 -       Femeile sunt violate regulat
 -       Multi nu stiu de ce sunt in lagar. Sunt luati de pe strada, din casa si dusi in lagar, fara sa fie judecati,sau sa li se spuna care-i vina
 -       In Coreea de Nord se aplica regula TREI GENERATII introdusa de Kim Il-sung. Daca cineva este considerat inamicul statului, este dus in lagar el si trei generatii care au legatura cu el, inclusiv tot neamul,,pt ca sa se distruga complet samanta inamicului.
-     Dupa ultimele estimari, in lagare sunt  intre  60 000- 80 000 de crestini,
    
  CUM SE MOARE IN LAGAR
 -   Peste 2 milioane de oameni au murit in lagare. 1,6 milioane au murit doar in timpul lui Kim Il-sung
1.Jumatate din cei ce mor, mor de foame.
 - mancarea oficiala pe care o primesc in lagar este 200 g faina de porumb fiarta cu apa si  sare, mancarea pe zi. Portia asta o primesc daca reusesc sa-si indeplineasca toate sarcinile,,,si se scade din ea in functie de cat si-au indeplinit
 - Pt a nu muri de foame, mananca sobolani, serpi,broaste,insecte , râme( ne preparate) si chiar  boabe de porumb din excrementele animalelor
 2.  Mor in urma bolilor.
 - Prizonierii au dreptul doar la un schimb de haine, indiferent de temperatura de afara sau de durata condamnarii.
 - Nu au sapun
 - Au voie sa se spele intr-o luna de trei ori pe fata
3. Mor in urma torturilor si a batailor
 - Bataile si torturile pana la moarte, sunt  actiuni cotidiene
 - ,, am vazut o fata care a fost prinsa ca a furat cateva boabe de porumb pt a le manca,,si a fost batuta pana a murit”
 - ,, Am vazut oameni batuti cu bate pana le-au sarit ochii din cap”-
 -   Torturile la care sunt supusi crestinii in lagare sunt de neimaginat si nerecomandat sa fie prezentate
  4. Mor prin executii
 -  Cand cineva este executat, sunt adusi mai multi prizonieri sa asiste la executii, pt a intelege ca nu-i de joaca cu sistemul din lagar
 -   Cand sunt exacutati parintii ( unul sau ambii) , copiii indifferent cat de mici sunt, sunt obligati sa priveasca  executile
  5. Mor in testele chimice si biologice
 - In lagare se testeaza armele chimice si biologice pe prizonieri
 - ,, am vazut o famile intreaga pusa la teste, parinti si copii. A vazut cum se sufocau; am vazut cum parintii se luptau in disperare sa faca respiratie la copii; am vazut cum mor in chinuri groaznice”.

          Sa ne rugam pentru aceste suflete care sufera in timp ce noi nici macar nu ne putem imagina grozavia tragediilor petrecute.

duminică, 7 aprilie 2013

Parfumul unui trandafir

Omul aprins de focul Duhului Sfant va aprinde si el sufletele altora. Si cu cat vasul fiintei sale este mai curat, cu atat mireasma lui Dumnezeu se va revarsa spre altii inaltandu-i si sfintindu-i pe toti cei ce se ating de el. Oricine sta langa un astfel de trandafir sfant, imprumuta si el ceva din parfumul ceresc pe care Dumnezeu il da unei astfel de creaturi alese. Poetul Saadi a scris undeva asa: “Mergeam pe un drum si jos am vazut o frunza care mirosea a trandafir.
-Frunza,- i-am zis eu- tu esti trandafir?
- Nu, - mi-a raspuns ea- dar am stat langa un trandafir!...”
Doamne, daca noi am stat vreodata langa un trandafir al Tau, -am luat si noi ceva din parfumul lui?Va doresc tuturora sa aveti astfel de ocazii sfinte de a sta aproape de trandafirii Domnului si sa preluati din mireasma lor placuta.

marți, 26 martie 2013

Din sfaturile parintelui Porfirie

     
Sa nu te indignezi, nici macar in tine, pentru nici o acuzatie nedreapta ce ti s-ar aduce. Este un lucru rau. Si raul incepe prin ganduri rele. Cand te amarasti si te indignezi, fie doar cu gandul, iti strici atmosfera duhovniceasca. Impiedici Sfantul Duh sa lucreze si ingadui diavolului sa mareasca raul. Tu trebuie sa te rogi totdeauna, sa iubesti si sa ierti, alungand de la tine orice gand rau."
"Nu trebuie sa-ti duci lupta crestineasca cu predici si contestatii, ci cu o adevarata iubire ascunsa. Cand contestam, ceilalti reactioneaza. Cand ii iubim sunt miscati si-i castigam. Cand iubim, credem ca noi le oferim ceva celorlalti pe cand, in realitate, intai ne oferim noua insine. Iubirea cere sacrificii. Sa sacrificam cu umilinta ceva de-al nostru, care in realitate este al lui Dumnezeu."
"Sa te rogi fara neliniste, in pace, cu incredere in grija si iubirea lui Dumnezeu. Nu te osteni cand te rogi. Sa-l rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.
"Sa fim smeriti, insa sa nu vorbim de smerenie. Vorbirea despre smerenie este o capcana a diavolului, care aduce cu sine deznadejdea si delasarea, in vreme ce adevarata smerenie aduce cu sine nadejdea si lucrarea poruncilor lui Hristos.[...] Roaga-L pe Dumnezeu sa-ti trimita sfanta smerenie. Nu pe aceea care spune 'sunt cel din urma, sunt nimic.' Aceasta e smerenie diavoleasca. Smerenia cea sfanta e dar de la Dumnezeu. Nu provine din stradaniile noastre. Pregateste-te si cere-I lui Dumnezeu acest dar sfant."
"Deschide-ti inima cu simplitate, nesilit, spontan, inaintea Domnului nostru.[...] Sa fii placut. Sa iubesti tacerea, pentru ca doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe putine, dar cu miez. Sa iubesti osteneala trupului si oboseala, fiindca acestea intaresc trupul si sufletul deopotriva.[...] Tacerea sa-ti fie tainica, adanc in inima. Nu-ti vadi tacerea sa o priceapa toti. Spune doua-trei cuvinte, dar launtric nu conteni a te ruga Domnului pentru toti."
"Sa spui mereu adevarul. Sa faci totul cu calm. Sa te rogi pentru a deveni mai bun."
"Sa faceti mereu binele, fiindca altminteri e vai de voi!"
"Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. Corect e sa te intereseze nu daca ei te iubesc, ci daca tu Il iubesti pe Hristos si pe oameni. Doar astfel sufletul iti este implinit."
"Sa-L rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.[...] In rugaciunea ta sa-I ceri lui Dumnezeu sa se faca voia Sa pentru tine. Acest lucru iti este cel mai de folos."
"Zadarnicie e tot ce iei din egoism. Vesnicie este tot ce dai din iubire. Iar cea mai generoasa vesnicie este sa primesti cu iubire, pentru a darui bucuria reciprocitatii aceluia ce ti se ofera cu iubire."
"Cand te rogi pentru un om pe care il muncesc patimi pacatoase, sa nu i-o spui, fiindca diavolul va afla si va ridica indarjire in sufletul tau si astfel rugaciunea ta nu va da rod. Sa te rogi pentru acel om in taina, si astfel rugaciunea ta il va ajuta."
"Sa nu te necajesti, mai, niciodata. Hristos a inviat ca sa ne dea multa iubire si bucurie, inca de pe acum. Asadar, de acum sa incepem sa participam tot mai intens la ziua luminata a Imparatiei iubirii lui Hristos, unde nu se insereaza niciodata."
"In taina imbratiseaza-ti in inima-ti intreaga obste si intreaga Biserica. Nu te lupta cu ceilalti, nici nu incerca sa faci sa dispara sau sa corectezi cusururile celuilalt. Iubeste-l asa cum e, cu defectele sale. Domnul se va ingriji de acestea. Sa-ti sfintesti tacerea, sa nu fie neroditoare."
"Nu mi-e frica de iad si nu ma gandesc la rai. Ii cer numai Domnului sa fie milostiv cu toata lumea si cu mine."
"- Cuvioase, spuneti ceva despre viata duhovniceasca.
- Oricine nu se pocaieste, va fi pierdut.
- Acesta e un cuvant greu, cuvioase.
- Ti-l voi spune inca o data: 
oricine nu se pocaieste va fi pierdut."
"Mai intai iarta-i pe aceia care te intristeaza."
"Fii atent, caci trebuie sa ne luptam pana cand ne vom da ultima suflare. Fii cu bagare de seama."
"Sa nu stai in spatii inchise, ci sa iesi in mijlocul naturii."
 "Iubiti-l pe Hristos . Hristos este totul, este izvorul vietii. Toate cele frumoase salasluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristetea, melancolia, mânia, supararea, amintirea ranilor ce le-am primit în viata, a greutatilor si a ceasurilor de agonie. Iubiti-L pe Hristos si sa nu vreti nimic în locul iubirii Lui".
"De nu va veti reveni si nu veti fi precum copiii, nu veti intra în împaratia cerurilor".
"Manastire poate fi si casa ta, numai sa vrei. Nu e cu nimic diferita de o manastire. Este de-ajuns sa faci ce-ti spun. Nu locul face manastirea, ci felul in care vietuiesti. Du-te acum, roaga-te si fii rabdator in toate".
"Sa nu incerci sa arunci relele din tine in exterior ci, mai bine, deschide-ti poarta sufletului spre a primi Lumina care este Hristos, si-atunci se vor risipi si negurile ce s-au instapanit in tine".
"Fiule, de Hristos trebuie sa ne apropiem nu de teama ca nu stim ce va fi dupa ce vom muri. Lui Hristos trebuie sa-I deschidem inimile noastre si, asa cum tragem perdeaua, lasand soarele sa intre in casa, trebuie sa-L lasam si pe Hristos sa vina la noi si sa-L iubim cu iubire adevarata. In felul acesta ne putem apropia cel mai bine de El".
"Ascultarea aduce smerenia; smerenia discernamantul; discernamantul aduce vederea cu duhul, iar aceasta din urma aduce inaintevederea".
"Trebuie sa-ti spui mereu acestea: "Doamne, cei ce se indeparteaza de Tine se pierd." Noteaza-ti aceste cuvinte, ca sa le tii minte, caci sunt pline de inteles."
"Sa fii bun si ascultator. Sa ai rabdare cu ceilalti, sa nu te necajesti, sa nu fii prea sensibil, sa fii destoinic in munca ta. Sa nu vorbesti la serviciu prea mult despre lucruri religioase, daca nu esti intrebat. Sa fii un exemplu demn de urmat, in drumul spre Hristos."
"Te povatuiesc sa ai mereu dragoste pentru toti. In primul rand dragoste apoi toate celelalte."
"Trebuie sa iubim cu inima curata si tot astfel trebuie sa ne rugam."
"Nu vreau sa te apropii de Dumnezeu din pricina ca te temi de moarte. Vreau sa te apropii de El cu multa dragoste. Acesta este lucrul cel mai de seama, fiule."
"Cand uneori incepe sa-ti fie frica, asa cum spui, aceasta se intampla din pricina ca nu Il iubesti indeajuns pe Hristos. Asta e totul."
"Sa te rogi si sa iubesti. Sa-L iubesti pe Dumnezeu si sa-i iubesti si pe semenii tai. Nu vezi cate poate face dragostea lui Hristos? Sa nu te intrebi in sinea ta daca te iubesc ceilalti. Daca-i iubesti tu primul, sa stii ca atunci si ei te vor iubi deopotriva."
"Ca sa fii iubit de ceilalti, mai intai trebuie sa-i iubesti tu."
"Cand se revarsa asupra noastra Harul cel dumnezeiesc, rugaciunea noastra devine cu totul curata. Sa te rogi neincetat, zi si noapte, chiar si cand dormi in pat."
"Oricat ai fi de obosit sa nu uiti niciodata, seara inainte de culcare, sa faci rugaciunile de seara."
"Sa nu te rogi lui Hristos sa-ti ia bolile, ci sa dobandesti pacea, lucrand rugaciunea mintii si fiind rabdator. Astfel vei avea mare folos".
"Roaga-te si nu te supara. Roaga-te si fii rabdator."

joi, 21 martie 2013

Psalmii.. .o colectie pentru un suflet insetat


         Cand iti plange sufletul, cand te dor amintirile, cand simti ca trebuie sa vorbesti cu Dumnezeu si nu stii cum, cand simti ca ai ajuns la niste concluzii si nu stii cum sa te exprimi, apeleaza la psalmi...Dumnezeu ne-a binecuvantat cu aceste ganduri care adesea reflecta exact ceea ce gandim si noi de multe ori, chiar daca in situatii diferite si in perioade diferite de acelea in care au fost scrisi.
Am extras doar cateva versete care va vor convinge de acest lucru....Da, "Cuvantul Tau este cu totul incercat, si robul Tau il iubeste."(Psalm 119.140)
            “Doamne, auzi-mi glasul dimineata! Dimineata eu imi indrept rugaciunea catre Tine, si astept.”(psalm. 5.3)
“Tu auzi rugaciunile celor ce sufar, Doamne! Le intaresti inima, iti pleci urechile spre ei”(Psalm 10.17)
“Pana cand, Doamne, ma vei uita neincetat? Pana cand Iti vei ascunde Fata de mine? Pana cand voi avea sufletul plin de griji, si inima plina de necazuri in fiecare zi?”( psalm 13.1-2)
“Dar, in stramtorarea mea, am chemat pe Domnul, si am strigat catre Dumnezeul meu; din locasul Lui, El mi-a auzit glasul, si strigatul meu a ajuns pana la El, pana la urechile Lui.”( psalm 18.6)
“Nadajduieste in Domnul! Fii tare, imbarbateaza-ti inima si nadajduieste in Domnul!”(Psalm. 27.14)
“Binecuvantat sa fie Domnul, caci asculta glasul rugaciunilor mele.””(Psalm 28.6)
“Binecuvatat sa fie Domnul, caci si-a aratat indurarea fata de mine: parca as fi fost intr-o cetate intarita. In pornirea mea nechibzuita, ziceam: “Sunt izgonit dinaintea Ta!” Dar Tu ai auzit glasul rugaciunilor mele, cand am strigat spre Tine.”(Psalm 31.21-22)
“Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, increde-te in El, si El va lucra.”
“Taci inaintea Domnului si nadajduieste in El.”
“Domnul intareste pasii omului cand ii place calea lui, daca se intampla sa cada, nu este doborat de tot, caci Domnul il apuca de mana. Am fost tanar si am imbatranit, dar n-am vazut pe cel neprihanit lipsit, nici pe urmasii lui cersindu-si painea.”(Psalm 37.5,7,23-25)
“Sunt fara putere, zdrobit cu desavarsire; tulburarea inimii mele ma face sa gem. Doamne, toate dorintele mele sunt inaintea Ta, si suspinurile mele nu-ti sunt ascunse.”(Psalm 38.8-9)
“Doamne, Dumnezeule multe sunt minunile si planurile Tale pentru mine; nimeni nu se poate asemana cu Tine.”(Psalm 40.5)
“Pentru ce te mahnesti, suflete, si gemi inlauntrul meu? Nadjduieste in Dumnezeu, caci iarasi Il voi lauda; El este mantuirea mea si Dumnezeul meu.”(Psalm 42.5)
“Eu ma voi lauda cu Dumnezeu, cu Cuvantul Lui, da, ma voi lauda cu Domnul, cu Cuvantul Lui. Ma incred in Dumnezeu si nu ma tem de nimic: ce pot sa-mi faca niste oamneni?’(psalm 56.10-11)
“Popoare, in orice vreme, incredeti-va in El, varsati-va inimile inaintea Lui!”(Psalm 62.8)
“Dar eu catre Tine imi inalt rugaciunea, Doamne, la vremea potrivita. In bunatatea Ta cea mare, raspunde-mi, Dumnezeule si da-mi ajutorul Tau!”(Psalm 69.13)
“Imi este mahnit duhul in mine, imi este tulburata inima inlauntrul meu.”(psalm 143.4)
“Oridecate ori  zic: “Mi se clatina piciorul!” bunatatea Ta,Doamne, ma sprijineste totdeauna. Cand ganduri negre se framanta cu gramada inlauntrul meu, mangaierile Tale imi invioreaza sufletul. ”(Psalm 94.18-19)
“Cum se indura un Tata de copii lui, asa se indura Domnul de ceice se tem de El. Caci El stie din ce suntem facuti; Isi aduce aminte ca suntem tarana. Omul! Zilele lui sunt ca iarba si infloreste ca floarea de pe camp.”(Psalm 103.13-15)
“Este spre binele meu ca m-ai smerit, ca sa invat orinduirile Tale.”(Psalm 119.71)
“Cuvantul Tau este o candela pentru picioarele mele si o lumina pe cararea mea.”(Psalm 119.105)
“In ziua cand Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai imbarbatat si mi-ai intarit sufletul.”( Psalm 138.3)