Atât de mici

 Cât de mici suntem! Atât de mici! Și totuși trăim de parcă am moșteni pământul și nu l-am mai părăsi
vreodată… Adesea doar un eveniment deosebit ne mai trezește la realitatea condiției noastre umane.

Ne credem fii de Dumnezeu, dar uităm că El este și Creatorul. Vorbim cu prea multă ușurătate despre El și cu El, ca și cum am fi egali. Cerem lucruri prea mari și suntem convinși că El ar trebui să facă precum am cerut. Nu ne mai înfioară sentimentul că El este Dumnezeu, iar noi doar niște făpturi create, asemenea unor boabe de nisip în comparație cu mărimea Sa. Ne mai vedem starea de om creat sau am uitat demult cine suntem cu adevărat?

Cine sunt eu? Ce pot face doar prin propria mea putere? Nimic nu sunt. Tu, Doamne, ești totul. Ajută-mă să mă pot vedea pe mine în raport cu tine și să îți pot da slava cuvenită prin trăirea mea! Să îmi pot vedea starea decăzută în comparație cu sfințenia Ta!

Și este adevărat că Domnul ne numește fii, dar să și luăm aminte la ascultarea de El asemenea unor fii adevărați. Nu cumva avem o îndrăzneală prea mare, iar teama de El este departe de noi?

Dacă am vedea pe Domnul și sfințenia Sa, am observa cât de departe suntem de El, cât de mici.

Iov are parte de revelația divină când remarcă: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” (Iov 42:5-6)

Isaia, deasemenea are o vedenie, în care simte prezența sfințeniei Domnului, când spune: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” (Isaia 6:5)

Iov a văzut. Isaia a văzut. Noi nu L-am văzut, dar știm că este adevărat ce au văzut ei.

Și dacă sunt așa de neînsemnat în raport cu măreția Sa, ceea ce totuși mă fascinează este că Domnul S-a aplecat spre mine, bobul de nisip din deșertul lumii acesteia și mi-a dat har. Iar dragostea aceasta neînțeleasă mă face să întreb de ce atâta îndurare, când aș fi putut așa ușor să pier?

De ce El, care este Totul, a ales să se sacrifice pentru mine? Să dea Totul pentru un nimic?

Pavel însuși  își recunoaște starea de păcătos:  „O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu.”(1 Timotei 1:15)

Cum te vezi în raport cu Dumnezeu?

Doamne, ce mare ești Tu! Mulțumesc că ai ales să dai Totul pentru nimic! Ajută-mă să îmi văd micimea, pentru ca Tu să fii înălțat! Și asemenea proorocului Ioan, să trăiesc astfel încât “El să crească, iar eu să mă micșorez!”