Indoiala lui "DE CE?"

De ce lucrurile merg in aceasta directie? De ce sunt atatea lucruri pe care le astepti si intarzie?
De ce esti asa cum esti? De ce atatea schimbari neasteptate? Folosim de ce-ul de multe ori in vorbirea nostra si in gandirea noastra.

Omul este o fiinta limitata in gandire si actiuni. El nu poate patrunde dincolo de gandurile Lui Dumnezeu.

“Oamenii nu ştiu nimic mai dinainte; totul este înaintea lor în viitor.”(Eclesiastul 9.1)

Daca ne dorim  sa fim in pielea altora este numai pentru a primi aprecierea sau confortul de care ei aparent se bucura.

Si tu ai de ce-urile tale, mergi inainte cu ele, dar la un moment dat te opresti si mai pui o intrebare. Faptul ca nu intelegi te face si mai curios si accentueaza framantarea. De ce-urile nu fac altceva decat sa alimenteze indoielile, iar acestea sa devina uriasi de neinvins. Ele se transforma in frustrari si framantari.

Ce-ar fi daca nu am mai insista sa primim raspunsuri si am accepta viata asa cum ne-o ofera Dumnezeu?

Nu zic ca-i rau sa ne punem intrbari, dar sa insistam cu suparare atunci cand nu primim raspuns cred ca este un lucru rau. Indoiala, deznadejdea si apasarea isi fac cu usurinta aparitia la usa celui care abandoneaza sa mai creada ca toate lucrurile au un scop in viata lui.

Cateva raspunsuri pe care Dumnezeu ni le da la “DE CE?”

-pentru ca vreau ca tu sa inveti ceva din aceasta asteptare/ lucru nedorit/ situatie imposibila;

-pentru ca gandurile si planurile Mele sunt cu mult diferite de ceea ce gandesti tu;

-pentru ca exista o finalitatea acestor situatii pe care nu le intelegi acum, dar toate sunt cu un anumit scop;

-pentru ca vreau sa Ma cauti pe Mine mai mult decat alte lucruri si sa imi ceri ajutorul;

-pentru ca infrangerea eului tau inseamna implinirea voii Mele;

-pentru ca pana la acel ideal mai am de lucrat la desavarsirea ta si a celor din jurul tau.