joi, 26 martie 2015

Un pamant roditor

Pilda semanatorului, am tot citit-o fara sa imi dau seama ca, de multe ori am fost ca si acel pamant neroditor, stancos, acoperit de spini.
„Iată, semănătorul a ieşit să semene.
Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o.
O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc.
Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat.
O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au înecat-o.
O altă parte a căzut în pământ bun şi a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul, şaizeci, şi altul, treizeci.”(Matei 13.3-8)
“Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Acesta este sămânţa căzută lângă drum.”
            Samanta cazuta langa drum. Ma gandesc de cate ori nu am inteles Cuvantul citit si am mers mai departe fara a starui in intelegerea lui? Si am plecat fara a fii cercetata de acest cuvant pentru ca, fara sa stiu, cel rau l-a rapit din inima mea. Asa de usor se intampla sa citim, nu intelegem si nu ne mai pasa…
“Sămânţa căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul şi-l primeşte îndată cu bucurie;
dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.”
            Samanta cazuta in locuri stancoase. Am ascultat un mesaj, sau o predica care m-a cercetat adanc. Am promis ca voi proceda corect de acum incolo. Poate ca au fost si lacrimi si pocainta…Totul parea ca infloreste si ca este roz, pana la o vreme cand, la primul test am cazut exact la capitolul la care am crezut ca voi fii mai puternica. Si, asemenea lui Petru, care fagaduise Domnului ca-si va da si viata pentru El, la prima tragere la raspundere…m-am lepadat.
“Sămânţa căzută între spini este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt, şi ajunge neroditor.”
             Samanta cazuta intre spini. De cate ori am auzit Cuvantul si am acceptat ca in viata de credinta trebuie sa renunt, sa ma lepad de mine si sa-L urmez pe Domnul? Totusi, la un moment dat am preluat controlul asupra vietii mele, incercand sa gasesc propriile solutii la probleme si am uitat sa-mi las grijile in seama Celui care a promis ca le va purta pentru mine. 
“Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.” (Matei 13.19-23)
              Samanta cazuta in pamant bun. Si, de cate ori am auzit, am inteles si am pus in practica Cuvantul… Iar, rodul acestor fapte s-a facut cunoscut, prin: dragoste, bucurie, pace, îndelunga răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie,blândeţe, înfrânare a poftelor.
          Un pamant roditor este nevoie sa fie bine curatit, prelucrat cu diferite unlelte, bine udat ….Pentru ca samanta Cuvantului sa incolteasca, sa creasca si sa dea rod, trebuie ca mai intai sa gaseasca un vas curat in care sa creasca. La fel Dumnezeu va face sa rodeasca  acela care a experimentat sfintirea prin zdrobire si care a a fost bine udat cu apa din Izvorul vietii. Sa fim un pamant roditor!

marți, 17 februarie 2015

Cand nu intelegi

         “Ucenicii Lui L-au întrebat: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?”(Ioan 2.9)

Sunt lucruri pe care nu le intelegem. Cine este vinovat? Cine a gresit? Unele lucruri nu pot fi schimbate si incercam sa le gasim explicatii. Omeneste gandind gasim si raspunsuri si vinovati (“omul acesta sau parintii lui”), dar Dumnezeu are o cu totul alta gandire si alte raspunsuri (n-a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui). Cand nu intelegi destinul, sa nu cauti vinovati, ci sa te intrebi ce a vrut El sa te invete?
            Unele lucruri trebuiesc  acceptate fara intrebari. „Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?”(Exod 4.11) Pentru ca  “El are milă de cine vrea, şi împietreşte pe cine vrea.”(Romani 9.18)
De regula, vina o gasim la noi insine sau la ceilalti. Dar, daca cumva nu este nici un vinovat, ci este un plan care trebuie sa se implineasca? Daca trebuie sa acceptam circumstantele vietii fara sa mai punem intrebari? Daca si raul acesta poate conduce spre un bine nestiut acum?
           Un cusur te poate ajuta sa ramai smerit sau il poti privi ca pe un complex de inferioritate. Un esec poate duce la ingenucherea eului sau la ratarea unei oportunitati. O dorinta amanata poate fi prilejul de a  astepta cu rabdare, sau se poate preface intr-o tristete profunda.
          Conteaza si ce vrei sa vezi, si ce vrei sa culegi: parfumul trandafirului sau spinii lui. 

miercuri, 21 ianuarie 2015

Pacea sufletului care nu se razbuna

       
    Ce mare este linistea cand te stii in pace cu oricine. Nu ai teama, nici spaima sau grija ca cineva ti-ar face vreun rau.  La fel este  cand stii ca si cei care odata ti-au vrut raul acum isi dau seama ca scopul lor a fost o nebunie si ca daca s-ar fi oprit la timp nu s-ar mai fi chinuit in propriul suflet. Pacea pe care o aduce iertarea nu se compara cu satisfactia razbunarii, care este doar un moment urmat insa de remuscari indelungate.
            Am vazut cum David a trait ani de zile in teroare din cauza lui Saul. S-a ascuns in munti, in pesteri, a trait ca un fugar, macar ca nu-i gresise cu nimic. Dar, duhul celui rau pusese stapanire pe Saul din cauza neascultarii fata de Dumnezeu. Totul a pornit de o vorba care a atras invidia lui Saul, si din ziua aceea “a privit cu ochi rai pe David”(1Samuel 18.9) In acelasi timp, Saul se temea de David pentru ca vedea ca Dumnezeu era cu el in tot ce facea. David ii demonstrase in repetate randuri ca nu il uraste, desi ar fi avut motive, prin faptul ca ii crutase viata atunci cand ii taiase doar o bucata din coltul hainei in timp ce Saul dormea. I-a dovedit ca vrea pacea cu el, insa Saul, desi binevoitor pe moment, pana la finalul vietii l-a urmarit pe David. Si David, macar ca era omul placut lui Dumnezeu, a fost supus unui chin sufletesc greu, pe care il descrie adesea in psalmii sai.
“El îmi va trimite izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire) Da, Dumnezeu Îşi va trimite bunătatea şi credincioşia.
Sufletul meu este între nişte lei: stau culcat în mijlocul unor oameni care varsă flăcări, în mijlocul unor oameni ai căror dinţi sunt suliţe şi săgeţi, şi a căror limbă este o sabie ascuţită.”(Psalm 57.3-4)
             Poate ca esti tentat sa raspunzi celor ce iti fac rau cu aceeasi moneda. Nu vei face decat sa aprinzi un foc. “O vorba buna potoleste mania, dar o vorba aspra atata mania.” Nu incerca sa iti faci dreptate de unul singur. Lasa asta in grija Domnului. Nu cumva sa fii judecator al celui ce ti-a gresit. Lasa judecata si rasplata in grija Celui de sus. David asa a facut. Nu s-a razbunat, ci a lasat pe Dumnezeu sa-i faca dreptate.
            Sa ierti este o virtute si dovedeste tarie de caracter. Sa te razbuni inseamna lasitate si un caracter slab.
            Domnul sa ne dea o inima plina de bunatate, gata sa ierte si sa iubeasca oricand!

joi, 15 ianuarie 2015

A fi crestin...

                                 de Gavriil Stilharul
A fi crestin inseamna a iubi
cu patima cuvantul ce te-ndeamna
sa arzi in Hristos si sa mai stii
ca dragostea nicicand nu se destrama.

A arde in iubirea Celui care
la ospatul lumii a intins o paine,
spaland picioarle tremuratoare
tuturor infometatilor de maine.

A fi crestin inseamna a fi incredintat
ca esti in starea leprosului si-n tine,
creste neoprit minunea. A fi vindecat,
mereu vindecat de nepamantescul Bine.

A fi crestin inseamna a te strapunge
spinii durerii si a zambi intelepciunii
cu taria luata din cel ce mai frange
painea nemuririi la cina lumii.

A fi crestin inseamna a urca mereu
golgotele, calcand sfios pe colti
de piatra si a crede ca pasu-ti greu
e-al lui Hristos Cel inviat din morti.

vineri, 2 ianuarie 2015

Recenzie: "Martirul din catacombe"

          O poveste din Roma antică în care sunt descrise suferințele pe care primii sfinți le-au îndurat pentru Domnul nostru Isus Hristos în timpul uneia dintre cele mai crude persecuții ale Romei păgâne. Unul dintre oamenii din conducere trebuie să aleagă între poziţia înaltă în armata romană, lux, propria sa viaţă şi credinţa în Isus Hristos.
          O parte din introducerea cartii “Martirul din catacombe” scrisa de Richard  W. De Haan:
Povestirea "Martirii din catacombe" a fost publicată cu mulţi ani în urmă.
Un exemplar a fost salvat de pe un vas american, comandat de căpitanul Richard Robert, abandonat pe mare, după un uragan dezastruos în ianuarie 1976.
Cartea de faţă, purtând acelaşi titlu, este o reeditare a primei ediţii şi este publicată în speranţa că va fi folosită de Domnul Isus să aducă înaintea credincioşilor, tineri şi bătrâni, în aceste vremuri grele de sfârşit, o imagine a ceea ce primii creştini au îndurat pentru Domnul nostru Isus Christos în timpul uneia din cele mai groaznice persecuţii ale Romei.
Această carte vrea să ne amintească, nouă tuturor, că putem fi chemaţi oricând să suferim pentru Slava Domnului Isus.
Promisiunea "Fii credincios până ia moarte şi-ţi voi da cununa vieţii", poate f i valabilă şi pentru noi cei de acum.
Asemănătoare ca stil şi mesaj cu celebrele cărţi "Quo vadis", "Cămaşa lui Christos", "Ben Hur", "Fabiola", cartea "Martirii din catacombe" poate fi citită într-un stil alert şi poate aduce mari beneficii spirituale fiecărui cititor.
În speranţa că revenirea Mântuitorului nostru se apropie cu paşi grăbiţi, iar necazurile şi prigoana vor dispărea pentru totdeauna, să strigăm, tânjind după clipa revederii: "Vino, Doamne Isuse!".

marți, 30 decembrie 2014

Sfarsit de an cu noi hotarari

     Mi-am dat seama ca rodul unei vieti lipsita de disciplina este amortirea simturilor. Daca ne lasam prada lenii si obiceiurilor placute firii noastre, precum : petrecerea timpului pe computer, tv, sau orice alte activitati in exces, atunci vom aluneca subtil in capcana unei vieti usoare, dar lipsita de sens. Si, cand vom trage linie, vom observa multe lacune. De prea multe ori stam in asteptarea a ceva mai bun, iar timpul se scurge pe nevazute. Este usor sa adoptam standardele lumii in care traim, dar exista pericolul contopirii cu ea si al pierderii vietii vesnice.
Am urmarit un film a carui idee centrala se invartea in jurul Craciunului si promova: unitatea familiei, recunostinta, bucuria si spiritul Craciunului, colindele… Toate bune si frumoase, insa ceva a lipsit cu desavarsire si chiar nu m-am asteptat: lipsea Isus, nici macar nu a fost mentionat..M-am gandit ca si Craciunul s-a transformat intr-o sarbatoare  ca si Haloween de altfel. In ce lume traim? Am privit  cu tristete la generatiile viitoare care nu vor mai putea face deosebire intre bine si rau, deoarece insasi cultura promovata, societatea si chiar legislatia in unele cazuri au ajuns sa numeasca raul o normalitate.
      Ne aflam la cumpana dintre ani, din nou.  Poate ca ti-a fost greu sau poate ca zilele au fost mai senine. Intotdeauna ne punem mari sperante la inceputul unui an. Nu uita insa, ca ce va urma depinde doar de tine si de deciziile pe care le vei lua. Tu va trebui sa faci diferenta intre lipsa de valori si adevaratele valori. Sa implinesti cuvintele lui Dumnezeu, mai mult decat sa le asculti. Alege obiceiuri bune si ia hotarari intelepte. Increde-te puternic in Dumnezeu si din mana Lui vei primi toate lucrurile.

vineri, 19 decembrie 2014

Povestea celor patru piersici

Odată, un țăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineața la el și i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-și vadă de treburi și să-și împartă ziua cum cred ei de cuviință. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toți patru în tindă și l-a întrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta ?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o și-ți mulțumesc. A fost tare bună. Am luat, apoi, sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul și nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos și roditor.
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea,
ce-ai făcut cu piersica ta ?
- Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă și fragedă ...
- Și apoi ?
- Păi, am aruncat sâmburele și m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă  nu ajungi un om lacom că “lacomul mai mult pierde și leneșul mai mult aleargă”. Dar ție ți-a plăcut piersica, a fost bună?  l-a întrebat țăranul și pe cel de-al treilea fiu al său.
- Nu știu.
- Cum nu știi, da’ ce-ai făcut cu ea ?
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg și am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă  nu toate sunt de vânzare în viață; mai ales, cu ceea ce ai primit de la părinți.
În sfârșit, țăranul l-a întrebat și pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toți.
- Dar ție ți-a plăcut piersica ?
- Nici eu nu știu, tătucă.
- Cum, și tu ai vândut-o ?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, și i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea și mi-a mulțumit din suflet.
Cu lacrimi în ochi, tatăl și-a luat copilașul pe genunchi și i-a spus:
- Nu știu ce te vei face tu în viață, dar știu că, indiferent ce drum vei urma, vei fi un bun creștin și asta e tot ce contează.
        Domnul Dumnezeu L-a trimis in lume  pe singurul Sau Fiu ca sa fie jertfit, pentru ca tu sa ai in dar viata vesnica. Si tu trebuie sa te daruiesti spre folosul altora, asa cum esti, cu tot ce El a sadit in tine.