marți, 17 aprilie 2018

O alegere, o ungere şi o viaţă în ascultare


Când Domnul Dumnezeu hotărăşte un om pentru o anume lucrare spre slava Lui nu va întreba dacă acesta îşi doreşte şi nici nu va da lucrarea în funcţie de pregătirea lui în acel domeniu. Sunt alegeri pe care doar Dumnezeu le poate face în dreptul nostru.
Am privit la Saul şi la David, doi împăraţi care la origine au fost oameni simpli şi care nu s-au gândit probabil că vor ajunge acolo unde Dumnezeu i-a rânduit, să împărăţească peste Israel.
Saul nu era un om însemnat sau dintr-o familie mare, la fel cum şi David era mezinul dintre cei opt fii ai lui Isai. Saul pornit să caute măgăriţele rătăcite ale tatălui său nu s-ar fi gândit să ajungă la proorocul Samuel care avea să-l şi ungă ca împărat. Asemenea David, întors de la turma de oi a tatălui său pe care o păstorea nu s-ar fi gândit că acasă îl aştepta Samuel pregătit să îl ungă ca împărat. Astfel, nici unul dintre ei nu era pregătit pentru o astfel de slujbă, chiar dacă poate aveau câteva abilităţi. Ei nici nu au căutat să fie împăraţi, măcar că fusese unşi. Saul se ascunde între vase atunci când se aruncă sorţul, iar David chiar nu se afla acasă atunci când proorocul îi vizitase fiind considerat fiul cel mic şi mai puţin important.
Alegerea pentru o lucrare a lui Dumnezeu o face Însuşi Dumnezeu. Nu omul este acela care alege, pentru că alegerea lui va trebui suportată prin forţe proprii, în timp ce alegerea Domnului este însoţită de putere, de prezenţa Duhului Său prin care orice obstacol este învins şi orice luptă deja câştigată. Iată cum Saul, imediat ce este uns împărat nu mai este acelaşi om pentru că „Dumnezeu i-a dat o altă inimă” (1 Samuel 11.9) urmând să izbutească în luptele împotriva filistenilor.
David, imedat ce este uns ca împărat  „Duhul Domnului a venit peste David începând din ziua aceea şi din cele următoare.”(1 Samuel 16.13) Au început şi victoriile în luptele cu filistenii începând cu înfrângerea lui Goliat.
Aşadar, este o alegere prin voia lui Dumnezeu.
Apoi, este o ungere care face diferenţa şi în urma căreia cei aleşi sunt îmbrăcaţi cu putere  şi înţelepciune. Fără această ungere de la Domnul, Saul şi David ar fi fost la fel ca şi ceilalţi oameni, dar ei L-au avut pe Domnul de partea lor.
Ce anume a făcut să rămână prezenţa Duhului lui Dumnezeu în viaţa lor? Ascultarea de Cuvântul Lui. Orice abatere a fost sancţionată drastic. Astfel datorită neascultării Duhul Domnului s-a îndepărtat de  la Saul în ciuda insistenţelor sale ulterioare, a pierdut împărăţia şi chiar un duh rău a fost trimis să-l chinuiască. Şi David păcătuieşte şi nu ascultă întru totul de Cuvântul Domnului, iar greşeala sa l-a costat scump şi a afectat intens viaţa familiei sale până la sfârşitul zilelor lui.
Ce să învăţăm de la Saul şi David?
Nu depinde de tine să alegi numite direcţii în viaţă. Uneori este nevoie doar să mergi pe drumul tău şi să lucrezi cu credincioşie acolo unde El te-a aşezat, iar oportunităţile se vor ivi de unde nici nu te gândeşti.
Dacă El te-a ales pentru o lucrare, îţi va trimite şi resursele necesare şi te va echipa cu darurile de care ai nevoie.
Mergi pe acest drum în ascultare deplină de El pentru că o  lucrare nu va rezista şi nu va propăşi decât dacă lucrezi în ascultare, luând seama la tot ce este scris.


marți, 3 aprilie 2018

Prin El avem victorie


Când Domnul Dumnezeu face lumină, nimic nu Îi poate întuneca planul. Când El porunceşte, ia fiinţă. Când pune gândul în mintea omului face posibilă şi împlinirea lui. Dacă El vrea, imposibilul devine posibil. Norii negri sunt alungaţi, furtuna se linişteşte, valurile se potolesc, iar soarele răsare la Cuvântul Său. Când El îngăduie, munţii din faţa ta devin mobili mutându-şi locul, iar văile devin şesuri line şi înverzite. Cel slab devine puternic, dar nu prin ceea ce el poate să realizeze.
Astfel, luând ca şi exemplu pe Ghedeon din cartea Judecătorii, se spune că el era cel mai mic din cea mai săracă familie a lui Manase. Cu toate acestea, Dumnezeu nu a trimis pe îngerul Său în funcţie de rang sau merit, ci la Ghedeon, cel care se şi socotea neînsemnat în vremea şi neamul lui. Ghedeon se uită la ceea ce este el şi ce poate să facă el (“Cu ce să izbăvesc pe Israel?”).  Ce a trebuit el să înveţe? Că Domnul nu l-a ales pentru ceea ce el era în stare să facă ci pentru a-şi duce la îndeplinire scopul. De aceea, din 32.000 oameni înarmaţi au rămas doar 300 în lupta condusă de Ghedeon, cu care avea să-i înfrunte pe cei aproape 135.000 vrăjmaşi şi nici măcar ei nu au fost aceia care au luptat cu îndârjire, ci mai mult au asistat la victorie...
Iată cum din nimic, El face ceva, din lucruri slabe şi fără importanţă scoate luptători destoinici pentru a-şi proclama victoriile.
Dar ... Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt,pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 1.27-29)
De ce? Pentru ca nu omul sau puterea lui să triumfe, ci a Domnului să fie toată slava.
Astfel, nu forţa sau priceperea ta va aduce rezolvare. Totul vine de la El.Chiar şi credinţa. Nu este a ta.  Este un dar de la El. De fapt, credinţa este har, milă şi îndurare. Te-ai gândit că tot ce te înconjoară, evenimentele sau întâmplările sunt doar har şi adesea chiar te copleşesc...Nu, nu este rodul meritelor tale şi nici a înţelepciunii proprii, doar “Cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit?“
Retrage-te o clipă din iureşul vieţii, îngenunchează şi spune doar atât: “ Mulţumesc, Doamne!” Mila Ta nu are margini! M-ai ales şi ai făcut atâtea lucruri pentru mine nu pentru că merit, ci pentru că eşi mare şi faci minuni! Numai Tu eşti Dumnezeu!

sâmbătă, 24 martie 2018

Încă puţin


Te temi uşor, mult prea uşor
În timp ce aşteptarea creşte
Credinţa-n tine nu rodeşte
Când grijile te înconjor.

Te lupţi şi cazi din nou pe drum
La orice pas aceleaşi piedici
Şi-ţi vine greu să te ridici
Când tot întrebi: „Ce fac acum?”

Te simţi înfrânt şi obosit
Când multe gânduri te frământă
Fiinţa toată ţi-o-nspăimântă
Iar sufletul ţi-e chinuit.     

Suspini adesea şi aştepţi
Să vină primăvara vieţii
Când rece bate vântul sorţii
Pe calea-ngustă ce te-ndrepţi.

Priveşte azi în sus şi crede
Că nici un nor n-a fost statornic
Pe cerul vieţii mai puternic
Ca soarele ce totul vede.

Nu te opri! Cât poţi aleargă
Timpul e scurt. Ziua de mâine
Ştii bine că nu-ţi aparţine.
Fă bine, mângâie, răni leagă.

Nădejdea ta e-n Dumnezeu
Ce te-a purtat şi ocrotit
De-atâtea ori când rătăcit
Priveai neputincios la greu.

Te-ncrede şi mai mult, căci El
Îţi dă lumină pe cărare
De-ai fi pe munte sau în vale
Trimite ajutor din cer.

Încă puţin şi aşteptarea
La vremea ei se va sfârşi
Dacă mai crezi încă o zi
Ai să rodeşti la timp răbdarea.

Te-nviorează şi zâmbeşte
În clipa scurt-a veseliei
Nu da ocolul bucuriei
Ce a promis, El împlineşte.

Va împlini şi pentru tine
Doar El e Domnul Dumnezeu
La El nimic nu e prea greu
Când te-nconjoară cu iubire.


sâmbătă, 24 februarie 2018

De ce te temi?


"S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia. Şi El dormea la cârmă, pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” El S-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare. Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?”
I-a apucat o mare frică şi ziceau unii către alţii: „Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?” (Marcu 4.37-41)
De ce mă tem? Pentru că sunt om slab, pentru că văd în mine neputinţă, rezist cu greu ispitelor şi mă îneacă uşor îngrijorările. Pentru că privesc mai mult la cum pot eu să rezolv problemele şi îmi este greu să cred că la Dumnezeu chiar este posibil orice. Pentru că încă mă lupt cu porniri egoiste, cu păreri înalte în ceea ce mă priveşte şi lupt pentru susţinerea drepturilor mele şi nu-mi place să pierd..
O credinţă slabă dă naştere la temeri atunci când viaţa ne încearcă ...Ne poticnim şi la primul vârtej de vânt strigăm după ajutor speriaţi, de parcă El nu ar fi acolo, la cârma corăbiei noastre. Ne clătinăm şi ne pierdem blocaţi în mijlocul încercării de parcă am fi uitat Cine ne-a fost alături la greu pe parcursul întregii existenţe.
Dar, încercările nu vin doar asupra celor slabi, ci mai cu seamă asupra celor tari ca să le probeze încrederea. Sunt lucruri care rămân şi lucruri pe care le pierdem în funcţie de ce am strâns. Aurul şi argintul rămân şi în urma trecerii focului, dar fânul şi paiele se mistuie. O credinţă bazată pe lucrurile pieritoare de pe acest pământ se va pierde asemenea seminţe căzute între spini, dar o credinţă care are în vedere şi viaţa de dincolo va rezista în măsura în care a fost alimentată cu lucruri preţioase sufletului.
După ce se restabileşte pacea în afara corabiei, Domnul Isus vine cu mustrarea către cei aflaţi înăuntru...”Tot nu aveţi credinţă?”
David, omul lui Dumnezeu a spus....„Eu strig cu glasul meu către Domnul şi El îmi răspunde din muntele Lui cel sfânt.”(Psalmul 3.4)
Au fost momente când am simţit cum corabia mi se prăbuşeşte şi am strigat:” Doamne, Tu poţi!” iar El mi-a răspuns ...Nu, nu L-am văzut cum spune „Taci!” valurilor şi vântului care mă înconjurau, dar după o vreme m-a ridicat şi m-a dus pe o stâncă de unde am putut să văd minunea înălţării din adânc pentru că a intervenit cu salvarea la momentul ştiut doar de El, ca să înţeleg că nu strigătul meu, ci puterea Lui a făcut posibilă izbăvirea.
Cei aflaţi în corabie poate din cauza temerilor se îndoiseră zicând “Nu-ţi pasă?”, dar cum ar putea să nu-I pese Aceluia care cunoaşte chiar şi gândurile oamenilor?
Corabia acoperită de valuri, iar El dormea...Nu ai avut acest sentiment? Te-ai confruntat poate cu acea senzaţie că nimănui nu îi pasă de ceea ce ţi se întâmplă şi că nici pe Domnul Dumnezeu nu Îl mai simţi prezent sau că este prea departe de tine pentru că oricum nu meriţi?
Chiar şi după ce au asistat la minunea potolirii furtunii ei s-au temut şi mai mult....dar de acestă dată teama avea legătură nu cu starea lor în faţa pericolului ci cu măreţia unui Dumnezeu atotputernic care îi însoţea şi pe care din zi în zi Îl descopereau mai mult...
Unde îţi este credinţa la greu? Acelaşi Dumnezeu care odinioară a potolit furtuna poate să potolească orice îngrijorare, orice temere şi orice nelinişte din sufletul tău. Încrede-te indiferent cât de puternică ar fi furtuna ta. Iar pacea Sa, care întrece orice pricepere, să îţi păzească inima şi gândul!

joi, 1 februarie 2018

Cu Dumnezeu pe calea mea...


M-ai însoţit până acum cu grijă şi bunăvoinţă,
Mi-ai luminat al vieţii drum şi-ai  ocrotit a mea fiinţă.
În toate am văzut iubirea cu care m-ai înconjurat;
Spre Tine-am înălţat privirea şi Tu m-ai binecuvântat.

Când m-au cuprins fiorii spaimei, curaj mi-a dat al Tău Cuvânt;
Când pacea mi-a fost tulburată, la Tine linişte-am găsit.
Iar dorul, îndoiala, teama, în Tine şi-au găsit răspuns.
Furtuna ai oprit îndată, când numai un cuvânt ai spus.

Ai fost cu mine tot mereu, în văi, pe munţi, în rugăciune
N-am înţeles de ce mi-e greu, de ce-ncercarea mă răpune.
Dar astăzi ştiu că eşti cu mine chiar dacă n-am răspunsuri multe.
Mi-am pus încrederea în Tine! Eşti izbăvirea mea în lupte!

Trecut-au ani şi timpul zboară fără să-l pot opri vreun ceas.
Mai lasă-mă o vreme iară, să merg, s-alerg fără popas!
Să fiu un vas ales de cinste în voia Ta şi planu-Ţi mare,
Prin viaţa mea şi prin cuvinte să împlinesc a Ta lucrare.

sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Tot ce începe duce la bun sfârşit

„Ferice de omul care... îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui.....tot ce începe duce la bun sfârşit. “(Psalm 1.2-3)
Se întâmplă mai ales la început de an, să ai sentimentul că va fi un nou început pentru tine, dar zilele trec şi nimic nu se prea schimbă. De ce? Pentru că începuturile noi presupun schimbări sau chiar transformări radicale. Nimic nu vine de la sine, nimic nu se naşte fără efort. Ca să naşti ceva trebuie să suferi, iar ca să rasara ceva dintr-o sămânţă trebuie ca mai întâi să moara bobul din care ea va rasari.
Sunt dorinţe...să fii mai bun, să fii mai iertător, să iubesti mai mult, sa fii altfel. Toate aceste lucruri  nu se vor întâmpla numai pentru că le doresti oricât de puternică ar fi dorinţa. Un nou început înseamnă să laşi în urmă lucruri vechi, să renunţi la ele pentru a face loc unor lucruri noi. Dacă îţi doreşti să fii mai mult asemenea chipului Domnului tău, atunci pregăteşte-te să te frângi, să renunţi la unele dorinţe, să omori pofte şi obiceiuri rele.
Sau poate vrei să începi să înveţi lucruri noi despre care nu ai avut nici o idee până în prezent, să deprinzi  obiceiuri noi şi bune, să lucrezi la un vis sau o viziune. Orice lucru are un început, dar dacă nu perseverezi, vei ajunge exact în locul din care ai pornit.
Calea cea mai scurtă este adeseori tentantă, dar dacă o apuci vei avea parte doar de o bucurie de moment.  Alege calea cea mai grea, pentru că numai ea te va duce direct în vârful muntelui, spre ţinta dorită. Nu  privi înapoi asemenea soţiei lui Lot. Fii asemenea lui Iosif care, şi-a urmat visul până la capăt îndurând batjocura fraţilor la aflarea visurilor lui, urmând înstrăinarea de familie, viaţa de rob şi temniţa până să ajungă domn peste toată ţara Egiptului. Nu renunta doar pentru ca nu ai susţinere sau ţi se pare un drum prea greu pentru puterile tale. Omul care îşi găseşte plăcerea în Dumnezeu este statornic, nu lasă o lucrare neterminată, ceea ce începe sfârşeşte cu bine şi îşi dă tot interesul ca lucrul făcut să fie bun până la sfârşit.
“Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui.” (Eclesiastul 7.8) De ce? Pentru că mulţi încep un lucru, dar puţini perseverează şi luptă până la sfârşit pentru a-l realiza. Trebuie să perseverezi în continuarea oricărui lucru început pentru a-l finaliza. Altfel nu te vei putea bucura de roadele lui.
Există un început al credinţei noastre, dar acesta nu este destul dacă pe parcurs aceasta slăbeşte şi se pierde…numai cine va răbda până la final va fi mântuit.
Dacă ai început ceva, nu te opri pe drum. Trebuie ca eu să finalizez ceea ce mi s-a încredinţat pentru că şi “Domnul va sfârşi ce a început pentru mine.” (Psalm 138.8)
“Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă, dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el. Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.”( Evrei 10.38-39)
Îndrăzneşte să visezi! Începe ce ţi-ai propus! Mergi spre ţintă şi nu te opri până ce nu o vei atinge!


luni, 1 ianuarie 2018

Final de an

În pas grăbit se scurge timpul, lăsând în urmă amintiri
Cu oameni dragi, cu noi, cu gândul la revederi, reîntâlniri.
În anul care se deschide să fim mai buni, să îndrăznim
Să credem că orice se poate când stăruim, sperăm, iubim.

Şi înc-un an a mai trecut, şi vor mai trece alţii poate.
Rămâne-n urmă ce-am făcut, zidit, încurajat prin fapte.
Acum, când ceasul grabnic bate, din toată inima vă-ndemn
Fiţi credincioşi, bogaţi în roade şi în credinţa ce-o avem.

miercuri, 6 decembrie 2017

Nu-ţi pierde nădejdea!

Vrăjmaşul sufletului vrea să ne lipsească de speranţă, să ne vadă căzuţi, înfrânţi, lucru pe care îl încearcă la nivelul minţii şi sufletului nostru. Nu te lăsa prins în mreaja lui! Indiferent de circunstanţele prin care treci, există speranţă!
Nu pot cunoaşte mai dinainte cum vor evolua lucrurile, dar există ceva care se numeşte credinţă, şi care nu îmi permite să renunţ la împlinirea unor lucruri care, prin ochiul credinţei le pot vedea deja întâmplându-se.
 Domnul Isus a spus ucenicilor: Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici colo’, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.(Matei 17,20)
Cum nădăjduiesc? Prin credinţă! De ce cred? Pentru că iubesc! Cum pot iubi? Sperând! Şi astfel toate se înlănţuie şi nu au sfârşit. Viaţa cu Dumnezeu înseamnă credinţa împletită cu nădejdea şi dragostea. Una fără cealaltă nu este posibilă pentru că, atunci când iubeşti continui să speri  şi să crezi chiar şi în imposibil. Acel lucru care te face să speri, care îţi dă pace sufletului şi te face încrezător, pentru acela se merită să lupţi şi să suferi.
Şi, chiar dacă ai pierdut tot (ce este pe pământ) şi nu L-ai pierdut pe Dumnezeu, atunci nimic nu ai pierdut, pentru că alături de El o poţi lua întotdeauna de la capăt.
Mai crede şi azi, mai ridică-te o dată şi priveşte la cei căzuţi, la cei înfrânţi şi dă-le o mână de ajutor. Poate că ceea ce ţi se întâmplă este un semn de alarmă pentru tine, ca să priveşti la cei de lângă tine, să-i cauţi, să îi înţelegi, să legi răni şi să aduci mângâiere. Prea mult te gândeşti la tine şi la propriile nevoi. Priveşte în Sus! Cei care au nevoie sunt mai aproape decât îţi imaginezi! Trebuie doar să îţi deschizi inima şi să îi primeşti înăuntru. Ai fost preţuit, iubit şi acceptat de Dumnezeu, măcar că nu ai meritat. De aceea, şi tu trebuie să faci asemenea...Mergi cu Domnul Isus şi El te va învăţa!
 Dumnezeu este dragoste. În El găseşti credinţa. Speranţa să ţi-o pui în ceea ce El poate să facă!


sâmbătă, 28 octombrie 2017

Ascultă, crede şi mergi înainte!

Temerile din viaţa noastră pot împiedica împlinirea binecuvântărilor promise de Domnul Dumnezeu. Îngrijorările ne pot bloca drumul şi ne fac să dăm înapoi în loc să mergem înainte prin credinţă. Iată cum temerile pot amâna împlinirea promisiunilor Domnului.
Poporul Israel, condus de Moise din Egipt ajunge lângă ţara pe care Însuşi Dumnezeu le-a promis că le-o va da în stăpânire. Moise trimite 12 iscoade să cerceteze ţara, dar 10 dintre acestea s-au întors recunoascând pământul roditor, dar cu teamă de locuitorii ţării.
 „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi.”(Numeri 13.31) Teama îi face să exagereze chiar „Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă. Apoi, am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.”(Numeri 13.32-33)
Nu a fost oare Dumnezeu cu ei de-a lungul întregii călătorii? Nu îi scosese El din Egipt deschizând chiar Marea Roşie înaintea lor şi săvârşiseră mari minuni în tot timpul călătoriei? Atunci de ce acestă teamă? Toţi aceia care nu au crezut şi s-au temut nu au mai primit binecuvântarea de a intra în ţara făgăduită, ci au urmat 40 de ani de pribegie în pustie, în urma cărora toată acea generaţie care cârtise şi nu se încrezuse în puterea lui Dumnezeu, a trebuit să piară.
Să ai înaintea ta binecuvântările lui Dumnezeu şi totuşi să te temi să înaintezi pentru a le lua în stăpânire...Prin credinţă trebuie să înaintezi, să te pregăteşti de luptă pentru că, dacă Dumnezeu ţi-a promis, El va lupta pentru tine şi va aduce victoria, fără să conteze mijloacele tale şi cât de pregătit eşti. Uneori este nevoie doar să asculţi şi să mergi înainte, prin credinţă.
Aşa că, nu te teme de ce ai înainte. Nu da înapoi doar pentru că greutăţile pe care le ai în faţă par de netrecut. Dacă ai pornit cu Dumnezeu în acestă călătorie (ce poate fi o alegere în viaţă, o profesie, un serviciu, o relaţie) fii convins că, indiferent de obstacolele pe care le vei întâmpina, El va fi acolo şi vei ajunge cu bine la liman. Nu există uriaş pe care El să nu îl poată birui. Nu este frică sau slăbiciune pe care să nu o poată controla. Nu te baza doar pe puterile tale. Dacă ai pornit pe acest drum nu te uita înapoi.
„Toţi copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise şi Aaron şi toată adunarea le-a zis: „De ce n-om fi murit noi în ţara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustia aceasta?”(Numeri 14.2)
De ce să te îndoieşti şi să pierzi ocazia pe care poate nu o vei mai avea vreodată?
Înaintea Lui se pleacă orice munte, oricât de semeţ ar fi. Oricât de mare ar fi „uriaşul care te sperie azi, prin credinţă mergi înainte! Nu lăsa ca planul lui Dumnezeu să fie amânat sau împlinit prin altcineva. Cel rău vrea să te doboare pentru că un om înfrânt nu va mai putea să se ridice să lupte. Dar tu, eşti copilul lui Dumnezeu şi nu ai primit un duh de frică, ci de putere ! Iată ce au spus Iosua şi Caleb care fusese şi ei împreună cu ceilalţi 10 să iscodească ţara:
“Caleb a potolit poporul care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: „Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!”(Numeri 13.30)
„Ţara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim este o ţară foarte bună, minunată. Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta şi ne-o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere. Numai nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!”(Numeri 14.7-9)
Deşi nu au fost ascultaţi de popor, cei doi au crezut, nu s-au temut şi au căpătat ce Domnul promisese.
Chiar dacă nu ai în faţă pe copiii lui Anac, oameni de statură înaltă sau o ţară care pare că mânâncă pe locuitorii ei, poate şi tu te confrunţi cu propriile temeri. Nu te lăsa biruit de modul în care le vei face faţă, dar nici nu te gândi să abandonezi şi să te întorci înapoi în Egiptul tău fără să mai rişti, sau să îţi îngropi talantul primit fără să îl laşi să rodească.
Priveşte la Iosua şi Caleb şi învaţa azi de la ei! Şi ei au văzut pericolul, dar au crezut în biruinţa promisă de Dumnezeu şi nu s-au temut! Prinde curaj şi înaintează! Victoria este pregătită deja pentru aceia care cred în ea şi privesc în sus. Dumnezeu va duce la împlinire ce a promis!
Ascultă, crede şi mergi înainte pentru a primi făgăduinţa!


sâmbătă, 14 octombrie 2017

Dor de vocea Ta

Sunt multe voci şi multe drumuri care mă-mbie să le-ascult
În lume multe căi par bune, dar eu vreau vocea Ta s-aud.
Adeseori mă tot gândesc şi mă frământ neîncetat;
Nu vreau să merg pe altă cale, vreau drumul Tău bun şi curat.

Eu nu ştiu Doamne cum e bine, sunt slab, sfios ca un copil
Te rog, vorbeşte-mi azi, Părinte, căci vin `naintea Ta umil.
Nu îţi cer bogăţii, renume, nici voia mea să o lucrezi,
Dorinţa inimii e calea şi voia Ta să-mi revelezi.

Trimite Duhul Tău cel Sfânt să îmi călăuzească viaţa,
Îndreaptă-mi ochii spre Cuvânt să-mi lumineze-n taină ceaţa
Ridică-mi sufletul trudit de aşteptări fără răspuns
Odihnă-n Tine am găsit, de pacea harului pătruns.

Tânjeşte sufletu-mi de dor s-aud clar glasul Tău ce-mi spune
Să mă abat de la ce-i rău, să m-adâncesc în rugăciune.
Vorbeşte inimii cu dor şi dragostea ce-aprinde focul
Pe-altarul sufletului Domn rămâi, aici îţi este locul.