joi, 1 decembrie 2016

Veghează!

“Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.”(2 Timotei 3.1-5)
La ce îţi folosteşte forma de evlavie dacă în viaţa ta este egoism, laudă de sine, mândrie, nemulţumire, ură, nepăsare? Prin aceasta dovedeşti că nu Îl iubeşti pe Dumnezeu. Dar, tu continui să vorbeşti despre El, despre prezenţa Lui şi să Îi foloseşti Numele. Puterea acestei religii este nulă, de aceea nu poate să atingă alte inimi.
În zilele din urmă formele de evlavie se înmulţesc şi devin asemenea unor curcubeţi la umbra cărora te adăposteşti crezând că te va salva în ciuda caracterului neschimbat. Este mai uşor să ai o manifestare exterioară a credinţei decât să trăieşti o viaţă curată. „Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată.”( Matei 23.26)
Există o categorie de oameni care definesc sfinţenia în termenii îmbrăcămintei pe care o purtăm şi a hranei pe care o mâncăm. Aceştia monitorizează înfăţişarea exterioară fără a privi însă cu adevărat la caracterul lor.
Pavel a spus ca, în aceste zile, să ne îndepărtăm de oamenii care, deşi poartă un nume şi par spirituali, se ascund în spatele unor maşti religioase şi duc în rătăcire şi pe alţii.
În zilele din urmă confuzia este şi mai mare, iar delimitarea dintre lumină şi întuneric devine din ce în ce mai puţin sensibilă pentru sufletele neştiutoare.
Nu este o noutate că astfel de oameni au existat întotdeauna, dar faptul că se ascund în spatele unei false religiozităţi în numele căreia produc confuzie devine mai periculos.
În numele dreptăţii fac nedreptăţi, acuză pe cel nevinovat, trăiesc în minciună şi cred că sunt bine şi cu Dumnezeu. “Când se calcă în picioarele toţi prinşii de război ai unei ţări, când se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Preaînalt, când este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul?”(Plangei 3.34-36) Domnul vede, ştie, dar mai lasă o vreme..Se  vor pocăi oare?
„Tu, care te numeşti iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău, care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege; tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi”, furi? Tu, care zici: „Să nu preacurveşti”, preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele? Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi? Căci din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri”, după cum este scris. (Romani 2.17-24)
Veghează ca să nu fii tu însuţi găsit vinovat şi să te păzeşti de cei care fac astfel de lucruri! Aşa spune Biblia! Veghează!

marți, 22 noiembrie 2016

Lupta cu dezamăgirea

Caută să faci tot ceea ce poţi pentru a lăsa în urmă o cale dreaptă, o mireasmă plăcută. Nu vei fi apreciat de toată lumea, dar vei avea cel puţin liniştea că ai făcut ce trebuie. Nu vei fi răsplătit întotdeauna.
Ai fost dezamăgit?...Ai avut aşteptări de la oameni. Din cauza asta. Ştiu, nu poţi să trăieşti fără aşteptări, dar nimeni nu a zis că toţi oamenii în care vei avea încredere vor fi demni până la capăt. Aşa cum nu ai cum să nu ai aşteptări de la ei în viaţă, tot aşa nu ai cum să întâlneşti doar oameni perfecţi. Te schimbi. Este adevărat că nu vei mai avea aceeaşi deschidere. Vei fi mai temător. Depinde de tine ce vei alege: să stai ca şi un melc în propria cochilie fără să mai fi deranjat sau te vei deschide din nou ca să îţi continui drumul? Suntem creaţi spre a ne deschide, a comunica, a construi relaţii şi a iubi.
Suntem dezamăgiţi de persoanele în care am crezut şi de la care am avut aşteptări, iar dezamăgirea ne învaţă că încrederea nu trebuie oferită oricui.
Nimic nu doare mai tare decât lucrul pe care l-ai înţeles prea târziu. Nu da vina pe oameni că te-au dezamăgit. Dă mai bine vina pe tine că ai avut aşteptări prea mari. Sau, mai bine, te-ai gândit că dezamăgirea poate fi felul lui Dumnezeu de a spune „Am ceva mai bun pentru tine? Dar, păstrează-ţi credinţa!”
 Până la urmă să nu aştepţi nimic de la nimeni înseamnă să nu mai fi tu. Ştiu. Nu toţi depăşim la fel, dar toţi avem la îndemână soluţia, care este credinţa.
Dezamăgirile te vor schimba, dar şi încrederea în Dumnezeu va creşte. Poate zici că va scădea, însa vreau să îţi mai spun un lucru pe care şi eu l-am primit ca şi răspuns la întrebarea de ce Domnul îngăduie să fim dezamăgiţi, prin versurile de mai jos:
Dacă ţi-aş arăta întruna ce să alegi să-ţi fie bine,
 Tu ai avea răspuns la toate, dar… nu m–ai întâlni pe Mine!
 Nu ai putea simţi iubirea cu care-i înconjor pe sfinţi,
 Nu ai putea primi puterea pe care-o dau celor înfrânţi,
 N-ai aştepta tăcut o rază s-alunge norii disperării,
 Nu ai simţi odihna sfântă venită-n urma încercării ...
Aşa că, adună-te din nou şi înţelege că trebuie să te deschizi şi să iubeşti chiar dacă...Da, dragostea este vulnerabilă. Poţi fi rănit din nou, dar nu îţi fie teamă să îţi arăţi valoarea afirmându-te ca şi creştin. Vor fi şi oameni care te vor preţui la adevărata ta valoare!

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

6 ani

Iată că au trecut 6 ani de când am hotărât să aştern şi aici din gândurile mele. Am scris uneori cu bucurie în suflet, când inima îmi stătea să sară, cu recunoştinţă, dar şi cu lacrimi pe obraz şi durere în suflet. Mă gândesc  uneori că postările au fost cam triste, dar ce să fac dacă viaţa pentru mine a fost o serpentină continuă, cu urcuşuri şi coborâşuri, din care am învăţat şi înţeles sau din care încă nu am înţeles...
Unii s-au confundat uneori cu stările descrise, alţii m-ai încurajat să continui şi iată că asta am făcut.
De fapt, atunci când ai bucurie nu prea îţi vine să scrii, dar când treci printr-o dificultate parcă, cuvintele curg de la sine. În fiecare dificultate există lecţii valoroase ce trebuie învăţate şi binecuvântări la care să apelăm.
Mulţumesc celor care mai trec în vizită pe aici şi mulţumesc Domnului pentru că m-a învăţat următorul adevăr: „ Caracterul se formează prin provocările pe care le întâlnesc pe cale şi pe care le biruiesc alături de El!”



marți, 15 noiembrie 2016

Scrisoare către un suflet ajuns Acasă

Ai plecat la timp... Ai plecat atunci când ai fost chemată. Îţi doreai atât de mult cerul şi pe Dumnezeu...Voiai să ajungi Acasă cât de curând.
Acum eşti fericită. Deja te-ai întâlnit cu Mirele ceresc, cu care ai vorbit adesea şi căruia I te-ai confesat de atâtea ori. Deja te-ai întâlnit cu atâtea suflete dragi nouă.
Mă bucur că ai ajuns acolo unde şi eu nădăjduiesc să merg pentru a ne revedea cu bucurie. Deja îmi este dor de cuvintele tale pline de înţelepciune şi duh. Mă bucur că Dumnezeu mi te-a scos în cale pentru a te cunoaşte.
Ai plecat cu un cuget curat şi ai avut mereu acea temere să nu fi greşit cuiva.
Ai avut o viaţă grea. Parcă prea multe suferinţe de tot felul. Mi-ai spus să nu repet greşelile tale şi sper să pot lua aminte la tot şi să învăţ din ele.  Ultimii ani i-ai trăit în singurătate şi suferinţă, dar chipul ţi se lumina când vorbeai despre Dumnezeu. Te bucurai ca şi un copil de prezenţa Lui în viaţa ta şi mi-am dorit să pot avea şi eu această bucurie. Chiar şi în ultimele clipe, atunci când doar o suflare îţi mai anima trupul, erai parcă mai vie în duh ca niciodată. Chiar dacă această casă pământească a cortului trupesc se desfăcea treptat, erai gata să  îmbraci un trup nou.
Ne întrebai oare cum va fi acolo şi iată că acum ai aflat deja. Ne-ai spus să ne rugăm pentru o trecere mai uşoară, şi iată că Domnul a ascultat şi ai ajuns la destinaţie. Îmi va fi dor de tine, dar mă bucur că ai păşit în acel loc minunat. Acum eşti pe deplin fericită. Trăiesc cu speranţa că într-o zi ne vom revedea.
Am învăţat de la tine că viaţa trece, dar urmările deciziilor luate rămân şi te fac fie să suferi, fie să te bucuri.
Am învăţat că frumuseţea sufetului nu se trece, ci sporeşte pe măsură ce este alimentat cu hrană duhovnicească.
Chiar dacă nu mai eşti aici, eşti totuşi vie în amintirea şi gândul meu şi aşa vei rămâne până la sfârşit. 
             O piatră de aducere aminte mi-a reamintit exact ceea ce trebuie să fac Nu plânge bucuria unui suflet ce a plecat spre lumină!”


luni, 7 noiembrie 2016

Mai mult decât biruitor

Sa fii mai mult decât biruitor nu înseamnă că ai ajuns în culmile succesului sau că îţi merg toate ca pe roate. Uneori trebuie să te birui pe tine însuţi, să ai biruinţă asupra pornirilor tale greşite, să birui pofta rea şi gândurile care vin de la cel rău. Sau să reuşeşti să depăşeşti problema care îţi stă înainte, durerea, încercarea, eşecul.
Biruinţa vine însă numai în urma unei lupte. Nu poţi avea birinţă dacă nu faci nimic. Când lupţi ai două variante: să pierzi sau să câştigi. Poate că spui: „Mai bine nu luptam pentru că oricum pierdeam”. De unde poţi ştii însă? Viaţa creştină este o luptă permanentă. Nu poţi trăi cu atitudinea de învins doar pentru că îţi este teamă să intri în luptă. Nu ai cum să ştii dacă vei reuşi decât dacă încerci şi nu te dai bătut uşor.
Trebuie să ai o atitudine de biruitor şi totuşi să rămâi smerit; să ai o atitudine de biruitor şi totuşi să nu îţi reuşească lucrurile în viaţă. Poţi să spui şi tu cum a zis profetul: „Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!”
Poţi depăşi orice circumstanţă atunci când încrederea ta este deplină în Dumnezeu. Prin El eşti mai mult decât biruitor. Privind spre tine nu vei fii niciodată pe deplin biruitor, ci numai privind la ceea ce El poate face prin tine. Prin ajutorul Lui ai victoria. “Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.”(Romani 8.37)
Poate că te întrebi: “Pot fi biruitor ţinând cont de circumstanţele dificile prin care trec sau de oamenii care mă dezamăgesc constant?” Totuşi, credinţa în Dumnezeu îţi dă puterea de a vedea altfel lucrurile. Nu zic că este uşor. Vei vărsa şi lacrimi, dar acestea doar vor curăţi ochiul credinţei tale, după care te vei îndrepta şi bucura de nădejdea promisă. Aşa că, nu lăsa durearea să îţi controleze viaţa. Ridică-te deasupra împrejurărilor, scutură-te şi spune: „Prin Tine, Doamne, eu pot mai mult şi cu tine voi trece prin toate valurile şi furtunile vieţii cu fruntea sus, pentru că ştiu în cine m-am încrezut.”
Nădejdea aceasta să te însufleţească mereu!
Şi, nu uita că biruinţa o ai doar pe măsură ce începi să lupţi!

joi, 27 octombrie 2016

Speranţa nu moare niciodată

Uneori duşmanul cel mai de temut al meu este deznădejdea. Este mai periculos decât alţii deoarece nici nu îmi dau seama când mă surprinde şi mă învăluie din plin.
Eşecul repetat, planurile năruite, încercările eşuate, aşteptările fără răspuns pot duce la deznădejde. Sufletul este încătuşat, prins în mrejele ei şi se simte sufocat. Nu degeaba David se încuraja prin psalmi atunci când spunea: “Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!”(Psalmi 27.14)
Nădejdea aceasta nu este altceva decât credinţa că Domnul poate, că El va lucra şi că va duce până la capăt ce a promis pentru tine.
Deznădejdea conduce în temniţa amărăciunii. Poate îi cunoşti deja porţile de fier prin care te-ai uitat de atâtea ori fără putere să evadezi şi aşteptând ca cineva să se apropie şi să îţi deschidă. Este locul acela în care te-ai prăbuşit în lacrimi şi în tăcere sfâşietoare, acolo unde ai simţit că nu mai există şansă de salvare, că nu are sens şi că vei rămâne pentru totdeauna în întuneric. Poate că ai trecut şi tu prin acele locuri sau poate că încă nu. Deznădejdea este şi locul în care sufletul zace rob, un loc mult prea primejdios în care chiar şi cei mai puternici pot să cadă.
Fără speranţă viaţa îşi pierde scopul, sensul, culoarea. De aceea, nu trebuie să abandonezi speranţa. Nu vor ieşi toate cum vrei tu, nu se vor împlini gândurile şi planurile tale bune, dar asta nu te poate împiedica să speri. Am dreptul la speranţă, chiar dacă toate se vor duce, chiar dacă aş pierde tot, totuşi speranţa trebuie să rămână vie pentru că, o dată cu ea se va prăbuşi şi ancora sufletului meu.
„Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduieşte şi aştept făgăduinţa Lui.”(Psami 130.5)
“Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele.”(Psalmi 40.1)
“Căci Tu eşti nădejdea mea, Doamne, Dumnezeule! În Tine mă încred din tinereţea mea.”(Psalmi 71.5)
            Nădejdea este o ancoră a sufletului, alături de credinţă şi dragoste.
De ce eşti diferit?  Pentru că ai ales să crezi diferit, să speri diferit şi să iubeşti diferit.
Atunci când toţi şi chiar tu însuţi spui: „Este imposibil!” credinţa te face să zici: “Cred că se poate cu ajutor de Sus”. Atunci când mulţi spun că nu mai ai nici o şansă, nădejdea din tine zice: “Eu nădăjduiesc în ajutorul Domnului.” Iar când majoritatea îţi spune “Nu mai are rost să iubeşti“ dragostea lui Dumnezeu spune “Iubeşte indiferent de circumstanţe”.
“Tu dar întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău.”(Osea 12.6)
“Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde.”(Romani 15.13)

marți, 4 octombrie 2016

Vis îngenuncheat

Încă o cruce am mai adăugat în cimitirul vieţii mele. Privind în trecut văd multe altele şi mă
întreb: oare câte vor mai fi până la sfârşit? Tutuşi Biblia spune că  este „Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta. Mai bună este întristarea decât râsul, căci, prin întristarea feţei, inima se face mai bună.”(Eclesiastul 7.2-3) Cam greu să cred acest lucru, dar în adâncul inimii ştiu că este adevărat şi că se va adeveri la un moment dat.
Cruci lângă cruci..renunţări, înfrângeri, zdrobiri, care dor, care se vindecă greu, care se vor alinate şi care cu greu vor fi uitate. Da, omul este făcut ca să sufere precum este scânteia făcută să zboare.
De ce îngăduie totuşi Domnul răstignirea dorinţelor nostre, bune în aparenţa lor? Nu am găsit un răspuns potrivit. Aş zice că poate vrea să nu slujim acelui vis şi să rămânem in dependenţă deplină de El, sau poate ca să îi înţelegem şi să îi ajutăm pe cei care vor trece prin situaţii similare, poate pentru a ne smeri, să nu ne legăm inima de lucrurile de pe pământ, poate să recunoaştem că El este de ajuns. Dar, aş putea eu oare să ştiu cu adevărat de ce?
„Ştiu, Doamne, că judecăţile Tale sunt drepte: din credincioşie m-ai smerit.”(Psalm 119.75)
Crucea înseamnă când am mai pus capăt unui vis omenesc, atunci când împlinirea lui moare in inima şi gândul meu, când mi-aş fi dorit să devină real , dar El spune NU.  E natural să avem vise a căror împlinire depinde de voia Domnului. Uneori ne luptăm pentru a le împlini, ne zbatem, alergăm, ne rugăm şi totuşi după o vreme constatăm cu tristeţe că a fost în zadar. De ce? Nu ştiu. El dă voinţa şi tot El dă şi înfăptuirea.
Când voia mea se intersectează cu voia Lui, cineva trebuie să moară, iar acel cineva este însuşi eul meu. Nu am cum să ştiu mai dinainte dacă voia Lui va fi aceeaşi sau diferită de a mea, de aceea îmi este tare greu când ele se intersectează.
Cu toţii am vrea să avem tăria de a lăsa în urmă acest cimitir al dorinţelor îngropate. Domnul Dumnezeu ne poate da noi vise pe care le poate şi împlini. Este un drum greu, plin de obstacole, de renunţări, de gust amar. Acum nu le înţeleg şi privesc totul în chip întunecos şi în parte, dar am nădejdea că va sosi ziua în care voi vedea faţă în faţă şi pe deplin.
Un lucru îl cer de la Domnul: să îmi dea putere pentru ziua de azi, ca să pot accepta ce se întâmplă şi să pot privi înainte. El a promis că nu îmi va da mai mult decât pot duce şi această promisiune îmi dă siguranţă.
Am mai înţeles însă să mă încred în Dumnezeu în întuneric pentru ceea ce nu înţeleg şi pentru ceea ce mi se pare fără sens. De asemenea, am primit mângâierea lui Dumnezeu şi odată cu ea şi puterea de a-i mângâia pe alţii. Trebuie ca orice înfrângere să nască în noi şi lucruri bune, chiar dacă nu le putem vedea imediat.
De aceea, nu îţi pierde credinţa! El este în control şi, dacă te afli în cuptor,  nu va permite flăcării  să ardă mai mult decât pentru a te curăţi şi desăvârşi!

luni, 26 septembrie 2016

Singur în pustiu

Fiecare lucru de sub ceruri îşi are vremea lui. Este poate un timp de pustiu în viaţa ta. Adesea drumul pe calea îngustă are popasuri lungi prin locuri pustii. Acest lucru poate însemna singurătate, sentimentul că ai nevoie de cineva, de un sprijin, un ajutor, când speranţele ţi se năruiesc sau când simţi un gol în suflet.
            Treci prin pustiu şi atunci când cei în care te-ai încrezut te-au dezamăgit. Poate cei apropiaţi te-au rănit. Pe Domnul chiar unul dintre ucenici L-a vândut. Da, nu-i drept să ţi se întâmple astfel, dar dacă Lui I-a fost îngăduit, tu, care eşti doar un slujitor al Său, de ce ai fi scutit?
Trăim o vreme tubure. Pe măsură ce întunericul se extinde, cei în care lumina credinţei arde sunt excluşi şi cei care înflăcărează pe alţii sunt aduşi la tăcere. E pustiu de oameni ai lui Dumnezeu. În aceste vremuri de pustiu spiritual, ia seama unde te afli!
Pustiul de Dumnezeu este un real pericol pentru suflet. Nu poposi prea mult prin astfel de locuri. Caută în permanenţă Sursa Apelor vii de unde să poţi bea constant. Atunci te vei preface într-un izvor din care se vor revărsa râuri de apă ce vor uda şi pe cei însetaţi.
Da, eşti cu adevărat singur atunci când viaţa ta este lipsită de Dumnezeu. Nu oamenii  sunt aceia  care vor umple golul tău, nu prietenii, fraţii, dorinţele împlinite sau sentimentul că eşti iubit. Ei pot doar să îţi ofere satisfacţii de moment, dar sufletul va fi săturat numai în  prezenţa Domnului.
Treci prin pustiu atunci când nu găsesti apă şi arde în tine dorul după Dumnezeu. Poate L-ai căutat în jurul tău, la oameni, în biserici, în lucruri, natură şi fapte...totuşi El este aproape şi se descoperă celui care Îl caută din toată inima.
Nu rătăci prin pustiu. Agar, roaba Sarei, izgonită de acasă, rătăcea prin pustia Beer-Şeba. Rămasă fără apă, ea plângea şi îşi aştepta sfârşitul ei şi al fiului ei. Lângă ea era însă un izvor pe care nu l-a văzut decât atunci când Dumnezeu i-a deschis ochii. Dacă Îl cauţi pe El, chiar şi în cele mai singuratice momente , vei afla prin credinţă,  Izvorul care este chiar lângă tine. Şi, chiar dacă nu ar mai fi nimeni alături, Tu şi cu El formaţi o pereche, şi oricât de arid ar fi pustiul vieţii, dacă este şi El acolo, restul sunt doar binecuvântări primite pe deasupra.
            Am văzut însă că este şi un pustiu necesar, acela la care Domnul Isus îşi cheamă ucenicii adesea. Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” (Marcu 6.31)
Este acel pustiu care dă odihnă sufletului obosit şi apăsat. Este locul în care încui uşa cămăruţei inimii tale şi te întâlneşti doar tu cu El. Acolo sufletul primeşte odihnă şi este înviorat cu apă vie ca să îşi poată continua călătoria pe acest pământ uscat. Tot El preface pustiul în iaz şi pământul uscat în izvoare de ape.”(Psalm 107.36)
Transformă pustiul pe care îl străbaţi într-un loc al binecuvântărilor. Nu ştiu cât vei mai trece pe acolo, dar nu are importanţă câtă vreme ai Apa lângă tine. „Tăcerea îşi are vremea ei şi vorbirea îşi are vremea ei”(Eclesiastul 3.7) Şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are vremea lui.



miercuri, 21 septembrie 2016

Dumnezeu vrea să te ridice

În viaţă există momente în care simţi că te-ai prăbuşit şi cu greu îţi vei reveni sufleteşte. Îţi doreşi să te ridici, dar când să faci un pas cazi din nou răpus de deznădejde, trăind amintirile trecutului. Crezi că Dumnezeu poate să te ridice, ştii că o va face, dar chiar şi aşa eşti chinuit de îndoială.
Azi vreau să îţi spun că Dumnezeu ridică. Nu ştiu când o va face, dar o face, nu îţi pierde speranţa! Dacă Îl cauţi pe El, chiar şi în lacrimi Îl vei găsi. El poate folosi valea în care te afli pentru a te ridica pe un munte, şi ce minunat va fi atunci când vei fi ridicat. Experimentez promisiunea Sa care spune: „Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.”(Isaia 58.11)
Cu siguranţă că nu vei putea să Il simţi atunci când eşti în durere, dar tot Îl vei striga…şi, desi pe moment nu se va întâmpla nimic, El va da şi răspuns inimii sincere care Il caută.” Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată  inima.” (Psalm 145.18) Dacă încă te mai afli în suspin, citeşte psalmii şi îi vei găsi mai reali şi mai minunaţi ca niciodată pentru că te vei regăsi în ei. Dumnezeu nu dispreţuieşte o inimă zdrobită şi mâhnită. „Eu strig către Dumnezeu, către Cel Preaînalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.”(Psalm 57.2)
Poate că adesea vei fi surprins de faptul că Îşi schimbă planul cu privire la viaţa ta într-un mod neînţeles, dur şi neaşteptat, dar chiar şi aşa, alege să crezi că este cu tine; şi când pare că nu ai pe nimeni, El este cu tine;  şi când te simţi neînţeles, El tot cu tine este. „Măcar că zici că nu-L vezi, totuşi pricina ta este înaintea Lui: Aşteaptă-L!”(Iov 35.14)
Ştii că atunci când te simti doborât aparent pentru nimic, El te ridică pentru ceva? Ştiu că acel ceva încă nu îl poţi vedea, dar trebuie să ai răbdare.
Este nevoie, să te opreşti acum pentru un moment şi să îţi ridici privirea dinspre persoana ta, înspre cer, către iubirea lui Dumnezeu fără margini  şi nu înceta să o ceri să Şi-o reverse peste tine!
Rugăciunea de azi, este cea a unei inimi zdrobite, care a înţeles că dacă toate vor trece, numai Dumnezeu rămâne. „Doamne, ajută-mă să pot privi prin ochii Tăi, să pot azi cuvintele pe care Tu vrei să le aud, să vorbesc cuvintele  Tale, să pot simţi cu inima Ta şi să pot iubi cu dragostea Ta pe care, te rog, să o reverşi din plin peste fiinţa mea, prin Duhul Tău cel Sfânt, astfel încât să poţi lua Tu chip în mine.”
Încerc să înţeleg adevărul că lacrimile suferinţei ţin limpede ochiul credinţei. Pâna la urmă, orice persoană pe care Dumnezeu a folosit-o în mod semnificativ a fost o persoană profund rănită. Rănile tale pot fi însă o sursă de vindecare pentru tine şi pentru alţii. Lasă-te modelat, acceptă ce ţi se întâmplă chiar dacă nu înţelegi nimic acum, pentru că cel puţin un lucru bun se va întâmpla: experienţa ta poate să fie de folos celor ce trec sau vor trece prin situaţii asemănătoare. Da, poţi fii o binecuvântare! Şi, chiar dacă pentru un singur suflet ai trecut pe acolo, tot se merită! 

duminică, 11 septembrie 2016

Am crezut

Am crezut în vorbe şi în sinceritate,
Am crezut în gesturi şi ale oamenilor fapte,
Am crezut că-n viaţă pot găsi şi fericire,
Am crezut în adevăr, în sentimente şi iubire.

Am crezut în mine şi ce-aş putea să fac,
Am crezut în oamenii care mi-au spus ca doar mă plac,
Am crezut în cei care-L iubesc pe Domnul cu adevărat,
Am crezut în soarta ce-o pregăteşte El celui curat.

Nu am crezut că toate s-or nărui pe loc,
Nu am crezut că viaţa depinde de noroc,
Nu am crezut că dragostea durează doar o clipă,
Nu am crezut că omul se-ascunde doar de frică.

De azi aleg să nu mai cred in om, ci doar în Dumnezeu
Chiar dacă nu-nţeleg adesea planul Său.
El nu mă părăseşte, nici nu mă va lăsa
La greu, dar şi la bine-mi va fi mereu alăturea.

El nu dezamăgeşte, chiar dacă mă încearcă
La El alerg să-I spun a inimii povară.
Ceea ce El promite aceea se-mplineşte
Nu e ca omul care spune şi-apoi dezamăgeşte.

Un glas astăzi imi spune:  Nu trebuia să crezi
În toate aceste lucruri...ci numai în dovezi
Care în timp se-arată; nu-n vorbe ce se duc,
Nu în rostiri de-o clipă pierdute în amurg.

Nu regreta trecutul, nu mai privi înapoi
Priveşte înainte! Chiar Domnul e cu noi,
Care din cioburi sparte lipeşte al tău vas
Şi poate sa reînvie speranţa ce-a rămas.