duminică, 14 iunie 2015

Povestea taietorului de lemne

A fost odata un om care locuia intr-un satuc. Desi sarac, era invidiat de toti pentru ca avea un cal alb si frumos. Pana si regele ravnea la comoara lui. Nu se mai pomenise nicicand un asemenea cal - neasemuite-i erau splendoarea, maretia si puterea.
Oamenii-i ofereau preturi fabuloase  pentru armasar, dar batranul refuza toate ofertele. "Calul asta nu este un simplu animal pentru mine" le spunea el. "Este o persoana. Cum sa vinzi o persoana? Este un prieten, nu o posesie. Cum sa vinzi un prieten?" Omul erea sarac si ispita era mare. Dar nu a vandut calul.                    
 Intr-o dimineata a descoperit ca animalul-i disparuse din grajd. Tot satul s-a adunat sa-l vada pe batran.
   - Nebun ce esti, il batjocoreau ei, ti-am spus noi ca cineva ti-l va fura. Te-am avertizat ca vei fi jefuit. Esti atat de sarac! Cum ai putut spera ca vei fi in stare sa protejezi un asemenea animal? Ar fi fost mai bine sa-l fi vandut. Ai fi putut obtine orice pret ai fi dorit. Nicio suma nu ar fi fost prea mare. Acum calul a disparut si tu ai fost blestemat cu o nenorocire.
   Batranul a raspuns: "Nu va grabiti sa vorbiti. Limitati-va sa spuneti ca animalul nu mai e in grajd. Asta e tot ce stim - restul este judecata. Daca am fost blestemat, sau nu, cum puteti voi stii? Cum puteti voi judeca?
   Oamenii au protestat: "Nu ne face pe noi prosti! N-om fi noi filozofi, dar nici nu e nevoie de mare filozofie! Simplul fapt ca ti-a disparut calul este un belstem.
   Batranul vorbi din nou: "Stiu doar ca grajdul e gol si calul a disparut. In rest, nu stiu nimic. Daca e un blestem sau o binecuvantare, asta n-as putea spune. Tot ce putem vedea este un fragment. Cine stie ce va urma?
   Oamenii din sat au ras. S-au gandit ca batranul este nebun. Totdeauna l-au crezut prost; daca n-ar fi fost, ar fi vandut calul si ar fi trait din banii obtinuti. Dar iata ca a ramas tot un sarman taietor de lemne de foc, sa le care din padure si sa le vanda. Traia de pe o zi pe alta intr-o saracie mizera si acum a dovedit ca este intr-adevar nebun.
   Dupa cinsprezece zile, calul s-a intors. Nu fusese furat, fugise doar in padure. Si nu s-a intors singur, ci a mai adus cu el doiesprezece cai salbatici. Satenii s-au adunat din nou in jurul taietorului de lemne si au spus:
   - Batrane, iata ca tu ai avut dreptate iar noi am gresit. Ceea ce noi am crezut ca este un blestem a fost de fapt o binecuvantare. Te rugam sa ne ierti.
   Omul a raspuns: " Inca o data, meregeti prea departe. Multumiti-va sa spuneti ca acum calul s-a intors. Afirmati doar ca au mai venit doisprezece cai cu el, dar nu judecati. Cum puteti sti daca este o binecuvantare sau nu?Voi vedeti doar un fragment. Atata timp cat nu stiti toata povestea, cum puteti judeca? Ati citit doar o pagina dintr-o carte. Cum puteti sa judecati toata cartea? Ati citit doar un cuvant dintr-o fraza.  Cum puteti sa intelegeti toata fraza? Viata este atat de vasta, dar voi judecati toata viata dupa o singura pagina sau un singur cuvant. Tot ce aveti este un fragment! Nu spuneti ca aceasta este o binecuvantare. Nimeni nu poate sti. Eu ma multumesc cu ceea ce stiu. Nu ma framant pentru ceea ce nu stiu.
   - Poate ca batranul are dreptate, si-au spus intre ei, si discutiile lor pe aceasta tema au incetat. Dar inlauntrul lor stiau ca batranul gresea. Stiau ca intamplarea era o binecuvantare. Doisprezece cai slabatici adusi de unul singur. Cu ceva munca, animalele puteau fi imblanzite si antrenate, apoi vandute pe bani buni.
   Batranul avea un fiu, unicul lui copil. Tanarul a inceput imblanzirea cailor salbatici, dar dupa cateva zile de munca a cazut de pe un cal si si-a rupt picioarele. Satenii s-au adunat iarasi in jurul batranului si au inceput sa emita judecati.
   - Ai avut dreptate, au spus ei. Ai mai dovedit odata ca ai dreptate. Cei doisprezece cai nu au fost o binecuvantare, ci un blestem. Singurul tau fiu si-a rupt picioarele si acum, la batranete, nu ai pe nimeni sa te ajute. Acum esti mai sarac ca nicicand.
   Si batranul a vorbit din nou: "Va obsedeaza pornirea de a judeca. Nu mergeti asa departe! Spuneti doar ca fiul meu si-a rupt picioarele. Cine stie daca este o binecuvantare sau un blestem! Nimeni nu stie. Avem doar un fragment. Viata ne vinde fragmente.
   S-a intamplat insa ca peste cateva saptamani tara a intrat in razboi cu o tara vecina. Toti tinerii din sat au fost recrutati in armata, numai fiul batranului a fost scutit pentru ca era ranit. Inca odata, satenii s-au adunat in jurul batranului, plangand si strigand din cauza ca fiii lor fusesera luati in armata. Sansele ca ei sa se intoarca acasa cu bine din acel razboi erau reduse. Dusmanul era puternic si razboiul avea sa fie o confruntare fara sorti de izbanda.. Nu aveau sa-si mai vada niciodata fiii.
   - Ai avut dreptate, batrane, au spus ei plangand. Dumnezeu stie ca ai avut dreptate. Imprejurarile de acum o dovedesc. Accidentul fiului tau a fost o binecuvantare. O fi avand el picioarele rupte, dar macar este cu tine. Fiii nostri au plecat pentru totdeauna.
   Atunci batranul le-a vorbit din nou: " Este imposibil sa vorbeasca cineva cu voi. Mereu trageti concluzii poripite. Spuneti doar ata: fiii vostri au plecat la razboi, si al meu, nu. Nimeni nu stie daca este o binecuvantare sau un blestem. Nimeni nu este atat de intelept ca sa stie."
     Batranul taietor de lemne era multumit cu ceea ce stia si nu se framanta pentru ceea ce nu intelegea. Epictet a spus: "Sunt intotdeauna multumit de ceea ce se intampla, pentru ca eu cred ca hotararile lui Dumnezeu sunt mai bune decat ale mele."
Pentru a gasi multumirea in mijlocul necazului si incertitudinii, trebuie sa na dam seama ca situatia in care ne aflam a fost  lasata  intentionat in viata noastra de Dumnezeu, care ne iubeste si se ingrijeste de noi.

marți, 26 mai 2015

Atat cat este necesar

         “Suferim prea mult pentru puţinul care ne lipseşte şi ne bucurăm prea puţin pentru multul pe care-l avem.”(W. Shakespeare)
         Totul pare ca este ok, dar ceva a ramas nerezolvat si te macina. Dar, oare nu va exista mereu un acel ceva care va ramane neimplinit? Exista intotdeauna loc de mai bine. Ma gandesc sa transform acest ceva in scopul de a lupta in continuare. Sa nu imi produca intristare, ci sa ma motiveze sa merg inainte.
          Poate se intampla sa iti mearga in general bine, dar chiar in acele momente sa existe o dorinta neimplinita care iti fura bucuria prezentului. Nicioadata nu vom avea indeajuns, dar asta nu trebuie sa ne impiedice sa fim  multumitori cu ceea ce deja am primit. Am observat ca in om exista  o continua dorinta de a obtine mai mult. Asta a dus la competitie, la mari succese, la progresul omenirii. In acelasi timp s-a alimentat dorinta de a fi incontinuu nemultumit pentru ca ai putea obtine si mai mult.
Este in natura noastra sa reactionam asa, dar poate ca “putinul pe care nu il avem” este tocmai modul in care Dumnezeu ne tine dependenti de El.  Altfel, cum am mai avea nevoie de ajutorul Lui?
Dar, de ce sa privim mereu la partea goala a paharului in loc sa savuram continutul acestuia?
Vei zice: dar, ce “mult” am primit? Se poate sa nu il vezi pentru ca privesti doar la ce nu ai primit inca. Atata timp cat simti, vezi, auzi, intelegi, vorbesti, mergi...ba inca poate ai avut si harul de a cunoaste pe Dumnezeu  intr-un mod unic si personal, ce poate insemna mai mult?
           Se pare ca Iov a putut sa accepte acest adevar in pofida greutatilor intampinate atunci cand a spus: “Ce, primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul?”(Iov 2.10)
          Daca ne-am gandi mai adesea la asta, atunci viata ar prinde culoarea bucuriei. Dumnezeu ne-a dat pentru acest moment  tot ce a considerat ca avem nevoie. Doar atat cat este necesar...

luni, 4 mai 2015

Ce este casatoria

Casatoria, potrivit definitiilor date de cei carora le-am luat interviu, este un adevarat atentat la
dragoste. Fiecare dintre cei intrebati doresc sa contopeasca doua lumi distincte: lumea lui si lumea ei, in loc sa renunte la ele pentru a naste un nou univers.
Bobul de grau este barbatul care tine bine legat in coaja lui continutul pretios, anuntand painea zilnica a inimii. Faina este femeia, care, prin finetea albului, face posibila painea n cuptorul dragostei. Fiecare dintre ei fiind parte a aceleiasi graunte.
Dragostea este o alegere pe baza unor nevoi launtrice puse de Creator pe baza unor principii care protejeaza relatia de dragoste.
Casatoria este dragostea in rochie diafana de seara, care ne atinge placut cu parfumul ei, dar si dragostea in salopeta, care face smotru in bucatariesi in baie. Este dragostea pe bicicleta in drum spre o amarata care nu are ce sa manance sau dragostea intr-o discutie la patul unui bolnav de cancer, care este mangaiat de speranta care i se da ca o realitate fericita. Casatoria este o imagine a ceea ce este Dumnezeu, daca este lasat sa o reuseasca El. Este o relatie care inspira intimidate si sacrificiu. Este o viata concentrata  asupra scopului lui Dumnezeu. Este apropierea inceputa in noi si dusa dincolo de noi.      George Uba - “Taie-mi o felie de dragoste”


miercuri, 29 aprilie 2015

Putere din umblarea cu Domnul Isus

           “Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând, şi au priceput că fuseseră cu Isus.”(Fapt. Apost. 4.13)
De ce lipseste puterea spirituala? De ce adesea ne simtim lipsiti de puterea de a marturisi mesajul incredintat? De ce lipsa de indrazneala si teama?
Pentru ca lipseste prezenta Domnului Isus. Cand esti plin de El, cand te alimentezi cu al Sau cuvant, cand renunti la mandria ta, cand recunosti ca fara El  esti nimic si tot ce poate pune stapanire pe tine este inlaturat, atunci te incarci cu putere sfanta si curaj.
            Petru si Ioan erau oameni simpli, neinvatati, dar asta nu a limitat desfasurarea puterii lui Dumnezeu prin ei. Pentru ca asa a hotarat El, sa isi faca lucrarea prin oameni slabi, ca sa demonstreze ca omul fara ajutorul si puterea lui Dumnezeu nu poate face nici o lucrare mareata.
             Ma uit la Petru si Ioan…comportamentul si vorbirea lor i-au facut pe ceilalti sa inteleaga ca umblasera cu Isus, pentru ca nu prin intelepciunea lor puteau sa-L marturiseasca, ci numai un miracol ii puteau schimba in acest fel de a fi. Poate ca si dorinta ta, ca si a mea, este ca  viata sa ne fie o reflectie a manifestarii dragostei lui Dumnezeu, sa priveasca cei din jur cu uimire si sa inteleaga ca umblarea cu Isus schimba inimi. Sa-L cautam pe Dumnezeu cat putem, unde putem, cum putem, iar El va privi inspre noi. Avem nevoie de puterea duhului Sau care da indrazneala, da curaj sfant si misca inimile.
             Ce aveau Petru si Ioan si nu avem si noi? O umblare cu Isus in toate aspectele vietii, o relatie apropiata din care deriva o cunoastere profunda a voii Sale pentru viata lor.
              Doamne, umple-ne cu duhul Tau cel sfant!

miercuri, 8 aprilie 2015

Exista Dumnezeu cu adevarat

Un astronaut si un neurochirurg renumit discutau despre existenta lui Dumnezeu. Astronautul a spus: “Am o convingere, nu cred in Dumnezeu. Am fost in spatiu de mai multe ori si nu am vazut niciodata nici macar un inger”. Neurochirurgul s-a mirat, dar a comentat: “Bine, eu am operat multe creiere si niciodata nu am vazut vreun gand.”

joi, 26 martie 2015

Un pamant roditor

Pilda semanatorului, am tot citit-o fara sa imi dau seama ca, de multe ori am fost ca si acel pamant neroditor, stancos, acoperit de spini.
„Iată, semănătorul a ieşit să semene.
Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o.
O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc.
Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat.
O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au înecat-o.
O altă parte a căzut în pământ bun şi a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul, şaizeci, şi altul, treizeci.”(Matei 13.3-8)
“Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Acesta este sămânţa căzută lângă drum.”
            Samanta cazuta langa drum. Ma gandesc de cate ori nu am inteles Cuvantul citit si am mers mai departe fara a starui in intelegerea lui? Si am plecat fara a fii cercetata de acest cuvant pentru ca, fara sa stiu, cel rau l-a rapit din inima mea. Asa de usor se intampla sa citim, nu intelegem si nu ne mai pasa…
“Sămânţa căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul şi-l primeşte îndată cu bucurie;
dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.”
            Samanta cazuta in locuri stancoase. Am ascultat un mesaj, sau o predica care m-a cercetat adanc. Am promis ca voi proceda corect de acum incolo. Poate ca au fost si lacrimi si pocainta…Totul parea ca infloreste si ca este roz, pana la o vreme cand, la primul test am cazut exact la capitolul la care am crezut ca voi fii mai puternica. Si, asemenea lui Petru, care fagaduise Domnului ca-si va da si viata pentru El, la prima tragere la raspundere…m-am lepadat.
“Sămânţa căzută între spini este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt, şi ajunge neroditor.”
             Samanta cazuta intre spini. De cate ori am auzit Cuvantul si am acceptat ca in viata de credinta trebuie sa renunt, sa ma lepad de mine si sa-L urmez pe Domnul? Totusi, la un moment dat am preluat controlul asupra vietii mele, incercand sa gasesc propriile solutii la probleme si am uitat sa-mi las grijile in seama Celui care a promis ca le va purta pentru mine. 
“Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.” (Matei 13.19-23)
              Samanta cazuta in pamant bun. Si, de cate ori am auzit, am inteles si am pus in practica Cuvantul… Iar, rodul acestor fapte s-a facut cunoscut, prin: dragoste, bucurie, pace, îndelunga răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie,blândeţe, înfrânare a poftelor.
          Un pamant roditor este nevoie sa fie bine curatit, prelucrat cu diferite unlelte, bine udat ….Pentru ca samanta Cuvantului sa incolteasca, sa creasca si sa dea rod, trebuie ca mai intai sa gaseasca un vas curat in care sa creasca. La fel Dumnezeu va face sa rodeasca  acela care a experimentat sfintirea prin zdrobire si care a a fost bine udat cu apa din Izvorul vietii. Sa fim un pamant roditor!

marți, 17 februarie 2015

Cand nu intelegi

         “Ucenicii Lui L-au întrebat: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?”(Ioan 2.9)

Sunt lucruri pe care nu le intelegem. Cine este vinovat? Cine a gresit? Unele lucruri nu pot fi schimbate si incercam sa le gasim explicatii. Omeneste gandind gasim si raspunsuri si vinovati (“omul acesta sau parintii lui”), dar Dumnezeu are o cu totul alta gandire si alte raspunsuri (n-a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui). Cand nu intelegi destinul, sa nu cauti vinovati, ci sa te intrebi ce a vrut El sa te invete?
            Unele lucruri trebuiesc  acceptate fara intrebari. „Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?”(Exod 4.11) Pentru ca  “El are milă de cine vrea, şi împietreşte pe cine vrea.”(Romani 9.18)
De regula, vina o gasim la noi insine sau la ceilalti. Dar, daca cumva nu este nici un vinovat, ci este un plan care trebuie sa se implineasca? Daca trebuie sa acceptam circumstantele vietii fara sa mai punem intrebari? Daca si raul acesta poate conduce spre un bine nestiut acum?
           Un cusur te poate ajuta sa ramai smerit sau il poti privi ca pe un complex de inferioritate. Un esec poate duce la ingenucherea eului sau la ratarea unei oportunitati. O dorinta amanata poate fi prilejul de a  astepta cu rabdare, sau se poate preface intr-o tristete profunda.
          Conteaza si ce vrei sa vezi, si ce vrei sa culegi: parfumul trandafirului sau spinii lui. 

miercuri, 21 ianuarie 2015

Pacea sufletului care nu se razbuna

       
    Ce mare este linistea cand te stii in pace cu oricine. Nu ai teama, nici spaima sau grija ca cineva ti-ar face vreun rau.  La fel este  cand stii ca si cei care odata ti-au vrut raul acum isi dau seama ca scopul lor a fost o nebunie si ca daca s-ar fi oprit la timp nu s-ar mai fi chinuit in propriul suflet. Pacea pe care o aduce iertarea nu se compara cu satisfactia razbunarii, care este doar un moment urmat insa de remuscari indelungate.
            Am vazut cum David a trait ani de zile in teroare din cauza lui Saul. S-a ascuns in munti, in pesteri, a trait ca un fugar, macar ca nu-i gresise cu nimic. Dar, duhul celui rau pusese stapanire pe Saul din cauza neascultarii fata de Dumnezeu. Totul a pornit de o vorba care a atras invidia lui Saul, si din ziua aceea “a privit cu ochi rai pe David”(1Samuel 18.9) In acelasi timp, Saul se temea de David pentru ca vedea ca Dumnezeu era cu el in tot ce facea. David ii demonstrase in repetate randuri ca nu il uraste, desi ar fi avut motive, prin faptul ca ii crutase viata atunci cand ii taiase doar o bucata din coltul hainei in timp ce Saul dormea. I-a dovedit ca vrea pacea cu el, insa Saul, desi binevoitor pe moment, pana la finalul vietii l-a urmarit pe David. Si David, macar ca era omul placut lui Dumnezeu, a fost supus unui chin sufletesc greu, pe care il descrie adesea in psalmii sai.
“El îmi va trimite izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire) Da, Dumnezeu Îşi va trimite bunătatea şi credincioşia.
Sufletul meu este între nişte lei: stau culcat în mijlocul unor oameni care varsă flăcări, în mijlocul unor oameni ai căror dinţi sunt suliţe şi săgeţi, şi a căror limbă este o sabie ascuţită.”(Psalm 57.3-4)
             Poate ca esti tentat sa raspunzi celor ce iti fac rau cu aceeasi moneda. Nu vei face decat sa aprinzi un foc. “O vorba buna potoleste mania, dar o vorba aspra atata mania.” Nu incerca sa iti faci dreptate de unul singur. Lasa asta in grija Domnului. Nu cumva sa fii judecator al celui ce ti-a gresit. Lasa judecata si rasplata in grija Celui de sus. David asa a facut. Nu s-a razbunat, ci a lasat pe Dumnezeu sa-i faca dreptate.
            Sa ierti este o virtute si dovedeste tarie de caracter. Sa te razbuni inseamna lasitate si un caracter slab.
            Domnul sa ne dea o inima plina de bunatate, gata sa ierte si sa iubeasca oricand!