Pedeapsa părintească a Domnului

“Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.” (Evrei 12:11)

Pentru un copil, pedeapsa este „un rău necesar” pentru viitorul lui. În epistola către Evrei, capitolul 12, ni se spune că orice pedeapsă aduce întristare, iar pe moment nu vom simți decât gustul ei amar, fără să-i înțelegem consecințele. Și aici vorbim despre acea pedeapsă necesară îndreptării.

Pedeapsa aplicată corect este ca o școală, deoarece ne învață ceva, pentru binele nostru veșnic. Dumnezeu ne vrea părtași sfințeniei Lui, dar acest lucru nu se poate realiza decât trecând prin școala pedepsei, a încercărilor și a greutăților potrivite cu măsura puterii noastre.

Pe copil pedeapsa temporară îl va ajuta mai târziu să deprindă obiceiuri bune și îl va feri de un comportament sau limbaj neadecvat.

Pentru a ajunge la neprihănire este necesară tristețea pedepsei. Pedeapsa care duce la sfințire este un privilegiu care vine de la Dumnezeu și nu este de disprețuit. “Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului şi nu te mâhni de pedepsele Lui!”(Proverbele 3:11)

Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, atunci să nu ne surprindă pedeapsa Tatălui, deoarece fiii lui Dumnezeu au parte de suferință pentru a fi aduși la desăvârșire. 

Dacă un părinte își pedepsește copilul din dragoste, pentru binele lui și în scopul educării, cu atât mai mult o face Dumnezeu.“Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!” (Proverbele 3:12)

“Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. Și apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.” (Evrei 12:7-10)

De aici înțelegem că Dumnezeu, ca și un Tată iubitor, pe cine iubește, are grijă să-l disciplineze.

Noi însă, dacă suntem pedepsiți, vom suferi o vreme, spre binele nostru. Să nu uităm că pedeapsa care ni s-ar fi cuvenit pe merit pentru păcatele noastre, a purtat-o Fiul lui Dumnezeu, Cel Care nu a avut niciun păcat. Astfel,  “El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:5) Iar ceea ce suferim acum, nu este altceva decât nuiaua dragostei divine, care va aduce mai târziu roade binecuvântate în viețile noastre.

Pedeapsa aduce cu ea „roada de pace a neprihănirii”, care înseamnă și smerenie, și pocăință, și îndreptare, și sfințire.

Când un părinte își avertizează în mod repetat copilul, iar acesta continuă să îl ignore, urmează disciplinarea. La fel, Dumnezeu ne disciplinează doar atunci când nu Îl ascultăm. Aceasta este încă o dovadă a dragostei Sale pentru noi și a dorinței Lui de a ne sfinți și aduce la pocăință.

Planuri mari și viață scurtă

“Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga”…nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel şi apoi piere.

Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.”(Iacov 4:13-15)

Ne facem planuri și viața ne-o organizăm în funcție de planurile pe care le facem pentru fiecare activitate ce va urma. Poate te-ai gândit deja cum să îți planifici concediul, cum va arăta locuința ta, încotro te vei îndrepta profesional sau poate trăiești rutina unei vieți prinsă între job și diverse activități ce par a continua la nesfârșit.

Cam așa se întâmplă de regulă, iar lucrul la care ne gândim cel mai puțin este că, într-o zi, ce poate fi mai devreme sau mai târziu, vom părăsi acest pământ, iar planurile făcute se vor nărui și ele.

Cred că este bine să îți administrezi viața corect și să îți faci planuri, cu condiția de a-ți încredința fiecare “pas” în voia lui Dumnezeu, pentru că, fără de ajutorul Său, nu ai putea mișca vreun deget. Viața pe pământ nu este altceva ”decât un abur, care se arată puțintel și apoi piere”. Uneori rămâne în aer un timp, alteori se duce când de-abia ce se ridicase. Copii, tineri sau bătrâni părăsesc pământul și nimeni nu rămâne statornic și nu poate avea certitudinea că va mai trăi o zi, o săptămână sau un an.

De aceea, astăzi, când citești aceste rânduri, gândește-te la efemeritatea ta, dacă ești pregătit să părăsești pământul și să întâlnești pe Creatorul tău. Îți este teamă? Te va primi oare cu bucurie? A mai rămas vreun lucru pe care ar trebui să îl mai faci?