Ce decizie să iau?

Nu știu ce decizie va trebui să iei astăzi sau în perioada imediat următoare, dar știu că ai la dispoziție câteva lucruri care te pot ajuta să alegi înțelept.

Ia decizia în urma rugăciunilor.

Ia decizia după ce ai cercetat Cuvântul Domnului în domeniul care te interesează. Crezi că există ceva ce nu place lui Dumnezeu în decizia ta? Care este motivația de a alege planul A și nu planul B? Are ca și scop final glorificarea lui Dumnezeu sau doar propria plăcere sau ambiție?

Dumnezeu ne-a trimis Duhul Sfânt care să ne călăuzească în momentele de cumpănă. Ai făcut liniște și te-ai aplecat înlăuntrul tău ca să asculți ce îți vorbește?

Asumă-ți riscuri. O alegere bună nu poate fi însoțită doar de aplauze și încurajări. Pot exista și împotriviri care o vor face mai târziu și mai prețioasă.

“Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul.”(Proverbele 16:1) Nu uita că Dumnezeu are ultimul cuvânt. 

Indiferent de calea pe care o vei alege, dacă ai aplicat cele de mai sus și nu ai îndoieli, atunci lasă-te condus de providența Sa în ceea ce urmează alegerii tale. Nu va fi ușor, dar încrede-te deplin în ceea ce poate face El cu viitorul tău, în urma ascultării și a predării depline a controlului vieții Atotputernicului Dumnezeu.

Minciuna

Cred că fiecare dintre noi ne amintim cel puțin o împrejurare din trecut, în care am mințit, și de care acum ne este jenă să o rememorăm. De ce mințim? Pot fi multe motive și răspunsuri.

Mințim pentru a ascunde lucruri pe care vrem ca alții să nu le cunoască, ca să ne protejăm imaginea înaintea celorlalți, pentru a da bine în ochii lor, creionând o imagine falsă. Mințim de teama pedepsei, încercând să ne salvăm din diferite situații sau pentru a avansa și pentru a obține anumite avantaje sau laude.

Oare cum s-ar fi terminat acea situație dacă am fi ales să spunem doar adevărul? Probabil nu ne-ar fi mers bine pe moment, dar mai târziu nu am fi rămas cu remușcări. De ce nu am zis adevărul? Pentru că nu am avut credință că Dumnezeu va rezolva situația, că El va purta de grijă, indiferent cât de grele ar fi fost circumstanțele ulterioare.

“Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.”(Proverbele 29:25) Atâta timp cât ne temem mai mult de oameni decât de Dumnezeu, vom da curs necredinței, iar de aici, și minciunii sau oricărui alt vicleșug omenesc de rezolvare prin propriile eforturi.

O minciună poate trece uneori neobservată, dar dacă este identificată, mai devreme sau mai târziu va fi pedepsită, iar rușinea consecințelor va fi cu atât mai mare.

Ceea ce obții prin minciună nu va rezista și nu te vei putea bucura de lucrul obținut. ”Comorile câştigate cu o limbă mincinoasă sunt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte.”(Proverbele 21:6)

“Pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriş.”(Proverbele 20:17)

Dumnezeu urăște minciuna și iubește adevărul. “Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr îi sunt plăcuţi.”(Proverbele 12:22) 

Expresia populară “minciuna mărturisită este pe jumătate iertată”, ascunde un oarecare adevăr. Dacă un om poate ierta, cu atât mai mult acest lucru este posibil la Dumnezeu. “De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.”(Efeseni 4:25)

Dacă în trecut ai folosit în anumite contexte minciuna, astăzi, ia aminte că minciuna te va ține rob până ce vei mărturisi adevărul. Adevărul te va face liber. Alegi să te înconjori cu un lanț al minciunii sau să trăiești liber, cu nădejdea în ajutorul primit de Sus, orișicât de grele ar fi deciziile la care vei fi supus?

Unii folosesc minciuna ca pe un scut, să se apere de oameni, dar scutul credinței este cel mai puternic scut, cu care poți să te aperi de “toate săgețile arzătoare ale celui rău”.

Crede că Dumnezeu este mai puternic decât orice influență, și că, prin ajutorul Său, spunând doar adevărul, vei avea bucuria unui cuget curat și a unor experiențe dincolo de care să dai slavă lui Dumnezeu pentru biruințele finale.

Pedeapsa părintească a Domnului

“Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.” (Evrei 12:11)

Pentru un copil, pedeapsa este „un rău necesar” pentru viitorul lui. În epistola către Evrei, capitolul 12, ni se spune că orice pedeapsă aduce întristare, iar pe moment nu vom simți decât gustul ei amar, fără să-i înțelegem consecințele. Și aici vorbim despre acea pedeapsă necesară îndreptării.

Pedeapsa aplicată corect este ca o școală, deoarece ne învață ceva, pentru binele nostru veșnic. Dumnezeu ne vrea părtași sfințeniei Lui, dar acest lucru nu se poate realiza decât trecând prin școala pedepsei, a încercărilor și a greutăților potrivite cu măsura puterii noastre.

Pe copil pedeapsa temporară îl va ajuta mai târziu să deprindă obiceiuri bune și îl va feri de un comportament sau limbaj neadecvat.

Pentru a ajunge la neprihănire este necesară tristețea pedepsei. Pedeapsa care duce la sfințire este un privilegiu care vine de la Dumnezeu și nu este de disprețuit. “Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului şi nu te mâhni de pedepsele Lui!”(Proverbele 3:11)

Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, atunci să nu ne surprindă pedeapsa Tatălui, deoarece fiii lui Dumnezeu au parte de suferință pentru a fi aduși la desăvârșire. 

Dacă un părinte își pedepsește copilul din dragoste, pentru binele lui și în scopul educării, cu atât mai mult o face Dumnezeu.“Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!” (Proverbele 3:12)

“Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. Și apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.” (Evrei 12:7-10)

De aici înțelegem că Dumnezeu, ca și un Tată iubitor, pe cine iubește, are grijă să-l disciplineze.

Noi însă, dacă suntem pedepsiți, vom suferi o vreme, spre binele nostru. Să nu uităm că pedeapsa care ni s-ar fi cuvenit pe merit pentru păcatele noastre, a purtat-o Fiul lui Dumnezeu, Cel Care nu a avut niciun păcat. Astfel,  “El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:5) Iar ceea ce suferim acum, nu este altceva decât nuiaua dragostei divine, care va aduce mai târziu roade binecuvântate în viețile noastre.

Pedeapsa aduce cu ea „roada de pace a neprihănirii”, care înseamnă și smerenie, și pocăință, și îndreptare, și sfințire.

Când un părinte își avertizează în mod repetat copilul, iar acesta continuă să îl ignore, urmează disciplinarea. La fel, Dumnezeu ne disciplinează doar atunci când nu Îl ascultăm. Aceasta este încă o dovadă a dragostei Sale pentru noi și a dorinței Lui de a ne sfinți și aduce la pocăință.

Planuri mari și viață scurtă

“Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga”…nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel şi apoi piere.

Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.”(Iacov 4:13-15)

Ne facem planuri și viața ne-o organizăm în funcție de planurile pe care le facem pentru fiecare activitate ce va urma. Poate te-ai gândit deja cum să îți planifici concediul, cum va arăta locuința ta, încotro te vei îndrepta profesional sau poate trăiești rutina unei vieți prinsă între job și diverse activități ce par a continua la nesfârșit.

Cam așa se întâmplă de regulă, iar lucrul la care ne gândim cel mai puțin este că, într-o zi, ce poate fi mai devreme sau mai târziu, vom părăsi acest pământ, iar planurile făcute se vor nărui și ele.

Cred că este bine să îți administrezi viața corect și să îți faci planuri, cu condiția de a-ți încredința fiecare “pas” în voia lui Dumnezeu, pentru că, fără de ajutorul Său, nu ai putea mișca vreun deget. Viața pe pământ nu este altceva ”decât un abur, care se arată puțintel și apoi piere”. Uneori rămâne în aer un timp, alteori se duce când de-abia ce se ridicase. Copii, tineri sau bătrâni părăsesc pământul și nimeni nu rămâne statornic și nu poate avea certitudinea că va mai trăi o zi, o săptămână sau un an.

De aceea, astăzi, când citești aceste rânduri, gândește-te la efemeritatea ta, dacă ești pregătit să părăsești pământul și să întâlnești pe Creatorul tău. Îți este teamă? Te va primi oare cu bucurie? A mai rămas vreun lucru pe care ar trebui să îl mai faci?