Ispita ne da
posibilitatea de a fi biruitori. De ce nu ne plac ispitele? Pentru ca cel mai
adesea nu reusim sa le le dominam, ci ne lasam biruiti de ele. Se pune
intrebarea : de ce este asa de greu?Ispita poate fi un
mijloc de crestere in credinta (prin biruirea ei) sau un mijloc de cadere (prin
infrangere). Se da o lupta, de fapt, intre Duhul lui Dumnezeu care locuieste in
noi si firea pacatoasa aflata sub puterea lui Satan. Care sunt solutiile? Ca sa
nu fim ispititi este practic imposibil. Ispitele vor exista atata vreme cat
avem un trup, o minte, o inima si oameni in jurul nostru. Nici macar izolarea
nu este o rezolvare asa cum pretind unii, iata de pilda intamplarea acelui
pustnic care a fugit de lume ca sa nu mai aibe de infruntata nici o ispita. Omul
a luat un ulcior de apa si o bucata de paine si a mers departe, intr-un loc
pustiu. Cand a ajuns la locul dorit, a ingenuncheat ca sa multumeasca lui Dumnezeu
ca acolo, departe de orice ispita, va putea duce o viata sfanta. Insa, cand a
ingenuncheat, a lovit ulciorul si l-a rasturnat cu tot cu apa din el. Manios, a
inceput sa blesteme, ca mai inainte. Morala: fiind ispitit, a fost biruit,
deorece a asteptat lovitura ispitei numai din afara, din lume, iar nu si din
propria sa inima. Ce este de fapt, o ispita? Este prilejul pe care ni-l da
Dumnezeu sa invingem. Nu trebuie sa ne plangem ca nu reusim sa le facem fata,
doar ti se pare ca nu poti birui. Adevarul este ca orice ispita poate fi
invinsa, si nu cere un efort peste puterile noastre, altfel nu ar mai fi adevarat
cuvantul care spune:
“Nu v-a ajuns nici o
ispita, care sa nu fi fost potrivita cu putere omeneasca. Si Dumnezeu, care
este credincios, nu va ingadui sa fiti ispititi peste puterile voastre; ci,
impreuna cu ispita, a pregatit si mijlocul ca sa iesiti din ea, ca s-o puteti
rabda.”(1 Corinteni 10.13)
Nimeni , cand este
ispitit, sa nu zica: “Sunt ispitit de Dumnezeu.” Caci Dumnezeu nu poate fi
ispitit ca sa faca rau, si El insusi nu ispiteste pe nimeni. Ci fiecare este
ispitit, cand este atras de pofta lui insusi si momit.”(Iacov 1.13-14)
Domnul Isus insusi a
fost ispitit ca si noi, dar fara pacat si a biruit tinand tare si sus cuvantul
Tatalui la care lua aminte in fiecare clipa a vietii Sale.
Reformatorul Martin
Luther a afirmat ca :”Nu putem sa oprim
pasarile sa nu zboare pe deasupra capului nostru. Putem, insa, sa le
impiedicam cand vor sa isi cladeasca si cuiburi in capul nostru.”
Ceea ce m-a determinat
sa scriu a fost capitolul 2 din cartea Eclesiastul scrisa de fiul lui David, Solomon, acum cca 3000 de ani, pe care eu il gasesc ca cel mai
mare analist, psiholog si introspect al acelei vremi, , care intrecea in
intelepciune pe oricine, de la care avem
si o bogatie de Proverbe si Cartea Cantarilor …mie mi se pare ca a fost omul
care a gandit cel mai mult, este bine insa ca a si impartasit trairile lui,
altfel ar fi fost in zadar toata intelepciunea ce i-a fost data.
Solomon si-a pus
aceeasi intrebare ca si tine poate: ce imi lipseste ca sa fiu feicit(a)? Si s-a
gandit, dar nu doar atat, a pus si in practica, si iata ca a avut: bogatii,
locuinte, belsug si prosperitate
materiala, chiar toate desfatarile poftelor i-au fost indeplinite, si chiar si o intelepciune care o depasea pe a
tuturora, cam tot ceea ce si-ar fi putut dori un pamantean ca noi.
1
Am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie, şi gustă fericirea.”
Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune.
2
Am zis râsului: „Eşti o nebunie!”, şi veseliei: „Ce te înşeli degeaba?”
3
Am hotărât în inima mea să-mi înveselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va
cârmui cu înţelepciune, şi să stărui astfel în nebunie, până voi vedea ce este
bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieţii lor.
4
Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii,
5
mi-am făcut grădini şi livezi de pomi şi am sădit în ele tot felul de pomi
roditori.
6
Mi-am făcut iazuri, ca să ud dumbrava unde cresc copacii.
7
Am cumpărat robi şi roabe, şi am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi
turme de oi, mai mult decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim.
8
Mi-am strâns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus
cântăreţi şi cântăreţe, şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei.
9
Am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am
păstrat chiar înţelepciunea.
10
Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie,
ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi-a fost partea din
toată osteneala mea.
Maca ca a avut cam tot
ceea ce un om si-ar putea dori, Eclesiastul a ramas dezamagit de tot ceea ce
lumea i-a oferit. Le-a experimentat pe toate, dar nu a ramas decat cu un gust amar.
11
Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem
cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai
deşertăciune şi goană după vânt, şi că nu este nimic trainic sub soare.
17
Atunci am urât viaţa, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este
deşertăciune şi goană după vânt.
18
Mi-am urât până şi toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care o
las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea.
19
Şi cine ştie dacă va fi înţelept sau nebun? Şi totuşi el va fi stăpân pe toată
munca mea pe care am agonisit-o cu trudă şi înţelepciune sub soare. Şi aceasta
este o deşertăciune.
20
Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am
făcut-o sub soare.
21
Căci este câte un om care a muncit cu înţelepciune, cu pricepere şi cu izbândă,
şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Şi aceasta
este o deşertăciune şi un mare rău.
22
Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui şi din toată
străduinţa inimii lui cu care se trudeşte sub soare?
23
Toate zilele lui sunt pline de durere, şi truda lui nu este decât necaz: nici
măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune.
Totusi…iata ce spune el
in urma trairii tuturor acestor experiente
si care sunt concluziile pe care si le-a tras:
13
Şi am văzut că înţelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât
este mai de folos lumina decât întunericul;
24
Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce şi să bea, şi să-şi
înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi
aceasta vine din mâna lui Dumnezeu.
25
Cine, în adevăr, poate să mănânce şi să se bucure fără El?
Inteleg din aceste
lucruri ca indiferent de ce vis am avea, insasi indeplinirea lui nu poate sa ne
faca fericiti chiar daca pentru o vreme asa credem noi, si ca fericirea din
lucrurile marunte ale vietii o putem simti atunci cand ea “vine din mana lui
Dumnezeu”.
26
Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui
păcătos îi dă grija să strângă şi s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu!
Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.
“Aştept
la semafor într-o intersecţie aglomerată, dimineaţa, în drum spre serviciu. Se
face verde şi aproape instantaneu claxonul maşinii din spate îmi aminteşte că
trebuie să am reacţii foarte rapide.
Demarez, aruncând o privire încruntată în oglindă spre grăbitul din spate care
probabil nu-şi dă seama cât de mult deranjează cu un claxon.
La următoarea intersecţie din nou roşu. În maşina din faţă o doamnă căuta ceva
în poşeta de pe scaunul din dreapta, tocmai când se făcuse verde.
O secundă, două, trei, doamna nu se clinteşte. Mă văd nevoit s-o fac atentă.
Cum altfel, decât tot cu claxonul.
Mă pun în mişcare şi-mi dau seama că tocmai ceea ce mă deranjase cu câteva
minute înainte la grăbitul care mă zorea în mod strident, făcusem şi eu.
Şi sunt multe situaţiile în care constatăm asta. Am vrea ca lumea să fie
altfel, dar ne trezim incapabili să fim noi înşine altfel.
O dată, un tânăr dornic de lucruri mari, îl întrebă pe un înţelept. „Ce aş
putea să fac pentru pacea lumii?”.
Înţeleptul îl privi pe deasupra ochelarilor şi-i răspunse zâmbind: „Nu trânti
atât de tare uşa!”
Ce-i drept, marile schimbări încep întotdeauna cu o mică transformare,
înlăuntrul.”
Dorim sa ne schimbam
adesea, totusi prea adesea surprindem in comportamentul nostru manie, vorbe pe
care am fi vrut sa le evitam, reactii nedorite. Desi cunoastem ca sunt greseli
pe care ar trebui sa le evitam, totusi continuam sa persistam in ele. De ce?
Mi-a atras privirea
Iona, profetul care nu a ascultat, macar ca voii lui Dumnezeu nu i te poti
opune, ulterior a fost salvat in chip miraculos si adus din mijlocul marii pe uscat
printr-un peste pentru ca Dumnezeu trebuia sa-si implineasca planul cu privire
la cetatea Ninive. Incapatanarea lui continua si dupa aceste experiente
socante, si pare ca nu a invatat nimic, continua sa se razvrateasca ca un copil
care se manie: “Dar Dumnezeu a zis lui Iona: “Bine faci tu de te manii?“ El a
raspuns: “Da, bine fac ca ma manii pana la moarte!”(Iona 4.9)
De ce se intampla sa
trecem prin experiente in urma carora nu vrem sa invatam nimic? Suntem prea
mandri ca sa ne lasam modelati si vrem neaparat sa ne urmam propria cale, sau
firea pamanteasca cu care ne-am nascut nu am supus-o in totalitate Celui care
are drept asupra ei?
Nici Avraam nu-si invatase lectia, astfel ca, atunci
cand ajunge in Egipt dupa hrana, a numit-o pe Sara sora lui, ca sa-i merga bine
din pricina ei…aceeasi minciuna o spune si mai tarziu in Gherar desi avea
experienta anterioara cand a supus-o pe Sara la mari pericole din cauza acestui
neadevar.
Nu invatam din greseli
si tindem sa le repetam, desi cunoastem ca ne conduc spre esec. Vorba inteleptului
Eclesiastul: “Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este
deşertăciune şi goană după vânt!”(Eclesiastul 1.14)
In concluzie, sa fim
atenti la noi insine, schimbarea incepe cu fiecare din noi, inlauntrul nostru,
si pentru aceasta , pe langa decizia noastra, este nevoie de fapte care sa se
reflecte in jurul nostru. Dumnezeu poate face acest lucru pentru fiecare inima
care vine cu sinceritate si dorinta de a se curati inaintea Lui!
Bakhita este o fata din Sudan care ajunge sclava la o varsta foarte mica. Ultimul ei stapan, un diplomat italian, este dur cu ea si cea care o ajuta pe sclava este Aurora, fiica acestuia. Atunci cand acesta isi revarsa furia asupra ei, fuge la biserica si ramane cu preotul care ii povesteste despre Dumnezeu. Aurora sufera mult si stapanul ei isi propune sa se razbune, dar nu poate ajunge la ea deoarece in sat apare o epidemie de rubeola. Bakhita ingrijeste oamenii bolnavi, printre care si preotul, si multi dintre ei se vindeca. Ea nu se imbolnaveste si continua sa se roage la Dumnezeu, chiar daca nu e crestina. Intr-o zi, niste maicute o cheama la cu ele in Venetia spunand ca un binefacator vrea sa o ajute. Acesta este chiar ruda stapanului ei, dar Bakhita se desparte de oamenii din sat si merge in marele oras necunoscut. Ea iubeste copiii si ii ajuta si in Venetia. Atunci cand afla cine este binefacatorul ei accepta deoarece ii spune ca nu mai este o sclava, este libera. Aurora este si ea foarte fericita si asista la botezul Bakhitei care va deveni o sfanta. Negresa isi incepe a doua etapa a vietii, plina de peripetii, dar si implinita. Povestea Bakhitei este povestita de Aurora care este acum mare si are trei fetite. Ea isi retraieste copilaria, povestind viata prietenei sale, Bakhita, negresa sfanta cu o inima de aur si o cruce de lemn pe care reuseste sa o duca pana la sfarsitul vietii. Vizionare placuta! Bakhita – Sfanta africana (2009) - Filme online subtitrate in romana
Cerul va fi acoperit de slava lui Dumnezeu, vor cadea ploi de binecuvantari peste tine tot timpul anului, iar vantul va sufla puternic toate ingrijorarile. Pe alocuri se vor semnala descarcari de incercare a credintei, dar Soarele va birui.