vineri, 13 aprilie 2012

Jertfa din iubire

Pastele-  este cea mai mare sarbatoare pentru crestini, care simbolizeaza iertarea de pacate, eliberarea omului de sub robia pacatului prin jertfa Domnului Isus, si in mod deosebit dragostea nespusa a lui Dumnezeu fata de noi.       Ce a insemnat aceasta jertfa? Moartea a fost biruita, pacatul a fost biruit, si ne-a fosta facut cunoscuta o viata noua prin credinta in Domnul Isus Hristos.
  “Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.”(Efeseni 2.4-7)
         Odata cu Domnul Isus si noi am murit fata de felul desert de vietuire, si am inviat la o viata noua in Hristos, dupa modelul pe care il avem in El. Iar acesta viata noua trebuie sa lumineze, sa faca o diferenta in lume, iar lumina dinlauntru este alimentata de flacara credintei.
          Privind la Cruce ce pot invata eu? Ca trebuie sa iert si  sa iubesc. Nu ni s-a cerut o jertfa ca a Sa, doar sa urmam  exemplul iertarii, “ne iarta pacatele noastre asa cum si noi iertam gresitilor nostri”. Dumnezeu ne-a iertat, si la fel trebuie sa facem si noi unii fata de altii, sa iertam totul, sa nu mai traim in trecut, sa iubim si sa cautam pacea cu orice chip.
           Sa aveti o Sarbatoare a Invierii dupa placul lui Dumnezeu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea ta