Smerit și după binecuvântare

Smerit înseamnă să te cobori, și atunci când ai o funcție mai înaltă, să ai acea capacitate de a fi aproape și de a-i ajuta pe cei mult inferiori ție.

Smerit înseamnă să ai daruri sau talente pe care să nu le exprimi în ideea de a fi lăudat.

Smerit înseamnă să obții o promovare sau un rezultat bun pentru care să recunoști că meritul nu îți aparține, și că, datorită puterii și a înțelepciunii primite de sus, ai avut parte de această binecuvântare. Să recunoști că ai greșit, că mai ai de învățat și să te lași învățat.

De regulă succesul nu ne smerește, ci mai degrabă suferința este cauza smereniei. Oare de ce? De ce să uităm să fim recunoscători Domnului atunci când ne merge bine? De ce să-L căutăm mai mult atunci când vine suferința?

Exemplul nostru de smerenie rămâne Domnul Isus Hristos, care a spus:  “Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11:29)

Este mai ușor să rămâi smerit după ce treci printr-o încercare sau suferință, dar ce se întâmplă când lucrurile îți merg bine, când ești binecuvântat?  În urma binecuvântărilor primite  putem să ne atribuim meritul, lucru care  aduce mândrie uneori. 

Cum să rămânem smeriți și după binecuvântare? Cum să menținem aceeași stare de mulțumire și recunoștință a inimii pentru lucrurile primite prin voia, mila și harul lui Dumnezeu? Să ne reamintim constant că de la Domnul am primit toate lucrurile, că El controlează tot ce ni se întâmplă, și că, dacă o clipă nu ar veghea, totul s-ar nărui. Să ne aducem aminte de promisiunile pe care le-a împlinit față de noi și să le privim ca venind din partea Sa. Să fim conștienți că putem pierde oricând acele binecuvântări trecătoare, dar că ele nu reprezintă totul.

Creștinul care rămâne smerit și după binecuvântare este acel creștin matur, care în urma vieții trăite cu Dumnezeu, a ajuns la acea maturitate care îi permite să rămână smerit, să nu se entuziasmeze ca și un copil de ceea ce primește, ci să le privească cu bucurie, dar și cu detașare de ceeea ce este vremelnic. Pentru că nu în aceste lucruri trecătoare își pune el nădejdea, ci în ceea ce rămâne pentru veșnicie.

“Oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:14)

Perseverența prin credința în promisiunile Domnului

Ce anume face diferența atunci când un credincios și un necredincios trece printr-o încercare? 

Dumnezeu îi spune lui Moise să trimită doisprezece oameni care să iscodească țara Canaan, țară pe care o promisese că o va da în stăpânire poporului evreu, scos din Egipt. Zece din cei doisprezece spioni, s-au temut de oamenii din țara aceea și, datorită temerilor și a necredinței, au ponegrit țara înaintea poporului și l-au oprit să înainteze să o cucerească. Doi dintre ei, Caleb și Iosua, au văzut pericolele, au înțeles că țara era greu de cucerit și că părea  imposibil din punct de vedere omenesc. Dar ei, spre deosebire de ceilalți opt spioni, s-au încrezut în promisiunile făcute de Dumnezeu, anume că țara va fi a lor. 

Credinciosul vede că drumul este greu, că există greutăți și piedici pe calea sa, dar se încrede în promisiunile lui Dumnezeu. El crede că Dumnezeu nu îl va părăsi nicidecum și că îl poate ocroti. 

Pentru acela care nu are această nădejde, obstacolele care apar pe parcurs îl va împiedica să meargă mai departe pe calea cea îngustă a credinței, se va opri sau chiar va da înapoi. Pentru el, drumul va părea prea greu, iar viața creștină imposibil de trăit.

Credinciosul va porni însuflețit că “poate totul prin Hristos, care îl întărește” , va privi la ținta sa mai mult decât la pericolele temporare ce pot să apară pe calea credinței. El nu își va atribui meritul victoriei, de a ajunge la țintă, ci Îl va slăvi pe Dumnezeu pentru aceasta. Dacă te bazezi pe puterea ta de a face față încercărilor care apar în viața ta, nu vei rezista în lupta biruitoare ca și creștin în această viață. Vei fi descurajat și vei da înapoi.

Copiii lui Israel s-au arătat nemulțumitori și, plini de teamă și necredință, au hotărât chiar să se întoarcă înapoi în Egipt, unde fusese sclavi. Pentru că nu au ascultat de Dumnezeu, ci s-au luat după cei zece, Dumnezeu i-a pedepsit, lipsindu-i de binecuvântarea de a intra în acea țară , urmând să parcurgă încă patruzeci de ani prin acele locuri pustii. Deși au văzut multe minuni înfăptuindu-se chiar sub ochii lor, totuși, nu au crezut în izbăvirea pe care Dumnezeu le-o putea da. Doar Iosua și Caleb au avut parte de acea țară, deoarece ei au crezut promisiunea și au acționat prin credință.

Necredința și îndoiala ne poate costa pierderea binecuvântărilor promise. Dumnezeu nu ne promite că va fi ușor să Îl urmăm pe El, dar promite că nu ne va părăsi niciodată, Caleb și Iosua au văzut greutățile, dar au crezut că Dumnezeu este destul de puternic pentru a le da victoria. Ai încredere că Dumnezeu îți poate da biruință în orice încercare a vieții. Lasă temerile și grijile privind tot înainte, cu credința că El te poate salva din orice  dificultate.

Mângâierea inimii îndurerate

Ce să spui acelui care, doborât de întristare,
A uitat că Dumnezeu, Cel mare, este plin de îndurare?
Inima îndurerată s-ar putea să nu-nțeleagă
Cum același milos Tată o lasă neobservată…

Ai vrea să-i spui cuvinte, dar îți par așa mărunte,
Și la tot ce-ți vine-n minte, ai vrea doar să te asculte.
Vorbește-i cu-nțelepciune, arată-i compasiune,
Iar când nu mai ai ce-i spune, taci și-nalță o rugăciune.

Cu iubire îi vorbește, blând, smerit îl sfătuiește,
Plângi cu el și urmărește tot ce-ți pare că-l zidește.
Caută-l când e-n necaz, câtă vreme este treaz,
Iar când lacrimi pe obraz i se preling, nu-i da răgaz.

Sufletul îndurerat, încercat și frământat
Va putea fi mângâiat, zidit și încurajat
Când o inimă cu dăruire îl încurajează cu iubire
Și se roagă cu credință vie să primească așteptata izbăvire.

Copleșit de bunătatea Sa

 

Putea să ți se curme viața, dar El a îngăduit să ți-o salveze. Putea să se întâmple ce este mai rău, dar ai fost ocrotit de acea situație nefavorabilă. Te simți copleșit de bunătatea Sa, de faptul că nu meritai să se poarte cu bunăvoință, dar a făcut-o. 

Deși nu L-am căutat cum s-ar fi cuvenit, deși nu L-am ascultat întru totul, dragostea Sa nemărginită mă copleșește. “Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23)

Bunătatea Domnului te smerește. Te face să vezi cât de lipsit de vreun merit ești. Te-ai întrebat de ce oare te-a ales tocmai pe tine? Crezi că datorită inimii tale sincere și plină de bunătate? Nicidecum. Deaceea te poți îndrepta cu mulțumire și recunoștință : ”Îmi ridic ochii spre munți… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul.”(Psalmul 121:1-2)

Nu știu ce va urma după următoarea ușă pe care o voi deschide sau în următorul capitol al vieții, dar îmi este de ajuns ce am văzut până acum: ocrotire în primejdii, bunătate când mi-a fost greu , dragoste chiar și atunci când am greșit, milă când nu avem cui să spun durerea. Indiferent ce va urma, mă voi încrede în continuare, fără să uit ce am primit. “Eu am căutat pe Domnul și mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele.” (Psalmul 34:4)

Nimic nu-i prea greu pentru El

 

Pentru Dumnezeu niciun lucru nu este prea greu, chiar dacă nouă ni se pare uneori irealizabil. Pentru El nu este prea greu să dea izbăvire celor aflați în suferință și care se roagă, nici să oprească furtuna dintr-o inimă zbuciumată, nici să dea vindecare, eliberare și pace.

De ce nu o face de fiecare dată când ne rugăm pentru aceste lucruri? De ce uneori durează atât de mult timp? Dacă am primi răspuns și rezolvare încă de la prima rugăciune, am mai folosi oare credința, care crește și se maturizează tocmai în astfel de momente? 

Adesea mintea noastră nu poate pricepe de ce, dar toată durerea ce o purtăm poate avea un scop pentru noi, pentru ceilalți, neînțeles sau necunoscut acum.

Noi ne rugăm, dar nu putem schimba lucrurile de cele mai multe ori, ci doar așteptăm și sperăm, Atât putem face. Restul vine de la Dumnezeu. Nu-I putem modifica planul, dacă El deja a stabilit lucrurile într-o anumită privință.

De ce încă mai așteptăm? Pentru că avem nevoie să depindem de ajutorul Său, să conștientizăm că fără El suntem nimic. Altfel vom crede că tot ce ne-am propus vom primi, ca și când Dumnezeu ar fi responsabil să ne dea orice lucru bun Îi cerem. În acest context, să nu uităm că El este Stăpânul care controlează fiecare circumstanță… În tumultul agitației noastre să facem liniște pentru a conștientiza că El este Dumnezeu și face tot ce vrea: „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.” (Psalmul 46:10)

Poate că lucrurile se vor întâmpla când ne vom aștepta mai puțin sau niciodată.  Sunt multe necunoscute pentru noi, dar ceea ce ne dă speranță ca să nu ne temem, este că, aflându-ne în controlul Său, avem acea siguranță, dincolo de care pot să se cutremure munții, să vină valurile și furtunile, pentru că, prin credință, rămânem în picioare, cu ajutorul Său.

Tot ce avem este de la Dumnezeu

 

Ai putea să-I aduci ceva lui Dumnezeu ca venind de la tine, fără să-l fi primit de la El? Laudele, mulțumirea, rugăciunea, chiar și închinarea noastră vin de la El. Dacă nu ne-ar oferi resursele necesare, nu am putea iniția nicio faptă bună. Să recunoaștem că nimic bun nu vine de la noi, dacă El nu ar fi pus acolo o sămânță de bunătate.

“Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. (Coloseni 1:16)

El le-a creat pe toate și pe toți.

Atunci, ce I-am putea aduce lui Dumnezeu?

-mulțumirile noastre? sunt pentru că ne-a dăruit cele necesare.

-laudele? sunt pentru că merită.

-roadele credinței? sunt tot daruri ale Sale.

-talentele noastre? le aducem în slujba Sa pentru că ne-a înzestrat cu ele.

-inima noastră? este deja a Creatorului ei.

“Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4:7)

Orice ofrandă, orice slujire personală, o facem ca și răspuns la chemarea Sa. A trăi o viață după voia Domnului presupune puterea pe care Duhul Său cel sfânt o dă omului.

Împăratul David, la finalul domniei sale, după zeci de ani de experiențe cu Dumnezeu, Îl binecuvântează pe Dumnezeu în mijlocul poporului Israel, exclamând cu smerenie și recunoștință:  “Totul vine de la Tine și din mâna Ta primim ce-Ți aducem.” (1 Cronici 29:14) El declară astfel că tot ce are a primit de la Dumnezeu, și chiar și ceea ce îi dă el lui Dumnezeu i-a fost dăruit de către Dumnezeu. 

Doamne, ajută-ne să te putem vedea și recunoaște pe Tine în orice aspect al vieții în care am fi tentați să credem că Ți-am putea aduce vreun lucru ca venind de la noi!

“Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” (Romani 11:36)

Nu purta îngrijorarea în inimă

Lasă totul în grija Lui de Tată
Dacă ai cunoascut iubirea ce ți-o poartă;
Nu te mai îngrijora fără vreun rost,
Pentru orice lucru vei plăti un cost.

Nu mai reține în inimă îngrijorarea
Căci îți va slăbi treptat puterea;
Stai în rugăciune și veghează-n orice vreme,
Viața îți va aduce în prim-plan numai probleme.

Nu poți controla tot ce se-ntâmplă-n jurul tău,
Dar Îi poți ceda controlul doar lui Dumnezeu,
Care a promis că nu te va lăsa nicicând
Când Îi încredințezi fiecare plan și gând.

Grija ta să fie ca să-I fii pe plac mereu
Pentru a fi călăuzit neîncetat de glasul Său.
Cuvântul vieții ce l-ai întâlnit în Cartea Sfântă
Va fi răspuns la orice lucru care te frământă.

Renunță să mai porți în inimă griji fără număr
Când poți să ai ca sprijin al Domnului puternic umăr,
Care nu doar că le poate purta și-ndepărta pe toate,
Dar Îți dă pacea Sa de care nimic nu te mai desparte.

Învață-ne să ne rugăm

Învață-ne să ne rugăm, prin Duhul Sfânt să-Ți cerem
Ca voia Ta să se-mplinească, și nicidecum să nu ne temem
Când cererile noastre lipsite-adesea de speranță
Le-aducem înaintea Ta cu mult prea mare cutezanță.

Învață-ne să ne rugăm, să nu-Ți cerem doar lucruri care
Vor pieri odată cu a lor întrebuințare;
Ci să venim plini de căință, înțelegându-ne micimea,
Nevoia de a fi iertați, recunoscându-Ți slava și mărimea.

Învață-ne să ne rugăm plini de recunoștință,
Cu sufletul mulțumitor, cu sârg și cu credință;
Să ne smerim în rugăciune, să nu ne comparăm cu cei
Ce au căzut de la credință, cum că am fi mai buni ca ei.

Învață-ne să ne rugăm, nu doar să-Ți cerem tot mereu
Ca și cum ai fi slujitorul, iar noi am fi vreun dumnezeu;
Să ne supunem cu respect în rugăciune și trăire,
Să acceptăm că-i voia Ta și când nu ne ies planurile.

Învață-ne să ne rugăm, să căpătăm o minte înțeleaptă,
Cu cât înaintăm domol pe-a vieții scurtă treaptă.
Când drumul ni se pare greu să nu ne îndoim niciun moment
De dragostea-Ți de Dumnezeu care-a rămas cu noi până-n prezent.

Vestea bună a dragostei și bucuriei

Vestea bună nu este doar despre pruncul născut într-o iesle, ci este mai mult decât atât. Nu sunt doar colindele ce răsună melodios printre crengile brazilor împodobiți cu cadouri. Vestea cea bună conține un mesaj de dragoste și de bucurie.

Astfel, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său din cer pe pământ, să se nască dintr-o fecioară, așa cum, cu sute de ani înainte, îi descoperise profetului Isaia…”Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un fiu” (Isaia 7:14). Iar acest unic Fiu al lui Dumnezeu avea să fie “străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.” (Isaia 53:5)

Purtând pedeapsa pentru păcate în locul meu și al tău, Fiul a împlinit voia Tatălui și a desăvârșit astfel planul de salvare, care ne aduce astăzi bucuria mântuirii, prin credința în Domnul Isus Hristos.

Mesajul dragostei, asemenea, se referă la un Dumnezeu plin de dragoste față de noi, „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică,” (Ioan 3:16)

Din dragoste Dumnezeu a ales să trimită Pe Fiul Său pe pământ, pentru a fi pedepsit în locul nostru, iar noi am primit bucuria salvării prin credința în El, vestea bună pe care trebuie să o împărtășim tuturor.

Schimbarea viziunii în încercări

Nu întotdeauna trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să mute muntele din fața noastră, ci să-I cerem doar puterea de a-l ocoli ca să ne putem continua apoi călătoria. Nu că El nu ar putea să-l mute, dar credința noastră nu s-ar maturiza, nu ar mai crește dacă nu vom înfrunta greul.

De multe ori I-am cerut Domnului să ia acel necaz din viața mea, să anuleze încercarea care părea de nesuportat, să înlăture suferința, fără să-mi dau seama că ceea ce ar fi fost mai corect era ca atitudinea mea și reacția mea să se schimbe față de acea problemă.

De cele mai multe ori circumstanțele nu se vor schimba, dar modul meu de a mă raporta la ele ar trebui să se schimbe. Acest lucru e posibil atunci când pacea lul Hristos îmi cuprinde ființa  și mă inundă cu liniște, deși nu se schimbă nimic în exterior. 

Am vrea să scăpăm de acele probleme, dar poate tocmai ele aduc transformarea de care uneori este atâta nevoie. Am vrea să schimbăm atitudinea, comportamentul cuiva sau să-l aducem către “binele” gândit de noi, și după multă străduință nu se petrece nimic în urma efortului nostru. Atunci, ce ar trebui să schimbăm? Atitudinea noastră în fața acestor provocări… E mult mai ușor să asistăm la schimbarea altora în loc ca noi să fim cei transformați. Să acceptăm că suntem limitați în acțiunile noastre.

Pe de altă parte trebuie să fim și conștienți că Dumnezeu nu este la dispoziția noastră, ca și cum noi I-am porunci, iar El să împlinească. Tocmai de aceea, să ne aplecăm cu smerenie și supunere față de orice greutate vom întâmpina și să ne rugăm spre a ne da puterea acceptării eșecului la fel ca și a succesului, a înfrângerii ca și a biruinței, a unui răspuns neașteptat sau poate târziu ca și a unui răspuns mult dorit la rugăciune.