vineri, 1 aprilie 2011

Sa mergem pe apa

Barca poate fi  viata anosta, cu ritmul ei obisnuit; privesti valurile din interior si te lasi purtat de vant pe ape…Dintr-o data, Domnul iti porunceste sa vii la El, dar cum? Iesi din barca si simti valurile sub picioare. Daca privesti in jos (la imprejurari, glasuri..) incepi sa te scufunzi, realizezi ca nu poti merge astfel si te grabesti sa urci, sa te agati din nou de corabie (“putin credinciosilor, pentru ce va este frica?”).
Daca privesti inainte si auzi glasul care spune “Vino!”, atunci, prin credinta poti privi inainte si numai inainte (credinta este o incredere neclintita in lucrurile nevazute, dar nadajduite) si incepi sa pasesti catre glasul care te cheama, lasandu-te calauzit in intuneric, in timpul noptii tale, pe ape. Daca murmurul apelor este mai aproape de urechea ta, atunci vei asculta valul si te vei scufunda cu siguranta. Dar, daca asculti glasul care zice “veniti la Mine toti cei truditi si impovarati”, atunci, prin puterea credintei, vei alerga pe deasupra apelor. Cand apele se involbureaza sa nu-ti cauti corabia din nou (scaparea prin propriile mijloace), ci aminteste-ti ca nu esti singur in larg, iar limanul, desi nu pare, este aproape, dar acum nu-l poti vedea din cauza intunericului si cetii.
De cate ori nu ai inceput sa te temi de vantul care adesea sulfa prea tare, si, ca si Petru sa strigi “Doamne, scapa-ma!” si nu dupa mult timp, El, vazandu-ti slabiciunea si putina ta credinta ti-a “intins mana”, caci El este credincios, si nu va ingadui niciodata o ispita  care sa depaseasca puterea ta.
Dar, tocmai de aceea Domnul lasa si azi poate un val mai inalt, pentru a ne recunoaste neputinta si lipsurile. Si cate nu sunt…Dar, chiar aceste valuri ne calesc si, la o noua spumegare a marii vom avea o mai mare stabilitate, deoarece stim ca odinioara am fost ajutati sa nu cadem in adancul apei , atunci cand aceasta parea ca ne va acoperi.
Ce minunat ca exista Cineva care ne intinde mana si nu ne lasa sa cadem si sa ne inecam in deznadejdea noastra.
Si, fiind deci plini de incredere ca zorile se ivesc si ca tarmul este aproape, nu ne ramane decat sa coboram, cu mai mult curaj din barca in care acum stam, sau daca ne aflam deja in mijlocul marii dezlantuite, invaluiti de valuri, sa nu ne temem, ci mai degraba sa ne incredem pentru ca si marea are o limita; si daca totusi simtim ca nu mai putem inainta, sa strigam, pentru ca El este mai aproape decat credem noi, si va intinde mana, ne va apuca si ridica. Ne va aduce in corabie impreuna cu El pana ce vantul si marea se vor linisti. Dar, curand dupa aceea ne va chema din nou…Deci, stai pregatit pentru calatoria ce te asteapta. Si nu uita ca a iesi din corabie inseamna sa mergi cu Domnul Isus, a merge pe ape este posibil doar prin credinta, si desi este intuneric, totusi …curand se va face dimineata si vei ajunge la tinta promisa.

2 comentarii:

  1. Foarte frumos si foarte profund articolul.
    Niciodata nu am vazut aceasta intimplare atat de clar ca acum. Multumesc frumos.

    RăspundețiȘtergere
  2. as vrea sa ajung si eu la tinta...

    RăspundețiȘtergere

Parerea ta