Hristos- Mielul tăcut înaintea jertfei

 “Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.” (Isaia 53:6-9)

Proorocul Isaia Îl descrie pe Domnul Isus Hristos Întrupat, ca “Rob al Domnului, care va propăși, Se va sui, se va ridica, Se va înălța foarte sus”(Isaia 52:13), dar descrie și prețul pe care Îl va plăti pentru aceste lucruri.

Proorocul Isaia menționează despre:

creștererea și trăirea Domnului Hristos într-un mod simplu pentru a fi accesibil tuturor;

trăirea spirituală a Domnului diferită de religiozitatea și ostilitatea liderilor religioși ai lui Israel;

experimentarea de către Robul Domnului a părăsirii și disprețului, a durerii și suferinței, a morții și îngropării.

Isaia folosește comparațiile “ca un miel pe care-l duci la măcelărie” și  “ca o oaie mută înaintea celor ce o tund “, pentru a arăta atitudinea Robului Domnului în suferința provocată de mâna omului. Atitudinea aceasta fiind tăcerea!

Nu știm dacă Domnul Isus Hristos, ca și om,  a avut momente în care să-Și fi ales mai greu cuvintele, dar pe paginile Sfintei Scripturi Îl găsim la vârsta de 12 ani, pierdut de către Iosif și Maria și regăsit în Templu, vorbind cu învățații Templului care rămăsese uimiți de vorbirea Sa plină de înțelepciune. Mai târziu Îl găsim pe Hristos la începutul lucrării Sale de propovăduirea a Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu, când vorbea ca Unul care avea autoritate, mustra pe farisei și cărturari pentru ipocrizia religiozității lor și deseori vorbea în pilde noroadelor. De aici înțelegem că Domnul Isus nu a fos deficitar în vorbire, nu I-a fost teamă de oameni, iar la baza lucrării Sale pe pământ a stat folosirea cuvintelor în proclamarea mesajului Evangheliei Îmăpărăției lui Dumnezeu.

Dar, în suferință, Hristos, ca Rob al Domnului, a ales tăcerea.

A ales tăcerea înaintea soborului condus de marii preoți care-L condamnaseră potrivit legii că S-a făcut pe Sine Însuși Fiul lui Dumnezeu.

A ales tăcerea atunci când a fost târât prin sălile de judecată ale palatelor lui Irod și Pilat, răspunzând doar faptul că este vremea puterii întunericului și că, doar rostind un cuvânt ar fi putut aduce o mie de îngeri în apărarea Sa.

A ales tăcerea în fața soldaților care-L scuipau, Îl loveau și Îl batjocoreau spunându-I: “Proorocește, cine Te-a lovit?”

A ales tăcerea în suferință pentru că a venit să se dea pe Sine Jertfă pentru păcat, spunând ucenicilor că trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă și din partea cărturarilor, că va fi omorât, iar a treia zi va învia.

El a venit să facă voia lui Dumnezeu după cum este scris: “în sulul cărții este scris despre Mine, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.”(Evrei 10:7)

A ales tăcerea în suferință pentru că a venit din dragoste pentru Bisertica Sa și S-a dat pe Sine pentru ea ca un prinos, ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu și pentru a o curăți, sfinți și a o înfățișa înaintea Lui ca și Biserică slăvită, sfântă și fără pată. (Efeseni 5:2, 25-27)

A ales tăcerea în suferință, în locul acuzării, apărării sau a răzbunării. El a fost Singurul om care a știut cel mai bine de ce suferă și a avut cea mai potrivită atitudine.

În suferință, noi, spre deosebire de El: poate uneori trebuie să ne apărăm, poate uneori trebuie să renunțăm la dreptul nostru, poate nu știm întotdeauna motivul suferințelor noastre, poate necesită să ne înarmăm mintea și să ne îmbărbătăm inima. Însuși faptul că suntem copii ai lui Dumnezeu este un motiv bun pentru a suferi din pricina Evangheliei Domnului Isus Hristos.

(Iosif Mihăescu)

Biserica

Biserica sunt eu, ești tu, sunt frații toți când se adună,

Se roagă, cântă Domnului, vestesc Cuvântul împreună,

Uniți de-același Duh, slujesc smeriți în ascultare

De-al Domnului Cuvânt, care lucrează cu putere mare.

Dumnezeu nu locuiește în temple zidite de mâini omenești,

Dar vine în prezența credincioșilor de El aleși,

Care se adună să I se închine cu teamă și adorare;

Biserica e Trupul Domnului Hristos, alcătuit din mădulare.

Iar mădularele acestea putem fi orișicare dintre noi

Când împărtășim bucuria sau plângem cu cei ce suferă-n nevoi,

Când ridicăm pe cel căzut și-i arătăm cărarea către Dumnezeu,

Care-l îndreaptă spre Isus Hristos, Mântuitorul sufletului său.

Dumnezeu Însuși zidește biserica Sa, sfântă și curată,

Prin jertfa Fiului Său scump, o vede astăzi fără pată;

Să-I mulțumim că ne-a iubit și ne crește spre desăvârșire;

Uniți, să fim lumini în lumea plină de nelegiuire.

Biserica-i iubită și cu un mare preț răscumpărată

Prin suferința, sângele și moartea pe lemnul crucii arătată,

De iubitul Hristos cel sfânt, Ce a purtat păcatul lumii întregi,

Crezând în El, s-o ierte de orice păcate și fărădelegi.

Biserică, veghează azi, și mâine și în fiecare zi,

Căci clipele se scurg și Mirele ce Îl aștepți cu drag va reveni;

Mai rabdă, mai rezistă în curăție și biruie păcatul,

Nu mai e mult și vei primi cununa de la Domnul, Împăratul.

Tovărășiile rele strică obiceiurile bune

Un anturaj rău te poate conduce inevitabil către asemănarea cu cei cu care te-ai asociat, la fel cum un anturaj bun te poate ajuta să crești și să te dezvolți.  Îndemnul începe cu o atenționare: “Nu vă înșelați”…deoarece ușor ai putea fi păcălit că poți fi imun influenței oamenilor alături de care petreci cel mai mult timp și ale căror idei le împărtășești zilnic.

Un măr stricat aflat într-o grămadă cu mere sănătoase, în scurt timp, va infesta cu putregaiul lui și merele care îl înconjoară. La fel este și în cazul în care stai lângă oameni cu o reputație rea sau care vorbesc necuviincios, care glumesc luând în deșert Numele Domnului sau fac fapte rușinoase. Obiceiurile bune pe care le-ai deprins ca și om credincios pot fi foarte repede înlocuite cu alte apucături fără ca măcar să îți poți dea seama, sau poate o vei face când va fi prea târziu.

Psalmul 1 începe cu exemplul unui om care ar putea cădea într-una din aceste capcane: “Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritor” (Psalmul 1:1). În vremurile actuale, multe dintre prieteniile pe care le dezvoltăm pot fi și cele virtuale, iar influența lor poate fi covărșitoare.

Când stai în prezența unor oameni credincioși vei prelua mireasma lor, asemenea întâmplării de mai jos. Se spune că un poet a ridicat de jos o frunză și a mirosit-o îndelung, deoarece împrăștia o mireasmă plăcută de flori de trandafir. -Frunză, tu ești trandafir? a întrebat el. -Nu, dar am stat lângă un trandafir, răspunse aceasta. 

Depărtează-te de cei care nu aduc slavă lui Dumnezeu prin felul lor de a trăi. Înconjoară-te de oameni credincioși, care iubesc să petreacă timp în părtășie cu Dumnezeu și să crească în cunoașterea Lui, de oameni de la care poți să înveți și din a căror viață se simte mireasma Domnului în ciuda încercărilor la care sunt supuși.

Aș vrea mai mult să-Ți mulțumesc

Aș vrea mai mult să-Ți mulțumesc pentru iubirea-Ți fără margini,

Când mă trezesc cu Tine-n gând, vorbesc, aud, privesc imagini,

Când simt că ești la cârma vieții și orice val s-ar ridica,

Vreau să strig la Tine, Doamne, căci singur să-l birui nu voi putea.

Iar pacea Ta, cea minunată, care întrece orice pricepere

Să fie pururi în a mea inimă, și zbuciumul să mi-l astâmpere;

Când viața mi-e amenințată de suferințe, dușmani sau catastrofe

Să nu mă tem, ci să mă-ncred în ale Tale promisiuni adevărate.

Și orice ar veni în viitor să nu mă îngrijoreze, ci să pot simți

Dragostea și grija Ta nemăsurată, care mă vor ocroti.

Călăuzește-mi pașii și netezește-mi calea, te rog, o, drag Părinte,

Învață-mă s-ascult cu răbdare și să-nțeleg a Tale îndemnuri sfinte,

Să-ți mulțumesc cu toată inima pentru a Ta milă și îndurare,

Căci m-ai cuprins în planul Tău cel veșnic de răscumpărare

Dragostea adevărată

Dragostea e aceea care

Te așteaptă cu răbdare,

Nu e doar un sentiment

Care trece pe moment.

Când dragostea este adevărată

Crește în timp și se dezvoltă.

Dragostea nu este oarbă,

Dar greșelile acoperă.

Când iubești cu adevărat

Îl vei accepta pe celălalt

Fără a-i schimba tu felul

Dacă așa îi este caracterul.

Dragostea începe cu ce poți oferi

Și niciodată cu ceea ce poți să obții,

Dacă nu ai nimic de oferit

Relația va lua curând sfârșit.

Timpul și distanța nu va putea să ofilească

O dragoste reală, ci chiar pot s-o-ntărească.

Dragostea adevărată Îl va pune pe Dumnezeu

Indiferent de circumsatnțe, pe primul loc mereu.

Dragostea înseamnă să dăruiești și să slujești,

Vei face sacrificii când te îndrăgostești,

Și când prea plin de iubire te vei simți,

Dorind să fericești pe altul, te vei căsători

Comori pentru cer

Toate vor pieri într-o zi, fie locuințe, fie bani, fie orice alte lucruri de valoare. Ne străduim să construim pentru noi, pentru cei dragi ai noștri sau pentru alții. Solomon, cel mai bogat și înțelept om care a existat în istoria lumii, a ajuns la o singură concluzie, privind lucrurile menționate mai sus : “Totul este deșertăciune”. 

Este necesar să ne asigurăm traiul pentru noi și familiile noastre, dar când uităm că avem de hrănit și îngrijit și sufletul nostru, atunci ne putem trezi prinși în grija de a strânge și a aduna fără a ne opri pentru un popas al sufletului. Unii exagerează cu munca, alții cu lenea, dar și aceasta este o deșertăciune… Domnul Isus dă o pildă în care vorbește despre un om bogat, care strânsese multe roade și a zis în sinea lui: “‘Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele. Iată, a zis el, ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele şi voi zice sufletului meu: «Suflete , ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!»’ Dar Dumnezeu i-a zis: ‘Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul, şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?’

Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.” (Luca 12:16-21)

De aceea să strângem comori pentru cer, investind din timpul, energia și resursele noastre în lucruri care nu vor arde odată cu tot ceea ce este pieritor.

“Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.” (Matei 6:19-21)

Să folosim puținii talanți primiți pentru a-i înmulți spre bucuria Stăpânului nostru, Cel Care, la final, va răsplăti efortul investirii în lucrurile plăcute Lui.

Ascultând ca un copil

Ascultarea este unul dintre lucrurile cele mai dorite de către un părinte de la copiii lui. Deși poate părinții se străduiesc să-i facă pe copii să-i asculte, totuși neascultarea este o mare provocare. La fel, Dumnezeu, ca un Tată iubitor, așteaptă din partea noastră, a copiilor Lui, să-L ascultăm. “Ascultă, poporul Meu, şi te voi sfătui!” (Psalmii 81:8)

“Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu;” (Ioan 8:47) Într-o anumită împrejurare, Petru și ceilalți apostoli au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! “(Faptele Apostolilor 5:49)

Domnul Isus Hristos a spus: “Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine.” (Ioan 10:27) Ca și Păstor al sufletelor noastre trebuie să-I ascultăm glasul și orice gând să-l facem rob ascultării de Hristos.

“Ca niște copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neștiinţă. Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”(1 Petru 1:14)

Cel mai adesea copiii nu ascultă de bunăvoie și nu le vine nici ușor să asculte. Ca și părinți, pentru a favoriza ascultarea, folosim diverse metode precum: mustrarea, nuiaua sau privarea anumitor lucruri, care provoacă durere sau disconfort copilului. În mod asemănător, Dumnezeu folosește, spre binele nostru, instrumentele Sale prin intermediul  încercărilor, necazurilor, pedepselor, care pot grăbi ascultarea de El și ne fac atenți la ceea ce vrea  să ne spună.

Domnul Isus Hristos a dat dovadă de ascultare și S-a supus Tatălui chiar și în cele mai dureroase lucruri pe care avea să le trăiască. Și noi, ca și copiii ai Tatălui, trebuie să ne supunem Lui și să ascultăm de voia Sa, de poruncile Sale, de învățătura Sa, de Cuvântul Lui.

Porunca adresată copiilor este următoarea: “Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.” (Efeseni 6:1) Ascultând de părinți, copiii ascultă, de fapt, de Dumnezeu.

“Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.”(Evrei 12: 7-11)

Ascultarea este modul prin care răspundem iubirii divine, este închinarea noastră. Tocmai de aceea, ascultarea face mai mult decât jertfele și decât orice sacrificiu pe care l-am face în Numele lui Dumnezeu. Cine ascultă și împlinește învățătura Domnului revelată prin Cuvintele Sfintei Scripturi este ca acel om care și-a zidit casa pe stâncă și a cărui lucrare va rămâne în ciuda tuturor greutăților.  Va primi călăuzire prin Duhul Sfânt și o viață de biruință.

Să învățăm să fim ascultători și împlinitori ai Cuvintelor Domnului!

Și tu pierzi timpul?

Ți s-a întâmplat și ție să vezi cum ziua trece și nu ai făcut nimic pentru sufletul tău? Că nu ai petrecut timp de părtășie cu Domnul în Cuvânt și că viața de rugăciune pare că se stinge? Sau poate cititul Bibliei a devenit un obicei destul de rar? Uneori folosești poate timpul liber în lucruri mărunte. Ziua se termină și rămâi cu regretul că nici astăzi nu ai citit, nici astăzi nu te-ai rugat, nici astăzi nu ai petrecut timp în părtășie cu Domnul. Cauzele pot fi multiple: un serviciu solicitant, o familie numeroasă, diverse sarcini de îndeplinit sau chiar o viață de slujire prea intensă. Și astfel te poți îndepărta ușor de cei ce cheamă Numele Domnului pentru că nu ai timp să investești în acest lucru. Este internetul o problemă? Ce te împiedică?

Poate îți dorești o relație strânsă de părtășie, dar nu mai ai pasiunea, lipsește dorința de a căuta pe Dumnezeu cu toată inima. Se prea poate să îți pară rău că viața ta de închinare nu seamănă deloc cu ceea ce ar trebui să fie. Și ai vrea, dar nu poți…

Trebuie să începi de astăzi. Există o disciplină proprie. Fără disciplină nu vei avea victorie, nu vei avea bucuria ce urmează unei încercări sau necaz. Trebuie să guști că bun este Domnul, nu doar să știi despre El că este bun.

“Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale.”

“Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmii 119:10-11)

Fără o căutare sinceră după Dumnezeu, fără disciplină spirituală, nu poți obține biruință. Mereu vor exista dușmani ai timpului, care vor încerca să îți fure  binecuvântarea de a sta în închinare, în prezența lui Dumnezeu. Aceștia vor ataca acele semințe aruncate de Semănător. Astfel semințele fie vor fi călcate în picioare, fie vor fi mâncate de păsările cerului, fie vor răsări și se vor ofili imediat, fie vor fi acoperite de spini. 

Dacă și tu îți dorești o viață cu rod spiritual, o relație vie și autentică, atunci caută pe Domnul, strânge Cuvântul în inimă, perseverează zilnic în părtășia cu El și depărtează-te de orice lucru rău.  Atunci “Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.” (Isaia 58:11)

Promisiunea pregătirii unui loc veșnic (partea a doua)

 “Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci. Cum putem să ştim calea într-acolo?” Isus i-a zis: „Eu sunt Calea , Adevărul şi Viaţa . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:1-6)

Pasajul nu ne prezintă într-un mod clar modul în care Domnul Isus pregătește acel loc veșnic. Dar dacă luăm ca întreg Cuvântul lui Dumnezeu și medităm la implicațiile Întrupării și Jertfei Domnului Isus Hristos, observăm cum ne confirmă că numai prin El este posibilă intrarea în veșnicia prezenței lui Dumnezeu a tuturor credincioșilor de-a lungul veacurilor. 

Una dintre implicațiile Întrupării și Jertfei Domnului Isus este că Domnul Și-a primit și însușit rolul de Mare Preot al credincioșilor înaintea Tatălui ceresc. Mijlocirea ca Mare Preot cuprinde: îndurarea, mila, iertarea, răspunsul la rugăciuni din partea Tatălui pentru ucenicii lui Hristos. Deasemenea înseamnă și primirea închinării Bisericii de către Tatăl prin Hristos și, faptul că Dumnezeu ne vede pe noi, ucenici și copii ai Lui, doar prin și în Hristos. Iar această mijlocire poate fi considerată ca parte din pregătirea locului veșnic în veșnicia prezenței lui Dumnezeu.

Cum putem contribui la pregătirea acelui loc veșnic?

Dacă pentru a intra în posesia locului veșnic este necesară doar credința în jertfa lui Hristos, El fiind singura Cale de intrare, pentru pregătirea locului veșnic putem contribui într-o oarecare măsură. Adică, pentru pregătirea unor lucruri pe care le vom avea acolo putem trimite material din punct de vedere spiritual, care să ajute la primirea unor răsplăți în veșnicie.

“După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.”(1 Corinteni 3:10-15) Deși în capitolul menționat anterior, cel mai probabil apostolul Pavel face referire la cei care vestesc Evanghelia, la lucrarea lor, care poate fi: “aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie”, odată ce un om aude Evanghelia și pune ca temelie a vieții sale credința în Hristos, ascultarea acestui om de Tatăl pe acest pământ poate fi considerată lucrarea  pe care omul credincios o așează pe această temelie.

Potrivit versetelor menționate, apostolul Pavel spune că lucrarea noastră din trăirea pe pământ are consecințe veșnice. Lucrarea noastră poate fi “aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie”, iar acestea să fie considerate materialul trimis pentru a primi o răsplată în locul veșnic pregătit.

Lucrarea noastră din trăirea pe pământ va fi încercată. Se va dovedi dacă este un material de calitate pentru care să primim sau nu o răsplată. Pavel face referire și la faptul că este posibil ca lucrarea celui credincios  (vestitor sau nu al Evangheliei) să nu rămână în picioare. Adică, să ardă la încercarea cu focul, dar cel credincios să fie mântuit și lipsit aproape de orice răsplată.

Cum putem fi siguri că lucrarea noastră este aur, argint, pietre prețioase? 

-Având credință în Dumnezeu și Domnul Isus Hristos. Atunci când credem ceea ce Dumnezeu ne spune în Sfânta Scriptură despre viață, moarte și modul în care să ne trăim viața. Dar și atunci când credem în promisiunile lui Dumnezeu.

-Aducându-ne trupurile ca și o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, aceasta fiind o slujbă duhovnicească. (Romani 12:1)

-Ducând o viață plăcută Domnului cu lucrurile pe care le facem și recunoscând suveranitatea și dependența de ajutorul Lui.

-Fiind tari și sporind în lucrul Domnului, știind că osteneala noastră nu este zadarnică. Astfel facem lucrurile pentru Dumnezeu și oameni cu dragoste (1 Corinteni 13), iar dărnicia sau fapta bună sunt făcute fără a atrage laude, ci în ascuns (Matei 6:2-4). Iar Dumnezeu, care vede în ascuns, va răsplăti.

-Având un mod de gândire centrat pe lucrurile de sus. (Coloseni 3:1-2)

Este important să avem echilibrul acela în care să dorim o viață frumoasă și binecuvântată în voia lui Dumnezeu, dar în același timp să fim folositori Împărăției lui Hristos și oamenilor. Astfel să ne gândim că aparținem cerului și cu dor să-L așteptăm pe Mirele nostru Isus Hristos ca să revină.

“Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.”(Filipeni 3:20-21)

Gânduri de final

 Viața este foarte scurtă, atât pentru copil cât și pentru bătrânul de o sută de ani. Fie că vrem sau nu, suntem datori cu o moarte, iar ea este o realitate de care nu ne putem ascunde. Va muri și cel sărac și cel bogat, și cel tânăr și cel bătrân, și cel credincios și cel necredincios, acesta din urmă având parte și de o  a doua moarte, în chinuri, lipsit de Dumnezeu.

Ziua plecării noastre sau ziua venirii Domnului Isus pe norii cerului poate fi o realitate mai aproape de noi decât ne-am putea gândi vreodată.

De peste două mii de ani Biserica se află în așteptarea Mirelui ei. Dar, până atunci, Duhul Sfânt să ne cerceteze și să ne călăuzească să ne punem întrebări. Cum stai cu gândul la pregătirea locului veșnic în prezența lui Dumnezeu? Dar cu păcatul tău? Te vezi în smerenie cu nevoia de a fi iertat prin Jertfa crucii Sale?

“Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.”(Evrei 13:20-21)

Și cred că acel loc veșnic este ceva măreț, maiestuos, minunat, dar chiar și așa, vorbirea noastră este prea săracă ca să redea în totalitate acea splendoare în veșnicia prezenței lui Dumnezeu.  (de Iosif Mihăescu)

Promisiunea pregătirii unui loc veșnic (partea 1)

 

“Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci. Cum putem să ştim calea într-acolo?” Isus i-a zis: „Eu sunt Calea , Adevărul şi Viaţa . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:1-6)

Contextul de dinaintea acestor lucruri menționate în Evanghelia după Ioan este următorul: Domnul Isus spală picioarele ucenicilor Săi și face descoperirea vânzătorului înaintea lor, dar în așa fel încât ucenicii nu au înțeles la ora Cinei despre ce este vorba, ci mai târziu, în grădina Ghetsimani. Iar Iuda se duce să se înțeleagă cu preoții cei mai de seamă pentru prinderea lui Isus. Domnul Isus le spune ucenicilor în pilde despre faptul că se apropie ziua răstignirii Sale. “Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi , cum am spus iudeilor că, unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum.”(Ioan 13:33)

„Doamne”, I-a zis Simon Petru, „unde Te duci?” Isus i-a răspuns: „Tu nu poţi veni acum după Mine, unde Mă duc Eu, dar mai târziu vei veni.” „Doamne”, I-a zis Petru, „de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viaţa pentru Tine. Isus i-a răspuns: „Îţi vei da viaţa pentru Mine? Adevărat, adevărat îţi spun că nu va cânta cocoşul, până te vei lepăda de Mine de trei ori.” (Ioan 13:36-38)

Domnul Isus le dă o poruncă nouă ucenicilor: să se iubească unii pe alții așa cum i-a iubit El și-l înștiințează pe Petru că se va lepăda de trei ori de Domnul. 

Deasemenea Domnul Isus își îmbărbătează ucenicii pentru că se apropia ziua răstignirii Sale, pentru că ei nu pricepeau faptul că Domnul Isus va muri, va învia, după care Se va înălța la cer. Pe ucenici îi apucase, cel mai probabil, o mare întristare, iar Domnu Isus se ocupă de starea inimii lor, dându-le câteva promisiuni:

-promisiunea pregătirii unui loc veșnic;

-promisiunea trimiterii Duhului Sfânt în viața lor, care va rămâne cu ei și-i va mângâia în absența Domnului;

-promisiunea păcii Lui, care îi va ajuta să nu se înspăimânte de ceea ce va urma.

Promisiunea pregătirii unui loc veșnic

Ce înseamnă acel loc veșnic? Biblia, prin cuvintele Domnului Isus, vorbește despre acel loc  veșnic, în veșnicia lui Dumnezeu, sub diverse feluri:

-cârmuirea unor cetăți, în pilda polilor  “Cel dintâi a venit şi i-a zis: ‘Doamne, polul tău a mai adus zece poli.’El i-a zis: ‘Bine, rob bun, fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.’”(Luca 19:15-19)

-străzi de aur din Ierusalimul ceresc –”Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie.“ (Apocalipsa 21:21)

-cununi care nu se vestejesc ca și răsplată – “De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:8)

“Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.”(Iacov 1:12)

“Şi, când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa care nu se poate veşteji, a slavei.”(1Petru 5:4)

-multe lăcașuri.

Biblia nu vorbește concret despre ceea ce înseamnă acel loc sau despre lucrurile în posesia cărora vom intra acolo pentru că nu se poate vorbi în cuvinte omenești despre lucruri existente în veșnicia lui Dumnezeu. Dar ea vorbește concret despre existența fizică a acelui loc în prezența lui Dumnezeu. 

De ce existența acelui loc veșnic în prezența lui Dumnezeu  poate fi și materială? 

Pavel menționează că a fost “răpit în rai”, “în al treilea cer”, și descrie experiența sa în  2 Corinteni 12:2-7. Adică lucruri palpabile ce pot fi văzute și atinse. Cu siguranță că Îl vom lăuda pe Dumnezeu în veșnicie, dar nu doar vom cânta toată veșnicia! Iar Biblia vorbește despre ceruri noi și un pământ nou “Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” (2 Petru 3:13)

Mai este menționat faptul că trupurile credincioșilor vor fi asemenea trupurilor în care ei au trăit pe pământ, dar vor fi niște trupuri slăvite, sănătoase, fără imperfecțiuni.

“Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el. Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi, nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă.”(2 Corinteni 5:1-4)

“Tot aşa sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti, dar alta este strălucirea trupurilor cereşti şi alta a trupurilor pământeşti.”(1 Corinteni 15:40)

“Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.”(1 Corinteni 15:53)

“Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.”(Romani 8:22-23)

Cum anume pregătește Domnul Isus acel loc veșnic pentru ucenicii Săi?

Domnul Isus a trasat o singură Cale pentru ca omul să poată intra în posesia locului veșnic.

El a zis despre Sine: „Eu sunt Calea , Adevărul şi Viaţa . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”(Ioan 14:6)

Multe căi pot părea bune omului, dar fiecare dintre ele vor duce la moarte veșnică, care înseamnă despărțirea de Dumnezeu, în chinuri.

Omul, chiar în sinceritatea inimii lui, poate să își aleagă o cale a închinării într-un mod foarte religios. Poate să își aleagă o cale jertfitoare de sine, să facă bine tuturor, să fie atent cu fiecare, să își facă un renume și un confort mult dorit… Dar, toate aceste căi, chiar bune în aparență, nu ajută la intrarea în posesia locului veșnic. Singura Cale este Isus Hristos. Iar intrarea pe această Cale este Evanghelia, nașterea din nou făcută de Duhul Sfânt, pocăința și credința primite în dar de la Dumnezeu. Iar apoi contează trăirea vieții într-un mod frumos, în ascultare de Tatăl ceresc, folositor Împărăției lui Hristos și oamenilor.

Domnul Isus Și-a dat viața pentru ca omul credincios (ucenicul lui Hristos) să poată intra în acel loc veșnic.

Pentru pregătirea acelui loc veșnic Domnul Isus Hristos a trasat o singură cale, pe Sine, dar totodată Și-a dat și  viața  în același scop.

Astfel că, după acea discuție profundă cu ucenicii, Domnul Isus avea să Își dea viața!

Pregătirea acelui loc veșnic a însemnat durere, batjocură, răstignire pe lemnul crucii, purtând păcatele multora și fiind considerat păcat, deși nu păcătuise deloc.

Dumnezeu, în trecut, a lucrat într-un mod deosebit cu oamenii prin legăminte particulare, care aduceau jertfe de origine animală. Credincioșii din acele vremuri aduceau acele jertfe prin credința, în viitor, la Mielul care avea să vină și să ridice păcatul lumii,  La împlinirea vremurilor, Domnul Isus, Și-a dat viața ca preț de răscumpărare pentru mulți, iar noi, credincioșii de astăzi, privim în trecut prin credință la jertfa Domnului Isus Hristos.

– va urma –