Și tu pierzi timpul?

Ți s-a întâmplat și ție să vezi cum ziua trece și nu ai făcut nimic pentru sufletul tău? Că nu ai petrecut timp de părtășie cu Domnul în Cuvânt și că viața de rugăciune pare că se stinge? Sau poate cititul Bibliei a devenit un obicei destul de rar? Uneori folosești poate timpul liber în lucruri mărunte. Ziua se termină și rămâi cu regretul că nici astăzi nu ai citit, nici astăzi nu te-ai rugat, nici astăzi nu ai petrecut timp în părtășie cu Domnul. Cauzele pot fi multiple: un serviciu solicitant, o familie numeroasă, diverse sarcini de îndeplinit sau chiar o viață de slujire prea intensă. Și astfel te poți îndepărta ușor de cei ce cheamă Numele Domnului pentru că nu ai timp să investești în acest lucru. Este internetul o problemă? Ce te împiedică?

Poate îți dorești o relație strânsă de părtășie, dar nu mai ai pasiunea, lipsește dorința de a căuta pe Dumnezeu cu toată inima. Se prea poate să îți pară rău că viața ta de închinare nu seamănă deloc cu ceea ce ar trebui să fie. Și ai vrea, dar nu poți…

Trebuie să începi de astăzi. Există o disciplină proprie. Fără disciplină nu vei avea victorie, nu vei avea bucuria ce urmează unei încercări sau necaz. Trebuie să guști că bun este Domnul, nu doar să știi despre El că este bun.

“Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale.”

“Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmii 119:10-11)

Fără o căutare sinceră după Dumnezeu, fără disciplină spirituală, nu poți obține biruință. Mereu vor exista dușmani ai timpului, care vor încerca să îți fure  binecuvântarea de a sta în închinare, în prezența lui Dumnezeu. Aceștia vor ataca acele semințe aruncate de Semănător. Astfel semințele fie vor fi călcate în picioare, fie vor fi mâncate de păsările cerului, fie vor răsări și se vor ofili imediat, fie vor fi acoperite de spini. 

Dacă și tu îți dorești o viață cu rod spiritual, o relație vie și autentică, atunci caută pe Domnul, strânge Cuvântul în inimă, perseverează zilnic în părtășia cu El și depărtează-te de orice lucru rău.  Atunci “Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.” (Isaia 58:11)

Promisiunea pregătirii unui loc veșnic (partea a doua)

 “Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci. Cum putem să ştim calea într-acolo?” Isus i-a zis: „Eu sunt Calea , Adevărul şi Viaţa . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:1-6)

Pasajul nu ne prezintă într-un mod clar modul în care Domnul Isus pregătește acel loc veșnic. Dar dacă luăm ca întreg Cuvântul lui Dumnezeu și medităm la implicațiile Întrupării și Jertfei Domnului Isus Hristos, observăm cum ne confirmă că numai prin El este posibilă intrarea în veșnicia prezenței lui Dumnezeu a tuturor credincioșilor de-a lungul veacurilor. 

Una dintre implicațiile Întrupării și Jertfei Domnului Isus este că Domnul Și-a primit și însușit rolul de Mare Preot al credincioșilor înaintea Tatălui ceresc. Mijlocirea ca Mare Preot cuprinde: îndurarea, mila, iertarea, răspunsul la rugăciuni din partea Tatălui pentru ucenicii lui Hristos. Deasemenea înseamnă și primirea închinării Bisericii de către Tatăl prin Hristos și, faptul că Dumnezeu ne vede pe noi, ucenici și copii ai Lui, doar prin și în Hristos. Iar această mijlocire poate fi considerată ca parte din pregătirea locului veșnic în veșnicia prezenței lui Dumnezeu.

Cum putem contribui la pregătirea acelui loc veșnic?

Dacă pentru a intra în posesia locului veșnic este necesară doar credința în jertfa lui Hristos, El fiind singura Cale de intrare, pentru pregătirea locului veșnic putem contribui într-o oarecare măsură. Adică, pentru pregătirea unor lucruri pe care le vom avea acolo putem trimite material din punct de vedere spiritual, care să ajute la primirea unor răsplăți în veșnicie.

“După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.”(1 Corinteni 3:10-15) Deși în capitolul menționat anterior, cel mai probabil apostolul Pavel face referire la cei care vestesc Evanghelia, la lucrarea lor, care poate fi: “aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie”, odată ce un om aude Evanghelia și pune ca temelie a vieții sale credința în Hristos, ascultarea acestui om de Tatăl pe acest pământ poate fi considerată lucrarea  pe care omul credincios o așează pe această temelie.

Potrivit versetelor menționate, apostolul Pavel spune că lucrarea noastră din trăirea pe pământ are consecințe veșnice. Lucrarea noastră poate fi “aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie”, iar acestea să fie considerate materialul trimis pentru a primi o răsplată în locul veșnic pregătit.

Lucrarea noastră din trăirea pe pământ va fi încercată. Se va dovedi dacă este un material de calitate pentru care să primim sau nu o răsplată. Pavel face referire și la faptul că este posibil ca lucrarea celui credincios  (vestitor sau nu al Evangheliei) să nu rămână în picioare. Adică, să ardă la încercarea cu focul, dar cel credincios să fie mântuit și lipsit aproape de orice răsplată.

Cum putem fi siguri că lucrarea noastră este aur, argint, pietre prețioase? 

-Având credință în Dumnezeu și Domnul Isus Hristos. Atunci când credem ceea ce Dumnezeu ne spune în Sfânta Scriptură despre viață, moarte și modul în care să ne trăim viața. Dar și atunci când credem în promisiunile lui Dumnezeu.

-Aducându-ne trupurile ca și o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, aceasta fiind o slujbă duhovnicească. (Romani 12:1)

-Ducând o viață plăcută Domnului cu lucrurile pe care le facem și recunoscând suveranitatea și dependența de ajutorul Lui.

-Fiind tari și sporind în lucrul Domnului, știind că osteneala noastră nu este zadarnică. Astfel facem lucrurile pentru Dumnezeu și oameni cu dragoste (1 Corinteni 13), iar dărnicia sau fapta bună sunt făcute fără a atrage laude, ci în ascuns (Matei 6:2-4). Iar Dumnezeu, care vede în ascuns, va răsplăti.

-Având un mod de gândire centrat pe lucrurile de sus. (Coloseni 3:1-2)

Este important să avem echilibrul acela în care să dorim o viață frumoasă și binecuvântată în voia lui Dumnezeu, dar în același timp să fim folositori Împărăției lui Hristos și oamenilor. Astfel să ne gândim că aparținem cerului și cu dor să-L așteptăm pe Mirele nostru Isus Hristos ca să revină.

“Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.”(Filipeni 3:20-21)

Gânduri de final

 Viața este foarte scurtă, atât pentru copil cât și pentru bătrânul de o sută de ani. Fie că vrem sau nu, suntem datori cu o moarte, iar ea este o realitate de care nu ne putem ascunde. Va muri și cel sărac și cel bogat, și cel tânăr și cel bătrân, și cel credincios și cel necredincios, acesta din urmă având parte și de o  a doua moarte, în chinuri, lipsit de Dumnezeu.

Ziua plecării noastre sau ziua venirii Domnului Isus pe norii cerului poate fi o realitate mai aproape de noi decât ne-am putea gândi vreodată.

De peste două mii de ani Biserica se află în așteptarea Mirelui ei. Dar, până atunci, Duhul Sfânt să ne cerceteze și să ne călăuzească să ne punem întrebări. Cum stai cu gândul la pregătirea locului veșnic în prezența lui Dumnezeu? Dar cu păcatul tău? Te vezi în smerenie cu nevoia de a fi iertat prin Jertfa crucii Sale?

“Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.”(Evrei 13:20-21)

Și cred că acel loc veșnic este ceva măreț, maiestuos, minunat, dar chiar și așa, vorbirea noastră este prea săracă ca să redea în totalitate acea splendoare în veșnicia prezenței lui Dumnezeu.  (de Iosif Mihăescu)

Promisiunea pregătirii unui loc veșnic (partea 1)

 

“Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci. Cum putem să ştim calea într-acolo?” Isus i-a zis: „Eu sunt Calea , Adevărul şi Viaţa . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:1-6)

Contextul de dinaintea acestor lucruri menționate în Evanghelia după Ioan este următorul: Domnul Isus spală picioarele ucenicilor Săi și face descoperirea vânzătorului înaintea lor, dar în așa fel încât ucenicii nu au înțeles la ora Cinei despre ce este vorba, ci mai târziu, în grădina Ghetsimani. Iar Iuda se duce să se înțeleagă cu preoții cei mai de seamă pentru prinderea lui Isus. Domnul Isus le spune ucenicilor în pilde despre faptul că se apropie ziua răstignirii Sale. “Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi , cum am spus iudeilor că, unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum.”(Ioan 13:33)

„Doamne”, I-a zis Simon Petru, „unde Te duci?” Isus i-a răspuns: „Tu nu poţi veni acum după Mine, unde Mă duc Eu, dar mai târziu vei veni.” „Doamne”, I-a zis Petru, „de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viaţa pentru Tine. Isus i-a răspuns: „Îţi vei da viaţa pentru Mine? Adevărat, adevărat îţi spun că nu va cânta cocoşul, până te vei lepăda de Mine de trei ori.” (Ioan 13:36-38)

Domnul Isus le dă o poruncă nouă ucenicilor: să se iubească unii pe alții așa cum i-a iubit El și-l înștiințează pe Petru că se va lepăda de trei ori de Domnul. 

Deasemenea Domnul Isus își îmbărbătează ucenicii pentru că se apropia ziua răstignirii Sale, pentru că ei nu pricepeau faptul că Domnul Isus va muri, va învia, după care Se va înălța la cer. Pe ucenici îi apucase, cel mai probabil, o mare întristare, iar Domnu Isus se ocupă de starea inimii lor, dându-le câteva promisiuni:

-promisiunea pregătirii unui loc veșnic;

-promisiunea trimiterii Duhului Sfânt în viața lor, care va rămâne cu ei și-i va mângâia în absența Domnului;

-promisiunea păcii Lui, care îi va ajuta să nu se înspăimânte de ceea ce va urma.

Promisiunea pregătirii unui loc veșnic

Ce înseamnă acel loc veșnic? Biblia, prin cuvintele Domnului Isus, vorbește despre acel loc  veșnic, în veșnicia lui Dumnezeu, sub diverse feluri:

-cârmuirea unor cetăți, în pilda polilor  “Cel dintâi a venit şi i-a zis: ‘Doamne, polul tău a mai adus zece poli.’El i-a zis: ‘Bine, rob bun, fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.’”(Luca 19:15-19)

-străzi de aur din Ierusalimul ceresc –”Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie.“ (Apocalipsa 21:21)

-cununi care nu se vestejesc ca și răsplată – “De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:8)

“Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.”(Iacov 1:12)

“Şi, când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa care nu se poate veşteji, a slavei.”(1Petru 5:4)

-multe lăcașuri.

Biblia nu vorbește concret despre ceea ce înseamnă acel loc sau despre lucrurile în posesia cărora vom intra acolo pentru că nu se poate vorbi în cuvinte omenești despre lucruri existente în veșnicia lui Dumnezeu. Dar ea vorbește concret despre existența fizică a acelui loc în prezența lui Dumnezeu. 

De ce existența acelui loc veșnic în prezența lui Dumnezeu  poate fi și materială? 

Pavel menționează că a fost “răpit în rai”, “în al treilea cer”, și descrie experiența sa în  2 Corinteni 12:2-7. Adică lucruri palpabile ce pot fi văzute și atinse. Cu siguranță că Îl vom lăuda pe Dumnezeu în veșnicie, dar nu doar vom cânta toată veșnicia! Iar Biblia vorbește despre ceruri noi și un pământ nou “Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” (2 Petru 3:13)

Mai este menționat faptul că trupurile credincioșilor vor fi asemenea trupurilor în care ei au trăit pe pământ, dar vor fi niște trupuri slăvite, sănătoase, fără imperfecțiuni.

“Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el. Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi, nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă.”(2 Corinteni 5:1-4)

“Tot aşa sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti, dar alta este strălucirea trupurilor cereşti şi alta a trupurilor pământeşti.”(1 Corinteni 15:40)

“Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.”(1 Corinteni 15:53)

“Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.”(Romani 8:22-23)

Cum anume pregătește Domnul Isus acel loc veșnic pentru ucenicii Săi?

Domnul Isus a trasat o singură Cale pentru ca omul să poată intra în posesia locului veșnic.

El a zis despre Sine: „Eu sunt Calea , Adevărul şi Viaţa . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”(Ioan 14:6)

Multe căi pot părea bune omului, dar fiecare dintre ele vor duce la moarte veșnică, care înseamnă despărțirea de Dumnezeu, în chinuri.

Omul, chiar în sinceritatea inimii lui, poate să își aleagă o cale a închinării într-un mod foarte religios. Poate să își aleagă o cale jertfitoare de sine, să facă bine tuturor, să fie atent cu fiecare, să își facă un renume și un confort mult dorit… Dar, toate aceste căi, chiar bune în aparență, nu ajută la intrarea în posesia locului veșnic. Singura Cale este Isus Hristos. Iar intrarea pe această Cale este Evanghelia, nașterea din nou făcută de Duhul Sfânt, pocăința și credința primite în dar de la Dumnezeu. Iar apoi contează trăirea vieții într-un mod frumos, în ascultare de Tatăl ceresc, folositor Împărăției lui Hristos și oamenilor.

Domnul Isus Și-a dat viața pentru ca omul credincios (ucenicul lui Hristos) să poată intra în acel loc veșnic.

Pentru pregătirea acelui loc veșnic Domnul Isus Hristos a trasat o singură cale, pe Sine, dar totodată Și-a dat și  viața  în același scop.

Astfel că, după acea discuție profundă cu ucenicii, Domnul Isus avea să Își dea viața!

Pregătirea acelui loc veșnic a însemnat durere, batjocură, răstignire pe lemnul crucii, purtând păcatele multora și fiind considerat păcat, deși nu păcătuise deloc.

Dumnezeu, în trecut, a lucrat într-un mod deosebit cu oamenii prin legăminte particulare, care aduceau jertfe de origine animală. Credincioșii din acele vremuri aduceau acele jertfe prin credința, în viitor, la Mielul care avea să vină și să ridice păcatul lumii,  La împlinirea vremurilor, Domnul Isus, Și-a dat viața ca preț de răscumpărare pentru mulți, iar noi, credincioșii de astăzi, privim în trecut prin credință la jertfa Domnului Isus Hristos.

– va urma –

Așteptarea după voia Domnului

Există perioade de așteptare atât de diferite, precum așteptarea mântuirii unui suflet drag, așteptarea unui răspuns de la Dumnezeu în vederea căsătoriei, așteptarea izbăvirii dintr-un necaz sau așteptarea vindecării unei suferințe.

Așteptarea plăcută Domnului nu este însă orice fel de așteptare. Nu este atunci când aștepți într-un mod pasiv, ci atunci când aduci în mod constant cererea ta înaintea Sa, prin rugăciune. Perioadele de așteptare pot fi mai lungi sau mai scurte. Ele pot fi o reală binecuvântare, deși par privite mai degrabă ca un  motiv de neliniște, frustrare, epuizare sau nerăbdare.

Așteptarea înseamnă rugăciune, lacrimi, predarea deplină în voia lui Dumnezeu,  Cel Care cunoaște cel mai bine  evoluția lucrurilor până la final.

Ce poți face în aceste perioade de așteptare? Este nevoie de putere pentru a rezista și aceasta trebuie cerută prin rugăciune. Este necesar să îți întărești credința în ajutorul și călăuzirea lui Dumnezeu și să îți încurajezi inima în El. “Nădăjduiește în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ți inima și nădăjduiește în Domnul!”(Psalmii 27:14)

În toată această perioadă este nevoie să îți încredințezi soarta în mâinile Domnului: “Dar eu mă încred în Tine, Doamne, și zic: “Tu ești Dumnezeul meu! Soarta mea este în mâna Ta.”(Psalmii 31:14-15)

Este, de asemenea, nevoie de răbdare și speranță în lucrul pe care îl aștepți. De ce este nevoie de așteptare, care uneori pare mai degrabă un instrument neplăcut al vietii credinciosului? Tăcerea lui Dumnezeu în astfel de circumstanțe ar putea avea ca și scop următorul fapt: Putem dobândi tot ce ne dorim dacă El ne-ar răspunde repede, dar ca să-I putem cunoaște dragostea, mila, îndurarea în suferință, mângâierea în necaz, atunci ar trebui să așteptăm. Când ne rugăm, în așteptare, primim pace când avem sufletul neliniștit, primim putere când resursele ni se epuizează, primim mângâiere în suferință, iar credința crește și se întărește. Primim sfat și călăuzire, putere și pace, atunci când lăsăm toate în grija Sa. Așadar, chiar dacă răspunsul pare că întârzie, acesta poate fi doar un mod prin care Dumnezeu vrea să ne învețe, să ne vorbească, să-L cunoaștem mai bine. 

Ceea ce face El în timpul în care noi așteptăm este cu mult mai valoros decât lucrul mult așteptat. 

Un copil care primește de la părintele său tot ce îi cere imediat, nu va prețui acele lucruri primite.  Dar, atunci când i se oferă ceva mai târziu, și așteaptă un timp până îl primește, va învăța lecții prețioase precum ascultarea, răbdarea și disciplina.

Uneori nu vom primi răspunsuri în perioadele de așteptare. Dar, chiar și atunci, Domnul este vrednic de încrederea noastră, măcar că nu înțelegem căile Sale. De aceea, să aducem înaintea Sa toate perioadele noastre de așteptare, închinându-le Lui, cu speranță și credință.

Mesajul simplității la Nașterea Domnului

Chiar din momentul în care Dumnezeu Își trimite Fiul în lumea noastră, are să ne transmită un mesaj despre smerenie și simplitate. La aceste lucruri ne cheamă și pe noi. Fiul lui Dumnezeu, Împărat al împăraților, Care ar fi trebuit să aibă toate privilegiile unei nașteri într-un palat, a ales simplitatea, ieslea. Dacă El a primit să se nască în acel loc umil, noi suntem cu atât mai mult datori să nu ne mai plângem de lipsurile sau asprimea vieții.

El a ales ieslea, locul umil, S-a născut ca și un copilaș, într-o cetate lipsită de însemnătate din acea vreme, Betleemul.  Toate aceste lucruri însă, fusese profețite cu sute de ani înainte, pentru ca, cuvintele Scripturilor, să se împlinească întocmai.

Și nu doar atât, dar “Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 1:27-29)

Dumnezeu, de-a lungul vremii, nu a ținut cont de poziția socială, ci s-a revelat deopotrivă, tuturor categoriilor sociale, iar Domnul Isus remarcă acest lucru: “Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor.”  (Matei 11:25)

El este Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, ca să împace lumea cu Sine, deoarece aceasta căzuse în păcat de la începutul Creației și avea nevoie de un Salvator care să restabilească legătura cu Dumnezeu.

 Pentru cel necredincios,  Întruparea și Jertfa Domnului Isus, rămâne  chemarea la pocăință și mântuire, sau va deveni o mărturie la judecată, ca refuz al acestei chemări.

Pentru cel credincios,  Întruparea și Jertfa Domnului Isus devine, într-o stare permanentă, un motiv de mulțumire, recunoștință, bucurie și încredere, ca răspuns pentru eliberarea din păcat și primirea mântuirii.

„Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși”, dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei 1:15)

Dumnezeu răstoarnă și pune pe împărați

În timpul perioadei judecătorilor, atunci când poporul Israel făcea ce nu îi plăcea Domnului, Dumnezeu trimitea popoare străine vrăjmașe, care să-i asuprească drept pedeapsă, așa cum au fost filistenii sau amoniții.

Poporul ales de Dumnezeu a avut însă parte de căderi repetate, dar în același timp și de bunătate și milă din partea Domnului. În dreptatea Sa, Dumnezeu i-a pedepsit pentru a-i aduce la Sine. Mărturisirea păcatelor trebuia urmată de părăsirea acestora și pocăință. Dumnezeu i-a folosit pe Ghedeon, Barac, Iefta, Samson, și mulți alții ca și instrumente spre realizarea planului Său pentru eliberarea poporului de sub asuprire.

De asemenea, Dumnezeu a intervenit și în viața conducătorilor marilor imperii. Pe împăratul Bbilonului, Nebucadnețar, l-a smerit o perioadă de timp, ajungând până acolo că se comporta precum un animal. Dar a revenit la starea lui mai dinainte după ce L-a recunoscut pe Dumnezeu ca Împărat al împăraților. Biblia ne relatează și modul în care Dumnezeu S-a folosit de Darius și Cir, împărați ai imperiului medo-persan, pentru eliberarea poporului evreu din robie și pentru zidirea noului Templu de la Ierusalim. În aceste relatări ale Bibliei putem vedea, cum Dumnezeu poate interveni în viața conducătorilor marilor puteri ale lumii.

De-a lungul timpului, Dumnezeu S-a implicat în modul Său providențial, în ce privește pe cei aflați în conducerea unei țări sau a unei regiuni. Nu este de mirare, ținând cont că toate lucrurile Îi sunt supuse, ba chiar până și numărul firelor de păr ale unei persoane Îi sunt cunoscute. Cu mult mai mult atunci, va fi important, cine va guverna un stat.

Urmează o perioadă în care și noi vom alege oameni ce vor fi puși în conducerea țării noastre.

“Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată demnitatea.” ‭‭(1 Timotei‬ ‭2‬:‭1‬-‭2‬ ‭)

Să ne rugăm ca printre cei aleși să existe și oameni care să se teamă de Dumnezeu mai mult decât de oameni; și oameni care să fie interesați de binele semenilor mai mult decât de dorințe egoiste și invidie; și oameni cu o inimă înțeleaptă, sinceră și credință în Dumnezeu mai mult decât cei conduși de viclenie și fățărnicie.

“El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi!”(Daniel 2:21)

Votul tău contează, dar alegerea finală Îi aparține lui Dumnezeu, care va rămâne credincios planului Său și îl va duce la împlinire indiferent de deciziile noastre. “Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul şi înalţă pe altul. (Psalmii 75:7)

Ca pentru Dumnezeu

 „Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care știți că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.” (Coloseni 3:23-24)

Fiecare avem zilnic diverse activități: treburi casnice, îndatoririle ca elevi sau studenți, sarcinile de la serviciu, munca de soție și mamă, ajutorul acordat oricând și oriunde celui care se află într-o nevoie…

Cum am putea face ca toate acestea să fie făcute “ca pentru Domnul”? Mai întâi de toate, ele trebuie făcute “din toată inima“.

Atunci când înveți pentru școală, nu învăța superficial, ci fă-o cu pasiune.

Atunci când ajuți sau faci un bine, fă-l cu bucurie și fără să te îndoiești.

Atunci când lucrezi corect și cu hărnicie, fă-o nu doar când poți fi văzut sau apreciat de superiorul ierarhic.

Atunci când îți îngrijești familia, pregătești hrana copiilor sau faci curat, fă-le cu devotament și nu le privi ca pe o obligație în plus.

Toate aceste lucruri, când le faci cu încrederea că ești văzut de Dumnezeu, fără să aștepți o răsplată de la oameni, devin parte a închinării tale zilnice. Și, nu-i așa, că atunci când ne închinăm, dorim să aducem ce este mai bun Domnului Dumnezeu? De aceea, însăși lucrurile acestea, ce fac parte din rutina noastră zilnică, când le facem ca pentru Domnul, Îl vom onora cu trăirea noastră. Prea adesea încercăm să facem lucrurile să iasă bine pentru a-i mulțumi pe ceilalți. Mai bine ne-ar interesa ce gândește Dumnezeu despre ceea ce facem și cum facem, pentru că restul au o importanță cu mult mai neînsemnată.

Te îndemn ca orice slujire vei face pentru familie, casă, biserică, să o faci nu doar pentru a-i mulțumi pe cei din jur sau ca să fii văzut și apreciat de ei, ci ca și cum te-ai afla sub permanenta privire a Domnului. Și, din partea Sa, vei primi și răsplata pe măsură, pentru orice slujire făcută din toată inima, ca pentru El!

“Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.”  (Coloseni 3:17)

Smerit și după binecuvântare

Smerit înseamnă să te cobori, și atunci când ai o funcție mai înaltă, să ai acea capacitate de a fi aproape și de a-i ajuta pe cei mult inferiori ție.

Smerit înseamnă să ai daruri sau talente pe care să nu le exprimi în ideea de a fi lăudat.

Smerit înseamnă să obții o promovare sau un rezultat bun pentru care să recunoști că meritul nu îți aparține, și că, datorită puterii și a înțelepciunii primite de sus, ai avut parte de această binecuvântare. Să recunoști că ai greșit, că mai ai de învățat și să te lași învățat.

De regulă succesul nu ne smerește, ci mai degrabă suferința este cauza smereniei. Oare de ce? De ce să uităm să fim recunoscători Domnului atunci când ne merge bine? De ce să-L căutăm mai mult atunci când vine suferința?

Exemplul nostru de smerenie rămâne Domnul Isus Hristos, care a spus:  “Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11:29)

Este mai ușor să rămâi smerit după ce treci printr-o încercare sau suferință, dar ce se întâmplă când lucrurile îți merg bine, când ești binecuvântat?  În urma binecuvântărilor primite  putem să ne atribuim meritul, lucru care  aduce mândrie uneori. 

Cum să rămânem smeriți și după binecuvântare? Cum să menținem aceeași stare de mulțumire și recunoștință a inimii pentru lucrurile primite prin voia, mila și harul lui Dumnezeu? Să ne reamintim constant că de la Domnul am primit toate lucrurile, că El controlează tot ce ni se întâmplă, și că, dacă o clipă nu ar veghea, totul s-ar nărui. Să ne aducem aminte de promisiunile pe care le-a împlinit față de noi și să le privim ca venind din partea Sa. Să fim conștienți că putem pierde oricând acele binecuvântări trecătoare, dar că ele nu reprezintă totul.

Creștinul care rămâne smerit și după binecuvântare este acel creștin matur, care în urma vieții trăite cu Dumnezeu, a ajuns la acea maturitate care îi permite să rămână smerit, să nu se entuziasmeze ca și un copil de ceea ce primește, ci să le privească cu bucurie, dar și cu detașare de ceeea ce este vremelnic. Pentru că nu în aceste lucruri trecătoare își pune el nădejdea, ci în ceea ce rămâne pentru veșnicie.

“Oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:14)

Perseverența prin credința în promisiunile Domnului

Ce anume face diferența atunci când un credincios și un necredincios trece printr-o încercare? 

Dumnezeu îi spune lui Moise să trimită doisprezece oameni care să iscodească țara Canaan, țară pe care o promisese că o va da în stăpânire poporului evreu, scos din Egipt. Zece din cei doisprezece spioni, s-au temut de oamenii din țara aceea și, datorită temerilor și a necredinței, au ponegrit țara înaintea poporului și l-au oprit să înainteze să o cucerească. Doi dintre ei, Caleb și Iosua, au văzut pericolele, au înțeles că țara era greu de cucerit și că părea  imposibil din punct de vedere omenesc. Dar ei, spre deosebire de ceilalți opt spioni, s-au încrezut în promisiunile făcute de Dumnezeu, anume că țara va fi a lor. 

Credinciosul vede că drumul este greu, că există greutăți și piedici pe calea sa, dar se încrede în promisiunile lui Dumnezeu. El crede că Dumnezeu nu îl va părăsi nicidecum și că îl poate ocroti. 

Pentru acela care nu are această nădejde, obstacolele care apar pe parcurs îl va împiedica să meargă mai departe pe calea cea îngustă a credinței, se va opri sau chiar va da înapoi. Pentru el, drumul va părea prea greu, iar viața creștină imposibil de trăit.

Credinciosul va porni însuflețit că “poate totul prin Hristos, care îl întărește” , va privi la ținta sa mai mult decât la pericolele temporare ce pot să apară pe calea credinței. El nu își va atribui meritul victoriei, de a ajunge la țintă, ci Îl va slăvi pe Dumnezeu pentru aceasta. Dacă te bazezi pe puterea ta de a face față încercărilor care apar în viața ta, nu vei rezista în lupta biruitoare ca și creștin în această viață. Vei fi descurajat și vei da înapoi.

Copiii lui Israel s-au arătat nemulțumitori și, plini de teamă și necredință, au hotărât chiar să se întoarcă înapoi în Egipt, unde fusese sclavi. Pentru că nu au ascultat de Dumnezeu, ci s-au luat după cei zece, Dumnezeu i-a pedepsit, lipsindu-i de binecuvântarea de a intra în acea țară , urmând să parcurgă încă patruzeci de ani prin acele locuri pustii. Deși au văzut multe minuni înfăptuindu-se chiar sub ochii lor, totuși, nu au crezut în izbăvirea pe care Dumnezeu le-o putea da. Doar Iosua și Caleb au avut parte de acea țară, deoarece ei au crezut promisiunea și au acționat prin credință.

Necredința și îndoiala ne poate costa pierderea binecuvântărilor promise. Dumnezeu nu ne promite că va fi ușor să Îl urmăm pe El, dar promite că nu ne va părăsi niciodată, Caleb și Iosua au văzut greutățile, dar au crezut că Dumnezeu este destul de puternic pentru a le da victoria. Ai încredere că Dumnezeu îți poate da biruință în orice încercare a vieții. Lasă temerile și grijile privind tot înainte, cu credința că El te poate salva din orice  dificultate.

Mângâierea inimii îndurerate

Ce să spui acelui care, doborât de întristare,
A uitat că Dumnezeu, Cel mare, este plin de îndurare?
Inima îndurerată s-ar putea să nu-nțeleagă
Cum același milos Tată o lasă neobservată…

Ai vrea să-i spui cuvinte, dar îți par așa mărunte,
Și la tot ce-ți vine-n minte, ai vrea doar să te asculte.
Vorbește-i cu-nțelepciune, arată-i compasiune,
Iar când nu mai ai ce-i spune, taci și-nalță o rugăciune.

Cu iubire îi vorbește, blând, smerit îl sfătuiește,
Plângi cu el și urmărește tot ce-ți pare că-l zidește.
Caută-l când e-n necaz, câtă vreme este treaz,
Iar când lacrimi pe obraz i se preling, nu-i da răgaz.

Sufletul îndurerat, încercat și frământat
Va putea fi mângâiat, zidit și încurajat
Când o inimă cu dăruire îl încurajează cu iubire
Și se roagă cu credință vie să primească așteptata izbăvire.