Planuri mari și viață scurtă

“Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga”…nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel şi apoi piere.

Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.”(Iacov 4:13-15)

Ne facem planuri și viața ne-o organizăm în funcție de planurile pe care le facem pentru fiecare activitate ce va urma. Poate te-ai gândit deja cum să îți planifici concediul, cum va arăta locuința ta, încotro te vei îndrepta profesional sau poate trăiești rutina unei vieți prinsă între job și diverse activități ce par a continua la nesfârșit.

Cam așa se întâmplă de regulă, iar lucrul la care ne gândim cel mai puțin este că, într-o zi, ce poate fi mai devreme sau mai târziu, vom părăsi acest pământ, iar planurile făcute se vor nărui și ele.

Cred că este bine să îți administrezi viața corect și să îți faci planuri, cu condiția de a-ți încredința fiecare “pas” în voia lui Dumnezeu, pentru că, fără de ajutorul Său, nu ai putea mișca vreun deget. Viața pe pământ nu este altceva ”decât un abur, care se arată puțintel și apoi piere”. Uneori rămâne în aer un timp, alteori se duce când de-abia ce se ridicase. Copii, tineri sau bătrâni părăsesc pământul și nimeni nu rămâne statornic și nu poate avea certitudinea că va mai trăi o zi, o săptămână sau un an.

De aceea, astăzi, când citești aceste rânduri, gândește-te la efemeritatea ta, dacă ești pregătit să părăsești pământul și să întâlnești pe Creatorul tău. Îți este teamă? Te va primi oare cu bucurie? A mai rămas vreun lucru pe care ar trebui să îl mai faci?

Momentul cercetării

Ce minunat este momentul în care Dumnezeu cercetează pe fiii oamenilor și fiecare dintre cei aleși, la momentul hotărât de El, alege să răspundă chemării divine.

“O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” (Romani 11:33)

Clipa cercetării este greu sau aproape imposibil de înțeles de înțelepciunea lumii acesteia. Acesta poate fi și motivul pentru care, la un moment dat, Domnul Isus spune: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.”(Matei 11:25)

Momentul cercetării inimii este un lucru tainic, ce se petrece în adâncul sufletului și transformă într-un mod vizibil, extraordinar, ce trece dincolo de priceperea omenească. Faptul că nu este un efort omenesc sau o străduință personală, face din acest fapt un miracol. 

Și iată cum un om decăzut devine un om total schimbat, sau o viață lipsită de sens devine o existență ce slăvește pe Dumnezeu, împărtășind altora Adevărul.

Transformarea aceasta are loc nu datorită meritului cuiva, ci datorită harului răscumpărător al lui Dumnezeu. Iar aceasta se întâmplă atunci când doar credința în Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a murit pentru toți păcătoșii și a înviat pentru a-i răscumpăra, devine unica direcție ce a schimbat și schimbă oameni din fiecare generație. Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, are putere, și cercetează și astăzi și aduce oameni la Dumnezeu prin pocăință.

Vedem în Sfânta Scriptură multe exemple. Iată cum Rahav, cu un trecut pătat, de femeie ușoară, sau Rut, aparținând unei culturi păgâne, sunt răscumpărate prin harul divin și ajung chiar să aibă onoarea de a fi parte din genealogia Domnului Isus Hristos.

Astăzi, la mii de ani după Hristos, Dumnezeu mai lucrează cu putere, și Se descoperă cui vrea, la vremea decisă de El.

Privesc adesea cu uimire și încântare, atunci când mai întâlnesc o mărturie a harului răscumpărător ce mă încurajează să-L laud pe Acela Care are putere să transforme, să curețe, să șlefuiască și să ridice din ruină.

Aș vrea mai mult să-Ți mulțumesc

Aș vrea mai mult să-Ți mulțumesc pentru iubirea-Ți fără margini,

Când mă trezesc cu Tine-n gând, vorbesc, aud, privesc imagini,

Când simt că ești la cârma vieții și orice val s-ar ridica,

Vreau să strig la Tine, Doamne, căci singur să-l birui nu voi putea.

Iar pacea Ta, cea minunată, care întrece orice pricepere

Să fie pururi în a mea inimă, și zbuciumul să mi-l astâmpere;

Când viața mi-e amenințată de suferințe, dușmani sau catastrofe

Să nu mă tem, ci să mă-ncred în ale Tale promisiuni adevărate.

Și orice ar veni în viitor să nu mă îngrijoreze, ci să pot simți

Dragostea și grija Ta nemăsurată, care mă vor ocroti.

Călăuzește-mi pașii și netezește-mi calea, te rog, o, drag Părinte,

Învață-mă s-ascult cu răbdare și să-nțeleg a Tale îndemnuri sfinte,

Să-ți mulțumesc cu toată inima pentru a Ta milă și îndurare,

Căci m-ai cuprins în planul Tău, cel veșnic, de răscumpărare.

Hristos- Mielul tăcut înaintea jertfei

 “Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.” (Isaia 53:6-9)

Proorocul Isaia Îl descrie pe Domnul Isus Hristos Întrupat, ca “Rob al Domnului, care va propăși, Se va sui, se va ridica, Se va înălța foarte sus”(Isaia 52:13), dar descrie și prețul pe care Îl va plăti pentru aceste lucruri.

Proorocul Isaia menționează despre:

creștererea și trăirea Domnului Hristos într-un mod simplu pentru a fi accesibil tuturor;

trăirea spirituală a Domnului diferită de religiozitatea și ostilitatea liderilor religioși ai lui Israel;

experimentarea de către Robul Domnului a părăsirii și disprețului, a durerii și suferinței, a morții și îngropării.

Isaia folosește comparațiile “ca un miel pe care-l duci la măcelărie” și  “ca o oaie mută înaintea celor ce o tund “, pentru a arăta atitudinea Robului Domnului în suferința provocată de mâna omului. Atitudinea aceasta fiind tăcerea!

Nu știm dacă Domnul Isus Hristos, ca și om,  a avut momente în care să-Și fi ales mai greu cuvintele, dar pe paginile Sfintei Scripturi Îl găsim la vârsta de 12 ani, pierdut de către Iosif și Maria și regăsit în Templu, vorbind cu învățații Templului care rămăsese uimiți de vorbirea Sa plină de înțelepciune. Mai târziu Îl găsim pe Hristos la începutul lucrării Sale de propovăduirea a Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu, când vorbea ca Unul care avea autoritate, mustra pe farisei și cărturari pentru ipocrizia religiozității lor și deseori vorbea în pilde noroadelor. De aici înțelegem că Domnul Isus nu a fos deficitar în vorbire, nu I-a fost teamă de oameni, iar la baza lucrării Sale pe pământ a stat folosirea cuvintelor în proclamarea mesajului Evangheliei Îmăpărăției lui Dumnezeu.

Dar, în suferință, Hristos, ca Rob al Domnului, a ales tăcerea.

A ales tăcerea înaintea soborului condus de marii preoți care-L condamnaseră potrivit legii că S-a făcut pe Sine Însuși Fiul lui Dumnezeu.

A ales tăcerea atunci când a fost târât prin sălile de judecată ale palatelor lui Irod și Pilat, răspunzând doar faptul că este vremea puterii întunericului și că, doar rostind un cuvânt ar fi putut aduce o mie de îngeri în apărarea Sa.

A ales tăcerea în fața soldaților care-L scuipau, Îl loveau și Îl batjocoreau spunându-I: “Proorocește, cine Te-a lovit?”

A ales tăcerea în suferință pentru că a venit să se dea pe Sine Jertfă pentru păcat, spunând ucenicilor că trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă și din partea cărturarilor, că va fi omorât, iar a treia zi va învia.

El a venit să facă voia lui Dumnezeu după cum este scris: “în sulul cărții este scris despre Mine, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.”(Evrei 10:7)

A ales tăcerea în suferință pentru că a venit din dragoste pentru Bisertica Sa și S-a dat pe Sine pentru ea ca un prinos, ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu și pentru a o curăți, sfinți și a o înfățișa înaintea Lui ca și Biserică slăvită, sfântă și fără pată. (Efeseni 5:2, 25-27)

A ales tăcerea în suferință, în locul acuzării, apărării sau a răzbunării. El a fost Singurul om care a știut cel mai bine de ce suferă și a avut cea mai potrivită atitudine.

În suferință, noi, spre deosebire de El: poate uneori trebuie să ne apărăm, poate uneori trebuie să renunțăm la dreptul nostru, poate nu știm întotdeauna motivul suferințelor noastre, poate necesită să ne înarmăm mintea și să ne îmbărbătăm inima. Însuși faptul că suntem copii ai lui Dumnezeu este un motiv bun pentru a suferi din pricina Evangheliei Domnului Isus Hristos.

(Iosif Mihăescu)

Biserica

Biserica sunt eu, ești tu, sunt frații toți când se adună,

Se roagă, cântă Domnului, vestesc Cuvântul împreună,

Uniți de-același Duh, slujesc smeriți în ascultare

De-al Domnului Cuvânt, care lucrează cu putere mare.

Dumnezeu nu locuiește în temple zidite de mâini omenești,

Dar vine în prezența credincioșilor de El aleși,

Care se adună să I se închine cu teamă și adorare;

Biserica e Trupul Domnului Hristos, alcătuit din mădulare.

Iar mădularele acestea putem fi orișicare dintre noi

Când împărtășim bucuria sau plângem cu cei ce suferă-n nevoi,

Când ridicăm pe cel căzut și-i arătăm cărarea către Dumnezeu,

Care-l îndreaptă spre Isus Hristos, Mântuitorul sufletului său.

Dumnezeu Însuși zidește biserica Sa, sfântă și curată,

Prin jertfa Fiului Său scump, o vede astăzi fără pată;

Să-I mulțumim că ne-a iubit și ne crește spre desăvârșire;

Uniți, să fim lumini în lumea plină de nelegiuire.

Biserica-i iubită și cu un mare preț răscumpărată

Prin suferința, sângele și moartea pe lemnul crucii arătată,

De iubitul Hristos cel sfânt, Ce a purtat păcatul lumii întregi,

Crezând în El, s-o ierte de orice păcate și fărădelegi.

Biserică, veghează azi, și mâine și în fiecare zi,

Căci clipele se scurg și Mirele ce Îl aștepți cu drag va reveni;

Mai rabdă, mai rezistă în curăție și biruie păcatul,

Nu mai e mult și vei primi cununa de la Domnul, Împăratul.

Tovărășiile rele strică obiceiurile bune

Un anturaj rău te poate conduce inevitabil către asemănarea cu cei cu care te-ai asociat, la fel cum un anturaj bun te poate ajuta să crești și să te dezvolți.  Îndemnul începe cu o atenționare: “Nu vă înșelați”…deoarece ușor ai putea fi păcălit că poți fi imun influenței oamenilor alături de care petreci cel mai mult timp și ale căror idei le împărtășești zilnic.

Un măr stricat aflat într-o grămadă cu mere sănătoase, în scurt timp, va infesta cu putregaiul lui și merele care îl înconjoară. La fel este și în cazul în care stai lângă oameni cu o reputație rea sau care vorbesc necuviincios, care glumesc luând în deșert Numele Domnului sau fac fapte rușinoase. Obiceiurile bune pe care le-ai deprins ca și om credincios pot fi foarte repede înlocuite cu alte apucături fără ca măcar să îți poți dea seama, sau poate o vei face când va fi prea târziu.

Psalmul 1 începe cu exemplul unui om care ar putea cădea într-una din aceste capcane: “Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritor” (Psalmul 1:1). În vremurile actuale, multe dintre prieteniile pe care le dezvoltăm pot fi și cele virtuale, iar influența lor poate fi covărșitoare.

Când stai în prezența unor oameni credincioși vei prelua mireasma lor, asemenea întâmplării de mai jos. Se spune că un poet a ridicat de jos o frunză și a mirosit-o îndelung, deoarece împrăștia o mireasmă plăcută de flori de trandafir. -Frunză, tu ești trandafir? a întrebat el. -Nu, dar am stat lângă un trandafir, răspunse aceasta. 

Depărtează-te de cei care nu aduc slavă lui Dumnezeu prin felul lor de a trăi. Înconjoară-te de oameni credincioși, care iubesc să petreacă timp în părtășie cu Dumnezeu și să crească în cunoașterea Lui, de oameni de la care poți să înveți și din a căror viață se simte mireasma Domnului în ciuda încercărilor la care sunt supuși.

Aș vrea mai mult să-Ți mulțumesc

Aș vrea mai mult să-Ți mulțumesc pentru iubirea-Ți fără margini,

Când mă trezesc cu Tine-n gând, vorbesc, aud, privesc imagini,

Când simt că ești la cârma vieții și orice val s-ar ridica,

Vreau să strig la Tine, Doamne, căci singur să-l birui nu voi putea.

Iar pacea Ta, cea minunată, care întrece orice pricepere

Să fie pururi în a mea inimă, și zbuciumul să mi-l astâmpere;

Când viața mi-e amenințată de suferințe, dușmani sau catastrofe

Să nu mă tem, ci să mă-ncred în ale Tale promisiuni adevărate.

Și orice ar veni în viitor să nu mă îngrijoreze, ci să pot simți

Dragostea și grija Ta nemăsurată, care mă vor ocroti.

Călăuzește-mi pașii și netezește-mi calea, te rog, o, drag Părinte,

Învață-mă s-ascult cu răbdare și să-nțeleg a Tale îndemnuri sfinte,

Să-ți mulțumesc cu toată inima pentru a Ta milă și îndurare,

Căci m-ai cuprins în planul Tău cel veșnic de răscumpărare

Dragostea adevărată

Dragostea e aceea care

Te așteaptă cu răbdare,

Nu e doar un sentiment

Care trece pe moment.

Când dragostea este adevărată

Crește în timp și se dezvoltă.

Dragostea nu este oarbă,

Dar greșelile acoperă.

Când iubești cu adevărat

Îl vei accepta pe celălalt

Fără a-i schimba tu felul

Dacă așa îi este caracterul.

Dragostea începe cu ce poți oferi

Și niciodată cu ceea ce poți să obții,

Dacă nu ai nimic de oferit

Relația va lua curând sfârșit.

Timpul și distanța nu va putea să ofilească

O dragoste reală, ci chiar pot s-o-ntărească.

Dragostea adevărată Îl va pune pe Dumnezeu

Indiferent de circumsatnțe, pe primul loc mereu.

Dragostea înseamnă să dăruiești și să slujești,

Vei face sacrificii când te îndrăgostești,

Și când prea plin de iubire te vei simți,

Dorind să fericești pe altul, te vei căsători

Comori pentru cer

Toate vor pieri într-o zi, fie locuințe, fie bani, fie orice alte lucruri de valoare. Ne străduim să construim pentru noi, pentru cei dragi ai noștri sau pentru alții. Solomon, cel mai bogat și înțelept om care a existat în istoria lumii, a ajuns la o singură concluzie, privind lucrurile menționate mai sus : “Totul este deșertăciune”. 

Este necesar să ne asigurăm traiul pentru noi și familiile noastre, dar când uităm că avem de hrănit și îngrijit și sufletul nostru, atunci ne putem trezi prinși în grija de a strânge și a aduna fără a ne opri pentru un popas al sufletului. Unii exagerează cu munca, alții cu lenea, dar și aceasta este o deșertăciune… Domnul Isus dă o pildă în care vorbește despre un om bogat, care strânsese multe roade și a zis în sinea lui: “‘Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele. Iată, a zis el, ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele şi voi zice sufletului meu: «Suflete , ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!»’ Dar Dumnezeu i-a zis: ‘Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul, şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?’

Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.” (Luca 12:16-21)

De aceea să strângem comori pentru cer, investind din timpul, energia și resursele noastre în lucruri care nu vor arde odată cu tot ceea ce este pieritor.

“Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.” (Matei 6:19-21)

Să folosim puținii talanți primiți pentru a-i înmulți spre bucuria Stăpânului nostru, Cel Care, la final, va răsplăti efortul investirii în lucrurile plăcute Lui.

Ascultând ca un copil

Ascultarea este unul dintre lucrurile cele mai dorite de către un părinte de la copiii lui. Deși poate părinții se străduiesc să-i facă pe copii să-i asculte, totuși neascultarea este o mare provocare. La fel, Dumnezeu, ca un Tată iubitor, așteaptă din partea noastră, a copiilor Lui, să-L ascultăm. “Ascultă, poporul Meu, şi te voi sfătui!” (Psalmii 81:8)

“Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu;” (Ioan 8:47) Într-o anumită împrejurare, Petru și ceilalți apostoli au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! “(Faptele Apostolilor 5:49)

Domnul Isus Hristos a spus: “Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine.” (Ioan 10:27) Ca și Păstor al sufletelor noastre trebuie să-I ascultăm glasul și orice gând să-l facem rob ascultării de Hristos.

“Ca niște copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neștiinţă. Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”(1 Petru 1:14)

Cel mai adesea copiii nu ascultă de bunăvoie și nu le vine nici ușor să asculte. Ca și părinți, pentru a favoriza ascultarea, folosim diverse metode precum: mustrarea, nuiaua sau privarea anumitor lucruri, care provoacă durere sau disconfort copilului. În mod asemănător, Dumnezeu folosește, spre binele nostru, instrumentele Sale prin intermediul  încercărilor, necazurilor, pedepselor, care pot grăbi ascultarea de El și ne fac atenți la ceea ce vrea  să ne spună.

Domnul Isus Hristos a dat dovadă de ascultare și S-a supus Tatălui chiar și în cele mai dureroase lucruri pe care avea să le trăiască. Și noi, ca și copiii ai Tatălui, trebuie să ne supunem Lui și să ascultăm de voia Sa, de poruncile Sale, de învățătura Sa, de Cuvântul Lui.

Porunca adresată copiilor este următoarea: “Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.” (Efeseni 6:1) Ascultând de părinți, copiii ascultă, de fapt, de Dumnezeu.

“Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.”(Evrei 12: 7-11)

Ascultarea este modul prin care răspundem iubirii divine, este închinarea noastră. Tocmai de aceea, ascultarea face mai mult decât jertfele și decât orice sacrificiu pe care l-am face în Numele lui Dumnezeu. Cine ascultă și împlinește învățătura Domnului revelată prin Cuvintele Sfintei Scripturi este ca acel om care și-a zidit casa pe stâncă și a cărui lucrare va rămâne în ciuda tuturor greutăților.  Va primi călăuzire prin Duhul Sfânt și o viață de biruință.

Să învățăm să fim ascultători și împlinitori ai Cuvintelor Domnului!