Vrăjmaşul sufletului vrea să ne lipsească de speranţă, să ne vadă căzuţi,
înfrânţi, lucru pe care îl încearcă la nivelul minţii şi sufletului nostru. Nu
te lăsa prins în mreaja lui! Indiferent de circunstanţele prin care treci, există speranţă!
Nu pot cunoaşte mai dinainte cum vor evolua lucrurile, dar există ceva care
se numeşte credinţă, şi care nu îmi permite să renunţ la împlinirea unor
lucruri care, prin ochiul credinţei le pot vedea deja întâmplându-se.
Domnul Isus a spus ucenicilor:
„Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un
grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici colo’, şi s-ar
muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.(Matei 17,20)
Cum nădăjduiesc? Prin credinţă! De ce cred? Pentru că iubesc! Cum pot iubi?
Sperând! Şi astfel toate se înlănţuie şi nu au sfârşit. Viaţa cu Dumnezeu înseamnă
credinţa împletită cu nădejdea şi dragostea. Una fără cealaltă nu este posibilă
pentru că, atunci când iubeşti continui să speri şi să crezi chiar şi în imposibil. Acel lucru
care te face să speri, care îţi dă pace sufletului şi te face încrezător,
pentru acela se merită să lupţi şi să suferi.
Şi, chiar dacă ai pierdut tot (ce este pe pământ) şi nu L-ai pierdut pe
Dumnezeu, atunci nimic nu ai pierdut, pentru că alături de El o poţi lua
întotdeauna de la capăt.
Mai crede şi azi, mai ridică-te o dată şi priveşte la cei căzuţi, la cei înfrânţi
şi dă-le o mână de ajutor. Poate că ceea ce ţi se întâmplă este un semn de
alarmă pentru tine, ca să priveşti la cei de lângă tine, să-i cauţi, să îi
înţelegi, să legi răni şi să aduci mângâiere. Prea mult te gândeşti la tine şi la
propriile nevoi. Priveşte în Sus! Cei care au nevoie sunt mai aproape decât îţi
imaginezi! Trebuie doar să îţi deschizi inima şi să îi primeşti înăuntru. Ai
fost preţuit, iubit şi acceptat de Dumnezeu, măcar că nu ai meritat. De aceea,
şi tu trebuie să faci asemenea...Mergi cu Domnul Isus şi El te va învăţa!
Dumnezeu este dragoste. În El găseşti credinţa. Speranţa să ţi-o pui în
ceea ce El poate să facă!
Temerile din viaţa noastră pot împiedica împlinirea binecuvântărilor
promise de Domnul Dumnezeu. Îngrijorările ne pot bloca drumul şi ne fac să dăm
înapoi în loc să mergem înainte prin credinţă. Iată cum temerile pot amâna
împlinirea promisiunilor Domnului.
Poporul Israel, condus de Moise din Egipt ajunge lângă ţara pe care Însuşi
Dumnezeu le-a promis că le-o va da în stăpânire. Moise trimite 12 iscoade să
cerceteze ţara, dar 10 dintre acestea s-au întors recunoascând pământul
roditor, dar cu teamă de locuitorii ţării.
„Nu putem să ne suim împotriva
poporului acestuia, căci este mai tare decât noi.”(Numeri 13.31) Teama îi face
să exagereze chiar „Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară
care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni
de statură înaltă. Apoi, am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care
se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte
lăcuste.”(Numeri 13.32-33)
Nu a fost oare Dumnezeu cu ei de-a lungul întregii călătorii? Nu îi scosese
El din Egipt deschizând chiar Marea Roşie înaintea lor şi săvârşiseră mari
minuni în tot timpul călătoriei? Atunci de ce
acestă teamă? Toţi aceia care nu au crezut
şi s-au temut nu au mai primit binecuvântarea de a intra în ţara făgăduită, ci
au urmat 40 de ani de pribegie în pustie, în urma cărora toată acea generaţie
care cârtise şi nu se încrezuse în puterea lui Dumnezeu, a trebuit să piară.
Să ai înaintea ta binecuvântările lui Dumnezeu şi totuşi să
te temi să înaintezi pentru a le lua în stăpânire...Prin credinţă trebuie să
înaintezi, să te pregăteşti de luptă pentru că, dacă Dumnezeu ţi-a promis, El
va lupta pentru tine şi va aduce victoria, fără să conteze mijloacele tale şi cât
de pregătit eşti. Uneori este nevoie doar să asculţi şi să mergi înainte, prin
credinţă.
Aşa că, nu te teme de ce ai înainte. Nu da înapoi doar pentru că greutăţile
pe care le ai în faţă par de netrecut. Dacă ai pornit cu Dumnezeu în acestă
călătorie (ce poate fi o alegere în viaţă, o profesie, un serviciu, o relaţie)
fii convins că, indiferent de obstacolele pe care le vei întâmpina, El va fi
acolo şi vei ajunge cu bine la liman. Nu există uriaş pe care El să nu îl poată
birui. Nu este frică sau slăbiciune pe care să nu o poată controla. Nu te baza
doar pe puterile tale. Dacă ai pornit pe acest drum nu te uita înapoi.
„Toţi copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise şi Aaron şi toată
adunarea le-a zis: „De ce n-om fi murit noi în ţara Egiptului sau de ce n-om fi
murit în pustia aceasta?”(Numeri 14.2)
De ce să te îndoieşti şi să pierzi ocazia pe care poate nu
o vei mai avea vreodată?
Înaintea Lui se pleacă orice munte, oricât de semeţ ar
fi. Oricât de mare ar fi „uriaşul”
care te sperie azi, prin credinţă mergi
înainte! Nu lăsa ca planul lui Dumnezeu să fie amânat sau împlinit prin
altcineva. Cel rău vrea să te doboare pentru că un om înfrânt nu va mai putea
să se ridice să lupte. Dar tu, eşti copilul lui Dumnezeu şi nu ai primit un duh
de frică, ci de putere ! Iată ce au spus Iosua şi Caleb care fusese şi ei
împreună cu ceilalţi 10 să iscodească ţara:
“Caleb a potolit
poporul care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: „Haidem să ne suim şi să
punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!”(Numeri 13.30)
„Ţara pe care am
străbătut-o noi ca s-o iscodim este o ţară foarte bună, minunată. Dacă Domnul
va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta şi ne-o va da: este o ţară
în care curge lapte şi miere. Numai nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă
temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au niciun
sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!”(Numeri 14.7-9)
Deşi nu au fost ascultaţi
de popor, cei doi au crezut, nu s-au temut şi au căpătat ce Domnul promisese.
Chiar dacă nu ai în faţă pe copiii lui Anac, oameni de statură înaltă sau o
ţară care pare că mânâncă pe locuitorii ei, poate şi tu te confrunţi cu propriile
temeri. Nu te lăsa biruit de modul în care le vei face faţă, dar nici nu te
gândi să abandonezi şi să te întorci înapoi în Egiptul tău fără să mai rişti, sau
să îţi îngropi talantul primit fără să îl laşi să rodească.
Priveşte la Iosua şi Caleb şi învaţa azi de la ei! Şi ei
au văzut pericolul, dar au crezut în biruinţa promisă de Dumnezeu şi nu s-au
temut! Prinde curaj şi înaintează! Victoria este pregătită deja pentru aceia
care cred în ea şi privesc în sus. Dumnezeu va duce la împlinire ce a promis!
Ascultă, crede şi mergi înainte pentru a primi făgăduinţa!
Există peşti care înoată în
amonte, adică contra curentului apei. Somonul este unul dintre aceştia. Un
peşte mort va fi dus la vale întotdeauna, dar cei care sunt vii se vor opune
adesea sensului curgător.
Ce înseamnă să mergi contra
curentului acestei lumi?
Nu este uşor. Ai nevoie de o
bază solidă, de o temelie puternică, asemenea casei care a fost zidită pe
stâncă. A dat ploaia, au venit suvoaiele, au suflat vanturile si au izbit in
casa aceea, dar nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.
Pentru a rezista curentului şi presiunilor acestei lumi este nevoie de
principii solide, de o înrădăcinare în Cuvântul lui Dumnezeu care trebuie să
fie adânc sădit în tine, astfel încât să poţi veni înaintea celor care vor să
te devieze de pe Calea dreaptă cu „stă scris!” Pentru acesta este necesar să te hrăneşti constant din
Cuvânt, să îl cunoşti şi foloseşti „la timp şi ne la timp”.
Va fi cazul să suferi
împotrivire de la cei apropiaţi sau cei din anturaj, colegi şi prieteni, să fi
dispus să suferi dispreţul şi umilinţa sau să spui NU atunci când toţi spun DA.
A fi diferit printre oameni este o provocare posibilă prin curajul şi puterea
care vine de la Duhul Sfânt. Nu uita „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu
decât de oameni!”
La un moment dat poate vei
obosi, dar nu renunţa, pentru că doar acela care va birui până la sfârşit va
primi răsplata. Nu descuraja chiar dacă ai fost trântit la pământ, pentru că
există şansa să te ridici. Nu te teme de oameni, de vorbe, de circumstanţe, ci
teme-te de Dumnezeu mai întâi.
“Nu
iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeste cineva lumea, dragostea
Tatalui nu este in el. Caci tot ce este in lume: pofta firii pamantesti, pofta
ochilor si laudarosia vietii, nu este de la Tatal, ci din lume.”( Ioan 2.15-16)
Deci, nu avem voie să ne conformăm acestor lucruri, pentru că „voi nu sunteţi
din lume” dacă
cu adevărat, Domnul Dumnezeu a făcut o schimbare în mintea, inima, sufletul şi
duhul vostru. Astfel, “ Să
nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea
minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută
şi desăvârşită.”(Romani 2.12)
Priveam azi asistând la o mică scenă în care un domn şi o doamnă se
contraziceau care să fie primul servit. Doamna venise din lateral insistând că
a fost prima. Domnul o contrazicea şi se arăta profund afectat. În cele din
urmă cei doi au fost serviţi chiar în acelaşi timp, dar la ghişee diferite,
vreme în care cei doi se priveau cu dispreţ, iar tensiunea dintre ei era uşor
vizibilă. Mă gândeam: oare de ce? Cât
timp şi ce a câştigat doamna şi cât timp şi ce a câştigat domnul?
Sau ce şi cât au pierdut fiecare?
De câştigat nici unul nu a câştigat nimic, ba încă domnul
a trebuit să asiste neputincios la reluarea documentelor sale datorită unui
blocaj informatic. Ce au pierdut cu adevărat? Aş zice că domnul a pierdut ocazia de a demonstra unei
doamne că ştie să se comporte ca un adevărat „bărbat”, cedându-i acesteia locul chiar
dacă nu ar fi avut dreptate, iar doamna în cazul în care avea o urgenţă ar fi
putut să ceară voie respectuos motivându-şi graba. Totuşi niciunul nu a vrut să
renunţe la orgoliul lui, la “dreptatea” pe nedrept numită astfel.
Ce timp vom câştiga dacă uităm să mai renunţăm la noi înşine, să ne abţinem
să jignim chiar dacă am fost nedreptăţiţi, să nu rănim chiar dacă am fost
răniţi, adică dacă uităm să mai fim oameni? Poate vom câştiga
câteva minute în plus, pe care la următorul semafor le vom consuma aşteptând pe
roşu sau poate va trebui să ne reîntoarcem din drum pentru că am uitat acasă un
lucru important…Dar, vom pierde respectul, omenia şi “un nume bun” care “este
mai de dorit decât o bogăţie mare”. Mai bine smerit, dar cu un nume nepătat, decât mândru şi dispreţuit.
Mă gândeam şi la cuvintele Domnului Isus care par aşa departe într-o lume
în care egoismul şi plăcerea personală este la putere.
“Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi
pe celălalt. Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi
cămaşa.. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.” (Matei 5.39-41)
Mă gândeam şi la
cearta ucenicilor pentru a cunoaşte care dintre ei este cel mai mare şi la
răspunsul înţelept al Domnului „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să
fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor!”(Marcu 9.35)
Aşa că, nu vă grăbiţi pe unde mergeţi, uitând să mai fiţi mai întâi de toate oameni...
Iov a reacţionat. Nu se spune cât a plâns, despre durerea sfâşietoare pe
care a avut-o în inimă la primirea acelor veşti, ci doar concluzia la care a
ajuns. Am spune că era un om puternic, dar nu tăria de caracter dă răspunsul la
reacţia noastră în faţa problemelor, ci modul de trăire cu Dumnezeu. Iov era
omul care se temea de Dumnezeu şi trăia curat. Şi este adevărat că toate îi mergeau
bine. El însă şi la bine umbla cu Dumnezeu. Reacţia lui „Domnul a dat, Domnul a
luat; fie Numele Domnului binecuvântat” a
fost influenţată şi de relaţia sa cu Dumnezeu pe care a construit-o în timp.
Astfel dă acest răspuns care denotă şi o maturitate şi înţelegere a realităţii controlului
deplin pe care Dumnezeu îl avea în viaţa lui.
Vorbit de bine în
cer, dar sub apăsare pe pământ..pentru el se dădea o luptă.
Cum reacţionezi atunci când drepturile îţi sunt atinse? Poţi binecuvânta
Numele Lui? Sunt poate lucruri şi oameni ce i-ai pierdut, dar Iov a pierdut nu
doar tot ce avea, fiind şi un om cu multe posesiuni, ci şi tot ce agonisise, toţi
copiii lui, dar şi sănătatea sa era în ruină, măcar că nu făcuse ceva rău. Avea
dreptul să întrebe „de ce”?
Ne supărăm la pierderi minore, la atingeri ale reputaţiei
noastre şi a mândriei, dar adevărata încredere şi relaţie cu Dumnezeu este
aceea când poţi să laşi, să renunţi, să te eliberezi sufleteşte de ceea ce ai
şi să poţi să spui “chiar dacă nu se va întâmpla precum vreau sau cred eu că este bine, dă-mi puterea să accept orice Tu găseşti potrivit pentru
binele meu veşnic”. Iov a înţeles că nu
este o întâmplare, ci totul este îngăduit de Dumnezeu. Totuşi prima sa reacţie nu a fost de
răzvrătire, ci „aruncându-se la pământ, s-a închinat.”Da, este uşor să acceptăm aceste adevăruri atunci când în
viaţa noastră nu se întâmplă nimic dureros. Iov este un exemplu pentru noi astfel
că, în orice împrejurare oricât de grea ar fi, opreşte-te şi te analizează...iar
dacă nu vei înţelege, pleacă-ţi fiinţa şi închină-te Lui şi în orice vreme să
Îl binecuvântezi, aducând suspinul, remuşcarea sau frustrarea înaintea Sa.
Iov nu L-a onorat pe Dumnezeu doar pentru binele primit, nu pentru ceea ce
i se oferea, ci pentru ceea ce El era pentru Iov. La fel şi noi să fim mulţumitori pentru toate,
pentru că relaţia noastră cu El nu se datorează lucrurilor pe care le-am primit
sau le vom primi aici, ci datorită faptului că El este Dumnezeul, Stăpânul,
Mântuitorul, bucuria şi nădejdea inimilor noastre.
Am învăţat că nu trebuie să aştept clipa ca totul să îmi meargă bine
pentru a mulţumi. Nu trebuie
să simt cum bucuria mă inundă sau problemele sunt rezolvate cu succes pentru a
privi cu recunoştinţă în Sus. O inimă mulţumitoare nu ţine cont de împrejurări,
ci fie bine sau rău şi în orice condiţii ea recunoaşte suveranitatea lui
Dumnezeu asupra prezentului, dar şi a viitorului. Să nu aşteptăm vremuri mai
bune pentru a spune mulţumesc şi să nu ne privim prin comparaţie cu soarta
altora.
A spune mulţumesc când nu merge totul cum vreau înseamnă încredere deplină
şi pace din Cel care a promis pacea Sa. Ce altă jerfă mai plăcută pot aduce
decât mulţumirea care înseamnă şi o încredere deplină şi abandonare totală în
voia Lui?
Cu mulţumirea este la fel ca şi cu iubirea. Trebuie să îi iubesc doar pe cei
care mă iubesc? Nu, ci şi pe cei care
sunt greu de iubit şi chiar pe cei care nu îmi vor binele. Atunci cu mulţumirea
este la fel...fie în bucurie şi linişte, fie în împrejurări dificile, trebuie
să îmi păstrez atitudinea. De aceea îi spun inimii: „Nu te supăra, ci
mulţumeşte! Nu te îngrijora, ci mulţumeşte! Nu te teme, ci mulţumeşte!”
Deci, trebuie să mulţumesc şi atunci când planurile eşuează şi poate trebuie să o
iau de la început..Mulţumesc şi atunci când nu înţeleg, când îmi este greu să
merg mai departe, când mă lupt cu îndoieli.Mulţumesc pentru că Tu ştii de ce trebuie să trec prin
această încercare, prin acest impas şi frământare. Mulţumesc pentru ceea ce am, dar şi pentru ceea ce nu am şi îmi doresc a dobândi. Cum să fie rugăciunea? Renunţă la cereri şi
lasă loc mulţumirii şi nu doar cu buzele, ci întreaga viaţă trebuie să exprime
faptul că eşti recunoscător lui Dumnezeu!
„Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui
Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.”(1 Tesaloniceni 5.18) Există însă
şi o răsplată,pentru că ”cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat”.
“Iată ce mai gândesc în
inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au
sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă.
Şi credincioşia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moştenire”,
zice sufletul meu, de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine
nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.” (Plangerile lui Ieremia 3.21-25)
A fi copleşit de
bunătăţile Domnului nu înseamnă neapărat belşug de binecuvântări pământeşti sau
spirituale, deşi putem prospera şi să avem şi bunăstare. Să ne gândim că
proorocul Ieremia a rostit aceste cuvinte pe când era tare amărât în sufletul
său, dar în inima lui licărea un strop de nădejde. Aflat când în temniţă sau în groapa adâncă cu
noroi, când acoperit de batjocura şi ura din partea mai marilor vremii,
Ieremia, tocmai el, singurul din acea vreme căruia îi fusese dat să rostească
adevărul prin proorociile venite de la Dumnezeu, aduce un cuvânt de
îmbărbătare.
Care sunt bunătăţile Lui şi cum le putem recunoaşte? Un prieten spunea :„Faptul că trăiesc, umblu, respir, mă
îmbrac, pot mânca, că mă trezesc şi văd cum vine seara..reprezintă doar
bunătatea Domnului care se reînnoieşte.” Da,
sunt lucruri mărunte, dar pe care adesea le-am ignorat sau le-am considerat
poate o normalitate doar pentru că nu ne-au lipsit şi nu le-am pierdut..totuşi,
în acest timp unii nu se pot bucura de ele. “O, de ar lăuda oamenii pe Domnul
pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!”(Psalm
107.8)
Domnul Dumnezeu are mereu noi şi noi forme de a-şi manifesta bunătatea şi
îndurarea faţă de noi. Noi ne schimbăm, dar El rămâne neschimbat. Noi
manifestăm răutatea adesea, dar bunătatea Lui nu se schimbă. Noi uneori dovedim
nepăsare, dar mila Sa rămâne aceeaşi. „Şi credincioşia Ta este atât de mare!”
Deschide doar ochii şi
se va întâmpla să te simţi copleşit de bunătăţile Lui...Bunătatea Sa este
văzută de aceia care îşi pun încrederea în El şi Îl caută cu o inimă sinceră. Iar cei care au ochii deschişi o văd, o
înţeleg şi au un belşug
necurmat datorită unei inimi mulţumitoare.
“O, cât de mare este
bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine şi pe care o
arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!”(Psalm 31.19)
“Dar lucrurile acestea
au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui
Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.”(Ioan 20.31)
Vreme de har...putem citi Cuvintele care ne aduc la cunoştinţă fapte petrecute acum mii de ani, care nu sunt
doar istorie, ci mai mult de atât; nu doar o simplă aducere aminte, ci sunt
cuvinte care au în ele puterea transformării şi a aducerii la adevărata viaţă.
Aceleaşi fapte, văzute din patru părţi diferite, dar care aduc acelaşi adevăr,
lăsate cu scopul întăririi dovezilor. De ce au fost scrise? ”Pentru ca voi să
credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”. „Credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea
vine prin Cuvântul lui Hristos.”(Romani 10.17) Şi astăzi, avem
Sfânta Scriptură cu Evangheliile, o bogăţie de cuvinte, învăţături şi fapte din
viaţa Domnului Isus. Prin credinţa în El avem viaţa veşnică. “Şi viaţa veşnică
este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus
Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17.3) Viaţa înseamnă cunoaşterea Lui ,deci
şi cunoaşterea Tatălui (“căci Eu şi Tatăl una suntem”) atunci când El locuieşte, prin Cuvânt în noi.
Fără cuvintele din Evanghelii
nu am fi putut cunoaşte . Faptul că au dăinuit şi rezistat veacurilor dovedeşte
că “Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece.”
Faptul că în noi
sălăşluieşte viaţa din Dumnezeu se datorează Cuvântului pe care L-am primit . Conform
proorociilor Vechiului Testament, Evangheliile nu sunt decât împlinirea
cuvintelor spuse de prooroci cu veacuri înainte prin care Dumnezeu îşi făcea cunoscut planul mai dinainte.
Mulţumim, Doamne, că,
deşi nu avem nici un merit, ne-ai făcut şi nouă parte de aceste lucruri scrise,
pentru ca dovezile Scripturii să întărească faptul că prin Tine avem viaţa, iar
fără de Tine
umblam ca nişte oi fără păstor, în întuneric şi mânaţi de propriile dorinţe, o
viaţă lipsită de sens şi valoare. Când Te-am cunoscut pe Tine ( adică când Tu
ne-ai cunoscut şi ni Te-ai
descoperit) ca dovadă a vieţii noi ce am primit-o înlăuntrul
nostru, şi viaţa pământească a fost preschimbată. Să rămâneţi în El, “pe care
voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi
cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al
credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.”(1 Petru 1,8-9)
Domnul nostru a înviat
şi, ca dovadă a învierii Sale, ne-a adus şi pe noi la o nouă viaţă. Mulţumim,
Doamne! “Dacă, deci, aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile
de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de
sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi
aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră,
atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.” (Coloseni 3.1-4)
“Le-a zis Isus.:
„Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice
muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici colo’, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu
neputinţă.”(Matei 17.20)
O credinţă cât un bob de muştar este ceea ce poate munta
„munţii” din viaţa ta. Ce să fie acest munte? Poate acel
obstacol de netrecut, acea situaţie aparent imposibil de depăşit, acea teamă,
acea grijă, acea suferinţă trupească sau sufletească sau acel vis neîmplinit.
De multe ori muntele poate fi şi rodul imaginaţiei noastre şi a lipsei de
încredere în ceea ce Dumnezeu poate să facă atunci când îi predăm deplin
situaţia de faţă. Poate priveşti înspre munte şi te vezi atât de mic şi
neînsemnat. Spui „Este imposibil!” Dar, celui ce crede
toate sunt cu putinţă.
Nu întotdeuna ar trebui
să muţi muntele din loc. Este necesar uneori decât să treci pe lângă el urmându-ţi calea. Te
concentrezi atât de mult pe acest munte şi îi urmăreşti înălţimea şi greutatea
măsurându-ţi puterea raportat la el, în timp ce pierzi din vedere ţinta ta.
“Domnul Se va lupta
pentru voi, dar voi staţi liniştiţi.”(Exodul 14.14) Aşa a spus Domnul lui Moise
în timp ce armata lui faraon se apropia cu repeziciune înspre poporul ce tocmai
ieşise din Egipt. În faţă Marea Roşie, în spate inamicul…tot ceea ce aveau de
făcut era să creadă aceste cuvinte.
Gândeşte-te la David care, fără armură şi fără arme puternice a plecat să
lupte împotriva uriaşului. A mers însă“în Numele Domnului”, deplin încredinţat că biruinţa va fi
a Lui. David a avut credinţa, acel bob de muştar care ne lipseşte adesea.
Indiferent de muntele care îţi stă înainte, nu te mai lupta gândindu-te la
puterea cu care vei muta munţii din loc. Nu tu vei face acest lucru, ci
Dumnezeu o poate face, când te încrezi asemenea unui copil,în totalitate în
părintele care îl iubeşte. Câtă vreme te uiţi la ce poţi face tu, muntele va rămâne
tot acolo. În Numele Domnului spune acestui munte: „ Ridică-te şi mută-te în
mare, pentru că am un Dumnezeu mare”.Nici un munte , nici un uriaş, nici o
ameninţare nu este prea mare pentru Domnul.
“Tot
ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.”(Matei 21.21-22)
Te-ai gândit că o vorbă spusă la vremea potrivită poate face minuni în
viaţa cuiva? O
spui şi nici nu ştii ce efecte poate avea. De ce spunem lucruri frumoase şi
încurajări atât de rar? De ce suntem zgârciţi în a folosi
cuvinte care nu costă, dar al cărui folos nu îl vom putea anticipa vreodată? Pentru că ne este
teamă de cum vom fi priviţi sau poate ridiculizaţi sau greşit înţeleşi, motiv
pentru care mai bine îngropăm talantul ce ne-a fost încredinţat şi ne vedem în
continuare de ale noastre?
Nu ştiu dacă vreodată ai fost cu moralul la pământ, iar
cineva s-a găsit să îţi spună, fără să îţi cunoască starea, ceva de genul : ”Eu cred în tine, în ceea ce tu vei face, pentru că
Dumnezeu te va folosi”..iar acest lucru a contat enorm pentru ridicarea ta.
Uneori Domnul Dumnezeu se va folosi de oameni pe care nu te-ai fi
aşteptat sau pe care nici nu îi cunoşti. Aşa că, lasă-te folosit de El. Fii o
binecuvântare fără să te gândeşti la consecinţe sau răsplată. Dacă ai un cuvânt
în inimă nu-l mai ascunde, ci trimite-l mai departe pentru că, la un moment
dat, bumerangul se va întoarce înspre tine. Susţine pe cei care ţi-au oferit
ajutorul. Cuvinte rare, rostite în momente cheie, te pot schimba aşa cum nu
te-ai fi gândit.
„Omul are bucurie să
dea un răspuns cu gura lui. Şi ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită!”(Proverbe
15,23)
Cuvintele sunt asemenea unor pietre
cu care poţi zidi sau dărâma. Depinde cum şi când le foloseşti:
dacă le foloseşti înţelept poţi zidi, construi şi întări
o inimă, o casă sau o relaţie. Dar, la fel de bine aceste pietre folosite
într-un mod greşit, pot lovi, sparge şi distruge.
De aceea, alege-le cu grijă, cu înţelepciune şi discernământ, ca să le spui cum trebuie şi la momentul
potrivit.