marți, 22 noiembrie 2016

Lupta cu dezamăgirea

Caută să faci tot ceea ce poţi pentru a lăsa în urmă o cale dreaptă, o mireasmă plăcută. Nu vei fi apreciat de toată lumea, dar vei avea cel puţin liniştea că ai făcut ce trebuie. Nu vei fi răsplătit întotdeauna.
Ai fost dezamăgit?...Ai avut aşteptări de la oameni. Din cauza asta. Ştiu, nu poţi să trăieşti fără aşteptări, dar nimeni nu a zis că toţi oamenii în care vei avea încredere vor fi demni până la capăt. Aşa cum nu ai cum să nu ai aşteptări de la ei în viaţă, tot aşa nu ai cum să întâlneşti doar oameni perfecţi. Te schimbi. Este adevărat că nu vei mai avea aceeaşi deschidere. Vei fi mai temător. Depinde de tine ce vei alege: să stai ca şi un melc în propria cochilie fără să mai fi deranjat sau te vei deschide din nou ca să îţi continui drumul? Suntem creaţi spre a ne deschide, a comunica, a construi relaţii şi a iubi.
Suntem dezamăgiţi de persoanele în care am crezut şi de la care am avut aşteptări, iar dezamăgirea ne învaţă că încrederea nu trebuie oferită oricui.
Nimic nu doare mai tare decât lucrul pe care l-ai înţeles prea târziu. Nu da vina pe oameni că te-au dezamăgit. Dă mai bine vina pe tine că ai avut aşteptări prea mari. Sau, mai bine, te-ai gândit că dezamăgirea poate fi felul lui Dumnezeu de a spune „Am ceva mai bun pentru tine? Dar, păstrează-ţi credinţa!”
 Până la urmă să nu aştepţi nimic de la nimeni înseamnă să nu mai fi tu. Ştiu. Nu toţi depăşim la fel, dar toţi avem la îndemână soluţia, care este credinţa.
Dezamăgirile te vor schimba, dar şi încrederea în Dumnezeu va creşte. Poate zici că va scădea, însa vreau să îţi mai spun un lucru pe care şi eu l-am primit ca şi răspuns la întrebarea de ce Domnul îngăduie să fim dezamăgiţi, prin versurile de mai jos:
Dacă ţi-aş arăta întruna ce să alegi să-ţi fie bine,
 Tu ai avea răspuns la toate, dar… nu m–ai întâlni pe Mine!
 Nu ai putea simţi iubirea cu care-i înconjor pe sfinţi,
 Nu ai putea primi puterea pe care-o dau celor înfrânţi,
 N-ai aştepta tăcut o rază s-alunge norii disperării,
 Nu ai simţi odihna sfântă venită-n urma încercării ...
Aşa că, adună-te din nou şi înţelege că trebuie să te deschizi şi să iubeşti chiar dacă...Da, dragostea este vulnerabilă. Poţi fi rănit din nou, dar nu îţi fie teamă să îţi arăţi valoarea afirmându-te ca şi creştin. Vor fi şi oameni care te vor preţui la adevărata ta valoare!

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

6 ani

Iată că au trecut 6 ani de când am hotărât să aştern şi aici din gândurile mele. Am scris uneori cu bucurie în suflet, când inima îmi stătea să sară, cu recunoştinţă, dar şi cu lacrimi pe obraz şi durere în suflet. Mă gândesc  uneori că postările au fost cam triste, dar ce să fac dacă viaţa pentru mine a fost o serpentină continuă, cu urcuşuri şi coborâşuri, din care am învăţat şi înţeles sau din care încă nu am înţeles...
Unii s-au confundat uneori cu stările descrise, alţii m-ai încurajat să continui şi iată că asta am făcut.
De fapt, atunci când ai bucurie nu prea îţi vine să scrii, dar când treci printr-o dificultate parcă, cuvintele curg de la sine. În fiecare dificultate există lecţii valoroase ce trebuie învăţate şi binecuvântări la care să apelăm.
Mulţumesc celor care mai trec în vizită pe aici şi mulţumesc Domnului pentru că m-a învăţat următorul adevăr: „ Caracterul se formează prin provocările pe care le întâlnesc pe cale şi pe care le biruiesc alături de El!”



marți, 15 noiembrie 2016

Scrisoare către un suflet ajuns Acasă

Ai plecat la timp... Ai plecat atunci când ai fost chemată. Îţi doreai atât de mult cerul şi pe Dumnezeu...Voiai să ajungi Acasă cât de curând.
Acum eşti fericită. Deja te-ai întâlnit cu Mirele ceresc, cu care ai vorbit adesea şi căruia I te-ai confesat de atâtea ori. Deja te-ai întâlnit cu atâtea suflete dragi nouă.
Mă bucur că ai ajuns acolo unde şi eu nădăjduiesc să merg pentru a ne revedea cu bucurie. Deja îmi este dor de cuvintele tale pline de înţelepciune şi duh. Mă bucur că Dumnezeu mi te-a scos în cale pentru a te cunoaşte.
Ai plecat cu un cuget curat şi ai avut mereu acea temere să nu fi greşit cuiva.
Ai avut o viaţă grea. Parcă prea multe suferinţe de tot felul. Mi-ai spus să nu repet greşelile tale şi sper să pot lua aminte la tot şi să învăţ din ele.  Ultimii ani i-ai trăit în singurătate şi suferinţă, dar chipul ţi se lumina când vorbeai despre Dumnezeu. Te bucurai ca şi un copil de prezenţa Lui în viaţa ta şi mi-am dorit să pot avea şi eu această bucurie. Chiar şi în ultimele clipe, atunci când doar o suflare îţi mai anima trupul, erai parcă mai vie în duh ca niciodată. Chiar dacă această casă pământească a cortului trupesc se desfăcea treptat, erai gata să  îmbraci un trup nou.
Ne întrebai oare cum va fi acolo şi iată că acum ai aflat deja. Ne-ai spus să ne rugăm pentru o trecere mai uşoară, şi iată că Domnul a ascultat şi ai ajuns la destinaţie. Îmi va fi dor de tine, dar mă bucur că ai păşit în acel loc minunat. Acum eşti pe deplin fericită. Trăiesc cu speranţa că într-o zi ne vom revedea.
Am învăţat de la tine că viaţa trece, dar urmările deciziilor luate rămân şi te fac fie să suferi, fie să te bucuri.
Am învăţat că frumuseţea sufetului nu se trece, ci sporeşte pe măsură ce este alimentat cu hrană duhovnicească.
Chiar dacă nu mai eşti aici, eşti totuşi vie în amintirea şi gândul meu şi aşa vei rămâne până la sfârşit. 
             O piatră de aducere aminte mi-a reamintit exact ceea ce trebuie să fac Nu plânge bucuria unui suflet ce a plecat spre lumină!”


luni, 7 noiembrie 2016

Mai mult decât biruitor

Sa fii mai mult decât biruitor nu înseamnă că ai ajuns în culmile succesului sau că îţi merg toate ca pe roate. Uneori trebuie să te birui pe tine însuţi, să ai biruinţă asupra pornirilor tale greşite, să birui pofta rea şi gândurile care vin de la cel rău. Sau să reuşeşti să depăşeşti problema care îţi stă înainte, durerea, încercarea, eşecul.
Biruinţa vine însă numai în urma unei lupte. Nu poţi avea birinţă dacă nu faci nimic. Când lupţi ai două variante: să pierzi sau să câştigi. Poate că spui: „Mai bine nu luptam pentru că oricum pierdeam”. De unde poţi ştii însă? Viaţa creştină este o luptă permanentă. Nu poţi trăi cu atitudinea de învins doar pentru că îţi este teamă să intri în luptă. Nu ai cum să ştii dacă vei reuşi decât dacă încerci şi nu te dai bătut uşor.
Trebuie să ai o atitudine de biruitor şi totuşi să rămâi smerit; să ai o atitudine de biruitor şi totuşi să nu îţi reuşească lucrurile în viaţă. Poţi să spui şi tu cum a zis profetul: „Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!”
Poţi depăşi orice circumstanţă atunci când încrederea ta este deplină în Dumnezeu. Prin El eşti mai mult decât biruitor. Privind spre tine nu vei fii niciodată pe deplin biruitor, ci numai privind la ceea ce El poate face prin tine. Prin ajutorul Lui ai victoria. “Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.”(Romani 8.37)
Poate că te întrebi: “Pot fi biruitor ţinând cont de circumstanţele dificile prin care trec sau de oamenii care mă dezamăgesc constant?” Totuşi, credinţa în Dumnezeu îţi dă puterea de a vedea altfel lucrurile. Nu zic că este uşor. Vei vărsa şi lacrimi, dar acestea doar vor curăţi ochiul credinţei tale, după care te vei îndrepta şi bucura de nădejdea promisă. Aşa că, nu lăsa durearea să îţi controleze viaţa. Ridică-te deasupra împrejurărilor, scutură-te şi spune: „Prin Tine, Doamne, eu pot mai mult şi cu tine voi trece prin toate valurile şi furtunile vieţii cu fruntea sus, pentru că ştiu în cine m-am încrezut.”
Nădejdea aceasta să te însufleţească mereu!
Şi, nu uita că biruinţa o ai doar pe măsură ce începi să lupţi!