Speranţa nu moare niciodată

Uneori duşmanul cel mai de temut al meu este deznădejdea. Este mai periculos decât alţii deoarece nici nu îmi dau seama când mă surprinde şi mă învăluie din plin.

Eşecul repetat, planurile năruite, încercările eşuate, aşteptările fără răspuns pot duce la deznădejde. Sufletul este încătuşat, prins în mrejele ei şi se simte sufocat. Nu degeaba David se încuraja prin psalmi atunci când spunea: “Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!”(Psalmi 27.14)

Nădejdea aceasta nu este altceva decât credinţa că Domnul poate, că El va lucra şi că va duce până la capăt ce a promis pentru tine.

Deznădejdea conduce în temniţa amărăciunii. Poate îi cunoşti deja porţile de fier prin care te-ai uitat de atâtea ori fără putere să evadezi şi aşteptând ca cineva să se apropie şi să îţi deschidă. Este locul acela în care te-ai prăbuşit în lacrimi şi în tăcere sfâşietoare, acolo unde ai simţit că nu mai există şansă de salvare, că nu are sens şi că vei rămâne pentru totdeauna în întuneric. Poate că ai trecut şi tu prin acele locuri sau poate că încă nu. Deznădejdea este şi locul în care sufletul zace rob, un loc mult prea primejdios în care chiar şi cei mai puternici pot să cadă.

Fără speranţă viaţa îşi pierde scopul, sensul, culoarea. De aceea, nu trebuie să abandonezi speranţa. Nu vor ieşi toate cum vrei tu, nu se vor împlini gândurile şi planurile tale bune, dar asta nu te poate împiedica să speri. Am dreptul la speranţă, chiar dacă toate se vor duce, chiar dacă aş pierde tot, totuşi speranţa trebuie să rămână vie pentru că, o dată cu ea se va prăbuşi şi ancora sufletului meu.

„Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduieşte şi aştept făgăduinţa Lui.”(Psami 130.5)

“Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele.”(Psalmi 40.1)

“Căci Tu eşti nădejdea mea, Doamne, Dumnezeule! În Tine mă încred din tinereţea mea.”(Psalmi 71.5)

            Nădejdea este o ancoră a sufletului, alături de credinţă şi dragoste.

De ce eşti diferit?  Pentru că ai ales să crezi diferit, să speri diferit şi să iubeşti diferit.

Atunci când toţi şi chiar tu însuţi spui: „Este imposibil!” credinţa te face să zici: “Cred că se poate cu ajutor de Sus”. Atunci când mulţi spun că nu mai ai nici o şansă, nădejdea din tine zice: “Eu nădăjduiesc în ajutorul Domnului.” Iar când majoritatea îţi spune “Nu mai are rost să iubeşti“ dragostea lui Dumnezeu spune “Iubeşte indiferent de circumstanţe”.

“Tu dar întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău.”(Osea 12.6)

“Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde.”(Romani 15.13)