duminică, 14 iunie 2015

Povestea taietorului de lemne

A fost odata un om care locuia intr-un satuc. Desi sarac, era invidiat de toti pentru ca avea un cal alb si frumos. Pana si regele ravnea la comoara lui. Nu se mai pomenise nicicand un asemenea cal - neasemuite-i erau splendoarea, maretia si puterea.
Oamenii-i ofereau preturi fabuloase  pentru armasar, dar batranul refuza toate ofertele. "Calul asta nu este un simplu animal pentru mine" le spunea el. "Este o persoana. Cum sa vinzi o persoana? Este un prieten, nu o posesie. Cum sa vinzi un prieten?" Omul erea sarac si ispita era mare. Dar nu a vandut calul.                    
 Intr-o dimineata a descoperit ca animalul-i disparuse din grajd. Tot satul s-a adunat sa-l vada pe batran.
   - Nebun ce esti, il batjocoreau ei, ti-am spus noi ca cineva ti-l va fura. Te-am avertizat ca vei fi jefuit. Esti atat de sarac! Cum ai putut spera ca vei fi in stare sa protejezi un asemenea animal? Ar fi fost mai bine sa-l fi vandut. Ai fi putut obtine orice pret ai fi dorit. Nicio suma nu ar fi fost prea mare. Acum calul a disparut si tu ai fost blestemat cu o nenorocire.
   Batranul a raspuns: "Nu va grabiti sa vorbiti. Limitati-va sa spuneti ca animalul nu mai e in grajd. Asta e tot ce stim - restul este judecata. Daca am fost blestemat, sau nu, cum puteti voi stii? Cum puteti voi judeca?
   Oamenii au protestat: "Nu ne face pe noi prosti! N-om fi noi filozofi, dar nici nu e nevoie de mare filozofie! Simplul fapt ca ti-a disparut calul este un belstem.
   Batranul vorbi din nou: "Stiu doar ca grajdul e gol si calul a disparut. In rest, nu stiu nimic. Daca e un blestem sau o binecuvantare, asta n-as putea spune. Tot ce putem vedea este un fragment. Cine stie ce va urma?
   Oamenii din sat au ras. S-au gandit ca batranul este nebun. Totdeauna l-au crezut prost; daca n-ar fi fost, ar fi vandut calul si ar fi trait din banii obtinuti. Dar iata ca a ramas tot un sarman taietor de lemne de foc, sa le care din padure si sa le vanda. Traia de pe o zi pe alta intr-o saracie mizera si acum a dovedit ca este intr-adevar nebun.
   Dupa cinsprezece zile, calul s-a intors. Nu fusese furat, fugise doar in padure. Si nu s-a intors singur, ci a mai adus cu el doiesprezece cai salbatici. Satenii s-au adunat din nou in jurul taietorului de lemne si au spus:
   - Batrane, iata ca tu ai avut dreptate iar noi am gresit. Ceea ce noi am crezut ca este un blestem a fost de fapt o binecuvantare. Te rugam sa ne ierti.
   Omul a raspuns: " Inca o data, meregeti prea departe. Multumiti-va sa spuneti ca acum calul s-a intors. Afirmati doar ca au mai venit doisprezece cai cu el, dar nu judecati. Cum puteti sti daca este o binecuvantare sau nu?Voi vedeti doar un fragment. Atata timp cat nu stiti toata povestea, cum puteti judeca? Ati citit doar o pagina dintr-o carte. Cum puteti sa judecati toata cartea? Ati citit doar un cuvant dintr-o fraza.  Cum puteti sa intelegeti toata fraza? Viata este atat de vasta, dar voi judecati toata viata dupa o singura pagina sau un singur cuvant. Tot ce aveti este un fragment! Nu spuneti ca aceasta este o binecuvantare. Nimeni nu poate sti. Eu ma multumesc cu ceea ce stiu. Nu ma framant pentru ceea ce nu stiu.
   - Poate ca batranul are dreptate, si-au spus intre ei, si discutiile lor pe aceasta tema au incetat. Dar inlauntrul lor stiau ca batranul gresea. Stiau ca intamplarea era o binecuvantare. Doisprezece cai slabatici adusi de unul singur. Cu ceva munca, animalele puteau fi imblanzite si antrenate, apoi vandute pe bani buni.
   Batranul avea un fiu, unicul lui copil. Tanarul a inceput imblanzirea cailor salbatici, dar dupa cateva zile de munca a cazut de pe un cal si si-a rupt picioarele. Satenii s-au adunat iarasi in jurul batranului si au inceput sa emita judecati.
   - Ai avut dreptate, au spus ei. Ai mai dovedit odata ca ai dreptate. Cei doisprezece cai nu au fost o binecuvantare, ci un blestem. Singurul tau fiu si-a rupt picioarele si acum, la batranete, nu ai pe nimeni sa te ajute. Acum esti mai sarac ca nicicand.
   Si batranul a vorbit din nou: "Va obsedeaza pornirea de a judeca. Nu mergeti asa departe! Spuneti doar ca fiul meu si-a rupt picioarele. Cine stie daca este o binecuvantare sau un blestem! Nimeni nu stie. Avem doar un fragment. Viata ne vinde fragmente.
   S-a intamplat insa ca peste cateva saptamani tara a intrat in razboi cu o tara vecina. Toti tinerii din sat au fost recrutati in armata, numai fiul batranului a fost scutit pentru ca era ranit. Inca odata, satenii s-au adunat in jurul batranului, plangand si strigand din cauza ca fiii lor fusesera luati in armata. Sansele ca ei sa se intoarca acasa cu bine din acel razboi erau reduse. Dusmanul era puternic si razboiul avea sa fie o confruntare fara sorti de izbanda.. Nu aveau sa-si mai vada niciodata fiii.
   - Ai avut dreptate, batrane, au spus ei plangand. Dumnezeu stie ca ai avut dreptate. Imprejurarile de acum o dovedesc. Accidentul fiului tau a fost o binecuvantare. O fi avand el picioarele rupte, dar macar este cu tine. Fiii nostri au plecat pentru totdeauna.
   Atunci batranul le-a vorbit din nou: " Este imposibil sa vorbeasca cineva cu voi. Mereu trageti concluzii poripite. Spuneti doar ata: fiii vostri au plecat la razboi, si al meu, nu. Nimeni nu stie daca este o binecuvantare sau un blestem. Nimeni nu este atat de intelept ca sa stie."
     Batranul taietor de lemne era multumit cu ceea ce stia si nu se framanta pentru ceea ce nu intelegea. Epictet a spus: "Sunt intotdeauna multumit de ceea ce se intampla, pentru ca eu cred ca hotararile lui Dumnezeu sunt mai bune decat ale mele."
Pentru a gasi multumirea in mijlocul necazului si incertitudinii, trebuie sa na dam seama ca situatia in care ne aflam a fost  lasata  intentionat in viata noastra de Dumnezeu, care ne iubeste si se ingrijeste de noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea ta