luni, 29 octombrie 2012

Plecat in vesnicie



I s-a sfarsit calatoria pe acest pamant…a ramas un loc pe care nimeni nu-l va putea ocupa, pentru ca era al lui. Nu stiu cand ma voi obisnui cu gandul, dar este dureros, pentru ca suntem oameni, iubim si ne apropiem sufleteste. Nu voi mai simti nici caldura privirii blande, nici bucuria  pe care i-o citeam pe fata oridecateori  ma revedea, nici vorba simpla, dar plina de dragoste. Sunt atatea amintiri care au ramas si care nu se vor uita niciodata. Ceea ce ma mangaie este faptul ca intr-o zi ne vom reintalni, acolo unde moartea, lacrimile si intunericul nu vor mai fi.
Multumesc, Doamne, ca acum este la Tine, ca acum suferinta i s-a sfarsit, ca nu mai are durere, nici lacrimi, pentru ca Tu i le-ai sters.  “Scumpa este inaintea Domnului moartea celor iubiti de El”.(Psalm 116.15)
Nu stiu pe cine mai aveti: parinti, bunici, frati si prieteni, pretuiti-i acum. Maine ar putea fii tarziu sa le spuneti ca ii iubiti. Nu asteptati sa fie prea tarziu…
       Nu asteptati sa vina ziua in care nu va vor mai recunoaste pentru ca memoria le-a slabit sau poate vor fi loviti de un Alzheimer, atunci cand pentru ei nu veti mai fi decat un strain. Acum,  aratati-le pretuirea si dragostea voastra, in acest moment fiti un ajutor pentru ei , pentru ca viata este prea scurta. Ce facem noi? Adesea ne continuam existenta ca si cand niciodata nu vom inchide ochii. Ce ar fi daca ati trai astazi ca si cand ar fi ultima zi? Nu va amintiti doar la inmormantare acest lucru, ci faceti-o mai des...
Traiti o viata frumoasa , o viata de care sa nu va fie niciodata rusine, iar daca la noapte va trebui sa plecati dincolo, fiti gata, impacati cu oamenii si cu Dumnezeu. Nu va razvratiti niciodata impotrva Lui, caci cine esti tu, furnica , sa vorbesti impotriva celui care te-a creat sau sa-L intrebi ce face? Am dorit sa scriu aceste lucruri pentru voi, care inca aveti o constiinta treaza si puteti pune la inima aceste ganduri. Nu mai putem sa lungim sau sa scurtam zilele vietii celor dragi, dar putem sa le facem existenta mai frumoasa. Faceti tot ce va sta in putere si cu toata inima!
          “Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el. Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă. Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului. Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul –pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă, la Domnul. De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă.”( 2 Corinteni 5.1-9)

miercuri, 17 octombrie 2012

Suflet ranit

Cred ca fiecaruia i s-a intamplat sa fie tinta atacurilor celor din jur; cuvinte amare si aspre, lucruri neadevarate si acuzatii nedrepte. Partea rea este ca  aceste lovituri pot veni chiar de la cei in
care ai avut incredere si la care nu te-ai fi gandit ca ar putea sa faca acest lucru, de la oameni care poate ca pretind ca se numesc crestini. Intrebarea este: poate cel care este al lui Hristos sa faca dezbinare, sa caute cearta, sa ucida cu vorbe si sa arunce sageti otravite in copiii lui Dumnezeu? Eu nu cred ca poate. Insa, se poate ca Dumnezeu sa ii dea lumina ca sa isi recunoasca vina si sa se pocaiasca pana nu va fi prea tarziu.
“iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc” (Matei 5.44)
Daca suferi pentru ca esti crestin, ferice de tine! Asa spune Biblia.
Un lucru e cert: daca oamenii te nedreptatesc, tu ai un Dumnezeu care iubeste dreptatea si nu isi va lasa copilul asuprit, si chiar daca este prigonit, nu este parasit, si chiar daca este trantit jos, nu este omorat.(2 Corinteni 4.9)
Dar, procesul prin care treci este ca si un foc si, daca nu ai trece prin el, nu ai putea sa rezisti presiunilor vietii care vor veni mai tarziu, exact ca si in povestea cescutei de lut, care traverseaza multe etape pana cand olarul hotaraste ca este gata. Ca si ea, si noi trecem prin modelare, slefuire, cuptor, etc…
Daca nu am avea experiente dificile, probleme, esecuri, viata nu ar avea culoare, nu am mai avea cum sa povestim biruintele pe care Dumnezeu ni le da si poate ca nu am stii cum sa ii tratam la randul nostru pe aceia care, la un moment dat vor trai aceleasi dezamagiri.
Dumnezeu vindeca pe cei cu inima zdrobita.
“Acum, fireste, nu putem vedea lumina soarelui care straluceste in dosul norilor, dar va trece un vant si-l va curata”( Iov 37.21)
“Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte”( Proverbe 15.25)
Cand oamenii arunca cu pietre dupa tine, tu aduna-le si construieste cu ele o casa J
P.S. Draga B.D. am scris acest articol gandindu-ma si la tine, dar si la toti aceia care se simt raniti in sufletul lor.

miercuri, 10 octombrie 2012

Celui ce are i se va da

“Celui ce are i se va da, iar de la cel ce n-are se va lua si ce are.”( Matei 13.12)
La prima vedere as zice ca este nedrept! De ce sa aiba  tot acela care are, iar celui lipsit sa i se ia tot? Dar, aplecandu-ma asupra contextului in care Domnul Isus a rostit aceste cuvinte, lucrurile incep sa mi se clarifice. El acolo se adreseaza ucenicilor, celor care Il cunoscusera, “voua, v-a fost dat sa cunoasteti tainele Imparatiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat”, ochi ca sa vedeti, urechi ca sa auziti, voi ati primit harul lui Dumnezeu care se inmulteste, indurarea lui Dumnezeu. Acela care are Cuvantul lui Dumnezeu in inima lui, are un izvor nesecat in el, Izvor care, daca este izvor, inseamna ca va curge mereu. “Cel cu inima multumita are un  ospat necurmat” (Prov. 14.15), si "cei ce se tem de Domnul nu duc lipsa de nimic”(Psalm 34.9). Asa inteleg eu pe cel ce are si caruia i se va da.
In privinta celui care nu are, curios este faptul ca, desi nu are, i se mai si ia ceea are sau ceea ce “i se pare ca are” (Luca 8.18). Inseamna ca totusi a avut ceva, dar nu a avut grija de acel lucru, dar cuvantul spune ca “lor nu le-a fost dat” sa cunoasca tainele Imparatiei cerurilor si ” macar ca vad, nu vad, si macar ca aud, nu aud, nici nu inteleg”. Dumnezeu este Acela care are mila de cine vrea si impietreste pe cine vrea (vezi faraon in Egipt), descopera cui vrea. Este un numar al celor alesi, care nu este mare, daca te afli printre ei, atunci ai o mare bogatie ascunsa cu Hristos in Dumnezeu. Cine nu Il are pe Hristos, nu are viata, nu are implinire, si chiar daca crede ca are ceva (poate o religie, un ritual, un mod de inchinare, o slujba in biserica), intr-o zi, toate aceste lucruri se vor spulbera , asemenea casei zidite pe nisip care nu a avut un fundament puternic, si doar “parea” ca este casa, dar lucrarea a fost data pe fata in momentul probei vantului.
Daca Il ai pe Dumnezeu in tine, ti se va da mereu…ce anume? Bucurie si cand iti e greu, pace si cand ai probleme, dragoste si cand nu esti iubit de nimeni, intelepciune si cand nu ai studiat indelung si… multe altele.
Da, celui ce are i se va da si va avea de prisos!

joi, 4 octombrie 2012

Dreptate sau mila?


“Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă.”(Psalm 25.12)

Acesta a fost versetul mottou care m-a tinut tare aceasta saptamana. Deja m-am obisnuit: fiecare zi aduce ceva nou: o noua problema sau situatie la care trebuie sa fac fata, situatii in care nu stiu ce ar fi mai bine sa aleg. Imi e greu sa iau decizii de una singura. Adesea sunt pusa in fata faptului implinit si trebuie sa-i gasesc o rezolvare. Simt ca am obosit si, de la o vreme, de-abia astept finalul de saptamana.
Sa luam urmatorul caz: Trebuie sa semnezi demisia colegului tau. Ce ai face? Pe de o parte tii la el, e omul pentru care poate te-ai rugat sa-L cunoasca pe Dumnezeu…pe de alta parte justitia isi spune cuvantul: vinovatul trebuie sa  ”plateasca”. Te rogi lui Dumnezeu, stii ca a gresit, dar ca nu vrea sa recunoasca, regreti ce s-a intamplat, iti este mila pentru soarta ce-l asteapta si…ai vrea sa nu fii implicat in asta, ca sa nu ii faci pe altii sa sufere, dar nu poti evita situatia…
Stiu ca Dumnezeu calauzeste, El da lumina , stiu si trebuie sa o cred. Cred ca El va face lumina si decizia finala Ii apartine. Nu inteleg multe lucruri, dar oare trebuie sa le inteleg eu pe toate? Inca cred ca toate lucrurile lucreaza spre binele meu. As vrea sa impletesc dreptatea cu mila si iertarea, nu-i asa ca trebuie sa existe si o cale de mijloc?